cat de departe merge datoria fata de parinti?

[arthur_clennam]

Apreciez incadrarea in tiparul "adolescentului rebel", dar intentia mea, care este mai degraba urmarea unei nevoi de autoconservare a sanatatii mele mentale, nu pleaca din ura. Ura e un sentiment foarte puternic. Admit prezenta unei mari dezamagiri si a dispretului, dar nici ele nu constituie motivatia mea. Referitor la instructia mea si rolul parintilor, pot spune ca insusi tatal meu a recunoscut zilele trecute ca nu stie la ce facultate sunt, desi nu am tinut informatia secreta. E doar un exemplu ilustrativ.
Pe langa toate acestea, trebuie spus ca intentia mea nu e aceea de a-mi abandona familia. Nu sunt nerecunoscator, doar ca nu vreau sa fiu nevoit sa repar o viata traita in greseli. Nici macar nu sunt cununati la biserica(desi eu am sprijinit ideea de a o face in prezent), deci in termeni religiosi nici nu suntem o familie.
Nu sunt matur, nu stiu ce voi face exact(nu am sustinut altceva), si nu simt ca necuratul ma controleaza- as prefera sa renuntam la imaginile socante in prezentarea situatiei. Nu suntem la pro tv aici. Tot ce vreau in viata asta e putina liniste. O merit, mi-am castigat dreptul la ea. Iar familia mea nu o sa-mi ofere asta niciodata.

[Ekaterina]

În prealabil postat de arthur_clennam

Apreciez incadrarea in tiparul "adolescentului rebel", dar intentia mea, care este mai degraba urmarea unei nevoi de autoconservare a sanatatii mele mentale, nu pleaca din ura. Ura e un sentiment foarte puternic. Admit prezenta unei mari dezamagiri si a dispretului, dar nici ele nu constituie motivatia mea. Referitor la instructia mea si rolul parintilor, pot spune ca insusi tatal meu a recunoscut zilele trecute ca nu stie la ce facultate sunt, desi nu am tinut informatia secreta. E doar un exemplu ilustrativ.
Pe langa toate acestea, trebuie spus ca intentia mea nu e aceea de a-mi abandona familia. Nu sunt nerecunoscator, doar ca nu vreau sa fiu nevoit sa repar o viata traita in greseli. Nici macar nu sunt cununati la biserica(desi eu am sprijinit ideea de a o face in prezent), deci in termeni religiosi nici nu suntem o familie.

Asa cum s-a mai scris, nu cred ca e rau faptul ca vrei sa te separi de parintii tai (daca motivatia este cea pe care ai expus-o mai sus), cu toate ca in ziua de astazi lucrul acesta este extrem de dificil din punct de vedere financiar. Vrei sa ai propria viata, sa nu mai asisti la tot ce se intampla acasa, lucruri care te mahnesc profund. Este de dorit pe cat poti sa nu ii judeci, caci de multe ori in ceea ce judecam in aceea cadem. Poate acum ti se pare de neconceput aceasta idee, insa timpul schimba multe evidente, iti spun asta din proprie experienta.

Nu gasesti niciun motiv pentru care sa ii apreciezi pe parinti, dar sa te gandesti macar la hotararea lor de a te pastra, de a nu te omori. Mama ta te-a purtat noua luni in pantece si apoi a trecut prin dureri care nu au echivalent cu nicio alta durere (din experienta), ca tu sa vii pe lume. Macar pentru asta, poate si pentru lunile in care nu au dormit noaptea...si ar mai fi...Raul pe care ti l-au facut parintii tai, nu cred ca a fost un rau cu intentie, din nefericire au cazut si ei victime unor patimi si nu au reusit sa se ridice singuri. Multumeste lui Dumnezeu ca esti ceea ce esti si ca mediul nu te-a afectat mai mult. Poate toata aceasta situatie te-a facut mai puternic, mai motivat, mai pregatit pentru viata. Nu sunt parintii perfecti dar sa stii ca sunt parinti si mai rai decat ei.

[Demetrius]

În prealabil postat de arthur_clennam

Apreciez incadrarea in tiparul "adolescentului rebel", dar intentia mea, care este mai degraba urmarea unei nevoi de autoconservare a sanatatii mele mentale, nu pleaca din ura. Ura e un sentiment foarte puternic. Admit prezenta unei mari dezamagiri si a dispretului, dar nici ele nu constituie motivatia mea...

Din recunoașterea ta că ești un tip rebel eu deduc că această personalitate de rebel este în pericol de a-și pierde din statutul său forte cu care tu te-ai obișnuit și de aceea simți că ești în pericol de a te schimba; de aceea spui că-ți pierzi ”mințile”(de rebel) care ție-ți plac. Asta e dovada că te maturizezi și nu-ți convine.

Mai spui că nu ura, ci disprețul este prezent în sufletul tău, ceea ce e mai grav pentru că disprețul include și o superioritate orgolioasă pe care ți-o arogi senin, iar dezamăgirea eu o consider ca rezultat al unor dorințe fierbinți nerealizate; totuși, dorințele și așteptările tale născute-n suflet, dar nerealizate, confirmă dpmdv că părinții tăi au capacitatea(inteligența, instrucția, profesia...?) de a acoperi și justifica așteptările și dorințele tale.
Oare greșesc dacă apreciez că aveți un nivel de cultură similar(raportat la vârstă)?

