patima betie

Cum procedezi cand unul din parinti are pb. cu alcoolul si o ia pe aratura mereu cand e cherchelit? Poti face canonul in locul lui, ajuta? Si in general, cum sa te comporti cu el, ce sa ii zici, ce sa ii faci sa realizeze ca are o pb.? Plus ca daca zici orice interpreteaza si face certuri si altele.

Intreb din nou, cum procedezi cand un parinte are aceasta patima?

Multumesc. Doamne ajuta!

[niculinasirghi]

În prealabil postat de Laura19

Cum procedezi cand unul din parinti are pb. cu alcoolul si o ia pe aratura mereu cand e cherchelit? Poti face canonul in locul lui, ajuta? Si in general, cum sa te comporti cu el, ce sa ii zici, ce sa ii faci sa realizeze ca are o pb.? Plus ca daca zici orice interpreteaza si face certuri si altele.

Intreb din nou, cum procedezi cand un parinte are aceasta patima?

Multumesc. Doamne ajuta!

Ca sa nu faca scandal cel mai bine este sa-l lasi in pace pana se trezeste din betie si apoi daca se poate dicuta cu el,poti sa-i explici ca nu e bine ce a facut.Sa lase alcoolul ca distruge viata lui si a celor din jur.

În prealabil postat de Laura19

Cum procedezi cand unul din parinti are pb. cu alcoolul si o ia pe aratura mereu cand e cherchelit? Poti face canonul in locul lui, ajuta? Si in general, cum sa te comporti cu el, ce sa ii zici, ce sa ii faci sa realizeze ca are o pb.? Plus ca daca zici orice interpreteaza si face certuri si altele.

Intreb din nou, cum procedezi cand un parinte are aceasta patima?

Multumesc. Doamne ajuta!

Mai bine, ca sa fiti sigura de efect, spuneti dvs. Acatistul "Potirul Nesecat", in locul/pentru binele parintelui in cauza.

[adam000]

Nu stiu de ce, cand este vorba de patimi din acestea grele gen patima betiei, mereu apar intrebarile legate de cum sa il indreptam (noi sau Dumnezeu ca urmare a rugaciunilor noastre), sau macar cum sa ii deschidem ochii, celui impatimit.
Mereu ne preocupa cum sa il indreptam pe celalalt, nu cum sa facem noi fata crestineste. Uitam mereu ca nu avem nici un control asupra celuilalt, ci doar asupra noastra. Pozitionindu-ne astfel, cred ca pierdem (nu ne acordam) nici macar sansa de a ne schimba pe noi in bine, spre mai bine (de a schimba ceva in noi; blocandu-ne atentia asupra celuilalt - asupra celui impatimit si abatandu-o de la noi).
Dar poate ca este o incercare in primul rand pentru familie, pentru cei apropiati celui impatimit, legat de raportarea lor, dpdv crestin, la cum fac ei fata situatiei si patimii celuilalt.
Din acest motiv, poate ca ar fi mai important (si mai interesant) de discutat cum se pot proteja pe ei (pentru ca suferinta psihica indelungata a celor care traiesc alaturi de un alcoolic poate face rani adanci in sufletul lor) si ce ar trebui a faca apartinatorii, familia, prietenii, copii celor care sufera de o astfel de patima, in caz ca impatimitul nu vrea si nu are de gand sa se lase de patima sa, iar cei din jur trec prin incercarea de a fi nevoiti sa il suporte. Care este raportarea crestina pt ei?

[Mosh-Neagu]

