Tradatorii lui Hristos - cei care-si abandoneaza copiii sau parintii!

Se poate sa ai grija de parintii tai care sunt batrani sau bolnavi si sa ai si viata. Nu este usor, dar nu este imposibil daca doresti sa faci asta si ii pui pe ceilalti deasupra egoismului tau. Am aceste exemple in familie si sunt sigura ca mai sunt multe alte familii care au procedat asemanator, daca nu si mai bine.

Am sa zic pe scurt doua exemple.
Bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte, nu a fost cel mai minunat sot din lume, desi era un om bun si sufletist, avea pb. cu fumatul si femeile. Bunica mea in ciuda acestor treburi a stat cu el, desi de cateva ori a vrut sa plece, dar s-a dus dupa ea si s-a intors. Dupa un timp, bunicul a facut cancer la plamani. Bunica putea f.bine sa il lase singur, sa isi vada de viata sau sa gaseasca o cale sa il abandoneze pe undeva. Ea a ales sa il ingrijeasca, sa ii facea injectiile, sa alerga pe la medici si sa ii fie alaturi pana in ultimul ceas, desi bunicu a gresit fata de ea. A pus sanatatea lui mai presus de problemele din trecut sau/si cele financiare.

Aceaiasi bunica, cativa ani mai tariu, prin 2008-2009 a facut dementa. Asa au zis doctorii. Evident boala a progresat in timp, nu a aparut brusc. Cand inca eram in Romania, unchiul meu venise si el acasa si logic ca a dus-o la medici, apoi a avut grija de ea. A si angajat pe cineva sa stea si sa aiba grija de ea cand el sau tata nu erau acolo.(deci se poate gasi si in Romania ajutor la domiciliu daca vrei). Apoi noi am plecat, unchiul meu nu a dorit sa ramana singur in Ro si a plecat si el in Texas,SUA(avea deja casa acolo) si a luat-o si pe buni cu el, desi putea sa o dea la un azil in Ro si sa se spele pe maini de griji. Si in Texas exista azile de batrani si azile ptr. oameni cu pb., dar nu a dus-o acolo, are gija de ea acasa. A spus ca e mama, ce sa faca cu ea? cum sa o lase singura si intr-o lume straina? Nu le e usor, e dificil, dar au grija de ea.

Deci este posibil. Daca esti egoist si te gandesti numai la starea ta, la fericirea ta materiala, atunci o sa fie greu si nu o sa accepti. Pana la urma, invatatura ortodoxa ne spune sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, chiar mai mult decat ne iubim pe noi, si mai ales cand vine vb. de parinti,de copii. Atunci cand vei reusi sa ii vezi pe cei de langa tine ca o familie extinsa, nu o sa mai fie asa greu sa ajuti.

Treburile astea ca imi pierd serviciul, ca nu am bani sunt scuze din punctul meu de vedere. Scuze pentru a nu te sacrifica pe tine ptr. binele altora. Se poate sa faci orice, daca vrei si ai credinta. Dar noi nu mai credem in puterea credintei. Nu este posibil sa nu te ajute Domnul cu bani ptr. mancare, cu serviciu si tot ce iti trebuie. Imposibil. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in Dumnezeu, decat in oameni si in fortele proprii. Banii vin si plec. Serviciul azi il ai, maine nu. Fara Dumnezeu nu se poate sa faci nimic. Foarte putini isi pun increderea in Domnul si alearga la El, la Maica Domnului si la Sfintii Lui cu incredere si credinta ca ii vor ajuta si ca ce e mai bine pentru ei(nu ce vor) li se va da. Fuga si ocolirea problemelor, nu este o solutie. Rabdarea este. Sa facem ascultare si sa rabdam si cu siguranta se va milui Domnul de noi. Daca Domnul a randuit sa te mantuiesti prin faptul ca ai grija de mama ta batrana si bolnava? Ce faci? Iti arunci Crucea ptr. ca e prea grea si pierzi Cerul? Nu! Rabzi si dai Slava Lui Dumnezeu ca putea fi mai rau!

O doamna, de la pro-vita, a spus ca stie o fata care a ramas insarcinata si a ales sa tina copilul, in ciuda faptului ca nu avea bani. A stat intr-o camera timp de 3 luni si abia avea cu ce sa manance si sa isi ingrijeasca pruncul. Si, pentru ca a rabdat si nu a fugit de responsabilitati, acum este casatorita cu un barbat minunat si locuieste intr-o vila pe langa Bucuresti. Sunt sigura ca si acei tineri casatoriti care asteapta un copilas, vor primi ajutorul de la Dumnezeu si nu o vor trai toata viata asa. Daca oamenii sunt indiferenti si egoisti, nu inseamna ca Dumnezeu este la fel. Tocmai de aceea ne scoate Domnul in cale astfel de oameni ptr. a iesi din egoismul nostru si a ajuta si pe altul.

Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni, chiar daca noua ne este greu sa vedem asta. Poate noi din afara spunem ca acea persoana sufera, dar nu stim ce simte si ce gandeste. Doar ptr. ca un copil de ex. nu are 1000 de jucarii si cele mai frumoase haine, nu inseamna ca este nefericit. Sau un tanar cu sindromul down care din afara poate parea nefericit ca nu este "normal", cand defapt el este. Cei cu sindromul down, mai ales daca nu este asa grav, pot duce o viata aproape normala. Problema nu este la oamenii necajiti,bolnavi si saraci. Problema este la noi, caci suntem prinsi in sablonul pe care ni l-am creeat despre fericire si ce inseamna ea. Noi suntem de vina ca nu putem sa intelegem pe cei de langa noi care sunt diferiti.

Saracia si boala nu sunt neapart ceva rau. Mai degraba este un fel de a iti testa credinta,rabdarea si dragostea. Pana la urma, scopul notru pe acest pamant nu este sa ne imbogatim si sa fim sanatosi tun, ci sa ne mantuim. Printr-o boala te poti spala de patimi si de pacate asa cum , sanatos fiind, nu vei putea, desi duci o viata cat de cat ortodoxa. Nu sunt de acord cu sloganul asta:"sanatatea inainte de toate". E gresit. Sanatatea fizica este importanta, dar nu mai importanta decat cea sufleteasca. Degeaba esti sanatos si nu ai necazuri, dar esti plin de pacate si necredincios. Daca nu ai necazuri si probleme, inseamna ca ceva este in neregula. Limbajul primelor veacuri "vai frate te-a invrednici Dumnezeu de boala","vai frate te-a invrednicit Dumnezeu de nacazuri", "te-a invrednicit Dumnezeu de.."; "de ce plangi frate?-pentru ca inca mai dorm!"; "dar tu de ce planga avva? pentru ca inca mai mananc!", "dar tu de ce plangi frate? ptr. ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". Iata unde este nemultumirea noastra: nevrednicia.

O mama care vede ca copilul ei este bolnav grav face tot posibilul sa ii fie alaturi si sa gaseasca un remediu. Uita de bani, de haine, de concedii. Un sot/sotie care isi iubeste partenera de viata si afla ca repectiva/ul este bolnav umbla pe la medici, il/o ingrijeste, face tot ce se poate, uita de bani, de lucruri frumoase etc. De ce sa nu fie la fel si in cazul parintilor care ne-au iubit, ne-au crescut asa cum au putut si stiut ei, s-au sacrificat ptr. noi? Poate au gresit sau nu au fost perfecti, caci sunt oameni si ei, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt parintii nostrii.

Si in Romania sunt azile, centre de ajutor, persoane credincioase care intind o mana(pro-vita ptr. ce e?) trebuie numai sa cauti si sa te implici. Este imposibil sa nu fi cautat si sa fi cerut ajutor si sa nu fi primit -dar sa cauti unde trebuie. Dar daca suntem mandri si nu vrem sa fim ajutati si sa consideram o rusine cand cuiva ii este mila de noi...normal ca nu iese nimic bun.

Lipsa de sacrificiu, lipsa de dragoste, lipsa de credinta adevarata in Dumnezeu sunt problemele, nu saracia si boala. Oricum, in Romania nu saracia este marea problema, ci pornografia, de acolo se trag multe probleme+alta pacate grave care vor afecta si afecteaza tot neamul nu doar pe cei direct implicati,dar asta e alta problema ptr. alt topic.

[Yasmina]

Laura19,sunt in asentimentul tau.

