Cum impacam viata duhovniceasca si viata lumeasca?

[sophia]

Am citit articolul de azi de pe prima pagina a site-ului si gasesc ca ar fi foarte interesant sa discutam pe marginea lui.
De aceea l-am pus aici si nu la rubrica din josul forumului (acolo unde scrie ca ar trebui sa dsicutam pe amrginea articolelor). In paranteza fie spus titlul rubricii se cheama (Intrebari de la useri) si atunci lumea pune intrebarile pe care le are. Dedesubt scrie sa se dscute despre articole acolo. E un pic nereusita combinatia.

Revin la subiect.
Iata articolul:

http://www.crestinortodox.ro/editori...at-138679.html

Este o tema care mie mi se pare foarte interesanta si importanta mai ales in perioadele de post (in acest conetxt, al postului) dar nu numai.

Articolul mi se pare interesant si frumos, dar pe alocuri nu vad diferenta intre ironie/sensul figurativ si realitate/cel propriu.

Se vorbeste mai intai despre importanta mesei in familie, a fi cu ceilalti (socializarea),despre prilejuri de bucurie si tristete.

Pe urma vine un alineat pe care nu stiu cum sa-l interpretez:

"In al doilea rand, faptul ca nimic din ceea ce ai - bogatie, serviciu sau femeie - nu te poate impiedica sa fii cu Hristos! Daca nu erai dorit la cina, nu ai fi fost invitat! Pentru tot ceea ce ai da-I Slava lui Dumnezeu si incearca ca nimic sa nu-ti devina prilej de refuz la chemerea Lui… Acesta este pacat capital si ucigator de suflete: orice lucru sau fapta te impiedica sa fii cu Hristos! Cu atat mai mult, sa-L iubesti…"

Deci "...bogatia, serviciul sau femeia" te impiedica sau nu te impiedica sa fii cu Dumnezeu. Adica piedica in sensul de incompatibilitate, sau de opreliste (nu ma duc la ospat ca am sotie sau...).

Pe urma vine cu un fel de explicatie care ma incurca si mai mult:

"Ingaduiti-mi sa subliniez amanuntul ca nici femeia nu este un impediment pentru a te mantui! Casatoria, ca si calugaria, sunt doua cai ce duc la aceeasi destinatie: Raiul. Te poti mantui, poti sta la Cina Mirelui, in orice conjunctura binecuvantata de El!"

Deci nu e vorba de incompatibilitate si mai mult, e vorba de conjuncturi binecuvantate de El ( de ex. Taina Cununiei).

Mai sus, se recunoaste dificultatea imbinarii celor doua tipuri de vieti:

"Este greu sa pastram masura, un echilibru intre ceea ce am si Dumnezeu, intre viata lumeasca si cea duhovniceasca. Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce vrea si lumea, si sa fie cu Dumnezeu, se aseamana cu cel ce vrea sa calatoreasca privind cu un ochi la cer si cu celalalt la pamant". Este aproape imposibil sa pasim asa! Cred si marturisesc ca pana vom ajunge sa avem puterea de a privi numai la Domnul, putem incepe prin a-I incredinta tot ce avem: casa, masa, familie si nu in ultimul rand, pe noi. "Ale Tale, dintru ale Tale" spune Preotul in timpul Sfintei Liturghii, ridicand Sfintele Daruri catre Mantuitorul."

... dar se poate cumva incredintandu-i Lui tot ceea ce avem: casa, familie, masa, etc.

Deci cumva este o alternanta intre da, se poate, dar...totusi nu se poate.

Concluzia este ca nu se poate, pentru ca trebuie sa putem privi numai la Domnul.

Deci nu ori viata duhovniceasca si stam cu Domnul, ori viata lumeasca si numai stam cu el. Eu asa inteleg din articol.

Acum intrebarile mele:

1. De ce totusi se sustine (multi spun asta) ca trebuie sa fim numai cu Domnul (deci numai viata duhovniceasca)?
Totusi in pericopele Sale, Iisus nu cere asta. El spune sa facem oamenilor, ca in felul acesta facem Lui. Deci sa ne uitam la oameni.
Spune asa? Sau nu?
Spune sa ne iubim unul pe altul?

