Nevoie de ajutor de la fratii intru Hristos!

[anonimA]

Pana nu demult tot ce imi doream era ca cineva sa ma iubeasca, sa ma alinte, sa am pe cineva aproape ca cel mai bun tovaras si l-am primit pe iubitul meu.
De cand insa mi s-a descoperit Domnul si am inteles cum e firesc sa fie comuniunea intre barbat si femeie, mi-am dat seama ce copilarii doream.
Acum visez la un barbat care sa ma faca sa ma rusinez de rautatea, egoismul si mandria mea prin smerenia si blandetea dar totodata caracterul drept.
Un om care sa fie mult ravnitor catre cele ale duhului si cu care sa pot urca spre mantuire.
Din cauza egoismului nu-mi doream copii,vroiam sa fiu doar eu in centrul atentiei.
Acum ca imi doresc copii, acest baiat nu mi se mai pare bun, parca nu are nici o calitate de tata si sot, parca e imatur si egoist, m-am transformat intr-un judecator aspru cand am inceput sa gandesc asa(si stiu ca nu e bine a judeca).
Pot sa dau slava Domnului ca macar a devenit intelegator in ceea ce priveste pacatele impotriva firii si a zilelor celor oprite.
Simt ca parca in timp totusi ar putea evolua, fiindca a trait intr-un mediu in care raul e numit bine si atat timp cat mai ia contact cu vechii tovarasi e greu sa se schimbe brusc.
Sentimente ma leaga de el si tot ce pot sa fac e sa sper, ca nu am pierdut trenul mantuirii cu decizia mea de a nu-l parasi.
In ceea ce priveste relatia mea cu Domnul, n-as mai putea sa traiesc in ignoranta ca acum cateva luni,nu ma lasa ceva.
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine.
Iar parerea de sine si mandria si ridicarea deasupra celorlati sunt ganduri ce se furiseaza in mintea mea, cu care incuviintez uitand ca sunt de la vrajmasul, de cand nu mai petrec in liniste greu imi pastrez trezvia si mintea neimprastiata.

[Lady Brightside]

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

[AlinB]

Tu nu doar ai "vazut putina speranta in el" ci el ti-a oferit dovezi concrete ca reprezinti cineva/ceva important pentru el.

Si dovezile inteleg ca au inceput sa vina o data cu distanta, atat timp cat stai fizic "pe capul lui", nu cred ca s-ar fi omorat prea tare, luand cumva prezenta asta fizica apropiata, drept garantie ca lucrurile vor merge inainte indiferent de ce face.

[Lady Brightside]

Nu stiu ce sa zic, Aline, poate baiatu' o iubeste sincer. Nu prea am reusit sa-mi dau seama din posturile ei, vorbeste prea putin de el si de (eventualele, (in)existentele) lucruri care el le-a sacrificat/le-a facut pentru ea. Nu reusesc sa-mi dau seama, dar cred ca ai dreptate.

[AlinB]

N-ai de unde sa stii asta atat timp cat nu iei putina distanta si vezi, vine dupa tine sau iti intoarce si el spatele?

E o logica stupida cea de genul: stau in casa cu el, sa-l convertesc.

O femeie care sta sub acelasi acoperis cu un barbat, barbatul eventual si intretinand-o (cum altfel daca nu-si permite sa se mute cu o alta fata de ex.?) este perceputa mai ales de catre unul nu prea dus pe la biserica, ca pe o proprietate, ca pe un lucru sigur, chiar daca ideologic nu se aliniaza 100% cu mentalitatea barbatului evetual e in greva sexuala (lasa ca peste cateva lunii ii trece).

Iar o femeie care isi asuma riscul unei caderi personale in definitiv prin aceasta apropiere fizica nepotrivita, indoielnic ca are o gandire duhovniceasca de natura sa converteasca astfel de sceptici.

[Demetrius]

În prealabil postat de anonimA

...
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine...

Chemarea mântuirii.

Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea), alături de Hristos?
Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție.

În prealabil postat de Lady Brightside

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

Cu alte cuvinte, dear Lady Brightside, o inviți pe anonimA să rămână în necurăție ca și tine pentru că speranțele tale s-au confirmat?
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta?

[Demetrius]

Mesaj postat în plus și șters.

[Lady Brightside]

Demetrius,

Eu si prietenul meu NU locuim impreuna, cred ca a fost destul de clar in postarea mea. El s-a mutat langa mine, adica in acelasi oras, nu in aceeasi casa. Eu locuiesc cu parintii iar el la casa lui. N-am petrecut o singura noapte la el, din niciun motiv, si nici nu o voi face. El doarme la el, eu la mine acasa.

