Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca?

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Am citit articolul de azi de pe prima pagina a site-ului si gasesc ca ar fi foarte interesant sa discutam pe marginea lui.
De aceea l-am pus aici si nu la rubrica din josul forumului (acolo unde scrie ca ar trebui sa dsicutam pe amrginea articolelor). In paranteza fie spus titlul rubricii se cheama (Intrebari de la useri) si atunci lumea pune intrebarile pe care le are. Dedesubt scrie sa se dscute despre articole acolo. E un pic nereusita combinatia.

Revin la subiect.
Iata articolul:

http://www.crestinortodox.ro/editori...at-138679.html

Este o tema care mie mi se pare foarte interesanta si importanta mai ales in perioadele de post (in acest conetxt, al postului) dar nu numai.

Articolul mi se pare interesant si frumos, dar pe alocuri nu vad diferenta intre ironie/sensul figurativ si realitate/cel propriu.

Se vorbeste mai intai despre importanta mesei in familie, a fi cu ceilalti (socializarea),despre prilejuri de bucurie si tristete.

Pe urma vine un alineat pe care nu stiu cum sa-l interpretez:

"In al doilea rand, faptul ca nimic din ceea ce ai - bogatie, serviciu sau femeie - nu te poate impiedica sa fii cu Hristos! Daca nu erai dorit la cina, nu ai fi fost invitat! Pentru tot ceea ce ai da-I Slava lui Dumnezeu si incearca ca nimic sa nu-ti devina prilej de refuz la chemerea Lui… Acesta este pacat capital si ucigator de suflete: orice lucru sau fapta te impiedica sa fii cu Hristos! Cu atat mai mult, sa-L iubesti…"

Deci "...bogatia, serviciul sau femeia" te impiedica sau nu te impiedica sa fii cu Dumnezeu. Adica piedica in sensul de incompatibilitate, sau de opreliste (nu ma duc la ospat ca am sotie sau...).

Pe urma vine cu un fel de explicatie care ma incurca si mai mult:

"Ingaduiti-mi sa subliniez amanuntul ca nici femeia nu este un impediment pentru a te mantui! Casatoria, ca si calugaria, sunt doua cai ce duc la aceeasi destinatie: Raiul. Te poti mantui, poti sta la Cina Mirelui, in orice conjunctura binecuvantata de El!"

Deci nu e vorba de incompatibilitate si mai mult, e vorba de conjuncturi binecuvantate de El ( de ex. Taina Cununiei).

Mai sus, se recunoaste dificultatea imbinarii celor doua tipuri de vieti:

"Este greu sa pastram masura, un echilibru intre ceea ce am si Dumnezeu, intre viata lumeasca si cea duhovniceasca. Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce vrea si lumea, si sa fie cu Dumnezeu, se aseamana cu cel ce vrea sa calatoreasca privind cu un ochi la cer si cu celalalt la pamant". Este aproape imposibil sa pasim asa! Cred si marturisesc ca pana vom ajunge sa avem puterea de a privi numai la Domnul, putem incepe prin a-I incredinta tot ce avem: casa, masa, familie si nu in ultimul rand, pe noi. "Ale Tale, dintru ale Tale" spune Preotul in timpul Sfintei Liturghii, ridicand Sfintele Daruri catre Mantuitorul."

... dar se poate cumva incredintandu-i Lui tot ceea ce avem: casa, familie, masa, etc.

Deci cumva este o alternanta intre da, se poate, dar...totusi nu se poate.

Concluzia este ca nu se poate, pentru ca trebuie sa putem privi numai la Domnul.

Deci nu ori viata duhovniceasca si stam cu Domnul, ori viata lumeasca si numai stam cu el. Eu asa inteleg din articol.

Acum intrebarile mele:

1. De ce totusi se sustine (multi spun asta) ca trebuie sa fim numai cu Domnul (deci numai viata duhovniceasca)?
Totusi in pericopele Sale, Iisus nu cere asta. El spune sa facem oamenilor, ca in felul acesta facem Lui. Deci sa ne uitam la oameni.
Spune asa? Sau nu?
Spune sa ne iubim unul pe altul?

Deci nu cere sa neglijam omul. Ci tocmai, sa fim oameni cu oameni si in felul acesta vom fi cu El, in spiritul Lui.

2. Daca noi daruim zilnic, in orice clipa, prin faptele noastre Lui, casa, masa, familia, inseamna pentru mine ca suntem cu El. Sigur comportandu-ne ca atare. Dar in acelasi timp suntem si cu semenii nostri. Putem deci trai si lumeste.

Eu cred ca este vorba mai mult de niste limite si moduri, pana la urma.
Ce avem voie sa facem in lume care sa-i placa si Lui si care sa nu deranjeze nici pe El. In ce mod trebuie sa ne comportam in lume, cu semenii, in asa fel
incat sa nu-l suparam nici pe El.

As vrea sa stiu unde scrie lucrul acesta, ca trebuie sa fim numai cu El?

De multe ori se citeaza poruncile lui:
Sa iubesti pe mama ta si pe tatal tau...
Dar altundeva se spune: lasa ...si urmeaza-mi.
Aici este o confuzie pana la urma.

El scrie si cum sa ne purtam ca sa-I fim pe plac: sa facem milostenie, sa fim modesti, sa nu ne maniem, sa nu ucidem, sa ingrijim, sa nu fim lacomi (sa impartim si cu altii) etc.

