Ganduri despre dogmatica in general

„Iubirismul” cred că s-ar traduce prin „iubire declarativă”, „sentimentalism”, „iubire inconsistentă”. Iar la el se ajunge dintr-o credinţă naivă că iubirea este la îndemâna tuturor, că putem lăsa toate învăţăturile deoparte şi să ne apucăm să-i iubim pe toţi.
Or, de la cei care s-au îndeletnicit cu deprinderea iubirii vreme îndelungată, putem vedea că nu-i deloc uşor, că pentru a iubi trebuie să ne dezbărăm de toate formele egoismului nostru, să ne lepădăm de noi înşine; să ne deprindem cu o viaţă jertfelnică. Iar pentru a o practica pe aceasta e nevoie de învăţătură şi de învăţători. Întrucât aşa a lăsat Domnul. A venit, i-a învăţat pe apostoli şi le-a spus să meargă şi să dea mai departe ceea ce au primit.

Altfel spus: Iubirea e treabă serioasă.

În prealabil postat de N.Priceputu

... o credinţă naivă că iubirea este la îndemâna tuturor, că putem lăsa toate învăţăturile deoparte şi să ne apucăm să-i iubim pe toţi.
Or, de la cei care s-au îndeletnicit cu deprinderea iubirii vreme îndelungată, putem vedea că nu-i deloc uşor, că pentru a iubi trebuie să ne dezbărăm de toate formele egoismului nostru, să ne lepădăm de noi înşine; să ne deprindem cu o viaţă jertfelnică. Iar pentru a o practica pe aceasta e nevoie de învăţătură şi de învăţători. Întrucât aşa a lăsat Domnul. A venit, i-a învăţat pe apostoli şi le-a spus să meargă şi să dea mai departe ceea ce au primit.

Altfel spus: Iubirea e treabă serioasă.

Zici rar, ce-i drept. Si zici bine!...:)
Oarecum in zona zic si eu: libertatea e o floare care creste cu multe ingradiri.

[Mihailc]

În prealabil postat de ioan cezar

Zici rar, ce-i drept. Si zici bine!...:)
Oarecum in zona zic si eu: libertatea e o floare care creste cu multe ingradiri.

... sau altfel spus, iubirea este o floare rară care creşte pe crestele înalte ale libertăţii, fiind protejată de Lege pentru a nu ajunge hrană pentru dobitoci şi dobitoace.

În prealabil postat de Mihailc

... sau altfel spus, iubirea este o floare rară care creşte pe crestele înalte ale libertăţii, fiind protejată de Lege pentru a nu ajunge hrană pentru dobitoci şi dobitoace.

Aprob pozitiv, stimabile.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de N.Priceputu

„Iubirismul” cred că s-ar traduce prin „iubire declarativă”, „sentimentalism”, „iubire inconsistentă”. Iar la el se ajunge dintr-o credinţă naivă că iubirea este la îndemâna tuturor, că putem lăsa toate învăţăturile deoparte şi să ne apucăm să-i iubim pe toţi.

Aţi sesizat foarte bine. Vă amintiţi de tăuraşul Ferdinand, de la desene animate ? Iubirismul promovează o viziune a legăturii cu Dumnezeu ca un fel de parfum. "Îl simţim pe Dumnezeu", adică "Îl mirosim pe Dumnezeu", religia e ceva ce facem cu nasul. Când colo, ea de fapt este dogmă şi praxă. Învăţătură şi practică. Interesant e că iubiriştii, câtă alergie au faţă de învăţătură, dezvoltându-şi până la urmă învăţătura lor simplificată, tot atâta au şi faţă de liturgică, ajungând la o liturgică paralelă. Fond şi formă, dogmă şi liturgie ei numesc "tipare", din care sunt hotărâţi să iasă în mod imprudent, fără să sesizeze că ieşirea din tipare vechi înseamnă intrarea în tipare noi. Numai că sunt tipare şi tipare, numai unele vin de la Dumnezeu.
Iubirism şi relativism sunt două aspecte ale modernismului, adică acea deviere numită de Sf Pius al X-lea "panerezia secolului nostru" şi împotriva căreia el, predecesorii şi urmaşii lui au scris numeroase documente culminând cu "Pascendi Dominici Gregis" a cărui traducere o voi termina în curând. De ce "panerezie" şi nu "erezie" ? Fiindcă, până acum, Biserica s-a obişnuit cu erezii punctuale, cu o negare (sau greşită interpretare) a unuia sau altuia dintre articolele credinţei. Or, panerezia secolului nostru este "transversală peste dogme", impregnând cu eroare fiecare aspect. Asta o face proteică (iubiriştii şi relativiştii au oroare faţă de orice sistemă) şi mereu surprinzătoare: nu ştii niciodată din ce tufiş apare iepuraşul. Sau tăuraşul Ferdinand, dacă preferaţi.

