Este crestineste sa iei chirie?

[Ekaterina]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Pentru cei care traiesc conform celor scrise in I Ioan 2:6 nu este crestineste. Dar doar pentru ei si doar in limitele stricte ale indeplinirii acelui deziderat,radical in esenta lui,dar transformator ca rod al nasterii din nou,candva valabil la nivel individual,a se vedea in acest sens versetul 32 din Faptele Apostolilor,capitolul 4.Intre timp,de-a lungul vremurilor,incet dar sigur,crestinismul a pactizat putin cate putin si cu puterea lumeasca si cu spiritul lumesc,nu este cazul sa ascundem schelete in dulap.Prin urmare a devenit foarte ,,crestin"sa scoti profit,ca doar suntem si noi niste bieti caldicei,sau macar sa-ti intretii in bune conditii comorile de pe acest pamant,de care ti-ai legat si inima si sperantele de prosperitate,atat pentru tine cat si pentru urmasii tai.Faza cu sa cauti intai Imparatia si sa nu te ingrijorezi de ziua de maine a ramas cumva,in cele mai multe cazuri, un prilej de sfioasa amintire dar niciodata neputand rivaliza cu atractivele perspective financiare.Lumea este realista,noi am devenit realisti ca doar vor tine o eternitate maretele noastre impliniri.Daca cumva printre ,,crestinii" care populam vremelnic lumea se mai gaseste vreunul care,netrezit la realitate,sa tina cont si de posibilitatile unui alt frate ,,crestin" si sa mearga chiar in paguba ,stiind ca Domnul va avea grija de tot,atunci sa ziceti ,,Doamne ajuta!" si sa ridicati o privire plina de recunostiinta spre cer pentru ca inseamna ca Tatal nostru n-a obosit(inca)si nu s-a saturat(inca)de neascultarea noastra,de persistenta noastra de e cere o vremelnica vindecare de necaz si griji acolo unde Dumnezeu ne vrea morti...fata de noi insine.Continui sa ma intreb cum putem spera sa implinim cele spuse de Mantuitor in predica de pe Munte (Matei 5:13-16) cand noi..am devenit lumea,noi suntem lumea.A nu se intelege ca eu as face exceptie,in comparatie cu gandurile dvs sunt la fel de rapace precum ar fi fost JP Morgan in comparatie cu Maica Tereza.Pana la urma,comparativ cu ce spunea Mantuitorul si ce facem noi,vorba lui Nichita Stanescu ,,Absurdul este o forma a ratarii sublimului".

Exista un topic numit Cea mai buna postare. Eu numesc postarea de mai sus, cea mai buna postare a acestui topic, ai spus atat de concis si in cuvinte atat de potrivite multe adevaruri. Subscriu acestor ganduri, cu tristete ca ne-am indepartat atat de mult de aceasta intelegere a lucrurilor.

Un Sfant tare drag mie, Parintele Paisie Aghioritul pune accent in scrierile sale pe nobletea si sensibilitatea omului, pe starea lui de prezenta si jertfa fata de celalalt (numit nu intamplator aproapele nostru). Dar pentru ca acestea atrag Harul lui Dumnezeu, omul este educat sa nu lase nimic de la el, sa nu-l intereseze de cel de langa, iar apoi ne mira starea de impietrire ce se instaleaza in inima noastra.

În prealabil postat de Ekaterina

Exista un topic numit Cea mai buna postare. Eu numesc postarea de mai sus, cea mai buna postare a acestui topic, ai spus atat de concis si in cuvinte atat de potrivite multe adevaruri. Subscriu acestor ganduri, cu tristete ca ne-am indepartat atat de mult de aceasta intelegere a lucrurilor.

Un Sfant tare drag mie, Parintele Paisie Aghioritul pune accent in scrierile sale pe nobletea si sensibilitatea omului, pe starea lui de prezenta si jertfa fata de celalalt (numit nu intamplator aproapele nostru). Dar pentru ca acestea atrag Harul lui Dumnezeu, omul este educat sa nu lase nimic de la el, sa nu-l intereseze de cel de langa, iar apoi ne mira starea de impietrire ce se instaleaza in inima noastra.