Si atunci? Care este raspunsul?

Daca noi, ca sa fim in exemplul dat de Prea-sfintitul, stam la masa cu familia, sau cu oameni, inseamna ca nu suntem cu Dumnezeu?

In pericopa cu cina, mie imi lipseste ceva si cred ca am mai spus-o pe undeva.
El invita mai inati pe cei bogati. Unul zice ca are si-a luat sotie si nu poate (n-am inteles sensul, dar poate se refera la postul trupesc?), de ce atunci nu este invitat impreuna cu sotia? Presupun ca inseamna ca omul s-a casatorit, deci are binecuvantarea Lui.
Ala bogat nu vine ca si-a luat pamant sau boi. Deci un om bogat automat este exclus de la Cina cu El, de la mantuire? Eu in predici in biserica am auzit altceva, si anume ca Dumnezeu nu este impotriva bogatilor, a bogatiei, decat numai daca nu ai grija si de cei saraci.

Si pe urma in pericopa spune ca nevenind acesti, ii invita la masa pe toti cei sarmani. Adica cine sunt acestia? Oamenii de rand? Sau monahii (care nu au de nici unele)?
Pana la urma se spune in articol ca noi toti suntem invitati la Cina, dar asta inseamna si ca nu suntem alungati sau refuzati pentru vreun motiv de mai sus.
Sau nu?

Acum este f. dedimineata si ma grabesc la Sf. Liturghie iar pt. acest motiv nu am sa iau in discutie decit prima mare greseala : a socializa !

Acest termen este necunoscut crestinilor traitori in duh si adevar .
Ca notiune il cunosc , dar ca practica , ba !
Cind in lume fiind , birfesti de te fringi, adica asa cum facem noi aici pe forum, se cheama ca socializam .
Crestinul nu socializeaza nici o data , el este sau nu in comuniune !
Si sa fim f. clari : vorbesc de cei ce practica viata in duh si adevar si nu de simulanti , sau de disimulanti !

Ca este asa cu noi , inafara exemplului arhigraitor, mai este cel al parintelui Rafail Noica si prietenul sau Ioan din Albestii Albei-Iulia .
Cit timp parintele a stat in marginea acestui sat , pina sa se mute mai la pustie a fost ajutat mult de acest taran cu care s-a imprietenit . Si desi parintele spovedea numai ierarhi (pt. ca nu avea timp sa intre pe marele ogor al duhovniciei) a acceptat sa il spovedeasca si pe Ioan .
Cu timpul insa parintele a parasit acest loc si a mers mai inspre munte tocmai pt. a se feri de lume si a schimnici mai desavirsit .
La un moment dat Ioan s-a confruntat cu o problema deosebita si nu-i putea gasi rezolvare . In cele din urma s-a gindit sa mearga la parintele .
Parintele este ajutat mereu de o maica tinara dar schimnica , Sofronia, iar aceasta l-a intimpinat pe Ioan cind a sosit la poarta si i-a spus ca parintele nu mai primeste pe nimeni si nici nu este acasa.
Dar taranul nu a desnadajduit , nu a plecat si a indrasnit sa intre in curte dupa ce maica a intrat in casauta ei .
A stat prin curte pret de o jumatate de ceas si apoi a indrasnit sa urce in pridvorul casei si sa mai astepte acolo inca un pic pina va veni parintele . Dar la un momet dat i-a venit in minte sa se uite pe geam si l-a vazut pe parinte in casa . Astfel a indrasnit sa intre .
Parintele era in genunchi la rugaciune iar Ioan incet-incet s-a dus si s-a asezat pe patul de linga parinte, asteptind .
A sta asa cam pret de o ora , in liniste , astepttind ca parintele sa termine , dar acesta nici nu s-a sinchisit de la rugaciune .
Dupa o ora Ioan s-a ridicat de pe pat si s-a dus acasa .
Cind a sosit nevasta l-a intrebat ce a rezolvat iar el a raspuns : am stat un ceas linga parintele care se ruga iar in tot acest timp la fiecare idee sau necaz pe care il aveam imi venea in minte si rezolvarea lui cea mai buna . Dupa un ceas am aflat raspuns la toate intrebarile mele , iar apoi am plecat !

Iacata , o forma de comuniune ... in care socializarea nici macar nu are iz de existenta .
Cei ce isi zic crestini imprumuta obiceiurile , cuvintele , vorbele si apucaturile lumii , mai ales pe cele stiintifice, si se lupta cu ele toata viata crezind ca astfel fac ceva sau ajung undeva .
Cei ce traiesc in duh si adevar (dupa putinta lor, dar care traiesc !) nu simt nici o data nevoia de comunuicare sau de socializare dar tinjesc dupa comuniune !

Daca de la inceput punem problema SOCIALIZARII , pai de socializare ne vom ocupa iar Hristos va fi dat in laturi . Traim doar aparenta ca noi am fi interesati de Hristos ! Nu , noi suntem interesati de socializare !
Si atunci de ce ne intrebam ca nu intelegem ceva sau altceva cind defapt din plecare noi dorim inca cu totul altceva , decit cele ale vietii duhovnicesti ?
Astfel ajungem in starea in care nu mai stim sa intelegem nimic , chiar cu textul inainte !