Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

[cristiboss56]

"Inainte de orice altceva, este necesar sa precizam faptul ca folosirea sexualitatii nu tine deloc de originea firii umane si ca aceasta a aparut numai ca urmare a pacatului protoparintilor.

Numai dupa ce s-au intors de la Dumnezeu, Adam si Eva s-au dorit si s-au unit trupeste, invata Sfintii Parinti, facand referire la cele spuse in Sfanta Scriptura (cf. Fac. 3, 16; 4, 1). Astfel, Sfantul loan Damaschin precizeaza: "Fecioria este de la inceput si dintru inceput a fost sadita in firea oamenilor (...) in Rai domnea fecioria (...) Cand prin calcarea poruncii a intrat moartea in lume, atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, si a zamislit si a nascut". La fel spune si Sfantul loan Gura de Aur: "Dupa calcarea poruncii, dupa scoaterea din Rai, atunci a luat inceput unirea trupeasca dintre Adam si Eva. Inainte de calcarea poruncii duceau viata ingereasca (...) Deci, la inceput si dintru inceput a stapanit fecioria".

In starea care a urmat caderii originare, pentru oameni fecioria ramane norma desavarsirii. Totusi, pentru faptul ca permit perpetuarea neamului omenesc in aceasta noua stare in care se afla, perpetuare care este binecuvantata de Dumnezeu (cf. Fac. 9, 7), relatiile trupesti in cadrul casatoriei nu sunt in nici un fel condamnabile, si Sfintii Parinti, urmand exemplul Domnului Iisus Hristos, Care a binecuvantat prin prezenta Sa nunta din Cana, ca si invatatura Apostolului (Evr. 13, 4; l Cor. 7, 28), ii recunosc acesteia deplina indreptatire si vorbesc chiar despre valoarea ei, socotind ca si ea este chemata la sfintirea de care sunt vrednice toate celelalte functiuni ale existentei omenesti.

In cadrul casatoriei, patima desfranarii nu consta, deci, in folosirea functiei sexuale, ci in folosirea ei in mod necumpatat. Notiunea de necumpatare, pe care o intalnim adesea la Sfintii Parinti, nu are un inteles cantitativ, ci unul calitativ; ea inseamna aici, ca si in alte cazuri, o rea folosire a acestei functii, o pervertire a ei, o folosire contrara scopului ei firesc si deci contra naturii si anormala sau, altfel spus, patologica. Astfel, Sfantul Maxim Marturisitorul se exprima foarte precis, vorbind despre aceasta patima si despre alte patimi: "Nimic nu este rau din cele ce sunt, decat reaua intrebuintare, care vine din negrija mintii de-a cultiva cele firesti". Sfantul Isaac Sirul, atunci cand vorbeste despre patima desfranarii, ne pune in fata unei perspective asemanatoare, subliniind de aceea responsabilitatea pe care o are omul in dominarea miscarilor firesti: "Cand cineva e starnit (...) de pofta, nu-l sileste puterea naturala sa iasa din hotarul firii si sa ajunga in afara de cele datorate, ci adaosul pe care il facem firii prin prilejurile primite prin vointa. Caci Dumnezeu, toate cate le-a facut, le-a facut bune si cu masura. Si cat timp se pazeste masura cumpenei firesti si drepte a pornirilor din noi, miscarile firesti nu ne pot sili sa iesim de pe calea cuvenita. Si trupul se misca numai in miscarile bine oranduite".


http://www.crestinortodox.ro/editori...rea-70065.html