Caut duhovnic

[AGabriela]

În prealabil postat de zaharia_2009

Fara binecuvintarea lui (ca de buna voie vi l-ati ales duhovnic !) nu reusiti nimic !

Nu am de gand sa plec fara binecuvantare, ci din contra, nu voi pleca pana ce mi se va da binecuvantare.

În prealabil postat de zaharia_2009

Invatarea trairii in Hristos nu presupune zimbete si relaxare ci chin si durere deoarece viata insasi este o cruce (si cred ca o cruce nu o priviti ca pe un evantai de placuta ventilatie). Deci indiferent ce drum veti urma , daca veti vrea sa va iubeasca Dumnezeu sau sa fiti sigura ca este atenta si la dvs. trebuie sa stiti ca veti avea mult de suferit.

Sigur ca nu presupune relaxare, nici nu vreau relaxare, ci vreau sa iubesc. Nu am de ce sa caut dragostea lui Dumnezeu pentru mine caci stiu ca ma iubeste, dandu-mi o cruce mica de carat in comparatie cu crucea altora. Dar ducerea crucii in viata nu inseamna razvratire, ci bucurie ca Hristos este cu tine. Principala intrebarea este: eu Il iubesc? Cred ca nu... si asta caut: sa invat sa-L iubesc.

În prealabil postat de zaharia_2009

Daca vreti sa va fie caldicel in viata si sa nu fiti o "habotnica" de crestina atunci dati-va pe mina oricui si veti avea in viata parte de dulcegarii : veti face ce pacate veti voi pt. ca oricum preotul mirean vi le va deslega dupa cel mult o jumatate de an si veti fi impartasita de cite ori veti vrea dvs.

Tocmai ca m-am saturat de statutul de "caldicel", sunt si nu sunt in Biserica lui Hristos. Toata lumea ma vede la biserica dar sufletul meu este intr-o razvratire continua. Si nu vreau "habotnicie" in viata mea: am incercat sa fiu cum spuneau altii ca trebuie sa fie o femeie crestina si am ajuns aici: acum doresc sa fiu cum simt, cum m-a lasat Dumnezeu, buna/rea - sa ma arat asa, intocmai cum sunt, nu altfel. Cand am spus ca nu vreau canoane, m-am referit la citirea nu stiu cator rugaciuni pe zi sau executarea a nu stiu cate metanii pe zi sau mai stiu eu ce lucruri care de care mai ingenioase. Canonul ca abtinere de la un pacat nu mi se pare canon, ci o povata bine-venita in viata unui om. Iar pe preotii mireni va rog frumos sa nu-i bagati intr-o oala pe aproape toti, caci s-ar putea sa gresiti. Si nu caut duhovnicul care sa-mi spuna dulcegarii, ci caut preotul care sa fie indulgent cu omul dar intransigent cu pacatul.

Va multumesc frumos

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AGabriela

Principala intrebarea este: eu Il iubesc? Cred ca nu... si asta caut: sa invat sa-L iubesc.

Toţi căutăm aceasta...:)
Prin har, prin harul Botezului mai întâi, apoi prin celelalte. Harul ne e pricina, întrucât mai înainte să Îl găsim noi, Păstorul ne-a găsit deja pe noi!

E de folos, îmi pare, să luăm încă o dată la lectură, măcar, pildele Domnului în care ne dezvăluie Împărăţia lui Dumnezeu.
În pilda aluatului, Domnul vorbeşte despre dospire, prefacere. Aceasta nu e proces spontan, ci e lucrare tainică, în timp. Descoperim că suntem chemaţi, aşadar, la răbdare şi la încredere. Procesul îşi croieşte drum, prin puterea Dumnezeirii, chiar dacă noi ne îngrijorăm, chiar dacă suntem neîncrezători şi puţin credincioşi, chiar dacă mai cârtim şi ne răzvrătim.
Totuşi, spre mai buna desăşurare a despătimirii şi îndreptării noastre, Domnul a lăsat preţioasele rânduieli, prin Duhul, în Biserică. Acestea sunt ca un fel de catalizator, să zic aşa, deşi analogia este cam săracă. Catalizator şi garant.

