Incerc sa rezist...

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Petre.

in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

Petre, hai sa lamurim aspectul asta:
Spui ca o solutie pentru chinul tau ar fi sa ramai in somnul vesnic.
Probabil, spui aceasta deoarece in timpul somnului, cand dormi acasa, constiinta ta nu mai e muncita de gandurile si emotiile acelea dureroase, de simtamantul golului si lipsei de sens, de alte si alte trairi care te perpelesc si te muncesc nespus.

Si consideri, probabil, ca daca ai ramane in somn, o vesnicie, ai scapa pentru totdeauna de suferinta pe care o traiesti in starea de veghe.

Daca ti se intampla asa cum presupun eu aici, te rog sa imi raspunzi la o intrebare:
Oare somnul de acasa, unde te odihnesti de cele de peste zi, in casa parintilor tai, in familia ta e totuna cu somnul vesnic dobandit prin sinucidere?

A dormi acasa, in familie, e totuna cu a fi mort in urma suicidului?

Starea de somn a celui viu, e totuna cu starea de moarte?

Crezi ca daca nu te vei mai trezi, nu va mai fi nimic? Chiar nimic si chiar nimeni?


Draga Petre, eu consider ca tocmai pe aceasta presupunereatragatoare se bazeaza mersul fragil al gandirii noastre omenesti atunci cand vedem moartea ca pe o solutie.
Somnul odihnitor de acasa e una. Iar moartea vesnica in ruptura definitiva de Dumnezeu, e altceva, frate drag!
Nu e nicidecum somnul nocturn sau diurn pe care ni-l cautam ca resursa in familie...

Draga Petre, depresia si necazurile vietii sunt insotite adeseori de o forta seducatoare, ca o vraja dulce, care ne ispiteste sufletul ranit. Da-ti te rog seama de asta!
Moartea e o tarfa foarte priceputa. Cu totul si cu totul seducatoare! Da-ti seama de asta, cat mai grabnic, daca se poate chiar acum!

Gandul somnului vesnic nu e solutie la problema vietii noastre, ci e dracie inca mult cu mult mai mare!
Nu scapam de chin, ci ne TREZIM in chinuri cu nespus mai mari! CU TOTUL CONSTIENTI, CU MULT MAI VIU SI EXPLICIT, FARA VREO NOUA POSIBILITATE DE A MAI ADORMI MAI APOI.
Dupa momentul mortii urmeaza...: TREZIREA VESNICA! Nu mai e posibil sa inchidem ochii nici o clipa, nici macar un minutel. Odihna ne-a fost luata pentru totdeauna! In veci!
Oricat suna de ingrozitor ce iti spun, oricat de mult te-ar mira ca iti spun asta: suferinta noastra, a celor care suferim inviata aceasa e un mizilic, un fleac, un fulg de praf pe langa incomensurabilul foc al mortii vesnice.
E foarte neplacuta situatia pe care o traversezi, asta am inteles cu totii, OK. Si multi dintre noi stim din propria experienta omeneasca ce inseamna perpelirea depresiei si deznadejdea... Si cautarea, uneori intensa, vie, dureroasa, a lui Dumnezeu.
Insa mai stim si ca somnul mortii auto-dorite intrece de nespus, peste puterile noastre de masura, durerea unei vieti inca nedepline.

In concluzie, ceea ce avem de facut in situatii de mare ispita ca aceasta pe care o traversezi, este sa lepadam mai intai orice speranta ca somnul mortii ne va fi aleanul si limanul. STAREA MORTII VESNICE E UNA DE TREZIRE, NU DE SOMN.

Nu Petre, nu putem scapa cu una cu doua, din ne-intregirea naostra... Ar fi prea usor... "Solutia" asta nu aduce nici un profit, decat in imaginatia ranita...
Solutia reala e, insa, la indemana, e chiar acum la indemana. Muta-ti, doar, ochii mintii in alta parte!
Continua sa vorbesti despre ce ti se intampla, mai intai! Practica marturisirea. Daca ai gasit un om potrivit, tine-te de el! In relatia ta vie, concreta cu acel om va incepe, repejor, sa mijeasca flacara nadejdii si verdele primaverii sufletesti. DUMNEZEU LUCREAZA SI PRIN OAMENI!

Doar nu te-nsingura! Sari din solitudine ca din muscatura sarpelui, frate!
Vei fi izbavit, in curind, prin Mila Domnului.
Curaj, frate! Curaj!

[cezar_ioan]

Fratilor, va rog sa ingaduiti sa port un dialog cu Petre (daca va dori si el, desigur), deocamdata aici pe topic, chiar daca uneori vi se pare ca am spus ceva cu care nu sunteti de acord.
Rog aceasta nu pentru ca m-as lua pe mine prea in serios, ci din motive pe care, daca bine-voiti, le acceptati cu usurinta.
Cred ca daca ingaduiti sa port o conversatie cu Petre asa cum sunt in stare s-o fac, tinind cont de experienta mea de viata (profesional si personal, fiind eu insumi un om care a trecut prin depresie severa, candva) aceasta ar putea sa fie de folos fratelui nostru aflat la necaz.
Rog doar sa gazduiti dialogul fara sa interveniti din lateral, fara sa il deturnati de pe fagasul lui. De ce zic astfel? Pentru ca sunt temator... Stim cu totii ce se intampla uneori cand pe un topic incep sa apara discutii in contradictoriu... Topicul se face praf si nu se alege nici un rod. In acest sens, va rog sa ingaduiti dialogul, daca acesta se va infiripa prin bunavointa lui Petre.
Va multumesc!

P.S. Pe de alta parte, cred ca Petre are nevoie de sprijin, de participare la dialog cu contributia cat mai multor oameni care ii pot impartasi ceva din suferinta si solutiile lor! Cum Il putem cunoaste pe Domnul? Concret, viu, fara dubii... Pare a fi intrebarea de capatai si dorinta cea mai arzatoare a lui Petre, daca am inteles bine... :)
Ma iertati, va rog!