Nu prea mi-a dat ghes inima sa intru pe-aici, considerand ca poate imi fac mai mare rau afland lucruri pe care ar fi mai bine sa nu le stiu... Acum ma bucur ca am intrat, desi o tristete tot strabate de undeva.
Dumnezeu si-a facut mila cu mine si cu toti fratii din familia noastra. De cand ma stiu mic la parintii mei, nu-mi amintesc sa fi lipsit vinul si tuica din casa. Poate de aceea mi se pareau lucruri atat de firesti incat nu le dadeam mai mare importanta fata de altele. Dar la fel procedam cu orice. Spre exemplu, imi povestea sotia cum "smântânea" oalele in care mama-sa punea lapte la prins, sau cum dadea iama in borcanele cu dulceata, sau cum cautau in toate ascunzatorile impreuna cu fratii ei, pana gasea pliculetele de vanilie... La noi stateau bomboanele si biscuitii pe raft, "la vedere" dar nu ne atingeam de ele mai mult decat ne dadea mama. La fel cu bautura. Daca ne dadeau parintii ceva "aghezmuit", mai mult apa decat vin, bine, daca nu, noi singuri, nu ne atingeam de bautura, dar nu din frica, ci fiindca ni se spusese ca nu-i bine, iar noi nu ne intrebam de ce nu-i bine; faceam ascultare si gata.
Mai tarziu, am plecat la Bucuresti. Nu stiu cum, mi-am facut un prieten mai mare ca mine cu 7 ani de o inteligenta mult peste medie. Discutiile cu el ma fascinau, iar cand il vedeam citind carti groase in limba engleza (prin '77 - "78), aveam impresia ca sunt un privilegiat, mai ales fiindca avea acel stil de "bucurestean", privindu-i de sus pe majoritatea. Pe mine ma trata cu multa ingaduinta, ca pe un frate mai mic! Tineam mult la el, dar avea aceasta patima a bauturii destul de adanc patrunsa in sufletul lui. Tocmai de aceea a murit pe la patruzeci si ceva de ani, lasand in urma un copil si o sotie care fusese candva deosebit de frumoasa (eram colegi), dar care suferise enorm datorita viciului lui. Faptul ca nu am luat si eu de la el aceasta patima, este un miracol, fiindca practic "ma provoca" zilnic cu bauturi tari, pe care eu doar le "pupam", ca sa nu-l refuz!
Apoi la Timisoara, parca tras la indigo, mi-am facut un prieten care nu mai stiu cand mai si dormea, fiindca avea un "randament" la citit ca eu nu ma puteam tine de el sub nici o forma, desi ma pretindeam un bun cititor... Acesta, ateu pana-n maduva oaselor, cand se imbata, nu se mai putea intelege cu nimeni... Doar pe mine "ma tolera" fiindca il lasam sa spuna ce-i venea la gura. Locuiam intr-un camin, fiecare in camera lui, dar ne vizitam des. Cand nu era beat, era vesel si dezinvolt, iar daca faceai imprudenta sa-l provoci cu intrebarile, nu se mai oprea. Cel putin la istorie, era extrem de bine pus la punct, si-mi vorbea ore in sir despre evrei, despre masoni (la el am auzit pentru prima oara despre astea) despre Stalin, Hitler, lucruri altfel de cum le stiam eu de la istorie. Dar cand se imbata, iesea pe hol si striga cat il tineau rarunchii: "Baaai, care vrei sa te bati cu mine, iesi afara acum!" Ma chinuiam sa-l trag inauntru, fiindca era destul de robust ("un autentic pachet de muschi", obisnuia el sa spuna...), dar a doua zi venea spasit si-si cerea scuze: "Romica, iar am fost prost, nu-i asa?" Imi multumea pentru rabdare, iar pentru mine ar fi fost in stare de orice. Astazi este... predicator, se pare la nu stiu ce secta, s-a lasat definitiv de bautura dupa ce a cunoscut-o pe cea care i-a si devenit sotie, si l-a atras spre "fratii" ei. Pierduse din "86 legatura cu mine, dar dand un "search" pe google, m-a gasit usor!...
Apoi mult mai tarziu, am plecat in Londra. Imprejurarile au facut sa am un coleg cu care am ramas zi de zi timp de peste 6 ani. La lucru ne completam perfect, iar acasa, fiecare cu drumul lui. De departe, acesta a fost cel mai "complicat" om, cand ajungea sa se imbete. Nu te mai puteai intelege cu el, si vorbea numai anapoda, cășunându-i pe oricine, chiar si pe mama-sa, daca ar fi fost langa el. Devenea violent si total imprevizibil. Si el avea o sotie parca venita din povesti: frumusetea ei te lasa fara grai. Prin ea ajunsesem sa-l cunosc pe el. Cu niste ani in urma, imi fusese vecina si o avusesem beby-siter la copil.
Oricat ar fi fost de buna, cu un astfel de om in preajma, nu a putut sa dureze mult casnicia lor, astfel incat, in urma unei gafe facute de el in trafic, l-a săltat politia, si cum nu era legal, l-au trimis in tara. Ramasa singura, femeia a intrat in anturajul unor "prietene", care au convins-o sa dea divort. Pana sa revina el in Londra, totul era definitivat. A suferit enorm dupa ea, si inca mai sufera. Ea s-a recasatorit, are si copii. El a ramas singur... Iar eu... probabil singurul lui prieten. Pe toti ceilalti (si au fost multi) in timpul starii de betie, a facut gafe dintre cele mai idioate (pana la incercarea dea a o viola pe fina lui) iar prietenii... nu l-au iertat... Sau poate l-au iertat, dar prefera sa stea departe, considerandu-l un om mult prea josnic, mai ales ca nici macar dupa ce se trezeste, nu realizeaza greseala, ci continua sa spuna ca asa trebuia sa procedeze! Eu... am trecut peste toate. Cand mi-a gresit, am cautat sa nu-l provoc mai rau, si renuntam eu, desi ma durea sufletul fiindca erau niste aberatii care ma jigneau profund. Desi n-a recunoscut niciodata, in sinea lui a apreciat enorm comportamentul meu. Si-acum daca l-as suna la 2.00 noaptea si l-as ruga sa faca ceva pentru mine, ar fi in stare de orice, numai sa nu ma piarda si pe mine ca "prieten" desi eu in sufletul meu am cu totul alte criterii!
E un foarte bun gospodar si indemanatec, are casa mare, masina, o situatie materiala rezonabila, si totusi e singur... Desi nu-mi spune, isi cauta cu disperare "perechea" si aproape ca si-a luat gandul ca va mai putea avea si el copii. De multe ori imi spunea ca, daca isi gaseste pe cineva, la mine vine sa-i cunun, dar pentru mine nu-i chiar o bucurie!... Am cautat sa-l apropii de biserica, dar desi el crede in felul lui, nu agreaza ideea. Pe de o parte mi-e mila de el, iar pe de alta ma gandesc la sufletul acela de femeie care va trebui sa-l suporte cand se imbata!...
Oare voi ce-ati face in locul meu, pentru el?