Face bine petrecerea timpului între fraţi de credinţă, între cuvinte odihnitoare dătătoare de nădejde. De nu îi avem mereu în preajmă, avem cărţile. Sunt atât de ziditoare "Vieţile sfinţilor", precum şi mărturiile unor oameni ai lui Dumnezeu pe care le găsim des. Apoi chiar aici pe forum unele topice cu mărturisiri, cuvinte de folos duhovnicesc etc. Aşa nu ne mai simţim singuri şi descurajaţi, iar rebelul cedează locul, treptat, fiului blajin şi liniştit.

Rebeliunea vine din spaimă, din durere neasumată bine, din necazuri, din însingurare şi din multe încecrări grele şi săgetări ale vrăşmaşului. Domnul răutăţii foloseşte orice prilej, mai ales când ne prinde la ananghie, ca să ne înrăiască şi să ne sperie, aşa ca noi să nu mai sperăm nimic, să ne îndoim de tot, să picăm în deznădejde şi înoieli care par de netrecut.
Dar Biserica are leac pentru toate. Mare e puterea Crucii! Mare puterea Iubirii! Nu iubim noi, ci Iubirea ne învaţă să iubim. Nu ştim să iubim, până nu ne învaţă Iubirea, adică Hristos şi sfinţii Lui.
Răbdare, aşadar, nădejde multă. Domnul e mereu aproape şi ne poartă pasul!

[cezar_ioan]

http://vimeo.com/26989269

[cezar_ioan]

Mă tot munceşte un gând, de câteva ore...
O grozăvie s-a deschis în faţa minţii mele şi îmi pare de netrecut: eu, acesta, port întreaga lume! Sunt responsabil şi chemat să o duc cu bine până înaintea lui Dumnezeu! O fărâmă dacă se betegeşte în ea şi sunt pierdut.
Ce gând cumplit! Ce gând de neînţeles...

Eu?.........
Eu, Doamne???
Eu, care nu pot să fac un singur pas drept? Eu, bietul nimic care sunt?
Cum să fac tocmai eu asta?

De unde acest gând nebunesc în mine?............

Şi totuşi l-am primit şi mă munceşte zdravăn de câteva ore bune. Şi mă cutremur.
Cu oarecare pace în cutremur, care mă zgâlţâie tare... O, păcătos nenorocit, cum oare L-ai mai mâniat din nou pe Dumnezeu?...

Ştiu că gândul e adevărat. Ştiu pur şi simplu, nu îmi trebuie lămuriri sau justificări.
Şi ştiu că e imposibil să fac faţă acestei chemări.
Dar chemarea e adevărată, este reală... Certă.

Cum o voi scoate la capăt?
Cum pot eu, nimicul, să răspund unei asemenea uimitoare chemări?
Eu cu mijloacele mele stricate? Eu cu voinţa mea, cu mintea mea, cu inima mea jerpelită de rele? Cu puterea mea?...

Mă mângâie gândul că în fix aceeaşi situaţie sunt absolut toţi oamenii pe pământ.
Iată, nu sunt singur, iar asta îmi dă nădejde să port gândul acesta cumplit, mai departe...

Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne dea puterea de a fi!

[Florin_cj]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mă tot munceşte un gând, de câteva ore...
O grozăvie s-a deschis în faţa minţii mele şi îmi pare de netrecut: eu, acesta, port întreaga lume! Sunt responsabil şi chemat să o duc cu bine până înaintea lui Dumnezeu! O fărâmă dacă se betegeşte în ea şi sunt pierdut.
Ce gând cumplit! Ce gând de neînţeles...

Eu?.........
Eu, Doamne???
Eu, care nu pot să fac un singur pas drept? Eu, bietul nimic care sunt?
Cum să fac tocmai eu asta?

De unde acest gând nebunesc în mine?............

Şi totuşi l-am primit şi mă munceşte zdravăn de câteva ore bune. Şi mă cutremur.
Cu oarecare pace în cutremur, care mă zgâlţâie tare... O, păcătos nenorocit, cum oare L-ai mai mâniat din nou pe Dumnezeu?...

