GANDIREA PATRISTICA sau VIATA IN HRISTOS

Fratilor excelente observatii si va multumesc.Dar intrucat subsemnatul pleaca in concediu si apoi cu treaba prin lumea larga,cat va hotari Dumnezeu,sunt mici sanse ca eu sa fiu cel care va putea sa puna in practica propunerile voastre.Prin urmare las acesta frumoasa(sper eu)sarcina oricui doreste sa o faca,cum crede el de cuviinta,acest topic nefiind proprietatea mea personala ci un loc unde fiecare poate aduce cate ceva,dupa dorinta si putiinta.Daca cumva,undeva in viitor,voi mai putea si eu sa ajut cu ceva sa fiti siguri ca o voi face.Sa ne auzim cu bine.Dumnezeu sa ne lumineze calea tuturor!+

[iustin10]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Fratilor excelente observatii si va multumesc.Dar intrucat subsemnatul pleaca in concediu si apoi cu treaba prin lumea larga,cat va hotari Dumnezeu,sunt mici sanse ca eu sa fiu cel care va putea sa puna in practica propunerile voastre.Prin urmare las acesta frumoasa(sper eu)sarcina oricui doreste sa o faca,cum crede el de cuviinta,acest topic nefiind proprietatea mea personala ci un loc unde fiecare poate aduce cate ceva,dupa dorinta si putiinta.Daca cumva,undeva in viitor,voi mai putea si eu sa ajut cu ceva sa fiti siguri ca o voi face.Sa ne auzim cu bine.Dumnezeu sa ne lumineze calea tuturor!+

Na,acum ce facem? Ca atata l-am criticat saracul ,si acu pelerinul a plecat la drum.
Chiar daca erau greoaie selectiile sale, era totusi printre putinele topicuri ramase care sa aiba o legatura cu forumul asta,macar prin subiect.
E oare aceasta o iluzie,de a vorbi despre ceea ce citim,si ne impresioneaza?
Oare cele citite sunt menite sa ramina in sufletul nostru,si e greu sa le comunicam cu altii?
De ce e asa usor sa ne placa gandirea si viata sfintilor, si asa greu sa vorbim 2 cuvinte despre asta ? Sunt sigur ca multi au citit din sfintii parinti ,ca daca nici operle sfintilor parinti nu ne intereseaza ,atunci de ce ne mai numim ortodoxi. Dar e f grea comunicarea , si ma intreb daca ea este o neputinta a noastra ,o slaba pregatire,sau chiar nu isi are rost?

În prealabil postat de iustin10

Oare cele citite sunt menite sa ramina in sufletul nostru,si e greu sa le comunicam cu altii?
De ce e asa usor sa ne placa gandirea si viata sfintilor, si asa greu sa vorbim 2 cuvinte despre asta ? Sunt sigur ca multi au citit din sfintii parinti ,ca daca nici operle sfintilor parinti nu ne intereseaza ,atunci de ce ne mai numim ortodoxi. Dar e f grea comunicarea , si ma intreb daca ea este o neputinta a noastra ,o slaba pregatire,sau chiar nu isi are rost?

În ceea ce mă priveşte, nu excelez în domeniul comunicării, iar lucrul acesta îl văd ca pe o neputinţă sau ca pe o slabă pregătire. Comunicarea are însă rosturi importante, cred eu, căci altfel cum a putea să ne cunoaştem, să ne ajutăm şi să ajungem să ne iubim?

Cred că învăţăturile sfinţilor părinţi pot fi comunicate cel mai bine prin comportamentul nostru, în măsura în care ni le-am însuşit. De asemenea un citat potrivit la momentul potrivit şi la problema potrivită îl văd binevenit.

Comunicarea presupune însă două sau mai multe părţi, este nevoie şi de un receptor cât de cât interesat, sau pur şi simplu pe aceeaşi lungime de undă. Este bine dacă cele citite rămân în sufletul nostru şi nu se uită, pentru că le putem împărtăşi ori de câte ori găsim ocazia potrivită. Este bine, de asemenea, aşa cum spuneam, să ne ajustăm însăşi viaţa noastră în urma sfaturilor sfinţilor părinţi.