Te rog sa nu te grabesti sa comentezi inainte de a fi citit de macar doua ori.

L-am ajutat asa cum am putut, fara sa locuim in acelasi loc, lucru care se va intampla abia dupa casatorie.

Eu pe aceasta baza am sfatuit-o, nu am indemnat-o sa stea in pacat. Pana la urma depinde de ea.

Imi pare rau sa te dezamagesc, ca vad cu cata ardoare voiai sa ma acuzi de necuratie. :)

[Mosh-Neagu]

Fiecare caz e unic, iar oamenii la fel. Deci pana la urma tot rugaciunea curata este solutia finala.
Cunosc cazurile a doua surori. Prima si-a pus in cap sa salveze sufletul unui tanar care avusese vreo doua tentative de suicid. In plus, nu prea avea nimic comun cu biserica. Prietenia lor a durat vreo 10 ani, apoi s-au casatorit. Au facut impreuna doi copii. Dar sufleteste, casnicia nu a mers asa cum si-ar fi dorit fiecare dintre ei. Fiecare a gresit in felul lui. El poate mai putin, fiindca in suflet, ramasese totusi un copil si daca ar fi fost dojenit cu intelepciune si rabdare, altfel ar fi stat lucrurile. Ea, hotarata sa nu accepte nici un compromis cu sine, imaginandu-si ca ce spune si ce gandeste ea este intelept si bine-placut lui Dumnezeu. Acum... el odihneste in cimitir, iar ea vaduva pe al treilea an. Singurul lucru adevarat pe care l-a realizat, pe langa copii, este acela ca l-a ajutat pe el sa se mantuiasca. Am fost acolo si am vazut cum a murit: cu zambetul pe buze, multumit pentru cei care venise sa-i ia sufletul... Cand a murit, el avea ceva mai mult de 40 de ani...
Cazul celalalt: sora ei mai mica, in timpul studentiei s-a atasat de un personaj extrem de ciudat si controversat, total opus firii ei care fusese crescuta si educata in adanca credinta. Individul, rocker inrait si satanist, pretins ateu, desi daca spun ateu, nu mai pot spune satanist... O singura discutie am avut cu el in prezenta mamei sale, discutie care s-a prelungit la cateva ore, dar mi s-a parut ca arunc margaritare in cocina. Nu m-a ironizat, nu m-a umilit, dar vorbele mele nu aveau aderenta. Timpul a trecut, si cativa ani, cei doi au impartit aceiasi gazda. Din intamplare o cunostinta apropiata a asistat odata la o cearta intre ei, si sub ochii musafirului, ea a incasat o bataie crancena!!! Cu toate astea au mai stat impreuna o lunga perioada de timp, pana ce Dumnezeu s-a indurat sa-i desparta. El a ajuns o epava; este de nerecunoscut, in ciuda unei inteligente ascutite. Parintii lui, ambii intelectuali de mare renume, s-au dus de ani buni. Ea, si-a gasit un baiat pe masura sufletului ei, student si el, si au plecat in scurt timp in State. Acum ambii sunt profesori universitari (in California, cred, dar nu sunt sigur), au o fetita pe care daca o vezi sau o auzi, ai putea sa juri ca e intruchiparea unui inger (de multe ori ei insisi se tem de atata bucurie pe care le-a dat-o Dumnezeu), iar acum vine si al doilea copil (la vreo 10 ani dupa fetita). Cam la doi ani, vin in tara si ne intalnim in familie depanand amintiri si privindu-ne copii care cresc sub ochii nostri, cum se joaca sau vorbesc despre vise marete!...
Pana la urma, tot Dumnezeu le oranduieste si nu ne lasa sa ne pierdem in ambitii personale. Cred ca in final tot de smerenie e vorba, daca vrem ca viata noastra sa se schimbe in bine!

[cezar_ioan]

Salutare Moshule!
Frumoase exemple ai dat.
Tristeţea celui de-al doilea, unde am empatizat mai mult cu necazul bietului om, mie îmi spune aşa: Domnul ne dăruieşte în fiecare clipă Mâna Lui şi totuşi, noi, din raţiuni care au fost mereu evidenţiate însă pe care inima noastră le respinge, cumva, noi ne încăpăţânăm s-o refuzăm.
Trist, cu adevărat trist. Ce nenorocire mai mare putem trăi? (poate s-o pocăi, într-un sfârşit, şi băiatul acela...)
Dar Mare e Mila şi Puterea lui Dumnezeu!