[lore86]

cand ratiunea biruieste dragostea, atunci apar probleme de genul asta.
Nu se poate sa iti pui nadejdea in Dumnezeu si sa ramai de izbeliste.Asacum spuneam si pe alte topicuri, soacra mea a fost un model ptr mine. Ramasa vaduva la 43 de ani, cu 9 copii, din care ultimii de 3 si 4 ani.La un an ii arde si micuta casa in care locuia.Si a ales: Va merge mai departe cu cei 9 copii, asa cum o va ajuta Dumnezeu. A venit un frate de-al ei, fara copii zicand sa ii dea lui unul in grija. Dar nu a vrut. A zis ca aia nu e closca care nu e in stare sa aiba grija de toti puii ei. Au crescut in saracie.S-au ridicat treptat, cand copiii au crescut si au plecat la munca. Acum toti copiii au crescut, sunt fiecare la casa lor si isi cresc si ei copiii.
Sotul meu a fost copilul pe care unchiul voia sa-l infieze. Mi-a zis:" nici in ruptul capului nu voiam sa plec de langa mama. Eram saraci, dar fericiti ca o aveam pe mama langa noi.Chiar daca nu aveam nici pe departe cate au copiii nostri, am crescut fericiti ca eram cu totii impreuna.Asta e mare lucru."
Dar viata a luat o intorsura neasteptata. Mama a facut o comotie cerebrala, in timp ce era in aeroport,mergand spre fata din Spania. A paralizat. 70% din creier devenise nefunctional. Mama nu mai manca, nu mai putea respira singura. A fost nevoie sa i se introduca o traheostoma si o gastrostoma(un fel de aparate care se introduc unul in trahee, iar altul in stomac- bolnavul se hraneste doar prin mancare perfuzabila). Asa a mai trait 1 ani si opt luni, perioada in care copiii roiau in jurul ei. Au pus mana de la mana si au ingrijit-o. Au platit femeie care sa o supravegheze 24/24, acolo in casa ei, pe timpul verii, iar iarna acasa la un fiu.

Citisem zilele astea,in epistola catre Timotei cum sf Ap pavel ii spunea ca neglijarea copiilor, parintilor este echivalenta cu o lepadare de Hristos .
Greu cuvant!

[Yasmina]

În prealabil postat de lore86

cand ratiunea biruieste dragostea, atunci apar probleme de genul asta.
Nu se poate sa iti pui nadejdea in Dumnezeu si sa ramai de izbeliste.Asacum spuneam si pe alte topicuri, soacra mea a fost un model ptr mine. Ramasa vaduva la 43 de ani, cu 9 copii, din care ultimii de 3 si 4 ani.La un an ii arde si micuta casa in care locuia.Si a ales: Va merge mai departe cu cei 9 copii, asa cum o va ajuta Dumnezeu. A venit un frate de-al ei, fara copii zicand sa ii dea lui unul in grija. Dar nu a vrut. A zis ca aia nu e closca care nu e in stare sa aiba grija de toti puii ei. Au crescut in saracie.S-au ridicat treptat, cand copiii au crescut si au plecat la munca. Acum toti copiii au crescut, sunt fiecare la casa lor si isi cresc si ei copiii.
Sotul meu a fost copilul pe care unchiul voia sa-l infieze. Mi-a zis:" nici in ruptul capului nu voiam sa plec de langa mama. Eram saraci, dar fericiti ca o aveam pe mama langa noi.Chiar daca nu aveam nici pe departe cate au copiii nostri, am crescut fericiti ca eram cu totii impreuna.Asta e mare lucru."
Dar viata a luat o intorsura neasteptata. Mama a facut o comotie cerebrala, in timp ce era in aeroport,mergand spre fata din Spania. A paralizat. 70% din creier devenise nefunctional. Mama nu mai manca, nu mai putea respira singura. A fost nevoie sa i se introduca o traheostoma si o gastrostoma(un fel de aparate care se introduc unul in trahee, iar altul in stomac- bolnavul se hraneste doar prin mancare perfuzabila). Asa a mai trait 1 ani si opt luni, perioada in care copiii roiau in jurul ei. Au pus mana de la mana si au ingrijit-o. Au platit femeie care sa o supravegheze 24/24, acolo in casa ei, pe timpul verii, iar iarna acasa la un fiu.

Citisem zilele astea,in epistola catre Timotei cum sf Ap pavel ii spunea ca neglijarea copiilor, parintilor este echivalenta cu o lepadare de Hristos .
Greu cuvant!

Da,exact asa cum este si titlul topicului.

Dar fratii sotului si sotul tau aveau serviciu,obligatii,familie?

[lore86]

În prealabil postat de Yasmina

[/b]


Da,exact asa cum este si titlul topicului.

