Esecul (prea mare) distruge omul

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

stireanca nu am zis ca i-am cicalit cu aceste lucruri dar evident ca am vrut sa discut despre ele. dar NU despre cele materiale! , si sunt ani de zile dencad nu am mai adus in discutie aceasta tema. poate tu treci sau ai trecut prin reprosuri de la copii tai, iarta-ma daca gresesc.
Niciodata nu le-am reprosat parintilor ca de ce celalat are mai multe jucarii- nimicuri

În prealabil postat de Jamaica

mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

La aceste vorbe mai sus-citate mă refeream, însă n-am reuşit să mă fac înţeleasă. Nu am vrut să spun că le faci reproşuri financiare, ci că ai tendinţa de-a separa "a da"-ul părintesc în: material şi afectiv, pe când el este un TOT.

Dacă ţi-au făcut poftele materiale înseamnă A DA DRAGOSTE, aşa cum au ştiut ei, în felul lor.

Nu am copii, da' am părinţi şi mă pot pune-n locul lor.

[adam000]

În prealabil postat de stireana

Dacă ţi-au făcut poftele materiale înseamnă A DA DRAGOSTE, aşa cum au ştiut ei, în felul lor.

Aceasta este o intelegere foarte gresita a notiunii de dragoste.

Exista parinti care nu prea au chef de copii lor (copii nedorit, etc), sint deranjati de nevoile/solicitarile copiilor si ca sa ii faca sa taca sau sa fie lasati in pace, pur si simplu mituiesc poftele copilul cu diverse chestii materiale. Si il mint pe copil (pe fatza) ca il iubesc (de fapt poate ca nici ei nu isi dau seama ca mint, ca aceea nu este dragoste, ci poate chiar ei au o intelegere incorecta a notiunii de dragoste). Se ajunge mai tarziu ca si copilul ii santajeaza sentimental cu poftele lui materiale (caci invata repede slabiciunile parintilor), iar in final acel copil ramane cu o lipsa: inca nu stie ce este dragoste si o confunda cu mita si manipularea.

Iarasi exista parinti care au fost ei insisi invatati de catre parintii lor sa confunde dragostea cu alte substitute care de fapt satisfac niste pofte (uneori materiale). Sint parinti de exemplu care dau copiilor lor bomboane in loc de dragoste. In final copii aceia ajung ca adulti obezi, cu tot soiul de boli legate de alimentatie si tot cu o lipsa: nici ei nu stiu ce inseamna dragostea (si o vor tot cauta in surogate), pentru ca parintii nu i-au invatat corect. La randul lor vor face la fel cu copii lor (intrucat confunda si cauta dragostea in surogate)

Asa isi pot invata parintii pe copii diferite patimi fara sa fie constienti poate de ce consecinte lasa in urma (pe urma tot ei se mira de ce a iesit copilul asa...

[Jamaica]

tomita ,nu am mancat niciodata la el :) , si ma deranjeaza ca el sta pe canapea cu prietena dar eu trebuie sa ii fac curat.

[stireana]

În prealabil postat de adam000

Aceasta este o intelegere foarte gresita a notiunii de dragoste.

Exista parinti care nu prea au chef de copii lor (copii nedorit, etc), sint deranjati de nevoile/solicitarile copiilor si ca sa ii faca sa taca sau sa fie lasati in pace, pur si simplu mituiesc poftele copilul cu diverse chestii materiale. Si il mint pe copil (pe fatza) ca il iubesc (de fapt poate ca nici ei nu isi dau seama ca mint, ca aceea nu este dragoste, ci poate chiar ei au o intelegere incorecta a notiunii de dragoste). Se ajunge mai tarziu ca si copilul ii santajeaza sentimental cu poftele lui materiale (caci invata repede slabiciunile parintilor), iar in final acel copil ramane cu o lipsa: inca nu stie ce este dragoste si o confunda cu mita si manipularea.

Iarasi exista parinti care au fost ei insisi invatati de catre parintii lor sa confunde dragostea cu alte substitute care de fapt satisfac niste pofte (uneori materiale). Sint parinti de exemplu care dau copiilor lor bomboane in loc de dragoste. In final copii aceia ajung ca adulti obezi, cu tot soiul de boli legate de alimentatie si tot cu o lipsa: nici ei nu stiu ce inseamna dragostea (si o vor tot cauta in surogate), pentru ca parintii nu i-au invatat corect. La randul lor vor face la fel cu copii lor (intrucat confunda si cauta dragostea in surogate)

Şi mie mi se pare extrem de greşit să nu luăm învăţătura din Cuvântul lui Hristos, ci din psihologia vremurilor din urmă şi din cărţuliile tarabelor, cărţulii cu pagină ieftină, copertă amăgitoare şi slovă aiuritoare, prin care suntem îndemnaţi să ne cerem drepturile-n faţa părinţilor cu vorba răspicată şi pumnul ridicat, că doar... merităm, suntem îndreptăţi şi avem toate legile acestei lumi de partea noastră.

Nu vorbesc de cazurile "bolnăvicoase" când copilul e ghiftuit şi îmbuibat cu fel de fel de lucruri netrebuincioase sufletului, acestea ţinând loc de gratificaţii afective ori răsplăţi emoţionale, ci mă refeream la acele poveşti de viaţă în care părinţii, din dragoste pentru copiii lor şi spre a-i menaja, muncesc spre a le oferi acestora tot ce au nevoie. Ei, aici e aici!

Într-un asemenea caz, în mintea copiilor se pot declanşa idei de - "eu merit! mie mi se cuvine! sunt copil, ei sunt părinţi, normal să mi se dea!" -, iar trecerea de la răsfăţ la responsabilitate şi de la răzgâială la răspundere nu mai are loc chiar dacă, stadial, vârsta e măricică şi cei din jur li se adresează la rând la pâine cu: "Domnule/doamnă".



Să fii copil nu e un merit nici personal, nici al părinţilor, e darul lui Dumnezeu, e voia Sa, e împlinire Cerească şi sfântă. Aşadar, cinstirea părinţilor e drumul spre inima acestora, după cum nezădărârea copiilor e poteca spre sufletul lor, iar rugăciunea unora pentru ceilalţi aduce echilibrul casnic şi concordia familială.