Deci nu cere sa neglijam omul. Ci tocmai, sa fim oameni cu oameni si in felul acesta vom fi cu El, in spiritul Lui.

2. Daca noi daruim zilnic, in orice clipa, prin faptele noastre Lui, casa, masa, familia, inseamna pentru mine ca suntem cu El. Sigur comportandu-ne ca atare. Dar in acelasi timp suntem si cu semenii nostri. Putem deci trai si lumeste.

Eu cred ca este vorba mai mult de niste limite si moduri, pana la urma.
Ce avem voie sa facem in lume care sa-i placa si Lui si care sa nu deranjeze nici pe El. In ce mod trebuie sa ne comportam in lume, cu semenii, in asa fel
incat sa nu-l suparam nici pe El.

As vrea sa stiu unde scrie lucrul acesta, ca trebuie sa fim numai cu El?

De multe ori se citeaza poruncile lui:
Sa iubesti pe mama ta si pe tatal tau...
Dar altundeva se spune: lasa ...si urmeaza-mi.
Aici este o confuzie pana la urma.

El scrie si cum sa ne purtam ca sa-I fim pe plac: sa facem milostenie, sa fim modesti, sa nu ne maniem, sa nu ucidem, sa ingrijim, sa nu fim lacomi (sa impartim si cu altii) etc.

Si atunci? Care este raspunsul?

Daca noi, ca sa fim in exemplul dat de Prea-sfintitul, stam la masa cu familia, sau cu oameni, inseamna ca nu suntem cu Dumnezeu?

In pericopa cu cina, mie imi lipseste ceva si cred ca am mai spus-o pe undeva.
El invita mai inati pe cei bogati. Unul zice ca are si-a luat sotie si nu poate (n-am inteles sensul, dar poate se refera la postul trupesc?), de ce atunci nu este invitat impreuna cu sotia? Presupun ca inseamna ca omul s-a casatorit, deci are binecuvantarea Lui.
Ala bogat nu vine ca si-a luat pamant sau boi. Deci un om bogat automat este exclus de la Cina cu El, de la mantuire? Eu in predici in biserica am auzit altceva, si anume ca Dumnezeu nu este impotriva bogatilor, a bogatiei, decat numai daca nu ai grija si de cei saraci.

Si pe urma in pericopa spune ca nevenind acesti, ii invita la masa pe toti cei sarmani. Adica cine sunt acestia? Oamenii de rand? Sau monahii (care nu au de nici unele)?
Pana la urma se spune in articol ca noi toti suntem invitati la Cina, dar asta inseamna si ca nu suntem alungati sau refuzati pentru vreun motiv de mai sus.
Sau nu?

[glykys]

Nu e nimeni exclus de Dumnezeu, Sophia. Daca citesti cu atentie pilda, ei insisi se exclud singuri, din cauza grijilor lumesti... Toti sunt invitati, dar fiecare e liber sa aleaga daca sa raspunda invitatiei sau nu. Unii aleg sa nu raspunda, atata tot...

Așa cum spune glykys cred și eu. De altfel, parabola așa și se intitulează de către Biserică: „Despre grijile vieții”.
Cei implicați în ale lumii sunt mai puțin cu inima la Dumnezeu, de obicei.
Însă nu se condamnă bogăția în sine, întrucât poate fi folosită în scopuri bune (tânărului bogat îi spune s-o dea săracilor), căsătoria la fel, pentru că viața în familie poate fi o permanentă nevoință, dacă soții au dragoste de Dumnezeu.

Rectific: E vorba de „pilda celor poftiți la cină”, nu de „grijile vieții”.

[Demetrius]

În prealabil postat de glykys

Nu e nimeni exclus de Dumnezeu, Sophia. Daca citesti cu atentie pilda, ei insisi se exclud singuri, din cauza grijilor lumesti... Toti sunt invitati, dar fiecare e liber sa aleaga daca sa raspunda invitatiei sau nu. Unii aleg sa nu raspunda, atata tot...

Si raspunsul acestora din urma e foarte clar.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Am citit articolul de azi de pe prima pagina a site-ului si gasesc ca ar fi foarte interesant sa discutam pe marginea lui.
De aceea l-am pus aici si nu la rubrica din josul forumului (acolo unde scrie ca ar trebui sa dsicutam pe amrginea articolelor). In paranteza fie spus titlul rubricii se cheama (Intrebari de la useri) si atunci lumea pune intrebarile pe care le are. Dedesubt scrie sa se dscute despre articole acolo. E un pic nereusita combinatia.