Dar fratii sotului si sotul tau aveau serviciu,obligatii,familie?

da, aveau si serviciu, si obligatii si copii.
Imi amintesc ca ziua eram la scoala(eram la scoala pe vremea aceea), apoi mergeam la spital sa o ingrijim si chiar dormeam noaptea alaturi de ea.Uneori in patul vecin,daca era liber, alteori chiar pe scaun.apoi, dimineata, plecam iar la scoala.
Traiam amnadoi dintr-un singur salar(iar salariul de preot debutant este mic), traiam in chirie, si totusi dadeam si o anumita suma ptr mama-soacra sa i se poata lua pampersuri, mancare perfuzabila. Datorii? Din belsug (dar nu puteam renunta sa o ajutam, in definitiv ea mi l-a daruit pe cel pe care il am alaturi).
Ceilalti aveau si ei probelmele lor(ei aveau si copii- eu pe vremea aceea eram insarcinata cu primul)

Nu zice nimeni ca e usor, dar totusi avem o datorie fata de ei.
Ma gandesc cat de greu mi-ar fi mie, dupa o viata de jertfa, griji, nopti nedormite, munca pana la epuizare, ca sa le fie bine, sa aiba ce manca, cu ce se imbraca,sa aiba acces las coli de calitate iar la batranete cand neputinta trupului isi va spune cuvantul, probabil cand ma va incerca cine stie ce boala , sa fiu lasata singura, eventual dusa la vre-un azil cu mosorogi ca mine, ptr ca copiii mei sa isi poata trai linistiti viata.M-ar durea cumplit o astfel de atitudine, de aceea incerc sa imi fac datoria atat fata de copii cat si fata de parinti.

Si chiar daca nu as primi nici o plata vreodata as face-o ptr ca sunt datoare sa o fac.
Asa s-au jertfit bunicii nostrii, asa s-au jertfit si parintii nostri, asa trebuie sa ne jertfim si noi, asa se vor jertfi si copiii nostrii...

Umilinta nu este rea, te smereste. Somajul este neplacut, dar se opate trece peste. Poti face orice cu credinta in Dumnezeu, ce este asa greu de crezut? Sunt oameni care au izbutit sa infrunte toate necazurile cu ajutorul Domnului, nu puteti sa spuneti ca sunt raritati sau povesti.
Nu prea suna a oameni cu credinta exemplele date de tine. Jertfa, milostenia se face din iubire si nu simte regrete. Cand faci de nevoie, ca o obligatie, atunci nu mai este milostenie adevarata.

Si nu vorbesc din buzunar, vorbesc din ce stiu. Exista in Romania azile, comunitati si centre ptr. batrani, oameni bolnavi etc. construite de ortodocsi. Nu le vei gasi pe prima pagina din ziar sau in cele mai mari orase. Deobicei sunt in orasele mici sau pe la sate, pe langa manastiri,monahi,preoti. Mai ales la batranete sau in cazul bolnavilor consider ca ar fi mai benefic sa stea undeva la tara, decat inchis intr-un spital de cartier intre 4 pereti.

Apoi, Romania este plina de manastiri. La batranete, daca sunt singuri, de ce nu se duc la manastire sa isi traiasca ultimii ani acolo? Nu e mai bine la manastire decat singur cuc intr-un azil sau intr-o casa veche? Nici o manastire nu cred ca va alunga un batranel sau o batranica venita sa isi traiasca batranetile. Asa faceau inaitne oamenii! La batranete, cand le crestea copii se duceau la manastire! Unii erau cu copii, dar nu era strigator la cer sau sfarsitul lumii sa se duca la manastire! Care e problema cu manastirea?

Nu s-au dat exemple numai traite de altii, ci si personale din propriile familii. Apoi, nu se stie cine ce face de pe acest forum. Iar cei care trambiteaza si arata cu degetul la ceilalti sa faca ce trebuie, ei ce fac? Fac si ei ceva, sau asteapta numai de la altii? Sunt multi si in Romania care fac tot ce pot, avand in vedere ca multi nu se implica, chiar si oameni din Biserica. Nu se implica. Si singur, nu poti face f.multe, ci cat poti cu 2 maini, 2 picioare si un cap.

Sa nu mai dramatizam si sa ne plangem de mila. Orice necaz, orice boala se petrece asupra noastra are un scop si se poate izbuti. Totul este sa ai credinta, dar credinta sincera si completa. Iar cand ai credinta sincera nu mai stai sa descpici firul in patru si sa cauti nod in papura la fiecare citat din Biblie si vorba mai dura a unui Sfant!