Majoritatea oamenilor, arata studiile comportamentului si invatarii, nu trec direct de la lectura la comportament... Nu e omul asa de simplu!
Dimpotriva, unii citesc mii si mii de pagini pe o tema dar comportamentul ramane neastins. Valabil in orice domeniu, nu doar in teologie.
Si atunci, oamenii au creat o tehnologie a invatarii, pana la cele mai adinci, subtile, fine resurse ale fiintei.
Sunt mai multe trepte succesive: citire, analiza-cugetare-problematizare-observare etc. Toate astea sunt doar momentul de intrare, de receptare.
Apoi convorbiri, testari de ipoteze etc.
Apoi experimente practice, pe portii mici.
Apoi feedback de la practica, opinii, critici, indemnuri, sprijin etc.
Apoi iarasi practica, pe portii mici, treptat.
Si asa mai departe.

Am punctat doar, foarte pe scurt si nici macar sistematic, cum stau de fapt lucrurile in realitate (nu in fanteziile si dorintele noastre copilaresti).

In concluzie, comunicarea intre semeni este o conditie (veriga) de mare importanta pentru modificarea comportamentului. Cei ce au trait in pustie sau ganditorii tacuti si foarte reflexivi, nu au fost dintru inceput asa. Ar fi negat si incalcat legile dumnezeiesti ale dezvoltarii fiintei si ar fi esuat in nebunie sau pur si simplu ajungeau intr-un punct mort. Nu, nu asa au facut la inceput. Gasim in vietile sfintilor ca ei au avut o cateheza, o educatie bogata, ca au trait in obsti impreuna cu fratii, ca au desfasurat impreuna activitati formative etc. Nu erau autisti, nu le pica Duhul in cap asa dintr-odata, hodoronc-tronc.
De ce facem cateheza mereu in Biserica, sub toate formele? De ce nu tacem ca mutii, de ce nu ne acoperim ochii si urechile?
De ce ne marturisim (adica intram in comunicarea cu duhovnicul)?
De ce ne impartasim uniii altora experientele ziditoare sau pur si simplu necazurile, poticnelile, nelamuririle?
De ce nu o luam la fuga in mari pustietati, de cum auzim cuvantul?
De ce spunem ca Domnul si Apostolii au avut o "demnitate invatatoreasca"? De ce nu au tacut? De ce au comunicat?

Pentru ca nimic nu creste spontan in noi fara comunicare.
Comunica si beblusul, comunica si muribundul, comunica tot ce-i viu!

Cui i-e frica de comunicare? Pai...

[iustin10]

@ioan
Asa credeam si eu,ca comunicarea este o treapta spre comuniune.
Dar este greu de realizat ,poate doar aici,in scris,poate si in realitate.
De regula se rezuma la un citat ales de cineva,si cu asta gata.
Iar uneori,daca vii cu parerea proprie ,trebuie sa ai grija sa nu fii taxat ca te indepartezi de discursul Bisericii.
Alt lucru care inhiba comunicarea este insasi perfectiunea citatelor alese de cineva.Acela crede ca nu e citit ,dar de fapt a pus un citat fata de care toti ne simtim mici si nu mai avem ce comenta.
Asa ca , nu este oare o ambitie desarta sa credem ca se poate comenta patristica ?
Cine ar mai putea imbogati cu ceva cele spuse de sfinti ?
Cea mai potrivita abordare mi s-ar parea ca fiecare sa spuna ce nu a inteles .
As dori sa fiu contrazis si sa poata exista un dialog pe aceste teme, dar nu il vad .
Mai astept...

Iustin, acestea sunt temeri pe care le avem probabil fiecare, mai mult sau mai putin. Cu toate astea, cei care si-au invins teama si s-au exprimat, au avut de castigat: participind, expunindu-se riscului de a fi criticati, au avut doar de invatat!
In primul rand, ce pierdem daca suntem criticati? Un simplu abur care ne inconjura orgoliul, asta pierdem? Pai... asta-i foarte bine!
Apoi, unele critici sunt foarte instructive. Multi aduc observatii intemeiate, oamenii stiu ce spun, au studiat, au practicat iar cuvantul lor are o anumita greutate. Pe acestia prefer sa ii ascult, sa le multumesc si sa incerc sa ma folosesc de cuvantul lor.
Exista insa fenomenul "stie-tot", foarte pagubos pentru purtator, precum si pentru cei din jur... Cu suficienta si omniscienta nu te pui! Orice argument ai aduce, suficientul te priveste de sus si gaseste el o chichita ca sa te dea pe spate... Narcisism stupid, asta e. Mandrie paguboasa. Oamenii astia si-au ales deja ultima statie si vegeteaza in ea crezind ca trenul care ii duce mai departe e real. Dar e doar un vis... Da-le pace!...