Revin la subiect.
Iata articolul:

http://www.crestinortodox.ro/editori...at-138679.html

Este o tema care mie mi se pare foarte interesanta si importanta mai ales in perioadele de post (in acest conetxt, al postului) dar nu numai.

Articolul mi se pare interesant si frumos, dar pe alocuri nu vad diferenta intre ironie/sensul figurativ si realitate/cel propriu.

Se vorbeste mai intai despre importanta mesei in familie, a fi cu ceilalti (socializarea),despre prilejuri de bucurie si tristete.

Pe urma vine un alineat pe care nu stiu cum sa-l interpretez:

"In al doilea rand, faptul ca nimic din ceea ce ai - bogatie, serviciu sau femeie - nu te poate impiedica sa fii cu Hristos! Daca nu erai dorit la cina, nu ai fi fost invitat! Pentru tot ceea ce ai da-I Slava lui Dumnezeu si incearca ca nimic sa nu-ti devina prilej de refuz la chemerea Lui… Acesta este pacat capital si ucigator de suflete: orice lucru sau fapta te impiedica sa fii cu Hristos! Cu atat mai mult, sa-L iubesti…"

Deci "...bogatia, serviciul sau femeia" te impiedica sau nu te impiedica sa fii cu Dumnezeu. Adica piedica in sensul de incompatibilitate, sau de opreliste (nu ma duc la ospat ca am sotie sau...).

Pe urma vine cu un fel de explicatie care ma incurca si mai mult:

"Ingaduiti-mi sa subliniez amanuntul ca nici femeia nu este un impediment pentru a te mantui! Casatoria, ca si calugaria, sunt doua cai ce duc la aceeasi destinatie: Raiul. Te poti mantui, poti sta la Cina Mirelui, in orice conjunctura binecuvantata de El!"

Deci nu e vorba de incompatibilitate si mai mult, e vorba de conjuncturi binecuvantate de El ( de ex. Taina Cununiei).

Mai sus, se recunoaste dificultatea imbinarii celor doua tipuri de vieti:

"Este greu sa pastram masura, un echilibru intre ceea ce am si Dumnezeu, intre viata lumeasca si cea duhovniceasca. Sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce vrea si lumea, si sa fie cu Dumnezeu, se aseamana cu cel ce vrea sa calatoreasca privind cu un ochi la cer si cu celalalt la pamant". Este aproape imposibil sa pasim asa! Cred si marturisesc ca pana vom ajunge sa avem puterea de a privi numai la Domnul, putem incepe prin a-I incredinta tot ce avem: casa, masa, familie si nu in ultimul rand, pe noi. "Ale Tale, dintru ale Tale" spune Preotul in timpul Sfintei Liturghii, ridicand Sfintele Daruri catre Mantuitorul."

... dar se poate cumva incredintandu-i Lui tot ceea ce avem: casa, familie, masa, etc.

Deci cumva este o alternanta intre da, se poate, dar...totusi nu se poate.

Concluzia este ca nu se poate, pentru ca trebuie sa putem privi numai la Domnul.

Deci nu ori viata duhovniceasca si stam cu Domnul, ori viata lumeasca si numai stam cu el. Eu asa inteleg din articol.

Acum intrebarile mele:

1. De ce totusi se sustine (multi spun asta) ca trebuie sa fim numai cu Domnul (deci numai viata duhovniceasca)?
Totusi in pericopele Sale, Iisus nu cere asta. El spune sa facem oamenilor, ca in felul acesta facem Lui. Deci sa ne uitam la oameni.
Spune asa? Sau nu?
Spune sa ne iubim unul pe altul?

Deci nu cere sa neglijam omul. Ci tocmai, sa fim oameni cu oameni si in felul acesta vom fi cu El, in spiritul Lui.

2. Daca noi daruim zilnic, in orice clipa, prin faptele noastre Lui, casa, masa, familia, inseamna pentru mine ca suntem cu El. Sigur comportandu-ne ca atare. Dar in acelasi timp suntem si cu semenii nostri. Putem deci trai si lumeste.

