Sfintii Zilei

[costel]

Sfintii Chiril si Metodie sunt numiti apostolii slavilor - au evanghelizat popoarele slave din Balcani in a doua jumatate a secolului al IX-lea.
http://www.crestinortodox.ro/diverse/sfintii-chiril-metodie-culturalizarea-slavilor-121407.html

Pomenirea sfintei muceniţe Glicheria.

Aceasta a trăit în zilele împăratului Antonin şi a guvernatorului Savin, în cetatea Traianopolei. Şi aducând guvernatorul jertfă idolilor în cetate, sfânta a făcut semnul cinstitei cruci pe frunte, şi a mers la guvernator, declarând că este creştină şi roaba lui Hristos. Şi îndemnând-o guvernatorul ca să jertfească, ea a intrat în capişte şi, făcând rugăciune către Dumnezeu, a surpat idolul lui Dia şi l-a zdrobit. Iar păgânii ce erau acolo aruncau cu pietre asupra ei şi nu o ajungeau. De aceea au spânzurat-o de cosiţe şi au strujit-o şi au pus-o în temniţă, dându-se poruncă să nu i se dea mâncare multe zile. Dar ea primind hrană prin înger, nici un rău n-a pătimit; şi intrând la dânsa în temniţă şi găsind o strachină şi pâine şi lapte şi apă, cu toate că temniţa era încuiată s-au îngrozit guvernatorul şi cei ce erau cu el. După aceea a fost supusă la multe felurite chinuri şi rămânând nevătămată, a făcut pe temnicerul Laodichie să se cutremure şi să mărturisească pe Hristos, pentru care i s-a tăiat capul. Iar sfânta a fost dată la fiare şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, şi se îngropară sfintele ei moaşte în Iraclia Traciei.

Innoirile cinstitei şi dumnezeieştii biserici a preasfintei stăpânei noastre, Împărătesei a toate, care se află în ostrovul sfintei Glicheria.


Pomenirea sfântului mucenic Laodichie, păzitorul temniţei, care de sabie s-a săvârşit.

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Serghie Mărturisitorul.

Acesta fiind de neam slăvit şi mare, şi după suflet s-a dovedit mare. Căci stând înaintea împăratului Teofil cel prigonitor şi fără de Dumnezeu, acuzat că se închină sfintelor icoane şi, legându-i-se grumajii cu o funie a fost purtat şi înconjurat prin mijlocul uliţei celei pline de popor, suferind scuipări şi ocări şi luându-i-se toată averea, şi în temniţă rău pătimind şi cu toată casa sa totodată cu femeia şi cu copiii a fost izgonit. Şi de necazurile înstrăinării îndestulându-se şi luptându-se cu diferite scârbe, a fost chemat de Dumnezeu, şi s-a dus ca să câştige vrednice răsplătiri de la Hristos, Cel care dă răsplata nevoinţei.

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavsicacos, episcopul Sinadei.

Acest fericit avea patrie cetatea Apamiei şi părinţi din cei aleşi şi de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iar el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care s-a şi supus vieţii sihăstreşti şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoresc, vindeca şi trupurile şi sufletele; se lupta împotriva demonilor şi-i izgonea; slăbănogirile le vindeca, îngheboşările îndreptă, şi alte preamărite minuni săvârşea. Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, a fost trimis la biserica Sinadelor.

Aici sfântul îndată cu praştia cuvântului a izgonit pe lupii cei gânditori şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, i-a scos afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părţii celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere şi vindecare, s-a dus la Constantinopol şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, l-a plecat ca prin hrisov să dăruiască cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur. Întorcându-se spre Sinada şi ajungând la locul ce se numeşte Solin, numai prin rugăciune a făcut să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau. Aşa bine şi plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, şi-a schimbat viaţa şi s-a mutat către cele dorite.

Pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Alexandru, episcopul Tiverianilor, care de sabie s-a săvârşit.
Pomenirea cuviosului Nichifor presbiterul Mânăstirii Efesului, care cu pace s-a săvârşit.

Pomenirea cuviosului Eftimie cel nou, ctitorul Mânăstirii Ivirilor din Aton, care cu pace s-a săvârşit.