Dar poate cel mai pretios lucru in comunicare e ca ne oferim unii altuia oglinzi pentru a ne percepe mai bine. Cand unul tranteste o bazaconie, gasesc ca tocmai am zarit in fapta lui, ca intr-o oglinda, propria mea tendinta, fie ea si ascunsa, uitata, negata sau doar in mugure deocamdata. Unii neaga ca sunt stupizi, ingamfati, aroganti, egoisti, lacomi, carcotasi, rauvoitori, mincinosi, invidiosi, rasisti, sectari, mizantropi, fuduli. Si se grabesc sa ii ia pe altii peste picior, pe aceia care s-au exprimat cum au putut, in limitele putintelor si neputintelor lor.
Eu insa am gasit ca am toate aceste defecte, in masura mai mare sau mai mica si iaca nu fac altceva decat sa ma tratez si eu, cum pot, pe ici pe colo, de prostie si nebunie. Nu prea imi iese, ce-i drept, dar continui sa incerc. Altii insa isi poarta mastile ca la un carnaval sau balci. E amuzant, uneori, alteori e iritant, ce-i drept. Dar asta-i lumea! Cine voieste o alta mai buna, s-o caute, s-o inventeze, deh!...:)

Pana la urma ramane tot comunicarea, acceptarea semenului, macar intre niste limite rezonabile, daca prea smerit inca nu se poate. Om vedea cu vremea.

Sa comunicam asadar! Ca doar pentru asta am venit pe/in forum!
Sa crestem impreuna, altminteri devenim pitici cu totii, liliputani care se viseaza, ca sub narcoza, Gulliver... Proasta compensare!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan cezar

Unii neaga ca sunt stupizi, ingamfati, aroganti, egoisti, lacomi, carcotasi, rauvoitori, mincinosi, invidiosi, rasisti, sectari, mizantropi, fuduli. Si se grabesc sa ii ia pe altii peste picior, pe aceia care s-au exprimat cum au putut, in limitele putintelor si neputintelor lor.
Eu insa am gasit ca am toate aceste defecte, in masura mai mare sau mai mica si iaca nu fac altceva decat sa ma tratez si eu, cum pot, pe ici pe colo, de prostie si nebunie. Nu prea imi iese, ce-i drept, dar continui sa incerc.

Cheia "succesului" , a fost , este si va fi in vecii vecilor iertarea , caci iertarea noastra din partea bunului Dumnezeu este conditionata de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi , iar fara aceasta sincera iertare nu putem vorbi de nimic bun in credinta noastra , iar orice teorie , orice vorba buna , orice invatatura expusa aici in mii de citate si linkuri , reprezinta desertaciunea desertaciunilor si nimic mai mult .
Dumnezeu nu a filozofat , nu a vorbit cifrat , pompos , ci El voieste ca noi sa fim milostivi , iertatori , si rabdatori , caci numai astfel se vor schimba in bine si relatiile intre oameni , inclusiv aceasta comunicare defectuasa , bazata pe tot felul de ganduri neavenite .
Prin iertare se stinge ura , violenta , iar rautatea este inlocuita cu bunatatea , iar iadul vietii noastre se schimba in << bucuria raiului >> , prin inteleptirea mintii si luminarea ei , iar viata noastra se va schimba cu siguranta inca din aceasta viata pamanteasca .
Dumnezeu Cel milostiv si iertator ii cere omului nemilostiv si neiertator sa fie precum El , aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este si el iertator asemenea Lui, precum si Sfintii Parinti ne indeamna mai in toate scrierile lor.
Spunea un Sfinte Parinte ca toti oamenii sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu , dar la << asemenea cu Dumnezeu sjung numai cei ce traiesc in comuniune cu El >> si deci implinesc voia Lui. Omul care nu iarta altora greselile , nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu . Parca s-a mai discutat pe la Topicul de Pocainta problema aceasta , si nu odata ci de N ori , si doresc sa amintesc aici o pildan , un fragent dintr o pilda spusa chiar de Sfintii Sfintilor , de Mantuitorul nostru Hristos :
"Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta, din inimile voastre, fiecare fratelui său."
Cel ce nu va ierta va suporta pedeapsa lui Dumnezeu , caci constrangerea il va determina pe cel neiertator si nesimtitor sa dobandeasca darul iertarii , nu o iertare formala de fatada , ci o iertare adevarata aflata undeva inlauntrul sufletului nostru .