Eu cred ca este vorba mai mult de niste limite si moduri, pana la urma.
Ce avem voie sa facem in lume care sa-i placa si Lui si care sa nu deranjeze nici pe El. In ce mod trebuie sa ne comportam in lume, cu semenii, in asa fel
incat sa nu-l suparam nici pe El.

As vrea sa stiu unde scrie lucrul acesta, ca trebuie sa fim numai cu El?

De multe ori se citeaza poruncile lui:
Sa iubesti pe mama ta si pe tatal tau...
Dar altundeva se spune: lasa ...si urmeaza-mi.
Aici este o confuzie pana la urma.

El scrie si cum sa ne purtam ca sa-I fim pe plac: sa facem milostenie, sa fim modesti, sa nu ne maniem, sa nu ucidem, sa ingrijim, sa nu fim lacomi (sa impartim si cu altii) etc.

Si atunci? Care este raspunsul?

Daca noi, ca sa fim in exemplul dat de Prea-sfintitul, stam la masa cu familia, sau cu oameni, inseamna ca nu suntem cu Dumnezeu?

In pericopa cu cina, mie imi lipseste ceva si cred ca am mai spus-o pe undeva.
El invita mai inati pe cei bogati. Unul zice ca are si-a luat sotie si nu poate (n-am inteles sensul, dar poate se refera la postul trupesc?), de ce atunci nu este invitat impreuna cu sotia? Presupun ca inseamna ca omul s-a casatorit, deci are binecuvantarea Lui.
Ala bogat nu vine ca si-a luat pamant sau boi. Deci un om bogat automat este exclus de la Cina cu El, de la mantuire? Eu in predici in biserica am auzit altceva, si anume ca Dumnezeu nu este impotriva bogatilor, a bogatiei, decat numai daca nu ai grija si de cei saraci.

Si pe urma in pericopa spune ca nevenind acesti, ii invita la masa pe toti cei sarmani. Adica cine sunt acestia? Oamenii de rand? Sau monahii (care nu au de nici unele)?
Pana la urma se spune in articol ca noi toti suntem invitati la Cina, dar asta inseamna si ca nu suntem alungati sau refuzati pentru vreun motiv de mai sus.
Sau nu?

Acum este f. dedimineata si ma grabesc la Sf. Liturghie iar pt. acest motiv nu am sa iau in discutie decit prima mare greseala : a socializa !

Acest termen este necunoscut crestinilor traitori in duh si adevar .
Ca notiune il cunosc , dar ca practica , ba !
Cind in lume fiind , birfesti de te fringi, adica asa cum facem noi aici pe forum, se cheama ca socializam .
Crestinul nu socializeaza nici o data , el este sau nu in comuniune !
Si sa fim f. clari : vorbesc de cei ce practica viata in duh si adevar si nu de simulanti , sau de disimulanti !

Ca este asa cu noi , inafara exemplului arhigraitor, mai este cel al parintelui Rafail Noica si prietenul sau Ioan din Albestii Albei-Iulia .
Cit timp parintele a stat in marginea acestui sat , pina sa se mute mai la pustie a fost ajutat mult de acest taran cu care s-a imprietenit . Si desi parintele spovedea numai ierarhi (pt. ca nu avea timp sa intre pe marele ogor al duhovniciei) a acceptat sa il spovedeasca si pe Ioan .
Cu timpul insa parintele a parasit acest loc si a mers mai inspre munte tocmai pt. a se feri de lume si a schimnici mai desavirsit .
La un moment dat Ioan s-a confruntat cu o problema deosebita si nu-i putea gasi rezolvare . In cele din urma s-a gindit sa mearga la parintele .
Parintele este ajutat mereu de o maica tinara dar schimnica , Sofronia, iar aceasta l-a intimpinat pe Ioan cind a sosit la poarta si i-a spus ca parintele nu mai primeste pe nimeni si nici nu este acasa.
Dar taranul nu a desnadajduit , nu a plecat si a indrasnit sa intre in curte dupa ce maica a intrat in casauta ei .
A stat prin curte pret de o jumatate de ceas si apoi a indrasnit sa urce in pridvorul casei si sa mai astepte acolo inca un pic pina va veni parintele . Dar la un momet dat i-a venit in minte sa se uite pe geam si l-a vazut pe parinte in casa . Astfel a indrasnit sa intre .
Parintele era in genunchi la rugaciune iar Ioan incet-incet s-a dus si s-a asezat pe patul de linga parinte, asteptind .
A sta asa cam pret de o ora , in liniste , astepttind ca parintele sa termine , dar acesta nici nu s-a sinchisit de la rugaciune .
Dupa o ora Ioan s-a ridicat de pe pat si s-a dus acasa .
Cind a sosit nevasta l-a intrebat ce a rezolvat iar el a raspuns : am stat un ceas linga parintele care se ruga iar in tot acest timp la fiecare idee sau necaz pe care il aveam imi venea in minte si rezolvarea lui cea mai buna . Dupa un ceas am aflat raspuns la toate intrebarile mele , iar apoi am plecat !

