Sa ne intrebam constiinta...

[fallen]

În prealabil postat de laurastifter

Doamne ajută!
Întrebarea repetată în diverse teste de personalitate "care sunt calităţile şi defectele tale?" îmi pare deosebit de interesantă din punct de vedere creştin căci, încercând să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne autoanalizăm, vom reuşi, prin harul lui Dumnezeu, să luptăm mai uşor contra tendinţelor negative din noi şi să progresăm în ceea ce ne apropie cât de cât de idealul desăvârşirii.
Recunoscându-ne calităţile, n-avem motive de mândrie, pentru că orice realizare este un dar, un rod al conlucrării noastre cu Dumnezeu (cf. In15, 5), iar recunoaşterea propriilor defecte nu va constitui pentru noi o ispită de a deznădăjdui, căci toate le vom putea întru Hristos, Cel Care ne întăreşte (cf. Filipeni4, 13).

Aşadar, vă propun - dacă nu vi se pare prea aiuristică ideea - să încercăm să schiţăm o listă cu... să spunem 5 calităţi şi tot atâtea defecte ce ne caracterizează personalitatea. Ce ziceţi?
Promit să mă gândesc şi eu şi să scriu lista cât mai repede posibil. :)



Numai bucurii!

Din pacate intrebarea asta ti se pune si la interviuri si uneori chiar si in aplicatiile on-line.
Ce ai putea sa spui ca sa obtii si postul si nici sa nu minti?
Nu ca nu ai vrea sa iti faci un proces de constiinta, din cand in cand, dar cred ca oricine prefera sa o faca la spovedanie, si nu la un interviu de angajare.
Tu ce ai spune?
De exemplu, eu as spune asa : mie imi place sa fiu sincera. Unde o pun, la calitati sau la defecte? Nu-mi place sa mint, mi-e sila sa ma prefac. Chiar daca incerc s-o fac, se vede pe fata mea. Unde sa ma angajez cu "calitatile" astea, in politie?
In rest nu-mi mai vin altele in cap, decat o lunga lista cu defecte.

[laurastifter]

În prealabil postat de fallen

Din pacate intrebarea asta ti se pune si la interviuri si uneori chiar si in aplicatiile on-line.
Ce ai putea sa spui ca sa obtii si postul si nici sa nu minti?
Nu ca nu ai vrea sa iti faci un proces de constiinta, din cand in cand, dar cred ca oricine prefera sa o faca la spovedanie, si nu la un interviu de angajare.
Tu ce ai spune?
De exemplu, eu as spune asa : mie imi place sa fiu sincera. Unde o pun, la calitati sau la defecte? Nu-mi place sa mint, mi-e sila sa ma prefac. Chiar daca incerc s-o fac, se vede pe fata mea. Unde sa ma angajez cu "calitatile" astea, in politie?
In rest nu-mi mai vin altele in cap, decat o lunga lista cu defecte.

Da, sigur că este preferabil să-ţi faci procesul de conştiinţă în faţa duhovnicului sau în faţa unei alte persoane în care ai încredere, decât în cadrul unui interviu de angajare. :)
Felicitări pentru calităţile pe care le-aţi menţionat!!
Voi încerca să enumăr şi eu câteva calităţi şi defecte personale.

Calităţi:
1. credinţa neîndoielnică în Dumnezeu,
2. sinceritatea,
3. optimismul,
4. consecvenţa,
5. simţul umorului.
Desigur, toate calităţile menţionate se datorează iubirii lui Dumnezeu, fiind daruri ale Sale, iar nicidecum meritele mele.

Defecte:
1. încăpăţânare,
2. restanţă la smerenie (de exemplu, acum îmi este mult mai uşor să-mi identific calităţile decât defectele) :),
3. tendinţa de a uita ce am de făcut (de exemplu, uit că am de dat un telefon etc),
4. dezinteresul total faţă de activităţile care nu-mi plac sau mi se pare că nu-mi sunt utile,
5. tendinţa de a-i judeca (doar în gând) pe anumiţi semeni (de exemplu, pe atei sau pe cei duplicitari şi dispuşi să accepte compromisuri morale).

Calităţile pe care le-am menţionat se datorează lui Dumnezeu, iar defectele, lipsei mele de maturitate în viaţa spirituală. :)

Slăvit să fie Domnul!

[fallen]

În prealabil postat de laurastifter

Da, sigur că este preferabil să-ţi faci procesul de conştiinţă în faţa duhovnicului sau în faţa unei alte persoane în care ai încredere, decât în cadrul unui interviu de angajare. :)
Felicitări pentru calităţile pe care le-aţi menţionat!!
Voi încerca să enumăr şi eu câteva calităţi şi defecte personale.

Calităţi:
1. credinţa neîndoielnică în Dumnezeu,
2. sinceritatea,
3. optimismul,
4. consecvenţa,
5. simţul umorului.
Desigur, toate calităţile menţionate se datorează iubirii lui Dumnezeu, fiind daruri ale Sale, iar nicidecum meritele mele.

Defecte:
1. încăpăţânare,
2. restanţă la smerenie (de exemplu, acum îmi este mult mai uşor să-mi identific calităţile decât defectele) :),
3. tendinţa de a uita ce am de făcut (de exemplu, uit că am de dat un telefon etc),
4. dezinteresul total faţă de activităţile care nu-mi plac sau mi se pare că nu-mi sunt utile,
5. tendinţa de a-i judeca (doar în gând) pe anumiţi semeni (de exemplu, pe atei sau pe cei duplicitari şi dispuşi să accepte compromisuri morale).

Calităţile pe care le-am menţionat se datorează lui Dumnezeu, iar defectele, lipsei mele de maturitate în viaţa spirituală. :)

Slăvit să fie Domnul!

Felicitari si tie pentru calitati. Esti "angajata"! Pot sa dau "copy-paste"? Am glumit.
(ma rog, intr-o firma de atei poti inlocui la pct. 1 cu incredere neindoelnica in mine insami" - cu toate ca nu chiar ok dpdv. moral, stim bine...varianta corecta e cea enuntata de tine). Dpdv al defectelor...nu stiu ce sa zic, daca e ok sa le dai pe fata sau nu, probabil depinde unde si cand, nu cred ca la angajare e bine sa spui de exemplu ca obisnuiesti sa uiti, sa intarzii, te lenevesti, sa te "prinzi"in activitati care-ti plac si sa le neglijezi pe cele care sunt importante in contextul respectiv, etc.
Nu stiu daca chiar toate calitatile pe care le poate avea un om se datoreaza exclusiv lui Dumnezeu sau sunt rezultatul (sau rezultanta) propriei vointe, ambitii, constiintei, moralitatii, tariei de caracter, rezistentei la ispite, educatiei duhovnicesti a fiecaruia, anturajului ( depinde unde a cazut "samanta", nu?). Desigur, daca ai dragoste nemasurata pentru Dumnezeu, toate iti vin mai usor, dar si dragostea asta presupun ca trebuie sa ti-o cultive cineva sau ceva in suflet, ori parintii, ori profesorii, ori preotul, ori vreun bunic, cine stie....