Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de AlinB

Omule, ai obsesia diagnosticului

Aceasta manifestare scrisa a ta, vorbeste de la sine.
Certitudinea ta in privinta "obsesiei" mele, e similara cu certitudinea bossului (la care l-as aduaga fara ezitare pe Catalin) privind alcoolismul meu.
Voi ilustrati foarte bine paradigma nebuniei paranoide: usurinta faradelegii, atasarea cu inocenta usurinta a etichetei simpliste pe chipul semenilor.

Necazul e ca voi sunteti intr-adevar "sinceri": credeti cu tarie, in perversitatea mintii voastre, in "adevarul" judecatii personale. Impartiti pe semeni in oi si capre, IN TOATA VREMEA, fara indoiala. Doar pe voi nu va ingrijiti sa va depuricati, sarmani suferinzi cu inima, cu mintea, cu fiinta intreaga... Domnul sa va tamaduiasca, spre Slava Lui, in veci!

[AlinB]

Vindecarea Ioane, vindecarea..

Mai mult nu scriu ca iarasi..

În prealabil postat de ioan cezar

Aceasta manifestare scrisa a ta, vorbeste de la sine.
Certitudinea ta in privinta "obsesiei" mele, e similara cu certitudinea bossului (la care l-as aduaga fara ezitare pe Catalin) privind alcoolismul meu.
Voi ilustrati foarte bine paradigma nebuniei paranoide: usurinta faradelegii, atasarea cu inocenta usurinta a etichetei simpliste pe chipul semenilor.

Necazul e ca voi sunteti intr-adevar "sinceri": credeti cu tarie, in perversitatea mintii voastre, in "adevarul" judecatii personale. Impartiti pe semeni in oi si capre, IN TOATA VREMEA, fara indoiala. Doar pe voi nu va ingrijiti sa va depuricati, sarmani suferinzi cu inima, cu mintea, cu fiinta intreaga... Domnul sa va tamaduiasca, spre Slava Lui, in veci!

Nu cred ca e corect, ca discutiile sa devina atat de personale, ca doar nu ne conoastem. Suntem in virtual si doar imaginatia nu ajunge sa ne conoastem cu adevarat.
Sa luam distanta de la mesajele, care ne jignesc, in mod inutil, evident.
Nu avem de unde sa stim, daca cineva este alcoolic sau nu; dar nici noi sa nu dam ocazia, ca ceilalti sa vada in noi, datorita afirmatiilor, un alcoolic.
Cred ca toata lumea s-ar simti mai bine fara aceste caracterizari, care sunt lipsite de un sambure de adevar, fiind doar produsul imaginatiei noastre.
Putin respect domnilor si doamnelor! Va rog!

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Aceasta manifestare scrisa a ta, vorbeste de la sine.
Certitudinea ta in privinta "obsesiei" mele, e similara cu certitudinea bossului (la care l-as aduaga fara ezitare pe Catalin) privind alcoolismul meu.
Voi ilustrati foarte bine paradigma nebuniei paranoide: usurinta faradelegii, atasarea cu inocenta usurinta a etichetei simpliste pe chipul semenilor.

Necazul e ca voi sunteti intr-adevar "sinceri": credeti cu tarie, in perversitatea mintii voastre, in "adevarul" judecatii personale. Impartiti pe semeni in oi si capre, IN TOATA VREMEA, fara indoiala. Doar pe voi nu va ingrijiti sa va depuricati, sarmani suferinzi cu inima, cu mintea, cu fiinta intreaga... Domnul sa va tamaduiasca, spre Slava Lui, in veci!

Draga frate intru Hristos Iisus.
Te rog sa nu uiti aceste cuvinte duhovnicesti... si sa lupti in continuare (intru Hristos Iisus) lupta cea buna cu patimile, pacatele, duhurile necurate
"Mântuiţi pe cel sărman şi pe cel sărac; din mina păcătosului, izbăviţi-i.
...
6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".
7. Dar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din căpetenii cădeţi. "

Este trist sa vad ca te-ai retras...
(oare nu cumva ai avut asteptari prea mari de la un forum? oare ai considerat ca duhurile dracesti nu actioneaza si pe Internet?)

"Singurul lucru necesar ca raul sa triumfe este ca cei buni sa nu faca nimic" (Edmund Burke)

Doamne ajuta.