Iacata , o forma de comuniune ... in care socializarea nici macar nu are iz de existenta .
Cei ce isi zic crestini imprumuta obiceiurile , cuvintele , vorbele si apucaturile lumii , mai ales pe cele stiintifice, si se lupta cu ele toata viata crezind ca astfel fac ceva sau ajung undeva .
Cei ce traiesc in duh si adevar (dupa putinta lor, dar care traiesc !) nu simt nici o data nevoia de comunuicare sau de socializare dar tinjesc dupa comuniune !

Daca de la inceput punem problema SOCIALIZARII , pai de socializare ne vom ocupa iar Hristos va fi dat in laturi . Traim doar aparenta ca noi am fi interesati de Hristos ! Nu , noi suntem interesati de socializare !
Si atunci de ce ne intrebam ca nu intelegem ceva sau altceva cind defapt din plecare noi dorim inca cu totul altceva , decit cele ale vietii duhovnicesti ?
Astfel ajungem in starea in care nu mai stim sa intelegem nimic , chiar cu textul inainte !

[bizantina]

Viata lumeasca? Daca avem bine implementate principiile duhovnicesti, nu vom avea o viata lumeasca, ci tot timpul vom avea pe Hristos si sfintii cu noi !

[Dumitru73]

În prealabil postat de bizantina

Viata lumeasca? Daca avem bine implementate principiile duhovnicesti, nu vom avea o viata lumeasca, ci tot timpul vom avea pe Hristos si sfintii cu noi !

credeam că vorbim de situaţii reale.
simplul fapt că ai un loc de muncă, te face sa ai şi o parte de viaţă lumească.
iar lumesc nu înseamnă obligatoriu păcătos.

[sophia]

Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.

Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).

Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.

Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.

Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.

Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.

Suntem toti invitati la cina la El, dar nu inseamna ca trebuie sa uitam de cei din jur.
Ne ducem, ne ocupam de sufletul nostru: rugaciune, post, impartasanie. Dar oare de asta va intreba El la judecata? Numai de asta? Nu. Eu cred ca ne va intreba si ce am facut sau n-am facut pentru oameni.

La ce ne foloseste daca raspundem la invitatie si mergem la cina, dar lasam de izbeliste sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc.?

Eu cred ca trebuie sa mergem la cina, asa cum suntem, cu saracie sau bogatie, cu singuratate, sau cu cei pe care ii avem.

Si de multe ori noi vrem sa mergem dar suntem opriti (femeile ca au ale lor, cei casatoriti ca au fost cu sotia sau sotul, ca am mancat inainte ceva etc.)
De aceea am intrebat daca e vorba de impiedicare ca incompatibilitate, sau ca obstacol.

Era discutia cu ne-a invitat sau servit cineva cu ceva de dulce si noi din iubire pentru om am intrerupt postul. Deci am fost pusi sa alegem intre viata duhovniceasca (postul) si cea lumeasca (omul de langa noi pe care nu vrem sa-l ranim).

Si suntem pusi in fiecare zi in fata unor astfel de situatii ( de a alege).

[Demetrius]

În prealabil postat de sophia

...
La ce ne foloseste daca raspundem la invitatie si mergem la cina, dar lasam de izbeliste sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc.?

