de ce injura barbatii femeile?

În prealabil postat de FlaviusM

Care este "conjunctura istorica" in care uciderea cate unui copil din fiecare familie intr-o tara sa fie un fapt pozitiv (episodul cu copiii egipteni)?
Ce "conjunctura istorica" poate justifica exterminarea vietii de pe Pamant (povestea potopului)?
Sa intelegem ca in ambele cazuri dumnezeul crestin (descris ca fiind omnipotent si omniscient) nu a putut rezolva problema decat prin masacre?

Aveti dreptate, dar va propun ceva. (Banuiesc ca sunteti evolutionist. Si eu sunt, in parte, desi nu sunt ateu). Priviti cu atentie, cu mare atentie, evolutia climei si diversitatea animala, in era geologica a neozoicului. Nu va izbeste ceva? Anume trecerea de la un climat paradisiac, la inceput de tot, (cu paduri tropicale in Groenlanda si Antarctica!) la unul din ce in ce mai fragmentat, mai rece si sezonal, si decaderea treptata a biodiversitatii si dimensiunilor faunei si florei, pe masura ce omul emergea in planul fizic ca specie, prin evolutie, si iesea din cel subtil prin asa-numita "cadere/gonire din Rai". Pina si durata de viata a tuturor fiintelor, y compris a omului, a scazut. Ceva se strica, si continua sa se strice, cind subtil, cind mai grosier, cind ca o decadere lenta, cind sub forma unor crize majore, ciclic desfasurate. Am deschis un topic despre asta; va invit acolo. (E vorba de cel de la sectiunea "teologie si stiinta").
Ca sa fiu ceva mai on-topic: entitatea care a ucis vieti umane, si inca de copii, atit in Egiptul stravechi, cit si sub regele Irod, sau a distrus viata pe Pamint, e aceeasi care a exterminat megafauna si tot ce putea sa mai smereasca specia noastra trufasa; e cel despre care infamii filosofi ai stapinirii globale emergente, de exemplu David Spangler, vorbesc ca fiind "ingerul evolutiei omului". Cu alte cuvinte, Lucifer.
Biblia, fiind veche, vorbeste confuz in unele privinte, si stralucit in majoritatea. Se refera la entitati opuse, fie si ca "tehnica de lucru", ca fiind "Dumnezeu". E mult de discutat pe aceasta tema.
On-topic pe bune: barbatul se teme, pe buna dreptate, de capacitatile manipulative ale femeii (uitati-va ce se intimpla in Occident). De aceea acest gen de reactii.

[DragosP]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Aveti dreptate, dar va propun ceva. (Banuiesc ca sunteti evolutionist. Si eu sunt, in parte, desi nu sunt ateu). Priviti cu atentie, cu mare atentie, evolutia climei si diversitatea animala, in era geologica a neozoicului. Nu va izbeste ceva? Anume trecerea de la un climat paradisiac, la inceput de tot, (cu paduri tropicale in Groenlanda si Antarctica!) la unul din ce in ce mai fragmentat, mai rece si sezonal, si decaderea treptata a biodiversitatii si dimensiunilor faunei si florei, pe masura ce omul emergea in planul fizic ca specie, prin evolutie, si iesea din cel subtil prin asa-numita "cadere/gonire din Rai". Pina si durata de viata a tuturor fiintelor, y compris a omului, a scazut. Ceva se strica, si continua sa se strice, cind subtil, cind mai grosier, cind ca o decadere lenta, cind sub forma unor crize majore, ciclic desfasurate. Am deschis un topic despre asta; va invit acolo. (E vorba de cel de la sectiunea "teologie si stiinta").

Doamne câte prostii poţi spune!

[adam000]

Dragos, este o cautare a lui Theodore, legitima. Problema este: care este raspunsul adevarat? Iar capacitatea de a obtine un raspuns adevarat este legata de directia cautarii, caci in functie de ea, vei afla un raspuns mai aproape sau mai departe sau total pe alaturi de adevar.
La o asemenea cautare poti aborda problema unilateral, numai din punctul de vedere al omului si prin fortele lui proprii - este ceea ce face stiinta - observand fenomene si elaborand in mod logic teorii, care incearca sa explice cat mai complet cele observate, insa adevarul (cat de adevarate sint teoriile elaborate de om) nu va putea fi aflat niciodata pentru ca lipseste punctul de referinta absolut si extern. Singurul raspuns pe care si-l va putea da omul este daca teoria elaborata explica sau nu - si in ce procent, in ce masura explica - observatiile. Insa chiar daca gaseste o teorie care sa explice 100% un fenomen observat, asta TOT NU va insemna ca este si teoria corecta, ci ca nu s-a ajuns ca in bancul cu purecele care daca nu mai sare pt ca i-au fost rupte toate picioarele, experimentatorul sa concluzioneze ca nu mai sare pt ca e surd...