Pomenirea cuviosului Ioan Iviritul, tatăl pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.

Pomenirea cuviosului Gheorghie Iviritul, rudenie pomenitului Eftimie, care cu pace s-a săvârşit.


Pomenirea cuviosului Gavriil Iviritul, care a auzit dumnezeiesc glas şi a scos din mare icoana cea făcătoare de minuni a Maicii Domnului ce se zice Portăriţa, care cu pace s-a săvârşit.

Pomenirea monahilor cuvioşi mucenici Iviriţi, care înfruntând pe împăratul Mihail şi pe patriarhul Ioan Vecos apărând dreapta credinţă, au fost aruncaţi în mare şi aşa s-au săvârşit.

sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/ http://www.manastireabrancoveanu.ro/calend.php?id=134

Pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Leontie patriarhul Ierusalimului, care la anul 1175, cu pace s-a săvârşit.

Cuviosul şi Purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Leontie s-a născut în Stromniţa Macedoniei la începutul secolului al XII-lea din părinţi bogaţi şi binecredincioşi, iar renăscându-se prin dumnezeiescul Botez, a primit numele de Leon. La vârsta copilăriei a fost dat la şcoală şi s-a deprins în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Vieţile Sfinţilor îşi cultiva sufletul şi folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume şi să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată lui Leon a murit pe când acesta era încă tânăr. Imediat s-a hotărât să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări a întărit-o cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârşită linişte, timp de trei zile, nebăgând în seamă foamea şi în loc de somn, întinzându-se pe un „covor" de trestii. După ce a ajuns în capitală a îmbrăcat schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului - Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraş şi să o facă pe nebunul, cu scopul de a se expune de bunăvoie la jignirile şi batjocurile, ba chiar şi la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de asceză, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, a câştigat într-o foare scurtă perioadă de timp o atât de mare bunăvoinţă şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinşi şi să tămâieze în acest nuat chip icoanele cese aflau la intersecţiile capitalei. Temându-se însă să nu cadă în mândrie, a început să se expună din ce în ce mai mult la insulte şi rele pătimiri. S-a făcut apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia o viaţă pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de stareţul său episcop în cetate pentru o treabă, Leontie a întârziat şi nu a mai găsit nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită - de a se întoarce înainte de ase însera şi de a nu înnopta nicidecum în altă parte - s-a aruncat în mare şi fiind purtat în chip minunat de curenţii de apă de cealaltă parte a malului, reuşi să se întoarcă în sihăstrie unde îl aştepta stareţul său. Stareţul văzând că apa încă i se scurgea din haine şi înţelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu şi se minuna de ucenicul său.
Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care a întreprins-o episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă a cerut biencuvântarea stareţului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos (16 martie). Egumenul de acolo, înţelegând harismele sale extraordinare, l-a acceptat, dar în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniştire a fost pentru Leontie un prilej de se deda fără reţineri şi împrăştieri nevoinţelor duhovniceşti ale postului şi neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte aşternutul său cu lacrimi de pocăinţă. Pentru a readuce în suflet starea de umilinţă, apela la măsuri ascetice neobişnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie şi petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor.
La plinirea vremii, a primit ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă şi sârguinţă, însă fără a-şi împuţina deloc nevoinţele sale ascetice. Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare şi de fiecare dată îşi dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, pentru că ajunsese la desăvârşita lepădare de sine şi îşi păstra aceeaşi aşezare sufletească şi când era cinstit şi când era jignit. Într-o zi, Leontie a avut o vedenie în care se făcea că primeşte spre hrană o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înţelegerii Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simţămând incomparabil mai dulce decât mierea, aşa încât îi venea foarte uşor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, a alcătuit şi un tratat despre diferenţa dintre erosul pământesc şi erosul ceresc, care ese focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ.