Va multumesc pentru generozitatea dvs dar am sentimentul clar,in raport de postarile mele,ca daca voi continua sa fiu,pentru cei pe care i-as putea ajuta,precum apa desenata pe un perete pt un insetat,singurul lucru plin de adevar pe care il voi auzi cand ma voi infatisa in fata Lui va fi cel enuntat in Luca 6:46.Pana la urma fiecare este rob al pacatului in care traieste iar la lumina,dupa cum arata apostolul Ioan,nu poti sa vii daca iubesti mai mult intunericul,pentru ca lumina arata fapta din spatele cuvintelor.Ca sa inchei totusi cu speranta:cand Tatal da darul nasterii din nou atunci ochii orbi se deschid, robia ia sfarsit,lanturile pacatului cad si ne intoarcem acasa.Fie ca bunatatea si blandetea dvs,daruite prin voia Lui,sa va calauzeasca mereu.

[Mihailc]

Dar o fi creştineşte să nu plăteşti chirie şi să profiţi, pe termen lung, de bunăvoinţa cuiva ?

O posibilă soluţie ne sugerează stilul aparte de filoxenie monahală, aşa cum se practica ea înainte de agiornarea mănăstirilor la marketing-ul capitalist.

Încă de la întemeierea şi instituţionalizarea monahismului, regula ospitalităţii a fost inclusă printre principiile de bază a funcţionării unei mănăstiri. În primele cinci zile, străinul era tratat ca un oaspete: i se oferea un loc unde să se odihnească, după posibilităţi şi primea hrană de la trapeză, în rând cu vieţuitorii aşezământului. În rest, oaspetele făcea ce dorea, desigur în limitele bunei cuviinţe . În zorii celei de-a şasea zi, străinul era deja inclus în obşte în calitate de rezident temporar şi primea ascultare. Prin urmare, filoxenia nu încuraja parazitismul şi trândăvia, cu atât mai puţin dădea apă la moară profitorilor de ocazie .

Dacă ai un spaţiu de locuit liber şi nu depinzi neapărat de venitul obţinut prin închirierea lui, poţi să-l oferi ca adăpost temporar persoanelor aflate în dificultate. Dacă nu poţi să procedezi aşa, încearcă să stabileşti o chirie rezonabilă şi să te mulţumeşti cu mai puţin.

[Ekaterina]

În prealabil postat de Mihailc

Dar o fi creştineşte să nu plăteşti chirie şi să profiţi, pe termen lung, de bunăvoinţa cuiva ?

O posibilă soluţie ne sugerează stilul aparte de filoxenie monahală, aşa cum se practica ea înainte de agiornarea mănăstirilor la marketing-ul capitalist.

Încă de la întemeierea şi instituţionalizarea monahismului, regula ospitalităţii a fost inclusă printre principiile de bază a funcţionării unei mănăstiri. În primele cinci zile, străinul era tratat ca un oaspete: i se oferea un loc unde să se odihnească, după posibilităţi şi primea hrană de la trapeză, în rând cu vieţuitorii aşezământului. În rest, oaspetele făcea ce dorea, desigur în limitele bunei cuviinţe . În zorii celei de-a şasea zi, străinul era deja inclus în obşte în calitate de rezident temporar şi primea ascultare. Prin urmare, filoxenia nu încuraja parazitismul şi trândăvia, cu atât mai puţin dădea apă la moară profitorilor de ocazie .

Dacă ai un spaţiu de locuit liber şi nu depinzi neapărat de venitul obţinut prin închirierea lui, poţi să-l oferi ca adăpost temporar persoanelor aflate în dificultate. Dacă nu poţi să procedezi aşa, încearcă să stabileşti o chirie rezonabilă şi să te mulţumeşti cu mai puţin.

