Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de Fani71

Interesanta parafrazare (am citit si eu seria Fundatiei de curand).
Mie dimpotriva, ideea unor hermafroditi care isi ajung lor insile, sunt autonom, imi aduce mai degraba aminte de iad. Mi s-a parut detestabila cultura solariana iar ideea comuniunii cosmice de tip Gaia mi s-a parut ca se apropie oarecum, in plan uman, de comuniunea Imparatiei.
Omul a fost creat ca fiinta de comuniune. El nu devine cu adevarat el insusi decat depasindu-se pe sine intr-o relatie de comuniune cu Dumnezeu si cu semenii.
Este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a creat barbat si femeie. Pentru a-i da posibilitatea de a atinge in unirea cu celalalt alteritatea. Pentru ca omul sa aiba o posibilitate de unire si in ea sa intrezareasca o 'unire mai inalta'.
Mitul hermafroditului originar nu cred ca se refera la autonomia fiintie umane ci la comuniunea de fire intre barbat si femeie.

E ciudat poate, psihologic vorbind, dar mie imi plac Gaia si Solaria, in aceeasi masura. On-topic: cred ca abstinenta este o chestiune, din moment ce e vorba de dragostea traita doar intru Taina, de o osmoza perfecta intre dragostea de "fiinta iubita" si dragostea de Stapan. Trup si suflet; efemer si vesnic; (in) jos si (in) sus. Sau, sa revin la analogiile si citarile off-topic: Solaria si Gaia. :)
P. S. Ma gandesc ca Solarienii (ma rog, androginii inchipuiti de Asimov cu numele lor) nu sufera din dragoste. Si nici nu iau decizii aiurea. Mutatis mutandis, ma gandesc, asa cum am invatat la cursurile de Qi Gong, acum multi ani, ca daca mentalizam ca suntem completi si suficienti (in sensul bun, adica nu avem cu adevarat nevoie de "cele ale lumii") nu mai avem nevoie de "celalalt", ci doar de Dumnezeu. Si, POATE, iata raspunsul la problema ridicata in topic.