Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti

Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti Mareste imaginea.

 

Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti

 

Ierurgiile sunt lucrari sfinte savarsite de Hristos prin preot pentru sfintirea si ajutorul omului in diferite imprejurari si pentru sfintirea firii inconjuratoare si a diferitelor lucruri si unelte folosite de el. Ierurgiile savarsite in Biserica pe seama credinciosilor presupun primirea Tainelor de catre ei.

 

Intre unele si altele exista o legatura, dar si o deosebire. Deosebirea ierurgiilor de Taine nu consta in faptul ca ele s-ar referi direct la natura si numai indirect la om, caci unele dintre ele se refera direct la om (ruga­ciunile pentru femeia care a nascut; rugaciunile pentru oamenii aflati in situatii exceptionale etc). Nu se deosebesc de Taine nici prin faptul ca Tainele ar incepe toate, prin cuvintele : "Binecuvantata este imparatia Tatalui, si a Fiului, si a Sfantului Duh", iar ierurgiile prin cuvintele : "Binecuvantat este Dumnezeul nostru, totdeauna...". Caci Taina Marturisirii si a Maslului incep prin cuvintele : "Binecuvantat este Dumnezeul nos­tru...".

 

In sfarsit, nu se deosebesc nici prin faptul ca Tainele se refera la per­soanele pomenite pe nume, iar ierurgiile la un numar mai mare de per­soane pentru care se sfintesc parti ale naturii si unelte ; caci unele dintre ele se savarsesc pentru o persoana singulara indicata prin nume.

Totusi Traditia Bisericii face distinctia intre cele sapte Taine si multimea de ierurgii. Pentru a intelege deosebirea si legatura dintre Taine si ierurgii; trebuie sa tinem seama ca sunt trei trepte prin care omul se pune in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune.

 

Prin taine omul se uneste cu Hristos in grade diferite, tinandu-se seama de trebuintele permanente ale mantuirii in vederea vietii sale de veci. Taina Botezului ii aduce omu­lui pentru prima dta unirea cu Hristos, care a murit si a inviat pentru noi, prilejuindu-i si lui moartea omului vechi si nasterea ca om nou, dupa asemanarea cu Hristos cu care se uneste. Celelalte doua Taine sunt date imediat dupa Botez. Efectul acestei Taine e menit sa dureze tot timpul existentei de pe pamant a omului, ca si in veci.

 

Prin Taina Mirungerii, viata cea noua a celui botezat e intarita pen­tru totdeauna de Duhul Sfant care iradiaza din Hristos.

 

Taina Sfintei Impartasanii ridica la o deplinatate unirea cu Hristos, dar aceasta deplinatate trebuie mereu improspatata si adancita, asa cum cu cat esti mai unit cu cineva prin iubire, cu atat esti mai insetat de o adancire a acestei uniri.

 

Aceste trei Taine sunt stalpii ce sustin pe om ca Biserica vie a lui Hristos, in Biserica cea de obste, in care se afla si lucreaza El.

 

Botezul se intemeiaza, pe porunca directa a lui Hristos (Matei 28, 19): Euharistia, pe inaugurarea ei de catre El (Matei, 26, 26-28) ; Mirungerar pe practic Apostolilor, care cu siguranta ca se intemeiau pe porunca Mantuitorului (II Cor. 1, 22 ; I Ioan 1, 20).

 

Dar viata cea noua in Hristos este viata in Acel Unul din Treime, care S-a facut om ca noi si S-a daruit ca om Tatalui prin cruce, pentru ca sa ne transmita, prin umanitatea Lui comuna cu a noastra, puterile Lui dumnezeiesti comune cu ale Tatalui si ale Sfantului Duh, respectiv acele puteri care ni se transmit prin umanitatea Lui jertfita sau total daruita si deschisa Tatalui si umpluta desavarsit de Duhul Sau cel Sfant prin cruce.

 

Prin cele trei Taine de introducere in Biserica ni se comunica astfel viata de iubire a Sfintei Treimi, adusa prin Fiul care S-a facut om, S-a daruit ca om Tatalui, si S-a umplut prin aceasta desavarsit de Duhul Sfant, Duhul iubirii Tatalui fata de Fiul. Prin aceasta Fiul intrupat si jertfit ca om, unindu-ne cu Sine in iubirea fata de Tatal si in iubirea de care se bucura El ca om din partea Tatalui, ne introduce pe calea spre vesnica Imparatie a Sfintei Treimi. 

