Interesanta mi se pare si tinuta de plaja.Adica pana anul trecut nu mi-am pus problema deloc.
Anul trecut am fost la mare, cu copiii. NU prea sunt prietena marii, ador muntele, dar spre binele copiilor am facut-o. Ajunsi pe plaja, m-am conformat. M-am dezbracat si am ramas in costum de plaja. Dintr-o data am simtit penibilul situatiei: eram intr-o tinuta atat de sumara in fata copiilor mei. Mi-a fost rusine, m-am simtit stingherita. Intr-o tinuta in care nu m-a vazut decat sotul, eu ma expuneam in fata tuturor. In mod sigur, nimeni nu era interesat de o mamica cu trei copii,dar sentimentul neplacut care ma insotea m-a facut sa ma simt ca am gresit locul. Apoi mintea mi-a fugit la Domnul: oare putea sa spun o rugaciune in tinuta aceea? Sau mai grav, daca Hristos ar fi venit atunci pe norii cerului eu cum l-as fi intampinat?
Gandurile astea ma ingrozeau.
Atunci am realizat ca nu pot fi cu doua fete; ca trebuie sa am o tinuta unica care sa ma reprezinte. Chiar daca se schimba croiul si materialul, tinuta trebuie sa ramana aceeasi.
M-am descurcat de minune in fusta si urcand muntele, si mergand pe strada, si la servici, si participand la diferite festivitati. Personal, am ajuns la concluzia ca fusta merge oriunde, doar adaptata la situatie:sport sau eleganta, vaporoasa sau de blugi.
e drept o o vreme am purtat si pantaloni, mai ales in iernile geroase sau in excursiile pe munte, dar in timp mi-am dat seama ca cel mai bine ma regasesc purtand fusta.
Nu o zic la general ci vorbesc de cazul meu particular.
__________________
Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!
|
31.07.2012, 11:03:12
Subiecte asemănătoare
Threaded Mode