[adam000]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am cautat sa-l apropii de biserica, dar desi el crede in felul lui, nu agreaza ideea.

Iata exemplul concret. Ai incercat deja a faci ce puteai face pt el.

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Pe de o parte mi-e mila de el, iar pe de alta ma gandesc la sufletul acela de femeie care va trebui sa-l suporte cand se imbata!...

Si desi constientizezi ca un suflet va suferi cand va trebui sa il suporte pe cel impatimit...

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Oare voi ce-ati face in locul meu, pentru el?

De ce (mereu) toata lumea pune problema "ce sa fac pt cel impatimit" (in cazul tau, iata, deja ai facut pt el) - de ce nu isi pune nimeni problema ce sa faca pt cei care vor trai cu cel impatimit (sotie, copii, etc)?

[niculinasirghi]

În prealabil postat de adam000

Iata exemplul concret. Ai incercat deja a faci ce puteai face pt el.



Si desi constientizezi ca un suflet va suferi cand va trebui sa il suporte pe cel impatimit...



De ce (mereu) toata lumea pune problema "ce sa fac pt cel impatimit" (in cazul tau, iata, deja ai facut pt el) - de ce nu isi pune nimeni problema ce sa faca pt cei care vor trai cu cel impatimit (sotie, copii, etc)?

Eu cred ca daca nu se poate reusi nimic pentru el,familia nu are decat sa-l suporet. O stiu di proprie experienta.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de niculinasirghi

Eu cred ca daca nu se poate reusi nimic pentru el,familia nu are decat sa-l suporet. O stiu di proprie experienta.