Inainte sa ajungem sa mirosim paselute sub copac,precum simpaticul tauras mentionat mai sus,imbatati de parfumul inaltimilor inalte ale teoriei,hai sa adulmecam putin cu nasucul si praful practicii.Prin urmare am o singura intrebare foarte simpla:cum se manifesta in viata dvs,a fiecaruia de aici dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproape? Concret si folosesc acest cuvant intrucat pe vasele care pe vremuri aduceau sclavi din Africa se tineau probabil cele mai inaltatoare si cutremuratoare discursuri despre libertate.Insa istoria a aratat ca in momentul cand lanturile au cazut,mai devreme sau mai tarziu,oamenii nu prea au stiut ce sa faca cu libertatea lor si unul din primele lucruri pe care l-au facut a fost sa-i copieze pe cei ce ii pusesera in lanturi,in anumite aspecte.Daca tot punem la stalpul infamiei,poate expresia este prea dura,dragostea diafana si cu inscriptia ,,adogmatic" pe ea, care invaluie acest azil de noapte modern,hai sa aratam,da poate nu ne inecam si de data asta in defintii,cum o intelege corect,concret,fiecare.Daca omului ii spui ca a luat-o pe aratura este cazu' sa-i arati si drumu drept,nu sa stai si sa te feliciti pt cat de inspirat ai fost cand l-ai oprit sa-l mustri,asta in timp ce ala deja se da de-a berbeleacul pe drumul ecolului vorbelor,si doar al lor, in pustiu.Fiti buni oameni buni,caci nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu,si aratati si imaginea corecta,concreta,din viata fiecaruia.Teoretic nu am nici un fel de dubii ca sunt aici oameni care au o intelegere efectiv impresionanta dar practica ma intereseaza.Nu va faceti griji,nu va cer o lipsa de smerenie,ci doar aratarea coordonatelor corecte,concrete,din viata fiecaruia.Daca totusi este prea personala intrebarea atunci raminem cu prima ei parte,care o determina si pe a doua: cum se manifesta in viata dvs,a fiecaruia de aici, dragostea pentru Dumnezeu.

Doamne ajuta!+

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Inainte sa ajungem sa mirosim paselute sub copac,precum simpaticul tauras mentionat mai sus,imbatati de parfumul inaltimilor inalte ale teoriei,hai sa adulmecam putin cu nasucul si praful practicii.Prin urmare am o singura intrebare foarte simpla:cum se manifesta in viata dvs,a fiecaruia de aici dragostea pentru Dumnezeu si pentru aproape? Concret si folosesc acest cuvant intrucat pe vasele care pe vremuri aduceau sclavi din Africa se tineau probabil cele mai inaltatoare si cutremuratoare discursuri despre libertate.Insa istoria a aratat ca in momentul cand lanturile au cazut,mai devreme sau mai tarziu,oamenii nu prea au stiut ce sa faca cu libertatea lor si unul din primele lucruri pe care l-au facut a fost sa-i copieze pe cei ce ii pusesera in lanturi,in anumite aspecte.Daca tot punem la stalpul infamiei,poate expresia este prea dura,dragostea diafana si cu inscriptia ,,adogmatic" pe ea, care invaluie acest azil de noapte modern,hai sa aratam,da poate nu ne inecam si de data asta in defintii,cum o intelege corect,concret,fiecare.Daca omului ii spui ca a luat-o pe aratura este cazu' sa-i arati si drumu drept,nu sa stai si sa te feliciti pt cat de inspirat ai fost cand l-ai oprit sa-l mustri,asta in timp ce ala deja se da de-a berbeleacul pe drumul ecolului vorbelor,si doar al lor, in pustiu.Fiti buni oameni buni,caci nimeni nu este bun decât unul Dumnezeu,si aratati si imaginea corecta,concreta,din viata fiecaruia.Teoretic nu am nici un fel de dubii ca sunt aici oameni care au o intelegere efectiv impresionanta dar practica ma intereseaza.Nu va faceti griji,nu va cer o lipsa de smerenie,ci doar aratarea coordonatelor corecte,concrete,din viata fiecaruia.Daca totusi este prea personala intrebarea atunci raminem cu prima ei parte,care o determina si pe a doua: cum se manifesta in viata dvs,a fiecaruia de aici, dragostea pentru Dumnezeu.