Si da, am dat din experianta parintilor mei, a unchiului meu si a bunicii mele, nu din viata mea personala, desi avand in vedere ca sunt familia mea, m-a implicat si pe mine treaba mai mult sau mai putin. Apoi, nu am precizat deloc prin ce am trecut eu si situatia mea din prezent ptr. a trage concluzii ca nu stiu ce e saracia,suferinta si disperarea. Poate indirect am vorbit din experienta, dar am omis sa dau exemplu concret despre viata mea si nici n-am sa o fac pe acest forum. (mi-am invatat lectia) Sunt situatii si situatii, probleme si probleme, chiar daca nu este vb. strict despre a avea grija de mama ta bolnava, sunt si altele care pot implica saracia,suferinta si disperarea. Si chiar daca as fi trait in puf toata viata mea, un lucru sigur ramane valabil: la Dumnezeu totul este posibil, totul este sa ai credinta(credinta cea dreapta, spre ca se intelege). Nu m-a suparat, n-am de ce, doar ca am observat de multe ori ca se trag concluzii pripite despre unii useri cand spun ceva corect, mai ales din punct de vedere ortodox. Stiu useri care asa cum zic, asa si fac, dar au primit etichete de teoretician de f.multe ori ptr. ca nu si-au expus viata pe topice. Sau useri considerati copii, cand defapt ei sunt oameni in toata firea.

În prealabil postat de Laura19

Apoi, Romania este plina de manastiri. La batranete, daca sunt singuri, de ce nu se duc la manastire sa isi traiasca ultimii ani acolo? Nu e mai bine la manastire decat singur cuc intr-un azil sau intr-o casa veche? Nici o manastire nu cred ca va alunga un batranel sau o batranica venita sa isi traiasca batranetile. Asa faceau inaitne oamenii! La batranete, cand le crestea copii se duceau la manastire! Unii erau cu copii, dar nu era strigator la cer sau sfarsitul lumii sa se duca la manastire! Care e problema cu manastirea?

Esti sigura ca e posibil sa te retragi la manastire la anii batranetii? Eu nu sunt asa sigura, ca te primesc asa netam-nesam.

[Mena59]

În prealabil postat de Laura19

Umilinta nu este rea, te smereste. Somajul este neplacut, dar se opate trece peste. Poti face orice cu credinta in Dumnezeu, ce este asa greu de crezut? Sunt oameni care au izbutit sa infrunte toate necazurile cu ajutorul Domnului, nu puteti sa spuneti ca sunt raritati sau povesti.
Nu prea suna a oameni cu credinta exemplele date de tine. Jertfa, milostenia se face din iubire si nu simte regrete. Cand faci de nevoie, ca o obligatie, atunci nu mai este milostenie adevarata.

Si nu vorbesc din buzunar, vorbesc din ce stiu. Exista in Romania azile, comunitati si centre ptr. batrani, oameni bolnavi etc. construite de ortodocsi. Nu le vei gasi pe prima pagina din ziar sau in cele mai mari orase. Deobicei sunt in orasele mici sau pe la sate, pe langa manastiri,monahi,preoti. Mai ales la batranete sau in cazul bolnavilor consider ca ar fi mai benefic sa stea undeva la tara, decat inchis intr-un spital de cartier intre 4 pereti.

Apoi, Romania este plina de manastiri. La batranete, daca sunt singuri, de ce nu se duc la manastire sa isi traiasca ultimii ani acolo? Nu e mai bine la manastire decat singur cuc intr-un azil sau intr-o casa veche? Nici o manastire nu cred ca va alunga un batranel sau o batranica venita sa isi traiasca batranetile. Asa faceau inaitne oamenii! La batranete, cand le crestea copii se duceau la manastire! Unii erau cu copii, dar nu era strigator la cer sau sfarsitul lumii sa se duca la manastire! Care e problema cu manastirea?

Nu s-au dat exemple numai traite de altii, ci si personale din propriile familii. Apoi, nu se stie cine ce face de pe acest forum. Iar cei care trambiteaza si arata cu degetul la ceilalti sa faca ce trebuie, ei ce fac? Fac si ei ceva, sau asteapta numai de la altii? Sunt multi si in Romania care fac tot ce pot, avand in vedere ca multi nu se implica, chiar si oameni din Biserica. Nu se implica. Si singur, nu poti face f.multe, ci cat poti cu 2 maini, 2 picioare si un cap.

Sa nu mai dramatizam si sa ne plangem de mila. Orice necaz, orice boala se petrece asupra noastra are un scop si se poate izbuti. Totul este sa ai credinta, dar credinta sincera si completa. Iar cand ai credinta sincera nu mai stai sa descpici firul in patru si sa cauti nod in papura la fiecare citat din Biblie si vorba mai dura a unui Sfant!

