Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Răspunsul cred că i-a fost deja dat. În biserică venim în primul rând pentru relaţia noastră cu Dumnezeu. Relaţiile cu ceilalţi oameni se vor dezvolta pe parcurs.

Asta fac și penticostalii, catolicii, luteranii și cam tot mozaicul confesional ce utilizează epitetul creștin, cultivă relații individuale cu Dumnezeu. Și-atunci la ce bun să te mai faci ortodox?
Aici militanții antiecumenism de forum ar avea în sfârșit un motiv foarte bun să latre cu sens la propria imagine din oglindă.

Dacă merg la biserică ”în primul rând” să-mi asigur ego-ul că va supraviețui veșnic, atunci intru inevitabil în cercul vicios al dorințelor ce vizează asigurarea confortului propriu: cel mai bun job pentru mine, cea mai bună căsătorie pentru mine etc. etc. La orizont pândește desigur dragostea interesată de Dumnezeu: te iubesc Doamne, nu pentru că Te-am găsit vrednic de iubit, ci pentru ca să mă scapi de belea la Judecată. La scară redusă, aceeași ipocrizie o întâlnim când ne declarăm iubirea pentru cineva, care are altă justificare decât în ea însăși: te iubesc dragă X sau Y ca să mă protejez de sigurătate, sărăcie, că-mi oferi un anumit statut social, că ai ochii mișto și-ți stă bine în bleu etc etc.

Probabil că ceea ce a fost exprimat pe acest topic cu sintagma ”comuniune liturgică” este tot un fel de asociere de individualități în vederea intonării ritualului optim de stabilit conexiunea cu divinul, asta pentru că n-am văzut să fi amintit cineva de Euharistie și comuniunea de dincolo de fire pe care o face posibilă. Păi nu, fiindcă mă împărtășesc tot așa, cu Hristosul meu, pentru iertarea păcatelor mele și pentru viața mea de veci. Celorlalți le doresc tot binele, dar după ce mă procopsesc eu.
Dar nu uităm să ne lăudăm peste tot că suntem ortodocși și că ăsta este partidul câștigător, dar pe lumea cealaltă, că pe asta nu ne deosebim cu nimic de ”concurență”, în afară de suportul teoretic.

[costel]

Nu faptura deschide altei fapturi inima pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face acest lucru, fie direct, fie prin noi. Asa ca recomad rugaciunea.

[glykys]

În prealabil postat de Mihailc

Probabil că ceea ce a fost exprimat pe acest topic cu sintagma ”comuniune liturgică” este tot un fel de asociere de individualități în vederea intonării ritualului optim de stabilit conexiunea cu divinul, asta pentru că n-am văzut să fi amintit cineva de Euharistie și comuniunea de dincolo de fire pe care o face posibilă. Păi nu, fiindcă mă împărtășesc tot așa, cu Hristosul meu, pentru iertarea păcatelor mele și pentru viața mea de veci. Celorlalți le doresc tot binele, dar după ce mă procopsesc eu.
Dar nu uităm să ne lăudăm peste tot că suntem ortodocși și că ăsta este partidul câștigător, dar pe lumea cealaltă, că pe asta nu ne deosebim cu nimic de ”concurență”, în afară de suportul teoretic.

Am inteles prin sintagma si Sfanta Euharistie, dar nu exclusiv, ci toata slujba, nu "ritualul". Indemnurile si cantarile din cadrul Sfintei Liturghii sunt la plural, "Cu pace Domnului sa ne rugam", "Noi, care pe heruvimi..." suntem uniti in rugaciune. Inainte de Crez, chiar si la noi in biserica, persoanele isi dau mana si isi cer iertare sau isi spun "Doamne ajuta" si e atata bucurie pe chipurile lor. A, ca or mai fi si persoane care nu se roaga la unison si citesc acatiste si diverse cartulii in timpul slujbei, e alta treaba.

MihailC, tu spui bine de obicei ce spui, cred eu, mai ales in ceea ce priveste egoismul duhovnicesc, care ascunde uneori mizantropie, dar tot un demers teoretic e si la tine. Nu e cum altfel, ca doar suntem pe un forum de discutii, nu "pe teren". Poate arunci un ochi si pe topicul referitor la icoane.

[catalin2]

În prealabil postat de Mihailc

Asta fac și penticostalii, catolicii, luteranii și cam tot mozaicul confesional ce utilizează epitetul creștin, cultivă relații individuale cu Dumnezeu. Și-atunci la ce bun să te mai faci ortodox?
Aici militanții antiecumenism de forum ar avea în sfârșit un motiv foarte bun să latre cu sens la propria imagine din oglindă.

Cum am scris in mesajul precedent pe acest forum, in primul rand cineva care vine la ortodoxie ar trebui sa vina pentru ca aici e adevarul, tot ce a cautat pana acum, singura cale de relationare cu divinitatea si de mantuire. Daca vine doar pentru ca sunt picturi frumoase, bisericile au arhitectura interesanta sau chiar ca oamenii sunt respectuosi pana la urma se va plictisi de asta. Ar putea fi doar elementul de atractie de la inceput, dar apoi sa patrunda si in interior. Nu tot ce arata cineva la exterior este intotdeauna si in interior, daca cineva se da cu capul de pereti cat de mult iubeste pe oameni sau striga tot timpul ca e un pacatos nu inseamna neaparat ca are dragoste si smerenie.
Mult mai mare folos am avea daca toti ar marturisi adevarul ca ortodoxia nu e una din cai, ci singura cale. Parca Sfantul Ciprian spunea cine nu are Biserica de mama nu poate avea pe Dumnezeu de Tata. Viziunea cu ortodoxia ca un cult pierdut intre alte culte a adus un deserviciu in primul rand ortodocsilor, chiar eu cunosc multi care s-au convertit de la ortodoxie din cauza conceptiilor acestea relativiste. Si printre eterodocsi, multi vor fi care cor spune ca ortodocsii sunt inapoiati, retrograzi, dar va fi si un mic procent care se va intreba de ce spun asta ortodocsii. Si vor incerca sa caute adevarul.

[tabitha]

În prealabil postat de Mihailc

Dacă merg la biserică ”în primul rând” să-mi asigur ego-ul că va supraviețui veșnic, atunci intru inevitabil în cercul vicios al dorințelor ce vizează asigurarea confortului propriu: cel mai bun job pentru mine, cea mai bună căsătorie pentru mine etc. etc.

Parada intelectualistă nu face bine la corazon, though. Ce este mântuirea dacă nu supraviețuirea noastră în veșnicie? A întoarce din vorbe acest adevăr este doar chestiune de retorică, de mesaj-șoc care să dea pe spate masele.

Cei care ați mers vreodată cu avionul, ați sesizat probabil instrucțiunile date de stewardese/ stewarzi pentru cazuri de urgență, în speță folosirea măștilor de oxigen, a vestelor de salvare : pentru cei care au copii cu ei, se insistă ca acestea să fie puse mai întâi de părinți, și abia apoi să fie puse și copiilor. Explicația este simplă : you must secure your survival first! abia apoi te ocupi și de alții. Este ceea ce se chemă dreaptă socoteală, tradusă aici în termeni pragmatici.

La orizont pândește desigur dragostea interesată de Dumnezeu: te iubesc Doamne, nu pentru că Te-am găsit vrednic de iubit, ci pentru ca să mă scapi de belea la Judecată. La scară redusă, aceeași ipocrizie o întâlnim când ne declarăm iubirea pentru cineva, care are altă justificare decât în ea însăși: te iubesc dragă X sau Y ca să mă protejez de sigurătate, sărăcie, că-mi oferi un anumit statut social, că ai ochii mișto și-ți stă bine în bleu etc etc.

Nu subscriu. Dar poate n-am suficientă experiență de viață !

[Mihailc]

În prealabil postat de mirela.t

Parada intelectualistă nu face bine la corazon, though.

Mai nou tot ce trezește complexe și frustrări se numește ”paradă intelectualistă”? Ce bine că ne mai ține cineva la curent cu versiunea americană a mentalității ”noi muncim, nu gândim”!

Ce este mântuirea dacă nu supraviețuirea noastră în veșnicie

Cred că ”apoftegma” asta este o izbândă neașteptată a propagandei de tip watchtower.

A întoarce din vorbe acest adevăr este doar chestiune de retorică, de mesaj-șoc care să dea pe spate masele.

Democrația oferă oricui dreptul de a exprima o opinie și iluzia că opinia respectivă contează. Cum zice ar spune romglezul: everyone enjoys a moment of glory illusory!