Cina este mantuirea, la care ne cheama Dumnezeu necontenit, iar unii sunt retinuti de treburi lumesti: boi. tarina, nevasta.
Asadar, la chemarea lui Dumnezeu e indicat sa lasam "de izbeliste" toate cele lumesti, "sot, sotie, prieteni, enoriasi, etc."
37. Cel ce-si iubeste pe tatal sau ori pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-si iubeste pe fiul sau ori pe fiica sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. (MT 10:37)

În prealabil postat de sophia

...Era discutia cu ne-a invitat sau servit cineva cu ceva de dulce si noi din iubire pentru om am intrerupt postul. Deci am fost pusi sa alegem intre viata duhovniceasca (postul) si cea lumeasca (omul de langa noi pe care nu vrem sa-l ranim).

Si suntem pusi in fiecare zi in fata unor astfel de situatii ( de a alege).

Depinde pe cine iubesc mai mult.

Sf. Bernard:
"Cum se inseala cine crede ca poate impaca fericirea cereasca cu acest lut al trupului, ..acele daruri ale Duhului Sfant cu placerile pamantesti."

Insusi Iisus Hristos a fost pus in situatii asemanatoare, ex. cu Petru:
23. Iar El, intorcandu-Se, i-a zis lui Petru: "Mergi inapoia Mea, Satano!; piatra de poticnire-Mi esti, ca nu le cugeti pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!" (MT 16,23)

[zaharia_2009]

În prealabil postat de sophia

Asa este Dumitru. La asta ma refeream.
Ceilalti nu au inteles intrebarile mele.
Chiar azi a fost pericopa asta la biserica. In predica a incercat parintele sa mearga pe o cale, dar greu de urmarit. El a incercat sa explice de ce i-a invitat mai intai pe cei bogati si abia pe urma, la nevoie, pe ceilalti si ca suntem chemati sa nu refuzam.

Problema este alta:
Indiferent ca o numim socializare sau comuniune, sau cum mai vreti, omul nu traieste singur, decat doar in manastire. Dar si acolo are oameni in jur, daca nu este eremit. Si in manastire depinzi de altii, ai o ascultare de alti oameni (ca spun bine sau rau, nu conteaza).

Asa cum spune Dumitru, avem o familie, un serviciu, prieteni, rude, iesim pe strada.
Nu e vorba, asa cum spune Zaharia mai sus de barfa, sau vorbit, sau alte cele.
E vorba ca nu putem sa nu avem griji, responsabilitati, e vorba ca avem o viata lumeasca pe care trebuie si ne straduim s-o imbinam cu viata duhovniceasca, adica cu Dumnezeu.

Intrebarea este cum le imbinam pe astea doua.

In exemplul dat de Zaharia este aratat exact ce vroiam eu sa spun, chiar daca am impresia ca el altceva a vrut sa demonstreze cu el.

Pentru Zaharia este importanta singuratatea, izolarea, rugaciunea. Omul nu intereseaza pe nimeni. Nici pe monah, nici pe fata care il ajuta.

Eu nu gasesc normal asta si nu cred ca Dumnezeu asa ne-a invatat.

Eu spun ca omul ala si sunt multe cazuri asemanatoare in care cineva sta in biserica, sau in chilia, sau camera sa si este ocupat numai cu viata lui duhovniceasca.
Vine un om care are nevoie de ajutor sau sfat si este trimis la plimbare. Deci lasam omul de izbeliste pentru Dumnezeu?
Sa nu-mi spuna mie acum cineva ca omul totusi s-a descurcat singur, ca prin minune.
Nu stim noi asta. A asteptat, s-a resemnat si a plecat. E si asta o solutie, dar nu o rezolvare.
De cate ori neprimind o programare, sau neputand sa discutam cu preotul, sau medicul sau etc. renuntam. Si nu inseamna ca am rezolvat problema brusc. Nu. Ea s-a dus singura pe o cale mai buna sau mai rea.

.................................................. .................................................. .................................................. ....

.