Doamne ajuta!+

La mine dragostea de Dumnezeu se manifesta prin rugaciunea de a-i iubi mai mult pe oameni si a iesi cat mai mult din egoismul propriu. Cum sa ii iubesc? Sunt multe de spus. De exemplu incepand cu renuntarea la a-i mai judeca. Este extrem de greu, cine incepe sa se roage sa renunte la judecata isi da seama dintr-o data cat de mult judeca fara sa isi dea macar seama. Si nimeni nu renunta la a judeca semenul daca nu isi propune sa o faca. Si de ce si-ar propune cineva acest lucru? Nu-i sanatos sa judecam? Ei aici intervine iubirea, si cine se roaga sa il poata iubi pe aproapele din iubire de Dumnezeu intelege ca judecata este o bariera imensa in calea iubirii, de aceea oricat ne-ar putea noua parea sanatoasa, in realitate este paguboasa atat pentru cel care judeca cat si pentru cel ce este judecat. Nu degeaba Domnul a spus: nu judeca si nu vei fi judecat, pentru ca singurii care nu vor fi judecati sunt cei ce au atins desavarsirea in iubire. Incercati macar pentru o zi sa nu judecati pe nimeni ci sa va rugati pentru cei pe care ati fi vrut sa-i judecati, sa va rugati sa ii puteti iubi cu iubirea ce o are Dumnezeu pentru ei, si la sfarsitul zilei sa va cercetati sa vedeti daca ati reusit. Cred ca este challenge-ul cel mai dificil pe care mi l-am dat vreodata. Dupa ce ati incercat o zi, incercati apoi doua zile, apoi trei etc., si dupa o saptamana de incercari si esecuri garantate, cercetati-va daca simtiti mai multa iubire pentru cei pe care v-ati ferit sa ii mai judecati si pentru care ati preferat sa va rugati sa ii iubiti cu iubirea desavarsita a lui Dumnezeu in locul judecatii. Si continuati asa macar cateva luni. Daca ati facut acest exercitiu din iubire de Dumnezeu, o sa vedeti ce raspuns surprinzator o sa aveti la cercetarea proprie. Si o sa vedeti si ce fapte concrete vor decurge apoi in viata dvs. ...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

cum se manifesta in viata dvs,a fiecaruia de aici, dragostea pentru Dumnezeu.

Vedeţi dv, pentru un ortodox, ca şi pentru un catolic, ar fi foarte neobişnuit să vorbească despre asemenea lucruri. În cercuri restrânse, da, dar nu în public. Nu "pe la colţuri". Poate că la calvini este practică comună, dar nu la noi. În plus, ar fi off-topic. Poate singura legătură cu topicul ar fi ceva de genul "un aspect al felului cum se manifestă dragostea pentru Dumnezeu în viaţa mea este studiindu-i învăţătura şi transmiţând mai departe ceea ce am primit".