[Eugen7]

"Ne oprim aici cu aceste exemple, care completeaza un tablou caricatural, grotesc referitor la cum inteleg unii sa abordeze relatiile lor cu "strainii", cu noile cunostinte, dar si mai trist - cu fratii, carora nu numai ca le-au sterpelit prezumtia de nevinovatie - un drept universal al omului, de altfel, dar le-au suspectat aproape demonic si buna lor credinta, sinceritatea si disponibilitatea lor de a interfera cu ei pe subiecte comune sau teme generale de interes, aratandu-i cu degetul ca pe niste ciumati sau ca pe niste lupi care dau tarcoale la stana cu oi, iar ei facand aceasta cu "nevinovata sinceritate" a lupului moralist.

Ipostaza de lupi moralisti, de mielo-lupi in care se afla acestia, mai devreme sau mai tarziu se va developa, caci nu ingaduie Dumnezeu atata fatarnicie si viclenie care sa reclame la altii o furie, tot asa de aprinsa si iute ca si judecata lor, desi se prezinta public foarte degajati si blajini.

Dincolo de aceste scenarii previzibile si imediate se ascund si alte realitati "absconse" care incarca notiunile de pace si razboi cu noi si alte sensuri...

Dar de "sabia Duhului" (Efeseni 6,17) a auzit cineva, ar putea sa strige vindicativ un bibliofil, ca tot din Scriptura este expresia si "ipostaza"!?..

Un asa zis "razboinic", in acceptiunea larga a cuvantului, poate avea in mana o bata, o sabie, o pusca si cu aceste arme sa ameninte justitiar, sa taie, sa loveasca in "moalele capului" ca un delicvent, daca atata cultura are si asa de primitiv intelege sa-si faca dreptate.

Altminteri, putem cugeta și la un alt gen de "razboinic", ce poate avea in dotarea lui spirituala - "sabia duhului" si cu aceasta sa decapiteze "balaurii", sa alunge duhurile, sa calce "peste scorpii", sa combata ideile eronate ale altora - "daimonii" (demonii) personali, sa taie din radacina pacatele lui sau sa extirpe un rau, atunci cand poate sa o faca, din "corpul social", ce-i drept, uneori si "fara anestezie".

Iar altul care flutura nonsalant steagul pacii, sa aiba “in portofoliul” personal un bagaj consistent de compromisuri si gainarii facute cu gasca de prieteni si tot atatea amicitii culpabile si complicitati, cate a produs in anii indelungati de oportunism si de pasnica vietuire.

Ne putem pune firesc intrebarea: daca judecata Domnului va fi dupa dreptatea Lui si "nemitarnica", cei care alearga doar la mila Domnului in aceasta viata, pentru a fi iertati de multe lor nedreptati, “lasand adevarul, dreptatea si judecata” pe seama altora sau punandu-le doar la mila Domnului, ce va fi cu ei "in ziua cea infricosatoare , de apoi"?

"Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie..." (Matei 10,34)."
http://www.crestinortodox.ro/editori...ce-136635.html

Doamne ajuta.

[Eugen7]

"Iar, "Cuvantul lui Dumnezeu este ... viu si lucrator, mai taietor decit orice sabie cu doua taisuri: patrunde ..., judeca simtirile si gindurile inimii". (Evrei 4,12)...

"Inima oamenilor nu e decat un camp de batalie in care se lupta Dumnezeu cu diavolul" (Feodor Dostoievski).

Sunt mai multe intelesuri si talcuiri in textele biblice pentru cuvintele "sabie" si "razboi", uneori par a fi justificate, alteori nu...

"Adevarul nu face atata bine cat rau fac aparentele lui" (François de la Rochefoucauld).

Deci, trebuie mare atentie la interpretari !

Adevarul, ca si Dreptatea pot fi, uneori, in ofensiva, atunci cand risipesc confuzia, minciuna, nedreptatea, neoranduiala, pacatul, necredinta, neomenia.

De exemplu, in scrierile polemice sau apologetice ale Sf. Parinti, in lupta, rezistenta, si marturisirile disidentilor ca opozanti intelectuali fata de regimurile totalitare, a popoarelor fata de dictatori sau a Sinoadelor ecumenice in fata ereziilor, a Bisericii fata de pacate, a Sf. Mucenici in fata persecutorilor idolatri...

Si cate capete de mucenici si eroi ai neamului n-au cazut rapuse de sabie, cati martiri ai inchisorilor comuniste nu si-au gasit sfarsitul pentru ca n-au vrut “sa taca”; iar ei atata arma aveau - "sabia Duhului", adica puterea cuvantului, a Adevarului care-l marturiseau... si n-au pus-o "in teaca"...

