Erezia catolica cu privire la nasterea din Dumnezeu

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fiindca Botezul este esential salvarii. Dupa cum se vede, exista ortodocsi (precum Decebal, care se lupta contra acestui adevar pe pagini intregi) care contesta caracterul salvific al Botezului. Dar catolicii il cunosc.

Dar unde am spus eu că Botezul nu este necesar pentru mântuire? Unde am tăgăduit eu aşa ceva? unde sunt paginile alea întregi în care să mă fi luptat împotriva acestui lucru? Poţi dovedi măcar cu un singur rând scris de mine ceea ce îmi pui "în spinare"? Dealtfel dacă eşti aşa de sigur că ai dreptate, de ce nu ai luat ceea ce am spus şi să combaţi pe faţă? Sau îţi lipsesc argumentele, domnule Mihnea?

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Pentru heterodocsii care isi spun "ortodocsi", considerand ca nasterea din nou ar fi la Mirungere (sau altadata) si nu la Botez, iata invatatura Sfintilor Parinti. Sa luam, de exemplu, pe Sf Ciprian:

"[O]ne is not born by the imposition of hands when he receives the Holy Ghost, but in baptism, that so, being already born, he may receive the Holy Spirit, even as it happened in the first man Adam. For first God formed him, and then breathed into his nostrils the breath of life. For the Spirit cannot be received, unless he who receives first has an existence. But . . . the birth of Christians is in baptism" (ibid., 74[73]:7).

Deci, un copil botezat, dar nemiruit este un nascut din nou, iar Mirungerea nu este necesara mantuirii. Un adevar transmis noua de Sfintii Parinti, adevar uitat, ca atatea altele, de catre schismatici.

Astea sunt opiniile dumitale şi modul dumitale de a interpreta texte creştine. Doar că textele se interpretează în contextul întregii Sfinte Tradiţii, iar nu doar prin câteva citate rupte, iar pe de altă parte sfinţi precum Ciprian nu au mai multă autoritate în materie de Tradiţie Sfântă a Bisericii decât apostoli ca Ioan spre exemplu, care spune foarte clar, dar se pare că ereticii nu prea aud:

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

[Decebal]

Întrebarea 6

Dacă, după Sfântul loan: „Cel ce se naşte din Dumnezeu nu face păcat, că sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui” (1 Ioan 3, 9), iar cel născut din apă şi din Duh s-a născut din Dumnezeu, cum noi cei născuţi din Dumnezeu prin Botez, putem păcătui?

Răspuns

Chipul naşterii noastre din Dumnzeu este îndoit: unul dă celor născuţi întreg harul înfierii, ca să-l aibă prezent ca potenţă; celălalt le dă să aibă întreg harul în lucrare, ca să preschimbe şi să modeleze aplecarea voii celui născut din Dumnezeu, încât să tindă liber spre Cel ce l-a născut.

Chipul dintâi are prin credinţă numai, harul prezent ca potenţă; celălalt sădeşte pe lângă credinţă şi asemănarea atotdumnezeiască cu Cel cunoscut, asemănare ce lucrează însoţită de cunoaştere în cel ce cunoaşte. Cei din care se află primul chip al naşterii, neavând încă aplecarea voii deplin satisfăcută de pornirile trupeşti, şi de aceea nefiind străbătută în întregime de Duhul, ca să se împărtăşească în mod actual de tainele cunoscute în chip dumnezeiesc, nu e exclus să încline spre păcat dacă vor. Căci nu naşte Duhul o aplecare a voii fără voie, ci pe una voită o modelează până la îndumnezeire. Iar cel ce a cunoscut-o pe aceasta prin experienţă nu poate să mai cadă de la ceea ce a cunoscut o dată cu adevărat şi propriu prin trăire, spre altceva. Precum nici ochiul care a văzut o dată soarele nu poate să se mai înşele cu luna sau cu alte dintre stelele după cer.

Altfel este însă cu cei care s-au împărtăşit de al doilea chip al naşterii. Duhul Sfânt cucerind întreaga aplecare a voinţei acestora, le-a mutat-o cu totul de pe pământ la cer, iar prin cunoaşterea adevărată şi trăită le-a transformat mintea, străbătând-o cu razele fericite ale lui Dumnezeu şi Tatăl, încât să fie socotită ca un alt Dumnezeu, ce pătimeşte prin har stări ce i-au devenit o deprindere, ceea ce Dumnezeu nu pătimeşte, ci este după fiinţă. Dar prin aceasta aplecarea voinţei s-a făcut slobodă de păcat, câştigând prin deprindere aptitudinea virtuţii şi a cunoştinţei şi nemaiputând să tăgăduiască ceea ce au cunoscut prin experienţă cu lucrul. Prin urmare, deşi avem Duhul înfierii, care este sămânţa ce-i face pe cei născuţi după asemănare cu Cel ce seamănă, totuşi nu-I predăm Lui plăcerea voii noastre curăţită de înclinarea şi afecţiunea faţă de orice alt lucru; aceasta e pricina pentru care şi după ce ne-am născut din apă şi din Duh păcătuim cu voia. Dar dacă ne pregătim voinţa să primească prin cunoştinţă (gnostikos) şi lucrarea apei şi a Duhului, atunci apa cea tainică săvârşeşte prin fapte curăţirea conştiinţei, iar Duhul cel de viaţă făcător produce în noi desăvârşirea neschimbabilităţii în bine prin cunoştinţa din experienţă. Rămâne aşadar în seama fiecăruia din noi, care putem încă să păcătuim, să vrem să ne predăm deplin cu înclinarea voii noastre Duhului.

sursa: Filocalia, vol. III, sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsurile către Talasie, editura Humanitas, 2009, p. 49-50.