Primo:Ar fi ceva neobisnuit sa tii lumina sub obroc.Nu am cerut confesiuni publice si nu am facut referiri la o anumita denominatie,nici cu privire la ea si nici din perspectiva ei.Am dorit doar sa inteleg ce inteleg oamenii prin acesta notiune,cum o aplica,la modul general nu prea au sfiala sa discute despre ea dar inteleg ca la momentul aplicarii personale,unde detalii poate nu mai sunt asa de comod de afirmat,este de dorit un fel de discretie.Multumesc oricum,nu-i o problema,o sa o tinem in continuare cu teoria pt ca este mai usor si practica ramine sa o judece Dumnezeu la fiecare.Stiti ce mi-a placut cel mai mult la dvs in postare?O alaturare pe care ortodocsii o resping si o indicare a persoanei pe sistem ,,fac cu ochiul sa se inteleaga si din avion". Secundo:Broscuta,meditez la cele scrise de tine.Multumesc pentru sfat,ai fi surprinsa profund ce fel de incercari am facut si cam cu ce imagine,proprie,m-am trezit fata-n fata.Asta este o alta discutie dar sfatul ramine ca unul cel putin interesant.

Mai aveam o intrebare,nu-i cazul sa se simta cineva obligat sa raspunda:care credeti ca era motivul urii profunde a fariseilor (termen general,i-am strans pe toti in el)fata de Hristos?Chiar am citit o opinie extrem de interesanta pe acesta tema cu care am fost de acord si promit sa o postez daca cumva gasiti intrebarea interesanta.Are legatura cu prima intrebare.Va rog sa nu va inghesuiti,nu cumva sa se altereze imaginea publica la care tinem atat de mult,eu zic sa ne pastram raspunsurile pentru clipe cand ne trage-m una-n pifometru(vorba lu' Badea)confesional din fireasca perspectiva a unor implinitori discreti ai voii lui Dumnezeu.Glumesc,trageti pe rand ca sa nu se loveasca gloantele intre ele si nu cumva sa intre doua in aceiasi rana :)

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Primo:Ar fi ceva neobisnuit sa tii lumina sub obroc.Nu am cerut confesiuni publice si nu am facut referiri la o anumita denominatie,nici cu privire la ea si nici din perspectiva ei.Am dorit doar sa inteleg ce inteleg oamenii prin acesta notiune,cum o aplica,la modul general nu prea au sfiala sa discute despre ea dar inteleg ca la momentul aplicarii personale,unde detalii poate nu mai sunt asa de comod de afirmat,este de dorit un fel de discretie.Multumesc oricum,nu-i o problema,o sa o tinem in continuare cu teoria pt ca este mai usor si practica ramine sa o judece Dumnezeu la fiecare.Stiti ce mi-a placut cel mai mult la dvs in postare?O alaturare pe care ortodocsii o resping si o indicare a persoanei pe sistem ,,fac cu ochiul sa se inteleaga si din avion". Secundo:Broscuta,meditez la cele scrise de tine.Multumesc pentru sfat,ai fi surprinsa profund ce fel de incercari am facut si cam cu ce imagine,proprie,m-am trezit fata-n fata.Asta este o alta discutie dar sfatul ramine ca unul cel putin interesant.

Mai aveam o intrebare,nu-i cazul sa se simta cineva obligat sa raspunda:care credeti ca era motivul urii profunde a fariseilor (termen general,i-am strans pe toti in el)fata de Hristos?Chiar am citit o opinie extrem de interesanta pe acesta tema cu care am fost de acord si promit sa o postez daca cumva gasiti intrebarea interesanta.Are legatura cu prima intrebare.Va rog sa nu va inghesuiti,nu cumva sa se altereze imaginea publica la care tinem atat de mult,eu zic sa ne pastram raspunsurile pentru clipe cand ne trage-m una-n pifometru(vorba lu' Badea)confesional din fireasca perspectiva a unor implinitori discreti ai voii lui Dumnezeu.Glumesc,trageti pe rand ca sa nu se loveasca gloantele intre ele si nu cumva sa intre doua in aceiasi rana :)

Motivul urii?
Care sa fie, daca nu dragostea de sine si atasamentele alea infantile (ale lor si ale noastre) toate, amenintate cu dezlipirea si durerile inerente?
Dar hai mai bine sa facem un excurs, pentru cateva clipe, in pustia egipteana, sa vedem ce mai zic moshii pe-acolo...:)