A nu plati nimic sau a plati un salariu intreg sunt extremele in aceasta situatie. Este dreptul proprietarului sa inchirieze, cu cat vrea si cui vrea, dar daca iei unui om un salariu sau aproape tot, doar pentru ca nu are alternativa (daca ar avea unde sa stea, nu ar sta cu chirie) nu mi se pare crestineste. Am convingerea ca daca ai intelegere fata de semen vei gasi intelegere la Dumnezeu.

[Parascheva16]

In Ontario un apartament cu 2 dormitoare este in jur de 1000-1200 de dolari pe luna, cat rata la o casa. Cel cu un dormitor este in jur de 700-800 de dolari min. Asta asa, in zone mai modeste, caci in centru e mai sus. Si depinde si de apartament, cu cat e mai prapadit, cu atat pretul e mai jos, cu cat e mai nou si mai modern, cu atat e mai scump.

Minimul pe economie este 10.25 CAD in Ontario (in Quebec e 8). Daca faci socoteala, 8 ore pe zi-5 zile->1640 CAD/luna. Scazi utilitatile, taxele, asigurarile, scazi masina de spalat si/sau masina de uscat, caci nu ai voie cu ele in apartament, scazi facturile, scazi mancarea si nu ramai cu prea mult, ba da spre minus. Daca esti student sau tanar s-ar putea sa nici nu primesti 10.25 pe ora ci 8.50-9 pe ora. Salariile sunt mai mari ca in Ro, dar si preturile pe masura.

In SUA, virginia de ex. minimul pe economie este $7.25, variaza de la stat la stat, insa cel mai mult este 9.19 in Washington. Un apartament cu 2 dormitoare in jur de 800 de dolari, depinde de zona. Pe luna castigi cu 7.25/h 1160 de dolari.

Preturile in vest sunt pentru salariile din vest. In Romania este impresia ca se castiga mult si se traieste bine ptr. ca este diferenta asta dintre dolari/euro/lire si lei. Multi romani de prin vest castiga 1000-2000 de euro; ptr. Romania e bine, ptr. Vest e putin. Si indiferent de tara, capitala e cea mai scumpa.

Inca nu s-a mentionat cat de mare e apartamentul,zona, daca e mobilat, si daca e contract sau nu. Altfel nu se poate spune daca e sau nu mult cat cere proprietarul.
***
exemplu Brasov:

Centrul Istoric, 2 camere la casa, semidecomandat, mobilat, utilat, mobila clasica, incalzire convector pe gaz, gresie, faianta. Libera din 15 martie.
150EUR/ lună Preţ negociabil

http://www.imobiliare.ro/inchirieri-...?lista=2552623
altele aici: http://www.imobiliare.ro/inchirieri-...sov?id=2552623

Bucuresti 200/euro:
http://www.imobiliare.ro/inchirieri-...?lista=5874803
*
http://www.imobiliare.ro/inchirieri-...sti?id=5874803

Trebuie cautat si iar cautat cand vine vb. sa inchiriezi.

[AlinB]

În prealabil postat de Ekaterina

A nu plati nimic sau a plati un salariu intreg sunt extremele in aceasta situatie. Este dreptul proprietarului sa inchirieze, cu cat vrea si cui vrea, dar daca iei unui om un salariu sau aproape tot, doar pentru ca nu are alternativa (daca ar avea unde sa stea, nu ar sta cu chirie) nu mi se pare crestineste.

Adica tu intelegi prin singura "alternative" sa aiba spatiu locativ proprietate personala?

Nu inteleg, este singurul apartament de inchiriat din oras?
Sau toate apartamentele din oras sunt detinute de acelasi om si au exact acelasi pret?
Esti sigura ca nu si-ar gasi de inchiriat in alta parte?

Sau i s-a pus pata pe apartamentul ala si nu vrea sa auda nimic altceva, iar pentru moftul asta "crestinesc" altii trebuie sa faca fapte "crestinesti" si sa-l sponsorizeze?