După ce a fost considerat vrednic de preoţie, Leontie a fost hirotonit preot şi astfel - odată cu înălţarea sa în această treaptă, a găsit prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraţilor şi să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. A fost numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obşte numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu au putut să-l împiedice în dumnezeiescul său urcuş spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-şi mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări de sine şi de toate, a primit de la Dumnezeu nesfârşite daruri. Astfel, Sfântul Ioan Teologul i s-a arătat în ziua prăznuirii lui (8 mai) sub chipul egumenului şi i-a poruncit să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă şi la Efes, ca să-i bucure cu prezenţa sa pe creştinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa.
Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, Leontie a vizitat vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) şi cu dorinţa de a urma nevoinţele duhovniceşti ale acestui mare ascet al virtuţii a plecat de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce.Ajungând însă în Patmos, a aflat că stareţul său a plecat la Domnul, lăsându-l urmaş pe el prin testament şi cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, Cuviosul şi-a îndoit privegherile şi postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceştia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alţii de orice ispită, cerându-le să-şi pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, dar sufletul lui îşi păstra în realitate, în orice situaţie, blândeţea şi nepătimirea, condiţie a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. I-a izgonit ppe piraţii care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea şi de atunci, aceştia fiind înfricoşaţi de pedeapsa lui Dumnezeu, nu au mai îndrăznit să vatăme sfântul aşezământ.
După ani de zile, Cuviosul s-a îmbolnăvit grav şi timp de paisprezece zile nu-i mai rămăsese decât o neputincioasă suflare de viaţă. Însă la sfârşitul acestei perioade, i s-a descoperit că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâţia ani de viaţă câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani şi jumătate. În anul următor (1172), a întreprins o călătorie la Constantinopol ca să-şi câştige dreptul de la împărat în controversa sa cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuţile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) a vrut să-l hirotonească imediat arhiepiscop de Cipru. Leontie însă a refuzat, cunoscând că nu era aceasta voia lui Dumnezeu. Puţin mai târziu însă, a primit să fie hirotonit Patriarh al Ierusalimului, pentru că primise cu multă vreme înainte o înştiinţare profetică în sensul acesta (după 1176).
Pe drumul spre Sfintele Locuri, s-a oprit puţin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de loc de reşedinţă şi de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care era atunci ocupată de cruciaţii romano-catolici. Acolo a pus din nou rânduială în averea Bisericii, a îndreptat moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle şi voturile călugăreşti şi comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l priveze şi de cele stric necesare supravieţuirii. Apoi, s-a dus la Sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida ), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, pentru că romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim. Faima lui de făcător de minuni s-a răspândit repede între toţi creştinii din Siria şi Fenicia, dintre care mulţi alergau spre el ca să primească binecuvântarea omului lui Dumnezeu .
Cuviosul s-a dus într-o noapte în Ierusalim, a intrat pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri şi s-a închinat singur în Dătătorul-de-Viaţă Mormânt al Domnului. S-a crezut atunci că prezenţa cuviosului a scăpat atenţiei multora. Însă aceasta a fost cu neputinţă să se întâmple până la sfârşit, pentru că l-au descoperit minunile pe care Domnul le săvârşea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă şi Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creştinii aveau nevoie de un alt Prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta l-a trimis Dumnezeu pe acest mare Leontie şi prin rugăciunea lui a vărsat o ploaie mare care a umplut cisternele de apă, ogoarele s-au adăpat îmbelşugat, iar cei care cu puţin timp înainte erau însetaţi s-au săturat de apă, iar lucrul cel mai de seamă a fost că au câştigat nădejdi că vor avea belşug de roade, de grâu, de vin şi de alte bunătăţi de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toţi şi se minunau toţi de el, spunând că „marele Arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Leontie, venind în ţara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem şi să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor".