Problemele pe care le ridica Sophia sunt bune, f. bune de discutat duhovniceste si folosite pt. lamurirea si sporirea multora .
Pacat insa ca aceleasi subiecte propuse nu ii pot fi ei insisi de folos , ea raminind o vesnica indoielnica , fiind in vesnica pendulare intre ceva si altceva , o doritoare eterna de a imbina ceea ce nu este de imbinat niciodata, o perpetua comersanta dar care lucreaza cu 2 masuri, o persoana care se indoieste de insasi existenta ei sub multe aspecte .
Aceste legaturi si le-a pus singura si nu se va izbavi din ele decit in momentul in care il va alege pe Hristos cu tot sufletul . Cind in inima ei nu va mai fi decit Hristos singur .

Stapinitorul veacului acestuia nu este Hristos , ci este altcineva . Lumea aceasta ,care este doar ingaduita de Dumnezeu , are un alt stapin .
A vrea sa fi si cu lumea aceasta si si cu Hristos este un sofism de mare subtilitate .
Se pomeneste de Evanghelia de astazi si se fac citeva comentarii , ba chiar se spune de anumite directii pe care preotul Sophiei a condus predica ...
Dar aceasta predica are si alte puncte de vedere, de interpretare . Eu am sa le amintesc doar pe cele aratate si de parintele Steinhard care spunea ca la chemarea Domnului nu se raspunde cu politeturi lumesti (de genul : te rog sa ma ieti) . Cind te cheama Domnul lasi totul , dar totul si fugi la El deoarece El este Viata, Adevarul si Calea . In alta parte nu mai gasesti asa ceva . Doar el este isvorul vietii si al nemuririi.
Iar chemarea Domnului la cina este chemarea la masa lui , la a prinzi cu El, adica la Sf. Liturghie , in forma cea mai concreta !
Iar omul se scuza politicos motivind ca si celelalte tot Dumnezeu i le-a dat si ca drept urmare , trebuie sa se ocupe si de ele .
Asta nu stie omul (este adevarat, cel care nu vrea sa stie), care lucruri sunt ale lui Dumnezeu si ca atare nu se amina nici se refuza si care sunt ale lumiin acesteia .
Exact cum spune Steinhard : scuze marunte pt. o cauza mareata .
Sau cum spune David in Psaltire : tot omul este minciuna (si nu mincinos cu transcriu versiunile moderne ale Psaltirei !) , caci minciuna si este . Omul adevarat , care nu era minciuna este zidirea curata a lui Dumnezeu , cea din Rai, neschimbata de intrarea mortii in om .

Iar eu ... nici pe departe nu proferez viata monahala .
Dar stiu ca daca sotia voieste impreunare simbata seara sau noaptea , adica exact atunci cind nu trebuie, este ispitita si aprinsa cu trupul si voi incerca cu multa tarie sa o linistesc pina va renunta sau chiar sa dorm in alta camera . Caci este mult mai de folos ca sa nu cadem amindoi in aceiasi ispita ,si cu siguranta peste 2 zile ii va trece ,decit sa fiu fara de judecata si eu. Cu totii stim ca atunci cind te napadeste imageria si saliva sexului mintea se imputineaza din ce in ce mai repede si mai mult !
Sunt multe zile in saptamina si multe ceasuri in zi si seara si noapte in care se poate face impreunarea , dar daca va fi indiferenta atunci cind este ingaduit insa se va face praf tocmai cind este interzis ... este numai treaba ei .
Omul , prin cinstea la care a fost ridicat de Dumnezeu judeca cu mintea si nu cu fundul , adica mintea este conducatoare si nu dosul !

Si iarasi stiu ca daca trebuie sa postesc atunci cind rinduieste biserica iar ea ma invita la restaurant sau la prieteni , eu refuz , ca vorba aceea , post la restaurant (unde modurile de ispitire abunda)nu a vazut ortodoxia de cind este ea , iar de este la prieteni nu este musai sa maninc de frupt ca astfel sa ma arat ca sunt gascar si nu sunt vreun inapoiat.

Si iarasi mai stiu ca daca este de mare folos duhovnicesc sa pastrez tacerea cit mai mult (nu de dragul tacerii ci al lui Hristos , facind astfel o nevointa simpla si nu cine stie ce !) sa nu las mintea sa se imprastie si mai ales stiu clar si sigur de la Hristos ca vorba mea trebuie sa fie ce este da, da si ce este nu, nu,ca ce este mai mult de atit este de la diavol, pai atunci nu ma apuc la serviciu sau cind ajung acasa sa nu ma mai opresc din birfa si judecarea aproapelui si din limbutie, si din riderea de aproapele meu s.a.m.d. ci din contra !