Ştiu că gândul e adevărat. Ştiu pur şi simplu, nu îmi trebuie lămuriri sau justificări.
Şi ştiu că e imposibil să fac faţă acestei chemări.
Dar chemarea e adevărată, este reală... Certă.

Cum o voi scoate la capăt?
Cum pot eu, nimicul, să răspund unei asemenea uimitoare chemări?
Eu cu mijloacele mele stricate? Eu cu voinţa mea, cu mintea mea, cu inima mea jerpelită de rele? Cu puterea mea?...

Mă mângâie gândul că în fix aceeaşi situaţie sunt absolut toţi oamenii pe pământ.
Iată, nu sunt singur, iar asta îmi dă nădejde să port gândul acesta cumplit, mai departe...

Dumnezeu să ne ocrotească şi să ne dea puterea de a fi!

Foarte frumos spus frate Caesar! Daca poate omul sa faca Adevarul lasat de Dumnezeu noua prin Isus Hristos ca exemplu viu, transmis noua oamenilor prin Sfanta scriptura, vom gasi iubirea adevarata, care nu implica viclenie, miciuna, gand ascuns, rautate, sau alte neajunsuri lumesti, ci doar bunatate, ajutor, mangaiere si toate astea vor duce la incredere! Daca in familie am fi unul care iubeste cu adevarat, ar ajunge si celalalt sa iubeasca cu adevarat si gandeste-te frate ca daca unul va mantui pe celalalt, vor fi doi mantuiti si asta inseamna ca daca jumatate din oamenii lumii acestea ar iubi cu adevarat, toti am fi mantuiti, cati sta scris: Ce stie sotia daca va fi mantuita de sotul sau sau sotul daca va fi mantuit de sotia sa! Daca dintr-o familie unul ar iubi cu adevarat am fi doi pe calea mantuirii, caci cel care iubeste cu adevarat, nu paraseste cate zile are pe acest pamant propria lui jumatate!
Iata cat de simplu se poate schimba totul, inca de la baza societatii din familie, acolo unde iubirea celor doi soti trebuie sa fie adevarata! Dumnezeu vrea ca cei multi sa fie mantuiti, asa ca sa nu ne speriem noi cei multi ca vom pierde mantuirea, ci sa infrangem frica si sa spunem mereu adevarul, sa nu mai mintim sau sa gandim viclean si sa ne infranam gandurile de animal si vom ajunge si sa iubim cu adevarat!

Dumnezeu sa ne lumineze! Amin!

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Florin_cj

Daca poate omul sa faca Adevarul lasat de Dumnezeu noua prin Isus Hristos ca exemplu viu, transmis noua oamenilor prin Sfanta scriptura, vom gasi iubirea adevarata, care nu implica viclenie, miciuna, gand ascuns, rautate, sau alte neajunsuri lumesti, ci doar bunatate, ajutor, mangaiere si toate astea vor duce la incredere! Daca in familie am fi unul care iubeste cu adevarat, ar ajunge si celalalt sa iubeasca cu adevarat si gandeste-te frate ca daca unul va mantui pe celalalt, vor fi doi mantuiti si asta inseamna ca daca jumatate din oamenii lumii acestea ar iubi cu adevarat, toti am fi mantuiti, cati sta scris: Ce stie sotia daca va fi mantuita de sotul sau sau sotul daca va fi mantuit de sotia sa! Daca dintr-o familie unul ar iubi cu adevarat am fi doi pe calea mantuirii, caci cel care iubeste cu adevarat, nu paraseste cate zile are pe acest pamant propria lui jumatate!
Iata cat de simplu se poate schimba totul, inca de la baza societatii din familie, acolo unde iubirea celor doi soti trebuie sa fie adevarata! Dumnezeu vrea ca cei multi sa fie mantuiti, asa ca sa nu ne speriem noi cei multi ca vom pierde mantuirea, ci sa infrangem frica si sa spunem mereu adevarul, sa nu mai mintim sau sa gandim viclean si sa ne infranam gandurile de animal si vom ajunge si sa iubim cu adevarat!

Dumnezeu sa ne lumineze! Amin!

Vă mulţumesc, frate, pentru acest cuvânt mângâietor!
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+