Alteori, Adevarul, ca si Dreptatea, insotite de iertare si dragoste pot fi defensive, inofensive, chiar, "mangaietoare", senine si pasnice, conciliante "Fericiti facatorii de pace, fericiti cei prigoniti pentru dreptate..." (Cele 9 Fericiri) sau (I Corinteni cap 13)... "iubirea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar " - De preferat!

Exista si varianta "folclorica": "Mai buna e o pace stramba, decat un razboi drept" ori "Sa te faci frate cu d... pana ce treci puntea"; desi exista riscul sa se ajunga la o "amicitie" de genul:

"Cu dansul, mai presus de toate,
Traiesc, ce-i drept, in buna pace:
Eu paine-i dau pe saturate,
El sta de-o parte si mi-o... coace". (epigrama de Dimitrie Jega)

Mai "...Apoi" este si versiunea "apocaliptica", cand omul pacatos perverteste si relativizeaza atat de mult "notiunile" incat ajunge "sa spuna raului bine si binelui rau", cand duce razboi cu virtutea, cu Biserica si cu Dumnezeu si face pace cu pacatul, cu lumea si cu vrajmasul...

Depinde de fiecare ce < Status quo > prefera, cui slujeste, cat de onest este cu sine si cu ceilalti si ce interese are...

Aflam insa, de la M. Eminescu, ca: “Martirul, eroul si inteleptul sunt 3 forme ale aceleasi substante: Adevarul” si ca: „Adevarul, dreptatea si virtutea – toate trei sunt asa de gemene, incat ai crede ca-s una ”...

De fapt, una sunt si in Dumnezeu si de aceea este Sfant.

E drept ca adevarul deranjeaza pe unii...mai ales pe cei care traiesc in minciuna, mint si se mint si pe cei de azi, care nu vor sa fie treziti din "somn" sau din "betia patimilor" si care prefera o viata "caldicica" sau sa stea la "umbra inselarii" sau chiar "la intuneric", caci "la lumina se vadesc faptele lor cele rele"...

Prin urmare, nu se poate pune capat tuturor conflictelor, asa cum e clar ca, nici Dumnezeu nu este impotriva tuturor razboaielor...

"Cand ai pace cu Dumnezeu ai razboi cu demonii, cand ai pace cu demonii ai razboi cu Dumnezeu", iar cand inceteaza aceste 2 razboaie...incepe, uneori, din pacate, razboiul cu oamenii sau intre oameni...si mai este...razboiul cu tine insuti sau cu dusmanii imaginari (patologic).

Deci, exista si un razboi sfant, vazut si/sau nevazut, cu cele 2 posibilitati: cand lupti impotriva Raului (…) si cand lupti pentru dobandirea Binelui (…) - de preferat!

Cei care nu lupta sunt in zona de neutralitate a "tertului exclus" - sunt "cei care au depus armele", dezertorii, apostatii, "caldiceii - pe care ii va varsa Domnul din gura Sa".

De aceea s-a zis: "Cand te-ai hotarat sa spui adevarul, pregateste-te de suferinta" (Ion Bratescu-Voinesti) sau "Dati un cal celui care spune adevarul, ca el sa poata fugi dupa ce l-a spus" (proverb armean)."
http://www.crestinortodox.ro/editori...ce-136635.html

Asadar sa luam aminte.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasc Domnul Iisus Hristos. AMIN.

După fire şi împotriva firii (un scurt rezumat):

Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.

De la neascultare încoace, puterile sufletului, nemaifiind unite în Dumnezeu, ci învrăjbite şi aprinse de gânduri ce se contrazic, nu mai lucrează după fire, ci lucrează cel mai adesea, dacă nu aproape totdeauna, contra firii. După cuvântul Sfinţilor: toată strădania diavolului aceasta era şi este ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu şi s-o lege de orice altceva, afară de Dumnezeu.

Drept aceea vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte; iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul şi să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe nişte lipsiţi de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie, învăţându-ne să iubim plăcerea simţurilor, bine ştiind vicleanul, că asta stinge iubirea de Dumnezeu şi întunecă mintea de la vederea Lui. Că nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem, căci între noi şi El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. Iuţimea sau voinţa, care, după fire, aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un arc dragostea, iar către diavol mânia, ca pe o săgeată, a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură, încât fiara de om, ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu, blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Iar pe biata minte, de unde - după fire - avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu în om, locul Său cel sfânt , fie că o întunecă afumând-o cu mândria, fie că o aprinde să stea împotriva adevărului, sau într-alte chipuri o sfărâmă şi pune într-însa urâciunea pustiirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului.