Cred ca "problematica" iertarii sta la temelia Pocaintei noastre , iar fara iertare toate sunt de prisos , caci pentru noi ortodocsii , iertarea greselilor oamenilor , a celor de langa noi , este conditia esentiala de a putea sa ne Impartasim cu Trupul si Sangele Mantuitorului , Care s-a rugat pentru pacatele celoe care L-au rastignit . Deci , El Dumnezeu , s-a rugat pentru ucigasii sai , iar noi nu putem trece nici peste greselile virtuale , nici peste virgula sau punctul pus gresit . . . !
Sa nu uitam cuvintele : " Parinte , iarta-le lor , ca nu stiu ce fac " ( Luca 23, 34 )
Întrucât Biserica a înţeles valoarea sfinţitoare şi mântuitoare a iertării, ea îi îndeamnă pe toţi oamenii să ierte greşelile aproapelui lor. Pentru creştini, iertarea greşelilor oamenilor este o condiţie pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea păcatelor celor care
L-au răstignit, zicând: "Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 34).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu pe toti sa invatam iertarea , caci numai astfel crestem duhovniceste si ne sfintim , devenind << oameni ai lui Dumneze >>


Post binecuvantat !

În prealabil postat de iustin10

@ioan
Asa credeam si eu,ca comunicarea este o treapta spre comuniune.
Dar este greu de realizat ,poate doar aici,in scris,poate si in realitate.
De regula se rezuma la un citat ales de cineva,si cu asta gata.
Iar uneori,daca vii cu parerea proprie ,trebuie sa ai grija sa nu fii taxat ca te indepartezi de discursul Bisericii.
Alt lucru care inhiba comunicarea este insasi perfectiunea citatelor alese de cineva.Acela crede ca nu e citit ,dar de fapt a pus un citat fata de care toti ne simtim mici si nu mai avem ce comenta.
Asa ca , nu este oare o ambitie desarta sa credem ca se poate comenta patristica ?
Cine ar mai putea imbogati cu ceva cele spuse de sfinti ?
Cea mai potrivita abordare mi s-ar parea ca fiecare sa spuna ce nu a inteles .
As dori sa fiu contrazis si sa poata exista un dialog pe aceste teme, dar nu il vad .
Mai astept...

Legat de comunicare, ne putem gandi mai intai la cei care comunica. Astfel, o privire de ansamblu asupra forumului poate suna cam asa (in viteza si desigur superficial):
1. Dupa timpul pe care si-l permite fiecare: unii au putin timp la dispozitie si, se stie, e mai rapida citirea decat scrisul. Asta ar fi o prima exlicatie pentru faptul ca multi sunt cei ce citesc si mai putin care scriu. Unii oameni chiar au timpul foarte drastic masurat, Iustin!
2. Dupa tipurile de limbaj si dezvoltarea individuala a unui tip sau altul: ma gandesc la limbajul pasiv si limbajul activ. Limbajul pasiv - pe care il folosim cand citim si cand ascultam ceva (suntem in pozitia de receptori), iar cel activ atunci cand emitem un mesaj (vorbim, scriem etc.). E limpede ca unii oameni aleg sa isi foloseasca timpul citind si gandind (reflectind, meditind), realizind in for subiectiv o multime de asociatii, traind diverse emotii etc. Altii isi organizeaza timpul scriind si gandind. Se organizeaza mai bine in timp ce comunica activ, in timp ce emit. E o specializare a limbajului care se obtine mai greu, in urma unui antrenament specific, cel al redactarilor si al monologului si dialogului. (Problema insa e ca aici avem colocviu!) Pentru mine de pilda, care sunt un guraliv din nastere si care am predat peste 20 ani ca profesor si am si scris o gramada de hartoage, e natural sa prefer exprimarea in scris, asadar utilizarea limbajului activ sub forma lui scrisa, epistolara.
Exista si o atreia categorie, cu dubla specializare, a celor care isi organizeaza si petrec timpul mai intai citind si reflectind apoi scriind si reflectind... Important este sa iasa ceva bun de aici, in planul cresterii duhovnicesti si al dezvoltarii personale, indiferent de specializarea fiecaruia intr-o forma de limbaj sau alta.

3. Dupa tipul de control al sentimentului de siguranta (al securitatii personale), sunt useri cu un control intern al vietii subiective (nu au mare nevoie de feedback, ei le stiu pe ale lor, au anumite certitudini de neclintit in privinta propriei persoane si nu simt mare nevoie sa fie confirmati, sustinuti, incurajati etc.) si useri cu nevoie mare de control extern: au nevoie de feedback, de incurajari, au nevoie sa fie auziti, receptati, confirmati. Uneori acestia sunt instabili emotional, sunt histrionici, demonstrativi etc. Printre ei ma numar si eu, cel putin in perioadele de vulnerabilitate, pare-mi-se...

