Pacatul si Iertarea

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Teoretic, iertarea trebuie sa vina neconditionat. Iertam indiferent daca cel ce a gresit isi cere vreodata iertare sau nu. Multi isi cer iertare cu totul formal, facand un compromis cu propriul orgoliu, ori fiindca nu-i impartaseste preotul, ori fiindca individul cu pricina are o anumita autoritate si drept de decizie asupra activitatilor noastre zilnice, ori pur si simplu de ochii lumii, sa dea bine la public... Toate aceste variante sunt un dezastru in calea mantuirii noastre si nici nu stim de ce pe timp ce trece, lucrurile se complica si mai mult in jurul nostru. Oricat am incerca sa fim corecti si am fugi de pacat, fiecare dintre noi greseste zilnic. Cu ce "tupeu" putem sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne ierte, din moment ce noi ne impietrim inima pentru cel care a gresit voit sau nevoit?
Prin ce treci tu acum, am trecut cu ceva ani in urma. Erau doua persoane cu care eram in conflict, iar asta de ani multi, pe cand nici macar nu eram casatorit. Un inginer (casatorit si cu doi copii) s-a hazardat sa faca niste afaceri necurate, desi in principiu era un baiat foarte cumsecade. Fiind unul dintre apropiatii lui si cu posibilitatea de a "vedea" fiecare pas pe care-l facea, l-am sfatuit in nenumarate randuri sa se astampere fiindca va sfarsi prost, dar n-a ascultat. Cand a fost descoperit, a intervenit prin relatii la procuror, iar acesta foarte transant mi-a propus sa iau vina lui asupra mea, fiindca el e insurat, iar eu nu... Daca procurorul m-ar fi ajutat sau nu, in timpul procesului sa scap basma curata, asa cum sustinea, eu nu stiu ce sa spun, dar nu am suportat ideea de a deveni o astfel de victima, mai ales ca il avertizasem de multe ori, chiar si in prezenta a zeci de martori. Pentru refuzul meu categoric, acel inginer, care in mod normal imi fusese mai mult decat un amic apropiat, m-a urat ani multi si atunci cand ma mai intalneam cu el, intorcea capul in alta directie si nu-mi raspundea la salut.
O alta persoana de care mi s-a facut mila atunci cand mi-a cerut cu lacrimi in ochi ajutorul, a ajuns sa intre incaltat in sufletul meu, cautand sub orice forma sa-mi faca rau. Dumnezeu a oranduit sa-si taie craca de sub picioare, dar pentru asta tot pe mine ma facea vinovat. Si acesta la randul lui refuza sa-mi raspunda la salut, cand ne mai vedeam intamplator. Anii au trecut, iar eu am inceput incet-incet sa ma apropii de biserica. Cand m-am spovedit, am spus parintelui doar in trecere despre faptul ca sunt doua persoane carora eu nu cred ca le-am gresit, dar ei refuza sa-mi raspunda la salut, iar parintele mi-a dat dezlegare la Sf Impartasanie. In mod ciudat, in acea zi, la Sf. Liturghie, au venit exact in acea biserica cei doi, care nici nu se cunosteau unul cu celalalt si care in mod normal nu prea ii vedeai pe la biserica. Atunci mi s-a parut ca Sf Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea acelei biserici, a mijlocit pentru mine intr-un fel minunat. Astfel incat, inainte sa spuna parintele: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati!", am mers la fiecare dintre ei si mi-am cerut iertare pentru tot ce n-am facut bun pentru ei, iar ei, nu mai aveau in ochi nici cea mai mica umbra de ura sau rautate. De-atunci, ne salutam fara rezerve.
Daca in adancul inimii iti doresti sa fii un om corect si impacat cu toata lumea, Dumnezeu va orandui in felul lui unic. Tu doar sa ai incerdere si sa te smeresti.

Moşule,

Mulţumesc pentru răspuns.

Cît timp trăim printre oameni vom avea conflicte cu ei indiferent cît de mult ne păzim. Asta pentru că oamenii sînt diferiţi şi au sisteme de valori care se mută de la o extremă la alta.

În cele două cazuri, la mine situaţia este cam aşa:

1. Se strică interfonul la noi pe scară. Trec vreo două luni, nu există un fond în care toată lumea să fi pus bani, administratorul nu are succes în colectarea banilor pentru reparaţie. Încep aurolacii să ne viziteze boxa, se fură biciclete din scară. Apar tot felul de dubioşi care filează apartamentele. Deci iau iniţiativa şi adun banii de la cine a avut bunăvoinţa să dea şi repar în două zile interfonul. În concluzie, unul din vecini mă ceartă că nu am urmat procedura normală şi urlă la mine cam jumate de oră - dar suport, mă fac vinovat şi omul plăteşte într-un sfîrşit partea lui, eu îl salut în continuare şi, mai greu, dar îmi răspunde. Problema este cu alt vecin care s-a supărat pe mine pe motiv că m-am lăsat manipulat de alţii să fac schimbarea de interfon, ca urmare nemairăspunzîndu-mi la salut. Complicat, frate.

2. Cineva de pe forum e supărat pe mine din cauza unei infracţiuni pe care am comis-o intenţionat. Am prezentat scuzele în public de mai multe ori, pe privat omul m-a banat, i-am scris pe mailul personal şi degeaba.

În primul caz am de-a face cu un om fără credinţă, se vede de la distanţă, pe care nu-l cunosc mai deloc, nu pot avea pretenţii prea mari de la el. Dar în cazul al doilea vorbim despre cineva de la care mă aştept să-mi fie frate în Hristos, să mă ierte pentru o vorbă aruncată de-aiurea.

Spunea nu mai ştiu ce Părinte că în astfel de situaţii iertarea celuilalt va veni mult mai curînd dacă eu voi considera cu adevărat că eu sînt vinovat şi căinţa va fi una autentică, cum scrii şi tu mai sus. Da, îmi pare rău, nu mai vreau să mă dezvinovăţesc cu nici un cuvînt, îmi asum răspunderea pentru situaţiile create. Sper că harul Domnului va lucra cu răbdare îmbunînd inimile celor cărora le-am greşit.