 

Dar intrucat slabiciunea mostenita de om de la antecesorii sai nu se poate invinge usor si dintr-odata, ci-si arata adeseori o continuare in sla­birea unirii omului cu Hristos, e necesara o restabilire a deplinatatii ei. Restabilirea crestinului in legatura deplina cu Hristos se face prin Taina Marturisirii si a Maslului. De aceea ele nu mai incep cu binecuvantarea Imparatiei Sfintei Treimi, caci crestinul se afla acum in general in aceasta imparatie, desi in mod mai slabit. Iertarea pacatelor marturisite, prin preot, e intemeiata si ea pe o porunca directa a lui Hristos (Ioan 20, 21), iar vindecarea trupeasca, si odata cu ea intarirea sufleteasca, e inteme­iata pe practica Apostolilor (Iacov 5, 14-15), care a trebuit sa aiba la baza tot o porunca a lui Hristos.

 

Celelalte doua Taine dau si ele omului intarirea pentru indatoriri speciale de toata viata : cea a cununiei, pentru viata de casatorie ; cea a preotiei, pentru consacrarea vietii lui in slujba lui Hristos si a Bisericii, pentru mntuirea oamenilor. Cea dintai a fost sfintita de Hristos prin pre­zenta Lui la nunta de la Cana Galileii, si importanta ei a fost pusa in lu­mina cu deosebire de Sfantul Apostol Pavel in Efes 5, 22 s.u., unde unirea intre barbat si femeie este vazuta ca o Taina mare dupa asemanarea si din puterea legaturii dintre Hristos si Biserica. Cea de a doua, a fost instituita de Hristos in diferite randuri (Ioan 20, 21 ; - la Cina cea de Taina etc).

 

Puterea data omului in fiecare dintre aceste Taine pentru viata cea noua, cu durata vesnica si pentru implinirea unor indatoriri speciale, cu durata extinsa pentru tot cursul intregii vieti, este numita de catre Biserica - har. Si cum fiecare Taina da o putere pentru trebuinta generala a omului in vederea mantuirii de veci, se socoteste ca fiecare este egala cu un har deosebit. Mai bine zis, Hristos, cu Care se uneste omul in fie­care dintre aceste Taine, lucreaza in el conform trebuintei lui deosebite.

 

In rugaciunile ce se rostesc la fiecare Taina, se da puterea necesara situatiei si necesitatii respective a omului. Faptul acesta e concentrat si intr-o invocare si o constatare concisa rostita de catre preot. Dar in ceasta formula concentrata se aminteste de Sfanta Treime si se face semnul crucii. Iar aceste trei lucruri concentrate in formula concisa a Tainei nu exprima numai o cerere adresata lui Dumnezeu pentru a face lucrul cerut, ci si o constatare a implinirii faptului amintit prin cuvintele: "Boteaza-se robul lui Dumnezeu (N), in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh", insotite de scufundarea intreita a celui ce se bo­teaza in apa in semnul Sfintei Cruci. Tot asa este exprimata constatarea ca nasterea omului nou se realizeaza in acea clipa cand preotul spune : "Si eu, nevrednicul preot, cu puterea ce-mi este data mie, te iert si te dezleg pe tine fiule (N), in numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh", facand semnul crucii peste capul celui ce s-a marturisit, adica atunci cand dezlegarea se produce de fapt. Sfanta Treime si crucea si anuntarea prin cuvinte a implinirii a ceea ce se cere, aduc de fapt impli­nirea lucrului cerut.

 

Dar daca crestinii s-ar multumi numai cu primirea odata pentru totdeauna a fiecarei Taine, sau cu repetarea unora dintre ele (Marturisirea si Euharistia, asa cum se prescrie), viata lor duhovniceasca nu s-ar adapa continuu din legatura mereu improspatata cu Dumnezeu. Crestinul do­reste sa se simta intr-un dialog continuu cu Dumnezeu, prin rugaciune si prin implinirea cererilor adresate Lui. Iar viata ii aduce mereu greu­tati noi, piedici in calea implinirii datoriilor si nazuintelor celor bune ale lui, adica boli, slabiciuni. El nu poate astepta ca harul Tainelor pri­mite sa se puna in miscare de la sine in el. E drept ca acest har este una cu prezenta lui Hristos in el. Dar Hristos ca Persoana care ne iubeste, voieste sa-I aratam si noi iubirea noastra si El sa raspunda la manifesta­rea ei cu iubirea Lui aratata in actele de ajutor, de intarire, pe care I le cerem. Crestinul face aceasta prin rugaciunile sale individuale. Dar aceasta e o forma mai coborata in care se pune in legatura cu Hristos.

