Ce ati facut cu copiii vostri?

Pentru inceput, ridic o intrebare pe care o consider decisiva: ce intelegem prin "parinte bun"?
Practic, concret, la miezul lucrurilor.
Incerc un prim pas: un parinte bun este capabil sa gestioneze problema limitelor.
1) Sa il invete pe copil sa isi respecte limitele personale pe care inca nu stie si nu poate sa le gestioneze (intrucat depasirea limitei personale duce pe om in stare de vulnerabilitate, in situatii de risc major, precum si catre asimilarea de conduite dezadaptative, inclusiv patologice). De exemplu, copilul se aventureaza, la 5 ani, sa manevreze computerul si aspira sa joace pe net sau cu cd-ul toate jocurile pe care le-a intalnit in parc la copiii din clasa a patra. Sau, copilul de 2 ani voieste sa faca pe grozavul, sa atraga admiratia si se catara pe toboganul de 7 metri, unde a vazut ca s-au urcat copiii mari, de scoala.

2) Sa il incurajeze, sa il sustina, sa il orienteze, sa il gratifice atunci cand copilul se lupta sa depaseasca o limita din zona proximei dezvoltari. De pilda, cand un copil de 2 ani, sa zicem, a constientizat ca ar fi bine sa mearga la toaleta, precum fratiorul mai mare, precum mami si tati, parintii sa il ajute in dobandirea noului comportament pe care copilul a inceput sa il doreasca.


Oare suntem capabili sa gestionam cu calm, pricepere, inspirat, toate aceste momente care tin de problema limitelor?
Noi acasa nu reusim mereu, insa am devenit constienti de acest front de lupta permanent. Lupta cu noi, cu limitele si neputintele noastre.


P.S. E usor sa spunem ca ne-am pus nadejdea in Dumnezeu si sa asteptam sa pice para malaiata. Stim insa ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga-n traista. Asadar se pune problema dezvoltarii noastre ca parinti, mai intai, de voim sa avem copii sanatosi si frumosi intre oameni si inaintea Domnului.