Si da, am dat din experianta parintilor mei, a unchiului meu si a bunicii mele, nu din viata mea personala, desi avand in vedere ca sunt familia mea, m-a implicat si pe mine treaba mai mult sau mai putin. Apoi, nu am precizat deloc prin ce am trecut eu si situatia mea din prezent ptr. a trage concluzii ca nu stiu ce e saracia,suferinta si disperarea. Poate indirect am vorbit din experienta, dar am omis sa dau exemplu concret despre viata mea si nici n-am sa o fac pe acest forum. (mi-am invatat lectia) Sunt situatii si situatii, probleme si probleme, chiar daca nu este vb. strict despre a avea grija de mama ta bolnava, sunt si altele care pot implica saracia,suferinta si disperarea. Si chiar daca as fi trait in puf toata viata mea, un lucru sigur ramane valabil: la Dumnezeu totul este posibil, totul este sa ai credinta(credinta cea dreapta, spre ca se intelege). Nu m-a suparat, n-am de ce, doar ca am observat de multe ori ca se trag concluzii pripite despre unii useri cand spun ceva corect, mai ales din punct de vedere ortodox. Stiu useri care asa cum zic, asa si fac, dar au primit etichete de teoretician de f.multe ori ptr. ca nu si-au expus viata pe topice. Sau useri considerati copii, cand defapt ei sunt oameni in toata firea.

Cu mine vorbesti? ... Se pare ca da, desi pari a fi tare suparata. Ce-am zis Doamne?
Oricum, Laura, iarta-ma... Tu sti mai bine.
Pace si bucurie de la Domnul, noua tuturor.

[Mena59]

În prealabil postat de Laura19

Se poate sa ai grija de parintii tai care sunt batrani sau bolnavi si sa ai si viata. Nu este usor, dar nu este imposibil daca doresti sa faci asta si ii pui pe ceilalti deasupra egoismului tau. Am aceste exemple in familie si sunt sigura ca mai sunt multe alte familii care au procedat asemanator, daca nu si mai bine.

Am sa zic pe scurt doua exemple.
Bunicul meu Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte, nu a fost cel mai minunat sot din lume, desi era un om bun si sufletist, avea pb. cu fumatul si femeile. Bunica mea in ciuda acestor treburi a stat cu el, desi de cateva ori a vrut sa plece, dar s-a dus dupa ea si s-a intors. Dupa un timp, bunicul a facut cancer la plamani. Bunica putea f.bine sa il lase singur, sa isi vada de viata sau sa gaseasca o cale sa il abandoneze pe undeva. Ea a ales sa il ingrijeasca, sa ii facea injectiile, sa alerga pe la medici si sa ii fie alaturi pana in ultimul ceas, desi bunicu a gresit fata de ea. A pus sanatatea lui mai presus de problemele din trecut sau/si cele financiare.

Aceaiasi bunica, cativa ani mai tariu, prin 2008-2009 a facut dementa. Asa au zis doctorii. Evident boala a progresat in timp, nu a aparut brusc. Cand inca eram in Romania, unchiul meu venise si el acasa si logic ca a dus-o la medici, apoi a avut grija de ea. A si angajat pe cineva sa stea si sa aiba grija de ea cand el sau tata nu erau acolo.(deci se poate gasi si in Romania ajutor la domiciliu daca vrei). Apoi noi am plecat, unchiul meu nu a dorit sa ramana singur in Ro si a plecat si el in Texas,SUA(avea deja casa acolo) si a luat-o si pe buni cu el, desi putea sa o dea la un azil in Ro si sa se spele pe maini de griji. Si in Texas exista azile de batrani si azile ptr. oameni cu pb., dar nu a dus-o acolo, are gija de ea acasa. A spus ca e mama, ce sa faca cu ea? cum sa o lase singura si intr-o lume straina? Nu le e usor, e dificil, dar au grija de ea.

Deci este posibil. Daca esti egoist si te gandesti numai la starea ta, la fericirea ta materiala, atunci o sa fie greu si nu o sa accepti. Pana la urma, invatatura ortodoxa ne spune sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, chiar mai mult decat ne iubim pe noi, si mai ales cand vine vb. de parinti,de copii. Atunci cand vei reusi sa ii vezi pe cei de langa tine ca o familie extinsa, nu o sa mai fie asa greu sa ajuti.