 

Crestinul simte cu atat mai mult nevoia sa adauge la rugaciunile sale individuale, rugaciunile preotului facute in fata sa, cu cat simte ca preotul este investit pentru aceste rugaciuni cu un dar deosebit, deci cu o trimitere speciala de la Hristos, si aceasta inseamna ca rugaciunile lui se vor bucura de o ascultare deosebita de la Hristos. In rugaciunile aces­tea el il simte in afara de aceasta pe preot, invaluit de ambianta Bisericii intregi, caci Hristos sustine prin preoti unitatea Bisericii. Credinciosul primeste prin rugaciunile preotului lucrarea lui Hristos in ambianta Bisericii ca trup tainic al lui Hristos, plin de viata Lui. De aceea in ele iese in relief Duhul Sfant, care ne face si subiectiv sa simtim prezenta si lucrarea lui Hristos, cu toate ca este nevazut.

 

Asa cum in Taine Hristos se uneste cu noi, sau ne da harurile Lui pentru sustinerea noastra in general pe calea mantuirii, prin preot, ca slu­jitor al Bisericii si trimis de Hristos, ca sa ne intarim in simtire, caci nu noi ne dam aceste haruri, tot asa ajutoarele ce ni se dau in imprejurarile concrete ale vietii noastre, ne vin obiectiv de la Hristos, sau prezenta lui Hristos aflat in noi de la primirea Tainelor, se face activa in tot felul de imprejurari si trebuinte concrete ale noastre, daca voim sa ramanem in ambianta Bisericii, fapt pe care il aratam rugand pe preot sa-I ceara activarea acestei prezente.

 

Prin aceasta, ierurgiile sunt inrudite cu Tainele. Asa cum in Taine preotul nu numai se roaga lui Hristos sa Se uneasca cu noi, ci si declara ca aceasta inviere se implineste, (sau painea se preface in trupul Lui), la fel in ierurgii, nu se roaga numai ca Duhul Sfant sa sfinteasca apa, ci ex­prima convingerea ca atunci cand zice : "Trimite Duhul Tau cel Sfant... si sfinteste apa aceasta", apa e si sfintita de fapt.

 

In rugaciunile sale individuale crestinul cere numai lui Dumnezeu sa-i vina in ajutor intr-o imprejurare sau alta ; in ierurgii, preotul nu numai cere, ci si constata ca cererea se implineste. De aceea ele nu se numesc simplu rugaciuni. Si precum in Taine preotul indica lucrarea ceruta lui Hristos, insotind aceasta indicare cel putin prin semnul crucii si prin invocarea Sfintei Treimi, tot asa face si in ierurgii. Deosebirea este ca in ierurgii lucrarea indicata e restransa la o lucrare sau la un dar concret ce se cere lui Dumnezeu, nu la o trebuinta prelungita pentru tot cursul vietii pamantesti si vesnice.

 

Astfel ierurgiile au un loc de mijloc intre Taine si rugaciunile individuale ale crestinului. Ele se refera la multiplele trebuinte concrete ale omului, ca si rugaciunile lui individuale. Dar fiind savarsite de preot, aduc o implinire mai sigura a celor cerute, caci in rugaciunea preotului e pre­zenta Biserica, in numele careia El se roaga si face rugaciunea pentru credinciosi, in baza unei trimiteri speciale a lui Hristos.

 

Ierurgiile sustin mereu vie legatura credinciosului cu Biserica ; sus­tin constiinta ca Hristos e in noi mai deplin cand tinem legatura vie cu Biserica ; sustin constiinta ca Hristos ne vrea in alipirea la El solidari cu toti cei ce cred in El, formand trupul tainic al Lui.

 

In legatura cu aceasta, e de mentionat ca una dintre caracteristicile unora dintre ierurgii este ca nu se savarsesc pentru o singura persoana, ci pentru multe. Ierurgiile ni-L arata pe Hristos lucrand si azi nevazut prin Duhul Sfant, cum lucra in vremea vietii Sale in trup pe pamant, adica in mijlocul multimii. Caci El voieste sa intareasca prin aceasta nu numai o legatura aparte cu fiecare dintre noi, ci si sa ne tina uniti intre noi in jurul Lui. El ne vrea adunati prin unele dintre ierurgii, ca si prin Sfanta Liturghie. De fapt Hristos vindeca pe bolnavi nu in mod ascuns, ci in fata multimii. "Si facandu-se seara, au adus la El pe multi demonizati, si pe toti cei bolnavi i-a vindecat" (Matei 8, 16). In El se implinea proorocia: "Acesta, neputintele noastre a luat si bolile noastre le-a purtat" (Matei 8, 17).  