[Yasmina]

În prealabil postat de AlinB

Adica tu intelegi prin singura "alternative" sa aiba spatiu locativ proprietate personala?

Nu inteleg, este singurul apartament de inchiriat din oras?
Sau toate apartamentele din oras sunt detinute de acelasi om si au exact acelasi pret?
Esti sigura ca nu si-ar gasi de inchiriat in alta parte?

Sau i s-a pus pata pe apartamentul ala si nu vrea sa auda nimic altceva, iar pentru moftul asta "crestinesc" altii trebuie sa faca fapte "crestinesti" si sa-l sponsorizeze?

Nu esti singurul care nu pricepe...?!
Nici eu nu realizez care este "drama"aici? Locuim acolo unde ne permitem,intr-o zona de lux sau intr-una mai marginasa,poate si in provincie,de ce nu?
La fel,la magazine cumparam articolele sau produsele pe care ni le permitem,fara sa insultam firmele mari de designeri ca pretind sume astronomice.

Ca sa raspund intrebarii topicului,a inchiria este si asta o indeletnicire cinstita si nu vad de ce nu este crestineasca.

Nici un om cat de cat echilibrat nu accepta sa plateasca jumatate de salariu pe chirie ci ajunge la un compromis de genul mai cauta colegi de apartament sau cauta alt apartament,intr-o alta zona.
Este foarte simplu,nu foarte complicat.

In aceasta indeletnicire,nu proprietarul isi alege chiriasul,ci viceversa.Daca chiriasul accepta pretul si bate palma cum poate fi problema de constiinta a proprietarului ca ii ia cu nerusinare banii care nu-I are?

Problema prietenei dvs este ca a acceptat sa plateasca o suma prea mare pentru bugetul ei dar totusi s-a inhamat la acest proiect fara a-si face socotelile dinainte.Nici acum nu este prea tarziu sa se mute si sa caute ceva pt bugetul dumneaei;dar sa spunem ca nu este crestineste sa inchiriezi,este prea mult.

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihailc

Dar o fi creştineşte să nu plăteşti chirie şi să profiţi, pe termen lung, de bunăvoinţa cuiva ?

O posibilă soluţie ne sugerează stilul aparte de filoxenie monahală, aşa cum se practica ea înainte de agiornarea mănăstirilor la marketing-ul capitalist.

Încă de la întemeierea şi instituţionalizarea monahismului, regula ospitalităţii a fost inclusă printre principiile de bază a funcţionării unei mănăstiri. În primele cinci zile, străinul era tratat ca un oaspete: i se oferea un loc unde să se odihnească, după posibilităţi şi primea hrană de la trapeză, în rând cu vieţuitorii aşezământului. În rest, oaspetele făcea ce dorea, desigur în limitele bunei cuviinţe . În zorii celei de-a şasea zi, străinul era deja inclus în obşte în calitate de rezident temporar şi primea ascultare. Prin urmare, filoxenia nu încuraja parazitismul şi trândăvia, cu atât mai puţin dădea apă la moară profitorilor de ocazie .

Dacă ai un spaţiu de locuit liber şi nu depinzi neapărat de venitul obţinut prin închirierea lui, poţi să-l oferi ca adăpost temporar persoanelor aflate în dificultate. Dacă nu poţi să procedezi aşa, încearcă să stabileşti o chirie rezonabilă şi să te mulţumeşti cu mai puţin.

Orice este posibil!

Eu cunosc un caz extrem care m-a intrigat peste masura!
Prietena mea cea mai buna a mostenit un apartament in buricul Bucurestiului asa ca s-a mutat singura din provincie,in acest apartament.
Fiind studenta si singura,s-a gandit ca nu este rau sa inchirieze pe o plata simbolica si cealalta camera,numai sa stea in compania altor fete.
Zis si facut,lucrurile au fost bune,a acomodat si alte studente din provincie si se gospodareau cu success.

