Caut duhovnic

[cezar_ioan]

Mă tot munceşte un gând, de câteva ore...
O grozăvie s-a deschis în faţa minţii mele şi îmi pare de netrecut: eu, acesta, port întreaga lume! Sunt responsabil şi chemat să o duc cu bine până înaintea lui Dumnezeu! O fărâmă dacă se betegeşte în ea şi sunt pierdut.
Ce gând cumplit! Ce gând de neînţeles...

Eu?.........
Eu, Doamne???
Eu, care nu pot să fac un singur pas drept? Eu, bietul nimic care sunt?
Cum să fac tocmai eu asta?

De unde acest gând nebunesc în mine?............

Şi totuşi l-am primit şi mă munceşte zdravăn de câteva ore bune. Şi mă cutremur.
Cu oarecare pace în cutremur, care mă zgâlţâie tare... O, păcătos nenorocit, cum oare L-ai mai mâniat din nou pe Dumnezeu?...

Ştiu că gândul e adevărat. Ştiu pur şi simplu, nu îmi trebuie lămuriri sau justificări.
Şi ştiu că e imposibil să fac faţă acestei chemări.
Dar chemarea e adevărată, este reală... Certă.

Cum o voi scoate la capăt?
Cum pot eu, nimicul, să răspund unei asemenea uimitoare chemări?
Eu cu mijloacele mele stricate? Eu cu voinţa mea, cu mintea mea, cu inima mea jerpelită de rele? Cu puterea mea?...

Mă mângâie gândul că în fix aceeaşi situaţie sunt absolut toţi oamenii pe pământ.
Iată, nu sunt singur, iar asta îmi dă nădejde să port gândul acesta cumplit, mai departe...

Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne dea puterea de a fi!