Aşa se înscăunează vrăjmaşul în mintea care nu-şi păzeşte porţile dorinţelor, şi aşa de tare o strâmbă contra firii, încât zice răului bine şi binelui rău; întunericului lumină şi luminii întuneric; cuminţeniei nebunie şi nebuniei înţelepciune, cu care scorneşte apoi că nu e Dumnezeu, ci numai natură, iar dacă e vorba să fie vreun "Dumnezeu", omu-i "Dumnezeu".

Prinşi în cercul vicios dintre păcat şi plata lui, întruparea şi moartea Domnului Hristos au adus oamenilor o altă naştere şi a schimbat sensul morţii, facand-o moartea păcatului din fire şi cale a învierii.

Continuarea biruinţei

Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, ÎI găsesc pe măsura împlinirii lor.

Orice silinţă spre împlinirea poruncilor e o nevoinţă a virtuţii. Deci, dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale, fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. El este puterea sau sufletul nevoinţelor virtuţii.

Deci, dacă la început Hristos este ascuns în porunci şi prin Taine îngropat în noi, pe măsură ce ne prindem de funia poruncilor, cu puterea Lui care este în noi, dobândim din această conlucrare virtuţile; iar printr-însele, ca prin tot atâtea raze, chipul lui Hristos iese la lumină, oglindindu-se dinlăuntru în afară şi pe chipul nostru, pe măsură ce ieşim din văluri.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ovidiu b.

După fire şi împotriva firii (un scurt rezumat):

Puterile sufletului: mintea, iubirea şi voinţa, după orânduirea cea străveche, îşi aveau lucrarea şi ţinta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; şi pe temeiul stăruinţei în această tindere, urma să creştem de la chip la asemănare. Aşa eram în sfatul, în ascultarea şi vederea lui Dumnezeu.

De la neascultare încoace, puterile sufletului, nemaifiind unite în Dumnezeu, ci învrăjbite şi aprinse de gânduri ce se contrazic, nu mai lucrează după fire, ci lucrează cel mai adesea, dacă nu aproape totdeauna, contra firii. După cuvântul Sfinţilor: toată strădania diavolului aceasta era şi este ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu şi s-o lege de orice altceva, afară de Dumnezeu.

Drept aceea vrăjmaşul, ca să-şi ajungă ţinta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere şi bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte; iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul şi să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe nişte lipsiţi de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie, învăţându-ne să iubim plăcerea simţurilor, bine ştiind vicleanul, că asta stinge iubirea de Dumnezeu şi întunecă mintea de la vederea Lui. Că nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem, căci între noi şi El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta şi spre trup. Iuţimea sau voinţa, care, după fire, aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un arc dragostea, iar către diavol mânia, ca pe o săgeată, a aprins-o contra firii şi a transformat-o în ură, încât fiara de om, ca fulgerele zvârle săgeţile în obrazul fraţilor şi în faţa Sfântului Dumnezeu, blestemând şi dând dracului pe toate şi chiar pe sine însuşi. Iar pe biata minte, de unde - după fire - avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu în om, locul Său cel sfânt , fie că o întunecă afumând-o cu mândria, fie că o aprinde să stea împotriva adevărului, sau într-alte chipuri o sfărâmă şi pune într-însa urâciunea pustiirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului.

Aşa se înscăunează vrăjmaşul în mintea care nu-şi păzeşte porţile dorinţelor, şi aşa de tare o strâmbă contra firii, încât zice răului bine şi binelui rău; întunericului lumină şi luminii întuneric; cuminţeniei nebunie şi nebuniei înţelepciune, cu care scorneşte apoi că nu e Dumnezeu, ci numai natură, iar dacă e vorba să fie vreun "Dumnezeu", omu-i "Dumnezeu".

Prinşi în cercul vicios dintre păcat şi plata lui, întruparea şi moartea Domnului Hristos au adus oamenilor o altă naştere şi a schimbat sensul morţii, facand-o moartea păcatului din fire şi cale a învierii.

Scurt si la obiect si mai ales de folos !
Multumim Ovidiu !