                 

Daca Hristos dadea ajutorul Sau si vindeca pe bolnavi in fata mul­timii, de ce nu ne-ar da ajutorul Lui si acum, si tot in fata multimii ? Ca sa avem simtirea ca nu noi suntem cei ce ne ajutam si ne vindecam, o face aceasta prin preotul trimis de El sa se roage pentru noi si sa ne tri­mita ajutorul Lui prin rugaciunile preotului.

 

Iar intr-o anumita legatura cu caracteristica amintita sta si aceea ca unele ierurgii se savarsesc nu in locasul bisericesc, ci in largimea naturii, aratandu-se ca asa cum ea a fost creata de Dumnezeu, asa poate fi si re­adusa de sfintenie, dupa ce pacatul omenesc a coborat-o din acea stare. Hristos insusi n-a savarsit vindecarile Sale numai in templu, ci in casele oamenilor, pe drumurile pe care umbla, urmat de popor. Tot universul poate fi o biserica a lui Dumnezeu prin rugaciune si prin lucrarea lui Hri­stos, ca raspuns la rugaciuni. Tot universul a fost creat pentru om sau pentru ca omul sa se intalneasca in el cu Dumnezeu, cum spune Sf. Maxim Marturisitorul in "Mistagogia". Monahul rus Silvan zice : "Pentru cel ce se roaga neincetat, lumea intreaga devine biserica". Hristos a facut lumea intreaga Biserica si Biserica Ortodoxa, prin ierurgiile savarsite in natura, face la fel. Omul curat sfinteste locul, dar si locul sfintit ajuta la sfintirea omului.

 

Biserica sfinteste casele crestinilor pentru a le apara de duhurile rele si pentru a-i face pe cei ce locuiesc in ele sa nu se lase ispititi la certuri, la ganduri si planuri urate, sa nu vina peste ei neputinte si boli. Sfinteste curtea crestinului, grajdul cu vitele, gradina, campurile cu semanaturile. Ea nu sfinteste apa in care se va boteza o persoana, nici nu cere c Du­hul Sfant sa prefaca numai painea si vinul de pe altar in trupul si sangele Domnului. Ci sfinteste apa ca prin ea sa sfinteasca, prin stropire, casele, campurile, vesmintele, alimentele, caci apa patrunde in toate si sustine viata in toate. Prin chemarea Duhului Sfant peste ea, odata cu indicarea scopului pentru care e chemat, si prin semnul crucii facut in ea, cu pomenirea Sfintei Treimi, la temelia energiei ei naturale, adusa la fiinta prin creatie, vine energia sa in lucrarea mai presus de fire a lui Dumnezeu, oprind patrunderea in ea a lucrarii duhurilor rele, sau chiar a iradierilor rele din sufletele oamenilor.

 

Ierurgiile savarsite de preot in afara locasului bisericesc arata cat de superficiala e afirmatia unor preoti ca ei sunt preoti numai in biserica. Ei sunt preoti, si ca atare organe prin care Hristos sfinteste si binecuvinteaza in orice clipa se iveste trebuinta, toate ale universului si prin ru­gaciunile lor se implinesc cererile cele bune de tot felul ale oamenilor in orice loc s-ar face.

Caci alaturi de savarsirea ierurgiilor, preotul are si datoria de a binecuvanta  prin rugaciune sau macar prin semnul crucii si cu invocarea Sfintei Treimi, orice lucru spre folosul oamenilor si pe oamenii insisi in orice imprejurare.

 

Natura e locul de intalnire intre pornirile rele ce iradiaza din oameni si din duhurile rautatii, si intre energiile raspandite din bunatatea lui Dumnezeu, care vrea ca prin natura si prin oameni sa ajute pe oameni in implinirile lor cele bune. Aceste energii sfintesc natura si pe oameni, si astfel ele se pun prin natura si prin oameni, dar indeosebi prin na­tura penetrata de apa sfintita - la dispozitia nu a unui singur om, ci a tuturor. De aceea prin ierurgii crestinii se unesc intreolalta, ca Biserica cea vie a lui Hristos, dar se unesc impreuna cu natura care e creata si sfintita ca mijloc de viata si de sfintire pentru toti.

 

Parintele Dumitru Staniloae

 

 

16 Iulie 2012

Vizualizari: 13061

Voteaza:

Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE