Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa

[Mihailc]

În prealabil postat de Annyta

Răspunsul cred că i-a fost deja dat. În biserică venim în primul rând pentru relaţia noastră cu Dumnezeu. Relaţiile cu ceilalţi oameni se vor dezvolta pe parcurs.

Asta fac și penticostalii, catolicii, luteranii și cam tot mozaicul confesional ce utilizează epitetul creștin, cultivă relații individuale cu Dumnezeu. Și-atunci la ce bun să te mai faci ortodox?
Aici militanții antiecumenism de forum ar avea în sfârșit un motiv foarte bun să latre cu sens la propria imagine din oglindă.

Dacă merg la biserică ”în primul rând” să-mi asigur ego-ul că va supraviețui veșnic, atunci intru inevitabil în cercul vicios al dorințelor ce vizează asigurarea confortului propriu: cel mai bun job pentru mine, cea mai bună căsătorie pentru mine etc. etc. La orizont pândește desigur dragostea interesată de Dumnezeu: te iubesc Doamne, nu pentru că Te-am găsit vrednic de iubit, ci pentru ca să mă scapi de belea la Judecată. La scară redusă, aceeași ipocrizie o întâlnim când ne declarăm iubirea pentru cineva, care are altă justificare decât în ea însăși: te iubesc dragă X sau Y ca să mă protejez de sigurătate, sărăcie, că-mi oferi un anumit statut social, că ai ochii mișto și-ți stă bine în bleu etc etc.

Probabil că ceea ce a fost exprimat pe acest topic cu sintagma ”comuniune liturgică” este tot un fel de asociere de individualități în vederea intonării ritualului optim de stabilit conexiunea cu divinul, asta pentru că n-am văzut să fi amintit cineva de Euharistie și comuniunea de dincolo de fire pe care o face posibilă. Păi nu, fiindcă mă împărtășesc tot așa, cu Hristosul meu, pentru iertarea păcatelor mele și pentru viața mea de veci. Celorlalți le doresc tot binele, dar după ce mă procopsesc eu.
Dar nu uităm să ne lăudăm peste tot că suntem ortodocși și că ăsta este partidul câștigător, dar pe lumea cealaltă, că pe asta nu ne deosebim cu nimic de ”concurență”, în afară de suportul teoretic.