Pacatul si Iertarea

[Mosh-Neagu]

Ce e pacatul?
Ce e iertarea?

Uneori (de fapt mult prea des) ni se pare ca viata e nedreapta. Obisnuim sa privim in jur si sa luam ca puncte de referinta anumite jaloane din viata altora. Daca am fi corecti cu noi insine, am realiza ca acei "altii" au neajunsuri mai mari ca ale noastre, dar de care noi nu avem cunostinta sau pur si simplu nici nu vrem sa stim. Si spunem precum psalmistul: "Cum, stie Dumnezeu despre asta?"
Cat de usor este sa gresesti in viata, mai ales in anii tineretii cand totul te amuza si ti se pare normal sa "gusti" din toate cate putin, ca doar o viata ai si merita s-o traiesti "din plin".
Omului i se da posibilitatea sa "faca datorii", nu la o banca, ci la Dumnezeu. El poate abuza de creditul in alb pe care-l are, sau dimpotriva, poate face din el un "depozit la purtator". Dar de obicei, omul se tot imprumuta, se tot imprumuta si uita sa mai dea si inapoi, pana intr-o zi cand vine scadenta si i se aminteste ca vistieria lui Dumnezeu, chiar daca este necuprinsa, are si contabili iscusiti (cred ca diavolii sunt in stare sa contabilizeze si nevinovata "cafea de dimineata"), dar si metode de constrangere.

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...