Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

[Mihailc]

În prealabil postat de Leonid7

Desi nu era tema topicului ,am sa postez ceva si mai relevant,de la Cleopa :

Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".

Părintele Cleopa a fost mare pentru multe lucruri, dar dintre toate calităţiile lui excepţionale aş deosebi formidabilul său dar de a adecva materialul omiletic la nevoile şi capacitatea de înţelegere ale celor, nu puţini, care îl căutau pentru sfat şi cuvânt de încurajare/îndreptare. Dat fiind faptul că cei mai mulţi pelerini ai Sihăstriei căutau izbăviri din necazuri concrete, uneori aproape insolubile, părintele avea grijă ca aceştia, în caz că primeau răspuns bun (a se înţelege convenabil) la solicitările lor, să rămână şi după aceea pe orbita credinţei. Cleopa cunoştea foarte bine omul cu care are de-a face şi era conştient că mulţi dintre pelerini nu vor depăşi niciodată registrul sacral al creştinismului, clasificat de către Sfântul Isaac Sirul la nivelul somatic şi psihic. Că tot am pomenit de marele siriac, trebuie menţionat aici că sfinţia sa a arătat foarte limpede că frica, deşi este indiscutabil începutul înţelepciunii (Pilde 1:7), aparţine încă trupului, este o reacţie instinctivă la o ameninţare exterioară chiar şi în varianta fricii de iad, respectiv de osânda veşnică. Tot Isaac arată mai departe că urmarea acestei stări de frică nu este încă duhovnicească ci psihică, înţeleasă în limbajul actual ca un fel de convertire din interes vizând "îmblânzirea Stăpânului". Funcţionarea evlaviei în registrul sacral continuă cu dragostea din interes pentru Dumnezeu , cu nimic mai mizerabilă şi mai falsă în straturile profunde decât omoloagele sale lumeşti, fiindcă urmăreşte mântuirea egoistă, salvarea individuală de ameninţarea cu iadul şi suferinţa veşnică. Deci Sfântul Isaac Sirul nu dă apă la moară pietiştilor şi habotnicilor blocaţi în stadiul somatic şi psihic , dar le înţelege neputinţa fără a le gira confuzia şi pretenţiile de mari înduhovniciţi.
Una dintre cele mai frumoase ilustrări ale diferenţei dintre sacral şi duhovnicesc o găsim în teofania de pe muntele Horeb:

A zis Domnul: "Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul".(III Regi 19:11,12)

Iată şi câteva texte din sfântul Isaac Sirul:

"Cel trupesc se teme de moarte ca animalele de tăiere. Cel raţional (psihic) se teme de judecata lui Dumnezeu. Dar cel care e fiu se teme nu de nuia, ci de frumuseţea iubirii lui Dumnezeu" (Partea I, cuvântul 62)

"Teme-te din dragoste de El, iar nu pentru numele de aspru ce i s-a dat. Iubeşte-L nu pentru cele pe care ni le va da, ci pentru cele pe care ni le-a dat" (Partea I, cuvântul 50)

"Căinţa este plânsul omului ascuns vărsat în inimă când înţelege iubirea Tatălui, iar nu pentru că-i e teamă de osândă" (Partea a III-a cuvântul 6)