Si tot asa stiind multe lucruri caut sa le aplic musai in practica , adica sa le traiesc . Ca daca doar le stiu cu mintea si cu fapta nu fac nimic pai atunci eu nu traiesc in Hristos ci traiesc in lume , ori stim bine ca Hristos le spunea de multe ori ucenicilor ca " voi (adica cei ce il urmeaza) nu sunteti din lume" !
Dar daca vreau sa fiu cind cu Hristos cind cu lumea (mintindu-ma cu tot felul de justificari : ca pe toate le-a dat Dumnezeu si ca pe toate trebuie sa le implinesc ! Vai ce minciuni si ce inselari !) , cind sa socialize , cind sa ma rog (in cazul acesta doar eu cred ca ma rog, ca adevarul este altul !) cind sa merg la biserica (adica sa ma falsific, sa ma schimb asa deodata, sa ma buseasca pietismul si dorul de rugaciune , sa dau cu capul de icoane si sa bat metanii pe la sfinte moaste) cind sa imi vad de treburile mele, la casa mea (unde devin eu cel adevarat : ma despoi in fata icoanelor , aprind candela numai duminica si nu tin in casa mai mult de o candela ca de, eu nu sunt la minastire, pe pereti nu am decit cite o icoana ca nu o sa acopar peretii cu icoane , ca iarasi zic, nu sunt la minastire ; nu tamiiez casa zilnic ca tot nu sunt la minastire dar folosesc odorizante de apartament ca ce, alea nu e bune sau din cele aiurvedice , indiene, ca asa frumos miros; mai ma minii , mai ma rastesc, mai injur, mai mint , etc, etc ... ca vorba aceea , eu nu sunt habotnic , eu sunt instruit, curatel , elegnat, si eu stiu sa pastrez un "raport optim" intre Dumnezeu si lume , nu sunt eu asa, un batut in cap dintraia de ti-e si scirba sa ii vezi prin lume !) cind sa fiu om de societate , respectat si apreciat , atunci deja eu nu mai sunt demult cu Hristos !
Si asta este situatia marii majoritati a celor ce se numesc ortodocsi.
A socializa, de exeplu, nu are nici o legatura , dar nici una cu a fi in comuniune , indiferent care sinonim il folosim pt. situatia in care mai multi oameni aflati laolalta vor sa faca ceva dar fara de Hristos .
De aceea niciodata cei ce fac socializare nu vor ajunge nici pe departe la folosul pe care il dobindesc cei care sunt in comuniune .
Comuniunea este in duh , socializarea este in trup !
Una-i una si alta-i alta !

Fiecare face ce voieste cu sufletul sau dar daca nu ai sora un duhovnic imbunatatit care sa te faca sa treci pragul lumii acesteia si sa te invete sa traiesti in Hristos mai ai un ajutor de la Dumnezeu prin multimea de carti pt. zidire sufleteasca din care poti invata cel putin ABC-ul vietii duhovnicesti .
Dar trebuie sa te pazesti tare bine de orice gind sau fapta care voieste sa te rupa macar putin de Hristos si pe o perioada scurta . Ruptura mare se face din multe "ochiuri" duse incet-incet .
Si dracul se supara rau de tot nu pe betivul care zice ca nu mai bea de miine ci pe cel care jura ca de miine nici macar nu va mai gusta bautura !
Ruperea de Hristos se face cu picatura si nu cu sacul sau cu butoiul .
Cind deja esti rupt de jumatate de Hristos nici nu mai vezi bine starea in care esti , nici nu mai simti gravitatea care te apasa , nici nu mai sti de cind nu ai mai avut frumos si bine in viata ta , nici nu mai intelegi de ce cele mai grele lucruri ti se intimpla numai tie , nici nu mai sti ce este bine si ce nu, ce iti este deadevaratelea de folos si ce nu ... desi tu te crezi ca fiind aproape de Hristos si respectind cite din poruncile lui .

In sfirsit, pacat ca nu suntem fata catre fata ca sa putem discuta live . Folosul ar fi incomparabil mai mare . Asa doar ... vorbim si de facut nu facem nimic !