Care "familie"? Locuieste singur. Este inginer si-si vede de serviciu cu toata constiinta de care trebuie sa dea dovada un om. Parintii sunt retrasi undeva la tara, au pensiile lor. Mai are un frate, si el cu o functie foarte inalta, si care are familia lui si casa lui... El... se suporta singur... Iar cand esti singur, iti ineci necazul in pahar... Totusi, el nu depaseste cantitatea, ci devine "tulbure" dupa mai nimic!... Dupa parerea mea, daca nu renunta definitiv la alcool, e foarte delicat sa-si poata reface viata, dar mare-i bunul Dumnezeu. Vorbeam de prietenul din Timisoara, care de la 30 de ani, n-a mai pus picatura de alcool in gura. Deci nu s-ar spune ca nu se poate!

[adam000]

În prealabil postat de niculinasirghi

Eu cred ca daca nu se poate reusi nimic pentru el,familia nu are decat sa-l suporet. O stiu di proprie experienta.

A suporta este o notiune foarte vaga, poate cuprinde un spectru foarte variat de reactii si raportari. Cel mai rau este cu urmarile - cu ranile sufletesti pe care le capata membrii familiei in timp, mai ales copii. Poate ca sotiei i se poate imputa ca a ales, insa copii...?
Iata, Ana recunoaste deschis ca nu poate trece peste. Si este normal, pentru ca un copil are nevoie de un model in parinti, nu poate creste fara model. Intotdeauna copilul isi va acorda "standardul de normalitate", "firescul", la modelul parintilor. Daca un model este strimb, va considera ca "asa trebuie" si va tolera acea strimbatate (anormalitate) mai tarziu in viata, pentru simplul fapt ca nu stie cum e sa fie altfel.
Daca un parinte injura la betie, copilul va fi obisnuit sa auda injuraturi si vorbe urate, asa ca le va tolera si din partea altora cu mult mai usor decat unul care nu e obisnuit si le evita; poate chiar va cauta inconstient persoane cu un astfel de comportament pentru ca ii sint familiare, in timp ce altii diferiti fata de model sint perceputi ca fiind mai nefamiliari, etc. In timp exista riscul sa "selecteze" ca anturaj/apropiati, exact persoane impatimite ca modelul parintesc, perpetuind in viata sa chinul.
Iar ca sa iasa din situatie, are nevoie de un alt model, de o alta interactiune si relationare buna, neimpatimita; altfel singur nu poate iesi, ci doar invatand, experimentand, ca exista si altceva (ca se poate si altfel) in relatie cu "modele bune" (oameni care nu au respectivele patimi, neimpatimiti). Desigur ca e frumos in teorie, dar in realitate se intimpla adesea ca cei neimpatimiti cu greu vor suporta un om care a fost obisnuit cu injuraturile si vorbitul urat (pentru ca fara sa vrea se poate intimpla sa imite, chiar daca la un nivel infinit mai mic ca intensitate modelul impatimit - de ex modelul injura, in timp ce copilul judeca, vorbeste de rau, e mai artagos, mai labil sau mai sensibil, etc) si vor fugi de el. Asa ca greu va gasi in jur un om neimpatimit care sa aiba taria sa il suporte (si astfel sa aiba sansa unui "model bun"), etc
Pe de o parte e un copil (un copil al unui impatimit; chiar daca acel copil a devenit adult intre timp), care nu cauta modele bune pentru simplul fapt ca nu stie ca sint bune (nu stie "cu ce se mananca"), ba chiar poate ii par nefamiliare, deci poate ca le evita si din contra, fara sa isi dea seama cauta tot modelul impatimit (pt ca ii este familiar, cunoscut). Iar pe de alta parte un om neimpatimit (un potential "model bun") evita din instinct un astfel de om cu diferite tare, rani, consecinte, pentru ca e diferit de el (si poate ca cu greu il poate suporta), deci sansa ca cel ranit sa se indrepte gasind un model bun e mica, daca nu da peste un om care sa se jertfeasca, din autentica traire crestina, pentru a-i face un bine.