Se vede din cuvintele tale că tânjești după iubire, dar pe care tu ai obținut-o totuși(cred eu) din cărțile beletristice, ca dovadă ”nicul” tău.
N-am spus (cum remarca cineva) că trebuie să stai acolo, ci am spus că trebuie să-ți protejezi sufletul de resentimentele care, din cauza inteligenței și a orgoliului, ajung să pună stăpânire pe sufletul tău; ceea ce-ți spun eu ai găsit evocat în romane, nu-i așa? Te doare că nu vezi iubire între ei, dar pentru că tu ești conștient de asta se cuvine ca tu să le-o ”returnezi” chiar și cu lezarea rebelului din tine; asta ar însemna ruperea lanțului genetic ereditar.
Repet: dacă tu pleci cu resentimentele de care ai vorbit, vei avea același tipar.
Iubește-ți părinții!
Dacă nu-i vei iubi, ce satisfacție ai putea avea?
Dacă-i vei iubi, vei fi fericit.

Ai primit sfaturi foarte bune: în primul rând caută și vorbește cu un duhovnic, chiar dacă nu crezi el te va convinge; găsești la orice mănăstire.


P.S. Nu cred că ai citit pe SN Lazarev- 1 ”Sistemul autoreglării câmpurilor”.
Explicații, dialoguri și exemple despre boli, nenorociri, destine bazate pe relația cauză-efect.

[arthur_clennam]

Stimate Demetrius, intuiesc ca esti mult mai in varsta decat mine, si cu toate acestea observa ca depistarea ironiei nu e punctul tau forte. Am spus foarte clar "apreciez incadrarea", nu am spus ca sunt sau ca o recunosc ca fiind valida. In plus, nu am cum sa fiu rebel, pentru ca profilul presupune anumite trasaturi pe care ei nu le am. Sunt prea lucid, responsabil si rational pentru a fi si rebel. Si cred ca e evident ca un "rebel" care se respecta nu s-ar intreba niciodata care sunt responsabilitatile lui in raport cu o situatie data, pentru ca a fi rebel presupune a evada din cercul constrangerilor si responsabilitatilor. Un rebel e egoist prin definitie, nu se gandeste la altii. Eu ma gandesc- altii nu se gandesc la mine.
*** Am uitat, cred, sa precizez faptul ca problema acestor ultime zile rezida in faptul ca mama mea a plecat de acasa, tata e innebunit pentru ca nu stie unde e, iar mama se pare ca vrea sa se desparta de el, chiar daca in zilele dinainte sa plece nu se certase cu el. Totul era normal. Cred ca decizia ei brusca se leaga de conditia ei mentala. Presupun ca nu si-a luat medicamentele si asta ii afecteaza judecata. Am mai trecut printr-o astfel de criza cand aveam vreo 13 ani. In prezent Eu am de trecut niste examene importante zilele astea, iar ei se apuca sa se comporte in felul asta, ceea ce o sursa continua de stres pentru mine.
E ca si cum, indirect si inconstient, ar vrea sa distruga viata propriului lor copil. Ma rog doar sa-mi pot lua examenele si sa plec o perioada la bunica. Ei pot sa faca ce vrea, de vreme ce pare clar ca sunt guvernati nu de ratiune si responsabilitate(inclusv crestina), ci de forte irationale asupra carora nu am nici o influenta.
Multumesc celorlalti pentru mesajele de sprijin....

[timeea89]

Intr-adevar ar fi bine sa-ti gasesti un duhovnic bun, care sa te si inteleaga, o sa gasesti mangaiere si in acelasi timp o sa inveti sa-i ierti. Asta este important, sa intelegi ca actele lor irationale cum le vezi tu sunt simptoame (pe care ne e greu sa le intelegem), dar in felul asta se exprima suferinta lor... Accepta-i asa cum sunt. Impaca-te cu ei si cu tine. Intr-un fel poate te consideri vinovat ca nu ai reusit sa faci ceva pentru ei, dar nu e din cauza ta.

Ai grija ca in relatiile pe care le vei avea sa nu incerci sa repari ceea ce nu ai putut face cu parintii tai (de exemplu ai putea cauta fete cu probleme ca sa incerci sa li le rezolvi tu, sau sa te pui in situatii complicate). Maica Siluana tine un seminariu despre iertare, sa te uiti daca vrei pe site-ul dansei. O sa te simti eliberat si o sa poti fi in sfarsit fericit. Altfel, dupa parerea mea, chiar daca nu mai stai cu ei, o sa te gandesti tot timpul la problemele familiei tale (ti-o spun din experienta). O autoanaliza poate sa-ti aduca mult bine.

[Demetrius]

În prealabil postat de arthur_clennam

Stimate Demetrius, ...depistarea ironiei nu e punctul tau forte...

Sunt prea lucid, responsabil si rational pentru a fi si rebel.

Mă bucur și vă doresc tuturor toate cele bune pentru sufletele voastre după Voia Lui.

Ai dreptate în privința ironiei pentru că recitind mesajul meu tot n-am găsit-o, la fel ca atunci când l-am scris.
În orice caz, îmi cer iertare pentru ceea ce ai simțit tu ca fiind ironie.

[kikyo_ea]

Uite articolul de azi... Cred ca ti se potriveste... Aici gasesti cel mai bun sfat.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ii-136358.html
Domnul sa te ajute!

[timeea89]

Am gasit ceva bun de la Maica Silana. S-ar putea sa va intereseze :) Despre parinti si copii, si chiar a pus cineva in a doua dintre inregistrari o intrebare asemanatoare cu cea din postare:

http://maicasiluana.blogspot.fr/

[arthur_clennam]

va multumesc, pe moment am rezolvat dilema.