Treburile astea ca imi pierd serviciul, ca nu am bani sunt scuze din punctul meu de vedere. Scuze pentru a nu te sacrifica pe tine ptr. binele altora. Se poate sa faci orice, daca vrei si ai credinta. Dar noi nu mai credem in puterea credintei. Nu este posibil sa nu te ajute Domnul cu bani ptr. mancare, cu serviciu si tot ce iti trebuie. Imposibil. Noi trebuie sa avem incredere mai mult in Dumnezeu, decat in oameni si in fortele proprii. Banii vin si plec. Serviciul azi il ai, maine nu. Fara Dumnezeu nu se poate sa faci nimic. Foarte putini isi pun increderea in Domnul si alearga la El, la Maica Domnului si la Sfintii Lui cu incredere si credinta ca ii vor ajuta si ca ce e mai bine pentru ei(nu ce vor) li se va da. Fuga si ocolirea problemelor, nu este o solutie. Rabdarea este. Sa facem ascultare si sa rabdam si cu siguranta se va milui Domnul de noi. Daca Domnul a randuit sa te mantuiesti prin faptul ca ai grija de mama ta batrana si bolnava? Ce faci? Iti arunci Crucea ptr. ca e prea grea si pierzi Cerul? Nu! Rabzi si dai Slava Lui Dumnezeu ca putea fi mai rau!

O doamna, de la pro-vita, a spus ca stie o fata care a ramas insarcinata si a ales sa tina copilul, in ciuda faptului ca nu avea bani. A stat intr-o camera timp de 3 luni si abia avea cu ce sa manance si sa isi ingrijeasca pruncul. Si, pentru ca a rabdat si nu a fugit de responsabilitati, acum este casatorita cu un barbat minunat si locuieste intr-o vila pe langa Bucuresti. Sunt sigura ca si acei tineri casatoriti care asteapta un copilas, vor primi ajutorul de la Dumnezeu si nu o vor trai toata viata asa. Daca oamenii sunt indiferenti si egoisti, nu inseamna ca Dumnezeu este la fel. Tocmai de aceea ne scoate Domnul in cale astfel de oameni ptr. a iesi din egoismul nostru si a ajuta si pe altul.

Dumnezeu nu abandoneaza pe nimeni, chiar daca noua ne este greu sa vedem asta. Poate noi din afara spunem ca acea persoana sufera, dar nu stim ce simte si ce gandeste. Doar ptr. ca un copil de ex. nu are 1000 de jucarii si cele mai frumoase haine, nu inseamna ca este nefericit. Sau un tanar cu sindromul down care din afara poate parea nefericit ca nu este "normal", cand defapt el este. Cei cu sindromul down, mai ales daca nu este asa grav, pot duce o viata aproape normala. Problema nu este la oamenii necajiti,bolnavi si saraci. Problema este la noi, caci suntem prinsi in sablonul pe care ni l-am creeat despre fericire si ce inseamna ea. Noi suntem de vina ca nu putem sa intelegem pe cei de langa noi care sunt diferiti.

Saracia si boala nu sunt neapart ceva rau. Mai degraba este un fel de a iti testa credinta,rabdarea si dragostea. Pana la urma, scopul notru pe acest pamant nu este sa ne imbogatim si sa fim sanatosi tun, ci sa ne mantuim. Printr-o boala te poti spala de patimi si de pacate asa cum , sanatos fiind, nu vei putea, desi duci o viata cat de cat ortodoxa. Nu sunt de acord cu sloganul asta:"sanatatea inainte de toate". E gresit. Sanatatea fizica este importanta, dar nu mai importanta decat cea sufleteasca. Degeaba esti sanatos si nu ai necazuri, dar esti plin de pacate si necredincios. Daca nu ai necazuri si probleme, inseamna ca ceva este in neregula. Limbajul primelor veacuri "vai frate te-a invrednici Dumnezeu de boala","vai frate te-a invrednicit Dumnezeu de nacazuri", "te-a invrednicit Dumnezeu de.."; "de ce plangi frate?-pentru ca inca mai dorm!"; "dar tu de ce planga avva? pentru ca inca mai mananc!", "dar tu de ce plangi frate? ptr. ca m-a lipsit Dumnezeu de necazuri!". Iata unde este nemultumirea noastra: nevrednicia.