De aceea cred ca familia unui impatimit cu patimi din acestea foarte abuzive (bine, orice patima este abuziva pt cei din jur si din pacate nu este dusa, suportata doar de impatimit, ci si de cei din jur, insa unele patimi sint mai abuzive ca altele), grele pt cei din jur (betie, droguri, etc), cred ca familia celor impatimiti (care nu are vina, nu e alegerea lor sa suporte situatia dar sint pusi sa o suporte), are nevoie mai mare de ajutor (si poate ca poate beneficia de mult mai mult ajutor), decat cel impatimit (care practic si-o face "cu mana lui" - e alegerea lui proprie sa se tina de patima si din start reprezinta un refuz al ajutorului).

Din acest motiv nu inteleg de ce toata lumea se grabeste sa ofere sau sa ceara ajutor pentru cel impatimit, cand mai multa nevoie de ajutor are familia aceluia de fapt

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de adam000

De ce (mereu) toata lumea pune problema "ce sa fac pt cel impatimit" (in cazul tau, iata, deja ai facut pt el) - de ce nu isi pune nimeni problema ce sa faca pt cei care vor trai cu cel impatimit (sotie, copii, etc)?

Nu cred ca banuiesti cate fete sau doamne ar fi in stare sa faca acest compromis, si sa se casatoreasca cu un astfel de om!
In principiu, el nu este un om rau, si chiar daca in aparenta este violent, nu indrazneste totusi sa loveasca o femeie, desi probabil mai trage cate un pumn prin pereti in acea stare...
Intre timp, dupa ce l-a parasit sotia, a trait in concubinaj mult timp cu o fata din Cluj, care a profitat de el in fel si chip si care nu dadea doi bani pe starile acelea ale lui. Daca ar fi fost atat de periculos, n-ar fi ramas 3-4 ani, pana am hotarat eu sa plec in Romania, si astfel s-a decis si el sa plece!
Sunt oameni care nu beau, dar "te toaca maruntel"... Sunt oameni care nu beau, dar daca-i pui sa bata un cui, s-ar putea sa-l aseze cu floarea la perete!... Sunt oameni care nu beau, dar cand ii rogi sa faca ceva, iti raspund: "Da' ce-i atata graba?" El, spre deosebire de multi altii, isi poarta singur de grija, arata foarte bine ca barbat, este foarte bine organizat si nu-i prea lipseste banul din buzunar, iar daca-l rogi sa faca ceva pentru tine, desi nu te cunoaste, nici nu sta pe ganduri! Am facut echipa cu el 6 ani, si NICIODATA nu ne-am facut de rusine, desi nici eu si nici el nu ne laudam vreodata ca am fi capabili de mare lucru...
E un familist, iar dupa experienta avuta, cred ca "sufla si-n iaurt". Cea din Cluj, inafara de bucatarie, nu voia sa faca nimic: manichiura, fardul, hainele de firma, parfumul de calitate intrau in gratiile ei. Cand a venit la el sa vada ce mai poate "aduna" si cat il mai poate prosti, i-a dat de inteles ca nu e pentru gradina, sau pentru dat mancare la gaini, ci pentru a fi tratata ca o mare doamna! Apoi a plecat in Londra unde locuieste cu un altul care-i plateste chiria, mancarea, hainele si micile slabiciuni!...
Eu cred ca daca si-ar gasi o buna crestina, ar face din el un om extraordinar. Biserica este la doi pasi de casa, iar preotii de-acolo sunt cu totul deosebiti. Daca ea ar merge la biserica, el n-ar opri-o. Si astfel, intr-o zi ar ajunge si el la sf. liturghie. Nu singur, asa cum ii cer eu, fiindca se simte stingher si ii este rusine. Daca ar veni o data, ar exista un precedent, iar Dumnezeu ar incepe sa lucreze cum stie El mai bine! Intr-o casnicie, Dumnezeu a oranduit sa ne mantuim unul pe altul. Poate nici sa fie doua Marii sau doua Marta, nu e indicat. In familia in care harul lui Dumnezeu coboara, deja diavolul nu-si mai gaseste culcus!