- continuare -

continuare-
Auzind de acestea, cei mai zeloşi dintre catolicii care se aflau la Ierusalim s-au umplut de invidie, dar mai ales arhiepiscopul catolicilor, care, fiind biruit de o nedreaptă mânie, se gândea să-l ucidă pe sfântul care nu-i făcuse nici un rău. Aşadar, a trimis noaptea oameni înarmaţi în casa unde locuia sfântul, ca să-l ucidă. Dar Dumnezeu l-a păzit de ucigaşi, orbindu-i cu nevederea. Pentru că vedeau luminile aprinse în casa cuviosului şi alergau ca să intre în ea, dar când se apropiau, nu găseau uşa ca să intre. De aceea, după ce s-au ostenit toată noaptea, închipuindu-şi că vor putea în cele din urmă să intre în casa Sfântului, necuvioşii!, s-au întors cu mâinile goale la arhiepiscopul catolic care îi trimisese, spunându-i că dreptul Leontie este păzit de Dumnezeu şi nimeni, oricât de viclean ar fi, nu poate să-i facă vreun rău. Şi acest fapt minunat s-a răspândit pretutindeni şi toţi se minunau, iar de faima Sfântului s-a auzit până şi în Constantinopol.
Auzind de acestea, împăratul Manuel Comnenul a trimis şi a chemat pe Sfântul să vină la el, ca nu înainte de vreme lumea să se păgubească de un atât de mare binefăcător. A auzit de aceasta şi marele emir al Damascului, care chiar dacă era musulman, cinstind totuşi virtutea Cuviosului, a trimis către el o scrisoare şi îl chema pe Sfântul să meargă în Damasc, făgăduindu-i că-i va dărui cu hrisov un mertic îndestulător pentru el şi pentru oamenii săi, şi că va dărui creştinilor Biserica Născătoarei de Dumnezeu, care se afla acolo. Sfântul i-a trimis atunci o scrisoare de mulţumire pentru buna lui dispoziţie, dar îi spunea că nu este cu putinţă să meargă acolo, pentru că a fost chemat de împărat să meargă la Constantinopol. Îl ruga însă să îi trimită o scrisoare , prin care să poruncească piraţilor care prădau corăbiile, să nu-i facă nici un rău lui şi celor ce aveau să călătorească împreună cu el. Acela, primind scrisoarea Sfântului, i-a trimis imediat scrisoarea pe care i-o cerea, socotind că el însuşi primea prin acest gest un dar, iar nu că el ar fi făcut vreo favoare cuviosului. Această scrisoare a luat-o cuviosul cu sine, când - după acestea - a venit în Constantinopol şi i-a arătat-o împăratului, spre mustrarea catolicilor, care deşi se numeau creştini, totuşi ei nu i-au arătat o astfel de bunăvoinţă cum arătase acel necredincios emir al Damascului.
Iar dumnezeiescul Leontie hotărâse să plece la Constantinopol pentru că foarte mult şi de nenumărate ori se ostenise să primească îngăduinţa din partea catolicilor să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie înăuntrul de-Viaţă-Dătătorului Mormânt al Domnului, dar ei refuzau, îngăduindu-i să intre doar spre închinare, ca unul dintre mulţii pelerini. Pentru aceasta, a judecat că este mai de folos să plece din Ierusalim, ca nu cumva catolicii - care stăpâneau atunci Ierusalimul - să-i poată provoca vreun rău şi să poată primi din partea împăratului îngăduinţa de a sluji Sfânta Liturghie în Preasfântul Mormânt.
A ajuns în Constantinopol chiar în clipa în care împăraul Manuel îşi dădea sufletul şi, de aceea, a trebuit să-şi prelungească şederea sa acolo şi sub împărăţia lui Alexie al II-lea (1180-1183). Pentru că s-a împotrivit însă nunţii nelegiuite a împăratului cu Irina Comnena, nu a putut să se bucure de bunăvoinţa Curţii şi se spune că a fost şi surghiunit. Cu toate acestea, Cuviosul Leontie şi-a aflat veşnica odihnă în Constantinopol imediat ce s-au împlinit anii dăruiţi de Dumnezeu, pe 14 mai 1184 (sau 1185), sub împărăţia lui Andronic I Comnenul.
Cineva a comandat unui pictor să zugrăvească frumos chipul sfântului adormit, dar acesta nu reuşea deloc, pentru că cel adormit îşi schimba continuu expresia feţei, ca şi cum ar fi refuzat din smerită cugetare să se cinstească asemănarea feţei sale. După patru zile de la trecerea de aici, sânge proaspăt a curs din racla unde fusese depus trupul său, iar locul s-a umplut de o bunămireasmă cerească.

(Pentru prima oară în româneşte, prescurtată după izvoare greceşti de Leontie monahul)
http://www.impantokratoros.gr/760DD93A.ro.aspx Pomenirea sfântului mucenic Isidor.

Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Deciu, trăgându-se de neam din cetatea Alexandriei. Şi mergând cu oastea, avea rangul ce se numea option, şi pogorându-se în insula Hios cu flota oastei, peste care era căpetenie Numerie, a fost pârât de sutaşul Iulie, că crede în Hristos şi nu dă cinste zeilor. Iar sfântul Isidor a mărturisit pe faţă pe Hristos, şi văzând Numerie neîntoarcerea gândului lui, a poruncit de i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei.

Pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Terapont.
Acest sfânt de unde a fost şi de unde se trăgea, şi din care părinţi s-a născut, sau în ce vreme a trăit, sau împotriva cui a ostăşit şi a biruit şi cum a luat cununa muceniciei, nu se poate spune, deoarece pomenirile despre el s-au pierdut cu vremea. Iar că a ales viaţa monahicească, îl arată icoanele lui care-l înfăţişează în acest fel de chip şi schimă; că a fost episcop al insulei Ciprului, că a fost adus lui Hristos prin sânge şi că a săvârşit lupta nevoinţei, aceasta am luat-o dintr-o povestire veche după tradiţie fără a fi fost scrisă şi aşa cum a fost învăţată de cei mai înainte, o credem. Cinstitele lui moaşte au fost aduse la Constantinopol, căci agarenii sfătuindu-se ca să năvălească asupra insulei Ciprului, însuşi sfântul prin descoperire a poruncit să fie mutat. Şi acum acolo unde se află, săvârşeşte pururea minuni celor ce aleargă la el cu credinţă.

Pomenirea sfântului mucenic Alexandru cel din Conducheli.

Pomenirea sfinţilor mucenici Alexandru, Varvar şi Acolut.
Pomenirea sfântului noul mucenic Marcu Criteanul, care a mărturisit în Sminia, la anul 1643 şi care de sabie s-a săvârşit.


http://www.calendar-ortodox.ro/

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pahomie cel Mare.
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/...-2/#more-46549

Acest sfânt era din Egiptul Tebaidei celei de jos, in vremea lui Constantin cel Mare, şi avea părinţi închinători la idoli. Mergând o dată cu părinţii în capiştea idolilor, a auzit pe cel ce slujea în capişte zicând către părinţii lui: Scoateţi de aici pe vrăjmaşul zeilor şi-l alungaţi. Iar preacuviosul, bând din vinul jertfei, a vărsat. Şi ajungând mai în vârstă, a intrat în rândul ostaşilor; şi peste puţină vreme lăsând slujba ostăşească, s-a suit la Tebaida de sus şi a primit botezul lui Hristos şi s-a făcut monah. După aceea s-a dus în pustiu, unde a făcut o mânăstire într-un loc al Tavenisiei, în urma unui glas venit de sus, care îi arăta înlesnirea locului şi mulţimea celor ce aveau să se strângă acolo. Iar când în adevăr s-au adunat mulţi, a venit şi Teodor sfinţitul, care i-a devenit ucenic şi râvnitor vieţii şi faptelor celor bune şi în minuni a strălucit cu dânsul. Şi la atâta înălţime de cunoştinţă dumnezeiască se inălţa cu nepătimirea, încât vedea cu gândul şi suirile fericitelor suflete, şi vedea şi pe cele de departe şi cele de faţă, şi proorocea despre cele ce aveau să se întâmple. Iar mai înainte de a se săvârşi din viaţa aceasta sfântul, numărând mulţimea monahilor ce veniseră către dânsul, s-au aflat o mie patru sute de bărbaţi. Iar cei ce se duceau de la casele lor, nu mergeau pentru desfătare şi pentru trupeasca dulce pătimire, întru care se bncură cei mulţi, ci pentru înfrânarea poftelor şi pentru trudele cele pustniceşti. De aceea minunându-se de obiceiurile sfântului urmau viata şi petrecerea sa cea îngerească. Deci săvârşindu-se în Hristos, a fost îngropat în mânăstirea sa.

Pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Ahile, episcopul Larisiei.