O mama care vede ca copilul ei este bolnav grav face tot posibilul sa ii fie alaturi si sa gaseasca un remediu. Uita de bani, de haine, de concedii. Un sot/sotie care isi iubeste partenera de viata si afla ca repectiva/ul este bolnav umbla pe la medici, il/o ingrijeste, face tot ce se poate, uita de bani, de lucruri frumoase etc. De ce sa nu fie la fel si in cazul parintilor care ne-au iubit, ne-au crescut asa cum au putut si stiut ei, s-au sacrificat ptr. noi? Poate au gresit sau nu au fost perfecti, caci sunt oameni si ei, dar asta nu inseamna ca nu mai sunt parintii nostrii.

Si in Romania sunt azile, centre de ajutor, persoane credincioase care intind o mana(pro-vita ptr. ce e?) trebuie numai sa cauti si sa te implici. Este imposibil sa nu fi cautat si sa fi cerut ajutor si sa nu fi primit -dar sa cauti unde trebuie. Dar daca suntem mandri si nu vrem sa fim ajutati si sa consideram o rusine cand cuiva ii este mila de noi...normal ca nu iese nimic bun.

Lipsa de sacrificiu, lipsa de dragoste, lipsa de credinta adevarata in Dumnezeu sunt problemele, nu saracia si boala. Oricum, in Romania nu saracia este marea problema, ci pornografia, de acolo se trag multe probleme+alta pacate grave care vor afecta si afecteaza tot neamul nu doar pe cei direct implicati,dar asta e alta problema ptr. alt topic.

Draga Laura,
Ai vorbit (scris) minunat. Ca un om batran, cu experienta personala. Nu ai gresit nici macar un cuvintel. Dar draga mea, nu ai vorbit din experienta ta ci din a altora.
Ai uitat sa specifici ca tu ai o viata buna si ca nu cunosti saracia, munca extenuanta, disperarea, neputinta de a-ti ajuta copilul sau mama sau fratele. Tu sti doar teoria. Si sa dea Dumnezeu sa nu afli niciodata, din practica personala, ce inseamna astea.
Nici eu nu stiu. Nu am trecut inca prin astfel de situatii disperate. Doar Dumnezeu stie de ce... pt ca nu mi-am meritat viata buna pe care o am. Domnul sa se indure de mine!
Dar Sofia stie. Si stie si ea ca doar la Dumnezeu este nadejdea. Are dreptate ca viata este pentru unii cumplit de grea si pare frustrant de nedreapta. Ea are o fire mai deosebita, si pare roasa de suferinte prin care, iata, a trecut si daca inca activeaza printre crestini inseamna ca nu s-a ratacit.
Sa-i lasam sa vorbeasca pe cei care au trecut prin valea plangerii inotand. Noi, ceilalti, din iahturi sa ascultam.
Sofiei si tuturor celor aflati in suparare, in necaz si nevoi, sa le purtam daca nu poverile, macar rugaciunile catre Domnul.
Nu te supara ca am comentat, nu am vrut sa fiu contra ta. Si este bine ca vezi lucrurile bune din jurul tau. E bine ca observi sacrificiul si rabdarea celor din jur. Astfel vei sti cum sa procedezi cand va fi cazul. Dar sa nu fie!

[anita]

În prealabil postat de Mena59

Draga Laura,


Dar Sofia stie. Si stie si ea ca doar la Dumnezeu este nadejdea. Are dreptate ca viata este pentru unii cumplit de grea si pare frustrant de nedreapta. Ea are o fire mai deosebita, si pare roasa de suferinte prin care, iata, a trecut si daca inca activeaza printre crestini inseamna ca nu s-a ratacit.
Sa-i lasam sa vorbeasca pe cei care au trecut prin valea plangerii inotand. Noi, ceilalti, din iahturi sa ascultam.
Sofiei si tuturor celor aflati in suparare, in necaz si nevoi, sa le purtam daca nu poverile, macar rugaciunile catre Domnul.
Nu te supara ca am comentat, nu am vrut sa fiu contra ta. Si este bine ca vezi lucrurile bune din jurul tau. E bine ca observi sacrificiul si rabdarea celor din jur. Astfel vei sti cum sa procedezi cand va fi cazul. Dar sa nu fie!

Cine spune ca viata este nedrepta de fapt spune ca Dumnezeu este nedrept.
El ne da sa ducem cat putem.
Sfintii parinti contemporani spun ca acum ,din cauza vietii pe care o ducem greu ne mai vindecam de mandrie.
Si ca sa ne mantuim Dumnezeu ne trimite incercari ,ispite.
Dumnezeu sa ne intareasca in incercari si sa ne mantuim