4. Dupa capacitatea de a elabora un mesaj, unii au abilitati si competente, altii nu. Dintre ultimii, unii au bun simt si sunt discreti, altii se baga peste tot si se fac prilej de amuzament prin modul in care se exprima. Altii sunt scarbosi.

5. Dupa nivelul duhovnicesc, impresia mea este ca pot formula o ipoteza testabila: cu cat persoana este mai matura duhovniceste (au atins o varsta mai inaintata decat a mea, eu fiind, sper, deja prescolar), cu atat interventiile sunt mai concise (in general), mai la obiect, tintind nevoile reale ale userilor, aducind elemente clare de folos duhovnicesc, pe un ton care invita la calm si buna dispozitie, cu efecte clarificatoare, luminoase, in sufletul cititorului. As da aici cateva exemple din top dar ma sfiesc de sfiala celor in cauza...:)

6. Ar mai fi si intelectualii (documentaristii) - artistii (histrionicii expresivi, "colorantii" textelor) - revolutionarii (creativii). Primii aduna materiale, le sorteaza, le sistematizeaza, le bolduiesc, adauga poze, fac munca de compilare care desigur are valoarea ei, punind bazele informate ale unor eventuale prelucrari secundare. Artistii pleaca de la un continut si il "dramatizeaza". Cand nu sunt prea obositori, ei sunt "sarea si piperul" forumului. Fireste ca se supara daca nu sunt aplaudati, mai mult sau mai putin discret... In fine, revolutionarii propun / avanseaza proiecte noi, mai mult sau mai putin realizabile, nascocesc ei ceva, adeseori genial, alteori lamentabil. Acestia ar trebui, zic eu, sa fie recompensati cu mai multa ingaduinta si cu mai putina zgarcenie in manifestari afectuoase, de nu vrem sa le ramanem vesnic indatorati sau sa-i pierdem.

Si asa mai departe...
Cata vreme suntem atat de diferiti, din mult mai multe motive decat cele enumerate si descrise succint aici, e limpede ca avem pe forum comunicarea aceasta si nu alta...
E ceva natural, firesc.
Singurul lucru care ma ingrijoreaza este tendinta spre conflictualitate, spre hartza, spre lupte surde de putere. Asta reflecta foarte bine lumea in care traim: sa deschidem acum televizorul pe un post de consum social si vom afla imediat ca exact asa stau lucrurile...


P.S. In fine, ar mai fi ceva care imi pare important: la noi in tara este in general descurajata, inca din scolaritatea mica, exprimarea personala: elevul trebuie sa stea cuminte in banca, sa noteze, sa raspunda cand e intrebat, sa nu isi dea cu parerea despre orice, sa pastreze linistea si disciplina etc. Este deja in sange obedienta, postura pasiva etc. Apoi, comunismul ne-a invatat ca in orice loc exista un "big brother", care tre sa dea aprobarea, de care tre sa asculti, ca el stie mai bine, ca tu esti mic si prost iar daca nu iti tii gura o iei pe cocoasa si cine stie, poate ajungi si la Canal...
Vrem nu vrem, avem frica in oase pentru generatii intregi.
La noi persoana e pretioasa doar in slogane, in realitate avem (suntem) o societate dominata de lipsa respectului pentru semeni si mai ales pentru alteritate, pentru deosebiri de un gen sau altul. Doamne fereste sa indraznesti sa fii unic si original, adica sa fii tu insuti in cautarile tale. Ti-o spun din experienta, sunt tabacit bine pe motivul asta, de cand ma stiu... Ai insa permisiunea sa stai cuminte, sa lingi in stanga si-n dreapta, sa dai din coada, sa fii un om cuviincios asezat unde iti este randul, sa zambesti ca un retard in stanga si-n dreapta, sa tipi ca sa se adune soferii si pompierii, sa repeti ca papagalul ce scrie in ziare sau ce a formulat Esca la stiri, desi ai fost martor ocular la evenimentul schimonosit de jurnalisti, cam asa e la noi... Daca mergi in alte tari, se poate sa ai surprize chiar mai mari, nu neaparat rele...:)
Asa apar revoltatii: oameni care trec in pozitia psihologica de "rebel" si fac pe Gica-contra, care au mare nevoie de afirmare personala etc.
Asta-i lumea, frate! Din ea scapa cine poate... Si nu cunosc mod mai bun de a "scapa"decat in arca Bisericii, prin modul de vietuire crestinesc, pe care il consider cel mai bun dintre toate si pe care ma rog lui Dumnezeu sa il deprind si eu, intr-o buna zi. Deocamdata mi-e greu, precum se vede...