Acesta a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare, şi era născut şi crescut din părinţi binecredincioşi, de la care învăţase religiozitatea şi cinstirea de Dumnezeu, împreună cu învăţătura cea lumească, şi cu filozofia cea mai înaltă. Şi împodobindu-se pe sine cu toate bunătăţile cele după Dumnezeu, a fost ales arhiereu al Larisei, celei ce se află în a doua Tesalie, de către toţi cei ce ce locuiau în Grecia. A mers la Sinodul cel mare din Niceea şi ostenindu-se şi luptându-se împreună cu părinţii până în sfârşit şi caterisind pe Arie şi cei împreună cu el şi dându-i anatemei iarăşi s-a întors în Larisa, unde a surpat multe capişti idoleşti, şi a izgonit demoni din oameni, şi alte multe minuni a făcut; şi şi-a sfârşit viaţa cu pace, după ce a ridicat din temelie case de rugăciune, şi le-a împodobit în tot felul.

Pomenirea cuviosului părintelui nostru Varvar, izvorâtorul de mir.

Pomenirea cuviosului Eufrosin, începătorul vieţii pustniceşti din Pskov.

Sf. Eufrosin din Pskov, cu numele lumesc Eleazar, s-a născut în anul 1386 în satul Videlebo, lângă Pskov, unde s-a născut şi Sf. Nicander al Pskov-ului (prăznuit în 24 septembrie ). Părinţii săi şi-ar fi dorit ca fiul lor să se căsătorească dar Eleazar s-a retras în secret la Mănăstirea Snetogorsk (pe dealul Snyatni, Pskovul de azi) unde a fost tuns călugăr.

În jurul anului 1425, căutând un loc unde să se poată dedica în voie rugăciunii intense, Sf. Eufrosin a luat binecuvântarea stareţului pentru a se retrage într-o chilie ascunsă pe râul Tolva, nu departe de Pskov. Fiind însă preocupat de soarta oamenilor şi mântuirea lor, sfântul a fost nevoit să abandoneze pustnicia şi să primească pe toţi cei ce aveau nevoie de un sfat şi de un cuvânt de la un părinte înduhovnicit. Sf. Eufrosin îi binecuvânta pe cei care veneau să trăiască după rânduiala schitului, întocmită chiar de el.

Rânduiala Sfântului Eufrosin se bazează pe un sfat generalizat despre "cum ar trebui să trăiască un călugăr", fără să se facă referire la regulamentul strict al vieţii monahale sau la rânduiala sfintelor slujbe, cum se face, de exemplu, în Rânduiala Sf. Iosif din Volokolamsk;

În 1447 la dorinţa fraţilor, Sf. Eufrosin a construit o biserică în cinstea celor Trei Sfinţi Ierarhi - Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Hrisostom, care l-au cercetat pe sfânt, dar şi în cinstea Sf. Onufrie cel Mare (prăznuit în 12 iunie). Mai târziu mănăstirea a primit numele Spaso-Eleazarov. Din smerenie şi din dragoste pentru o viaţă retrasă, sfântul
n-a primit să fie egumen al mănăstirii, numindu-l în loc pe discipolul său Ignatie pentru acea funcţie. Apoi s-a retras să trăiască într-o pădure lângă un lac.

Sf. Eufrosin a murit la 95 de ani în 15 mai 1481. Din ordinul Arhiepiscopului Ghenadie al Novgorod-ului, la mormântul sfântului au aşezat o icoană pictată de discipolul său Ignatie, pe când sfântul era încă în viaţă. De asemenea, s-a mai pus la mormântul sfântului şi testamentul scris de acesta pentru fraţii călugări pe o bugată de pergament, ştampilată cu sigiliul de plumb al Arhiepiscopului Teofil al Novgorod-ului, acest testament fiind printre puţinele documente de acest fel scrise de mâna unui sfânt care s-au păstrat.

Sf. Eufrosin, începătorul vieţii pustniceşti din Pskov, a îndrumat mulţi discipoli renumiţi care, la rândul lor, au ridicat şi ei mănăstiri, plantând mai departe sămânţa vieţii monahale in jurul Pskov-ului. Printre aceştia se aflau şi călugării schitului Sava din Krypetsk (prăznuit în 28 august), Sf. Dositei din Verkhneostrov (prăznuit în 8 octombrie), Sf. Onufrie din Malsk (prăznuit în 12 iunie), Sf. Ioachim din Opochsk (prăznuit în 9 septembrie), Sf. Ilarion din Gdovsk (prăznuit în 21 octombrie), Sf. Chariton din Kudinsk, fondator şi egumen al Mănăstirii de la Lacul Kudina de lîngă Toroptsa, precum şi cuvioşii părinţi din Pskov - Ignatie, Haralamb şi Pamfilie, înmormântaţi la Mănăstirea Spaso-Eleazar.