Intamplaarea a facut sa cunoasca pe holurile facultatii,o persoana(tot din provincie)cu care a legat o conversatie si afland ca nu are unde locui s-a gandit ca macar s-o invite acasa sa-i dea de mancare si sa vada apoi ce poate face pt ea.
A ramas sa doarma in seara aceia acolo,improvizand un loc de dormit;apoi si un seara urmatoare si tot asa fara a adduce in discutie problemele financiare.Nici nu avea cum,persoana in cauza nu avea nici un venit,nu lucra.
Bunele maniere cat si educatia din familie,ne invata ca atunci cand suntem gazduiti de cineva din prea plinul inimii sale si nu ne putem revansa material,atunci putem sa-l ajutam la treaba in gospodarie,la cumparaturi,in linii mari sa facem viata mai usoara binefacatorului nostrum si sa intoarcem favoarea dupa puterile noastre.

Aceasta fiinta,a ajuns in scurt timp o povara in casa prietenei mele,trebuia sa spele vasele dupa ea,sa-i aranjeze lucrurile care erau aruncate peste tot si desi nu cumpara nimic niciodata,consuma absolut tot din casa cu dezinvoltura.

Dupa un timp s-a angajat,si plangandu-se ca are salariu mic si nu poate plati chirie,prietena mea si de sila si de mila nu a mai zis nimic.
A stat la ea in total vreo 12 ani timp in care si-a pus toate economiile in banca sau si-a cumparat lucruri dragute pt ea:bijuterii,aparatura electronica si altele,refuzand s-o ajute la plata facturilor sau la cumparaturi(fara a mai vorbi despre chirie).
12 ani in care a stat 100% pe spinarea cuiva care nu-i era nici macar ruda,nu-i era datoare cu nimic.

Cand in sfarsit prietena mea i-a zis ca s-a terminat si ca vinde aparatamentul ,aceea persoana a avut atatia bani stransi incat si-a pornit propria afacere!!!!!!!

Nu stiu daca este crestineste sa iei chirie,dar stiu ca nu este crestineste sa abuzezi atat de salbatic de un om cumsecade sau prostut care nu se poate impotrivi;sa-l escrochezi atati ani,folosindu-l pt a-ti strange economii.

[Yasmina]

Imi vine in minte acum si perioada,de dupa liceu cand ma angajasem si plateam mai mult de jumatate din salariu pe meditatii.
As fi putut oare sa-i spun profesoarei ca nu este crestineste sa-mi ia jumatate din salariu pe meditatii?

Acela era pretul,numai eu decideam daca merita sau nu!

[cezar_ioan]

Din mai toate subiectele şi dezbaterile de pe forum, acelea care au ca parteneri de discuţie pe creştinii ortodocşi (mă limitez intenţionat la acest segment, măcar că este majoritar, însă mai mult pentru că despre aceştia doresc să vorbesc), eu am priceput următoarele lucruri:
1) Există oarecare bunăvoinţă, uneori indiscutabilă şi chiar înduioşătoare, de a învăţa sincer cum să răspundem la provocările condiţiei de om creştin, de a propăşi în duhul şi practica vieţii creştine, ca să spun aşa.
2) Această bunăvoinţă este ameninţată cel mai adesea de modul în care se poartă dezbaterile, un mod de a dialoga şi de a purta colocviul presărat cu multe deficienţe. Unele ţin de însuşirile personale, de însuşiri ale caracterului mai ales, altele atârnă de abilităţile precare în comunicare, pe scurt de proastele obiceiuri care ne mănâncă oasele. Rezultatul e o atmosferă tensionată cel mai adesea, eşuarea subiectelor şi a bunelor intenţii, cearta şi gâlceava, scufundarea temei în mediocritate şi bizarererie, în mahalalele cugetului şi ale vorbei, în gunoiul simţămintelor pervertite.
3) Dar cel mai supărător lucru, cel puţin pentru mine, este că, oricât de jos sau de sus ar fi subiectul aflat în discuţie, totul se petrece după următorul scenariu: faza întâi e gonflabilă, când unul sau mai mulţi suflă în balonul improvizat al discuţiei purtîndu-l până în sferele înalte ale patristicii sau chiar mai sus, dacă se poate. Apoi are loc o maimuţăreală extrem de greţoasă: duhul lumesc şi implicit curvesc răstoarnă ca prin minune zelul şi zeul, trîntindu-l ca pe statuia lui Stalin cu ciocul în noroiul sufletesc al fiecăruia şi al tuturor. Nu Biserica e cea care lucrează în noi, înălţîndu-ne, cuminţindu-ne şi înnobilîndu-ne, ci noi siluim Biserica să devină după chipul şi asemănarea noastră.
Ne maimuţărim prefăcîndu-ne ca ţăranul lui Moromete că ştim şi noi cum e cu politichia asta, ştim, cum dracului să nu ştim noi, apoi dintr-o dată ne pufneşte râsul şi arătăm că doar am glumit, ne-am prefăcut şi noi niţel ca să vedem cât eşti de prost, naivule, conaşule, prinţişorule. Că de fapt, lucrurile nu stau aşa, ci aşa şi aşa şi aşa. Realitatea e asta, de fapt, noi doar am glumit, fraiere! Ştim noi care e adevărul, nu ne minţi tu pe noi... hehe!
Şi nu băgăm de seamă că vorbim de fapt tocmai cu Dumnezeu, strecurat ca Duh când aici, când dincolo, printre rândurile discuţiilor noastre...
Toată lumea, în fond, se screme să arate ceva ce nu mai era nevoie să fie arătat, că s-a tot arătat prin vremuri: nu, creştinismul nu merge, e anacronic, a murit de mult cu tot cu Dumnezeu. Doar noi trăim, noi mergem, noi suntem viabili. Biserica să ia aminte odată pentru totdeauna că lucrurile stau cum spunem noi, isteţii, deştepţii pământului, iar nu cum a spus Nazarineanul şi urmaşii Lui.

Ăsta e mesajul pe care îl respiră forumul ăasta, văzut aşa de mine acum şi alteori, precum am mai spus.

Nu oameni buni, aşa nu merge!
Biserica nu poate fi schimonosită şi modificată de nimeni, oricine ar fi. Nu poate fi adaptată la duhul şi nevoile omenirii. Ci, dimpotrivă, noi avem ca treabă sub soare să ne modificăm şi să ne adaptăm la Duhul Ei, dacă voim să fim oameni creştini şi să trăim.

S-ar fi cuvenit nu să strâmbăm subiectele şi cuvintele lui Dumnezeu, ci să ne îndreptăm şi să ne primenim stihiile, pentru a fi chiriaşi de nădejde ai casei de lut în care ne ridicăm rugăciunile temporare. Dar noi ne-am purtat şi continuăm să ne purtăm exact cum spunea careva că se poartă chiriaşul care abuzează de generozitatea proprietarului. La fel şi noi: abuzăm de chiria în care Stăpânul casei noastre care e lumea şi trupul şi viaţa fiecăruia, ne găzduieşte din nespusă milă şi nobleţe. Pentru că el are încredere în noi, găseşte că are sens să ne primească în chiria asta şi ne oferă tot ce avem nevoie pentru a face o treabă bună şi o viaţă frumoasă. Dar noi ne ţinem tot în curvii, ca adolescentul care a plecat la şcoală, chipurile să înveţe carte şi să devină om, însă a cheltuit toţi banii lui tatsu prin cazinouri, crâşme şi bordeluri. Iar azi se ruşinează să se mai întoarcă acasă. Şi moare de frică să nu-i rupă tata oasele şi să-l râdă satul.
Nu, Tata nu rupe oasele iar satul, lumea sfinţilor şi-a îngerilor nu ne râde ci ne deplânge înfricoşată.
Tata plânge de dorul copilului care a învăţat să se nenorocească cu mâna lui, când în realitate fusese sprijinit şi binecuvântat să se fericească.
O, Doamne, câtă dărnicie şi frumuseţe am învăţat să risipim noi!...