Alta cale de abordare, ar fi sa caute sfintenia si unirea cu Dumnezeu si sa il intrebe frumos pe Dumnezeu, ca pe creatorul a toate (pe creatorul intregii acestei lumi caruia omul vrea sa ii afle vreo taina, pentru ca creatorul, Dumnezeu, cu siguranta le stie pe toate), sa il intrebe tot ce are el sa il intrebe - asa va putea afla un raspuns adevarat omul, pentru ca are punctul de referinta absolut extern lui, pentru ca nu mai este o cautare unilaterala bazata pe presupozitii pe care le face si pe care in mod absolut nu are cum sa le verifice singur, ci afla simplu si direct - este cunoasterea sfintilor.

Problema este ca energia omului este limitata (si lungimea zilelor in aceasta lume, de altfel), astfel incat la nivel individual se pune intrebarea: in ce mod vrei sa iti investesti energia (ca sa nu iti risipesti energia si viata ani de zile in ceva efemer, in ceva ineficient, inutil, nesemnificativ, sau mai rau, in ceva ce de la bun inceput se intrevedea ca s-ar putea sa nu gaseasca un raspuns corect)?

În prealabil postat de adam000

Insa chiar daca gaseste o teorie care sa explice 100% un fenomen observat, asta TOT NU va insemna ca este si teoria corecta.

Gratie acestei fraze va luati la tranta cu logica,poate ati intentionat(totusi) o figura de stil,o butada cumva.

[adam000]

Hai sa iti spun un banc (sec dar uneori adevarat) : zice ca un experimentator observa un purece. Ii da comanda: "sari!" si vede ca purecele sare si noteaza constiincios: purecele sare. Ii rupe un picior, apoi iar ii da comanda: "Sari! si iar purecele sare, si iar concluzioneaza: purecele sare.
Si tot asa, mereu ii mai rupe cate un picior si ii da comanda sa sara, si purecele sare, pina ajunge la ultimul picior pe care i-l rupe purecelui si iar ii da comanda "Sarri!" dar de data asta purecele nu mai sare.
Sta experimentatorul nedumerit, se gandeste, sa razgandeste, iar se gandeste, si in final elaboreaza teoria care explica 100% de ce nu mai sare purecele, concluzionand: "purecele e surd!

Sar putin la randul meu peste simpaticul purice ca sa va argumentez concret:daca eu observ,in prima faza,un fenomen si il pot explica,adica pot demonstra practic,verificabil,teoria mea atunci ea nu mai este teorie ci certitudine.Daca o pun in cuantumul procentual demonstrabil stabilit de dvs atunci este deja o certitudine ce devine practica,intrucat poate fi probata fie si experimental.Deseori distanta dintre vorbe de duh si cercetare este una considerabila,cu mecanisme diferite si supuse unor rigori diferite.Ce spuneti dvs se numeste negarea evidentei si nu ,,reasonable doubt" :)

[adam000]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Sar putin la randul meu peste simpaticul purice ca sa va argumentez concret:daca eu observ,in prima faza,un fenomen si il pot explica,adica pot demonstra practic,verificabil,teoria mea atunci ea nu mai este teorie ci certitudine.Daca o pun in cuantumul procentual demonstrabil stabilit de dvs atunci este deja o certitudine ce devine practica,intrucat poate fi probata fie si experimental.Deseori distanta dintre vorbe de duh si cercetare este una considerabila,cu mecanisme diferite si supuse unor rigori diferite.Ce spuneti dvs se numeste negarea evidentei si nu ,,reasonable doubt" :)

Nu, pt ca tu pornesti cadrul observatiei de la un sistem limitat - cadrul experimentului este unul limitat, un sistem delimitat (chiar daca deschis). La ACEL sistem limitat poti sa gasesti o teorie care sa explice 100% in contextul si rigorile date, cu premizele date, si poate sa fie reproductibil - ai spune ca teoria aia e o certitudine (la acel moment t0). Dar daca se intimpla ca ulterior (la un moment t1) schimbi un pic datele, contextul sau iei in consideratie un sistem mai larg sau unul diferit si teoria aceea nu mai explica chiar 100% observatiile, atunci se concluzioneaza ca acea teorie nu a fost corecta, ci doar o teorie. Asa functioneaza si asa progreseaza stiinta. Si ocazional unii chiar o mai nimeresc si sa formuleze o teorie cu adevarat corecta - problema este ca pe linga acele f putine corecte, mai sint inca 100 incorecte - sau, mai bine spus... corectabile si corectate din mers in timp (se zice frumos si PR-ist "imbunatatite").
Problema fundametala ramane; intre t0 si t1 teoria respectiva este considerata corecta, desi ea nu este corecta (in valoare absoluta), pt ca inca nu s-a gasit cadrul experimental care sa o conteste. Teoria in acel timp explica 100%, este considerata corecta (in lipsa oricaror alte evidente care sa o infirme sau sa o puna la indoiala sau sa nu explice), dar totusi teoria nu este corecta (si abea ulterior este dovedita asta). Ea este operationala - in lipsa de altceva mai bun - insa poti spune 100% ca in valoare ABSOLUTA este corecta? Poti spune ca nimic nu o va mai infirma?

Asta in timp ce cunoasterea care vine de la Dumnezeu nu mai are aceste probleme aferente limitarii logice in ultima instanta (si de posibilitati concrete de experimentare - ca si resurssele alocate unui experiment anume sint limitate pina la urma)