Pomenirea cuviosului Serapion de la Manastirea Spaso-Eleazar, la Pskov.

Sfântul Serapion a fost însotitorul de asceza si viata calugareasca al sfântului Eufrosin, si de aceea el este praznuit uneori împreuna cu cuviosul Eufrosin.

Viata lui se gaseste scrisa la 8 septembrie, ziua trecerii lui la Domnul.

Pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teodor sfinţitul, ucenicul preacuviosului Pahomie cel Mare.

Fericitul acesta îndeletnicindu-se cu legea lui Dumnezeu şi tot curat făcându-se şi arătându-se vas ales şi sfinţit, s-a învrednicit şi de numirea cea adevărată şi mare, dimpreună-locuitor şi asemenea la chip făcându-se marelui Pahomie. Pentru aceea locaşurile etiopienilor, după dumnezeiescul Avacum a zice spăimântând, şi ca în uimire capetele acestora tăind, a trecut la darurile răsplătirii cu sudorile bunei fapte, alungând toată boala şi toată slăbiciunea de la oameni.

Pomenirea celui dintre sfinţi părintele nostru Alexandru arhiepiscopul Ierusalimului, şi a sfinţilor mucenici Avda şi Avdiis episcopii, şaisprezece preoţi, nouă diaconi, şase călugări şi şapte fecioare.

Aceştia mărturisind pe Hristos şi propovăduind în Persia, au fost prinşi şi duşi la domnitor; şi neplecându-se ei a cinsti dogma persienească, ci mărturisind pe Hristos şi felurite chinuri suferind, la sfârşit li s-au tăiat capetele cu sabia şi au primit cununile muceniciei.

Pomenirea sfinţilor mucenici Isaachie, Simeon şi Vahtisoiu, care prin foc s-au săvârşit.

Pomenirea celor din Mânăstirea sfântului Sava, părinţi ucişi de către Vlemini.

Pomenirea sfântului mucenic PapilIn, care de sabie s-a săvârşit.

Pomenirea sfântului mucenic Petru cel din Vlaherna, care cu vine de bou fiind bătut, s-a săvârşit.

Pomenirea sfântului Nicolae patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârşit.

Pomenirea sfintei Eufimia, aproape de limanul Neoriei, de la sfânta Dinamis.

Pomenirea sfântului noului mucenic Nicolae cel din Mezov, care a mărturisit în Tricala, la anul 1619 şi care prin foc s-a săvârşit.

Pomenirea sfinţilor apostoli Andronic şi Iunia.

Acest apostol al Domnului, ca şi cum ar fi fost cu aripi a înconjurat toată Iumea, smulgând toată înşelăciunea nebuniei idoleşti din rădăcină, şi propovăduind pe Hristos. El a avut dimpreună următoare lui pe mult-minunata Iunia, care era moartă pentru lume, şi vieţuia numai pentru Hristos Mântuitorul.

Şi trăgând spre dumnezeiasca cunoştinţă pe mulţi, au stricat capişti idoleşti şi au zidit dumnezeieşti biserici în toate părţile; şi gonind duhuri necurate de la oameni şi tămăduind boli fără de leac, şi-au plinit şi ei ca nişte oameni obşteasca datorie a firii, şi prin moarte s-au mutat la viaţa cea veşnică. De aceştia pomeneşte şi marele apostol Pavel, în Epistola către Romani (XVI, 7), zicând: "Spuneţi închinăciune lui Andronic şi Iuniei, rudelor mele şi soţilor mei în robie, care sunt vestiţi între apostoli, care şi mai înainte de mine au fost în Hristos".

Pomenirea sfântului mucenic Solohon şi a celor împreună cu el sfinţii mucenici Pamfamir şi Pamfilon.

Pomenirea cuvioşilor părinţi şi fraţi Nectarie şi Teofan, ctitorii Manastirii lui Varlaam din Meteora.