Iadul este...veșnic?

[Demetrius]

În prealabil postat de Ghemot

Buna ziua!
Am și eu o întrebare/nelămurire cu privire la doctrina ortodoxă despre iad; sau mai bine zis despre veșnicia lui, adică dacă doctrina Bisericii Ortodoxe despre iad îl poate încadra pe acesta într-un timp sau o perioada cronologică.....

Prezentul este acum și nu are nici început, nici sfârșit, el pur și simplu este.
Prin urmare prezentul e veșnic.

În al doilea rând, dacă iadul n-ar fi veșnic omul n-ar avea liberul arbitru; de aceea a venit Hristos, ca să ne învețe să alegem prin Duhul Sfânt suferința (adică mântuirea) și nu plăcerile(iadul).

13. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.(Mt7,13)

[Ghemot]

Stimate dobrin7m, textul este perfect transcris din cartea pe care o am în față.
Poate s-a făcut vreo greșeală atunci când s-a tradus cartea...
Dacă, cuvintele care apar în acel text au o altă semnificație sau interpretare, eu, repet, îmi cer iertare, însă textul este original din carte.
Subscriu la toate ideile menționate de dvs. cu privire la învățătura ortodoxă despre iad, mai puțin atunci când ați afirmat că eu am modificat textul/expus un rezumat succint al unei idei pe care singur am concluzionat-o.
Repet, cartea a apărut la editura Christiana, București, 2004, iar textul se afla la pagina 150.
Pentru a lămuri și mai bine lucrurile, vă rog dobrin7m, să căutați și dvs. această carte și să vă convingeți de autenticitatea textului.

[Ghemot]

Am atașat și trei fotografii din carte!

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ghemot

Stimate dobrin7m, textul este perfect transcris din cartea pe care o am în față.
Poate s-a făcut vreo greșeală atunci când s-a tradus cartea...
Dacă, cuvintele care apar în acel text au o altă semnificație sau interpretare, eu, repet, îmi cer iertare, însă textul este original din carte.
Subscriu la toate ideile menționate de dvs. cu privire la învățătura ortodoxă despre iad, mai puțin atunci când ați afirmat că eu am modificat textul/expus un rezumat succint al unei idei pe care singur am concluzionat-o.
Repet, cartea a apărut la editura Christiana, București, 2004, iar textul se afla la pagina 150.
Pentru a lămuri și mai bine lucrurile, vă rog dobrin7m, să căutați și dvs. această carte și să vă convingeți de autenticitatea textului.

Chiar am sa caut aceasta carte , am sa incerc sa fac rost de ea. Contextul cred ca este altul, iar a citi un fragment rupt din contest schimba complet intelesul. De ce spun asta. Citind din fotografia postata de dvs iata ca imediat dupa textul propus , apar urmatoarele cuvinte:

"s-ar putea spune ca iadul nu este in vesnicie, nici chiar in timp ca masura, ci in interioritatea lui subiectiva fara forma si fantomatica."

si apoi cautand cat mai multe despre Evdokimov am ajuns sa citesc o recenzie pentru o alta carte a sa "Iubirea nebuna a lui Dumnezeu". Am intrezarit aici un raspuns la ceea ce dvs ati expus:

"Îmi amintesc cuvintele Maicii Siluana din Iaşi: „Dumnezeu ne iubeşte tot timpul. Mântuirea înseamnă să-I răspundem la iubire.” Cartea lui Evdokimov constituie o mărturisire de o covârşitoare frumuseţe a ceea ce înseamnă cu adevărat Iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o omului – însă pe care omul a avut libertatea de a o respinge, de a o renega, pentru a-şi afirma propria putere. Dumnezeu nu poate spune NU omului („În Dumnezeu toate sunt DA” - spune Sf. Pavel), omul are însă libertatea de a-i spune NU, iar Dumnezeu nu poate schimba aceasta, însăşi nemărginita Sa iubire pentru om îl determină la aceasta.

El nu se manifestă ca un judecător răzbunător (imagine falsă pe care şi-a format-o de-a lungul timpului însăşi creştinătatea, tinzând să-i atribuie divinităţii caracteristicile regelui pământean care-l constrânge pe om, prin putere şi majestate, la supunere, ceea ce a condus la revolta oamenilor din afara Bisericii şi a a avut drept consecinţă, după cum constată Evdokimov, necredinţa secolului al XVII-lea), perspectivă pe care a impus-o „teologia penitenţială”, sau „teroristă”, a iadului şi a interdicţiilor, El nu se manifestă „prin tunete şi fulgere, ci printr-o discretă adiere lăuntrică asemănătoare cu aşteptarea, în taină a unui prieten” (I Regi 19, 11-13). Nu o forţă exterioară, care vine de sus pentru a se exercita asupra omului, reflectă culmea atotputerniciei divine, ci, în mod paradoxal, „slăbiciunea” Sa: „Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” - pericopa din Filipeni (2, 6-11).
.........
Sfinţii Părinţi spuneau ca încă din viaţa de pe pământ omul poate pregusta ceva din bucuria celor drepţi din rai sau din chinul cumplit al celor munciţi în iad. Teologia de şcoală, cum o numeşte Evdokimov, a creat o imagine superficială şi greşită a iadului, menită să atragă revolta şi necredinţa. Judecata nu echivalează cu ameninţarea unei pedepse, ci cu „descoperirea lumii, adică a iubirii divine”. Cum spune Simone Weil, „Tatăl din ceruri nu judecă… Din El, făpturile se judecă pe ele însele”; Sfântul Isaac spune că „păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască”, dar aceeaşi iubire “devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”. Iadul înseamnă imposibilitatea de a răspunde iubirii, imposibilitatea comuniunii, suferinţa de nedescris a unor suflete goale, închise în singuratatea şi pustiul pe care ele însele l-au ales, în timpul unei vieţi în care au respins sensul autentic al iubirii. Libertatea nu poate exista separată de acest sens al iubirii. Liberul arbitru întrebuinţat greşit nu poate duce spre o unitate, spre un sens care sa unifice, să creeze comuniune, să înalţe; degenerează într-o arbitraritate menită să dea naştere iadului. Aceasta este ratarea iubirii, şi, după cuvintele unui teolog, „Cea mai mare tragedie a omului este eşecul lui în iubire”[7]. O tragedie trăită ca o pregustare a iadului.
Înţelegând iadul ce există în lume, căpătăm discernământul necesar care trebuie să ne călăuzească pe drumul strâmt spre Viaţă, însă discernământul nu ne poate fi călăuză decât însufleţit de iubirea lucrătoare capabilă „să preschimbe însăşi firea lucrurilor”, reînnoindu-le. Prin aceasta se traduce îndemnul „ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. Parintele Arsenie Papacioc spune undeva că nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile sale au mântuit lumea, ci Crucea. „Atunci cand Iisus S-a rastignit, atunci a fost biruit satana”. Pentru a birui răul, trebuie să învăţăm nu arta de a muri (aşa cum apare în înţelepciunea platonică), ci modul cum putem muri întru înviere, fiindcă doar murind cu Hristos murim morţii. Semnificaţia Botezului nu este doar moarte şi înviere în Hristos, ci pogorâre la iad împreună cu Hrisos (Sfântul Ioan Hrisostom)."

Acum cred ca putem cumva sa intrezarim intelegerea.
Asa cum Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul nostru, la fel de bine poate fi iadul, in sufletul gol, pustiu, plin de patimi, trist si deznadajduit. Acum in acest timp avem sansa sa schimbam iadul cu Imparatia, pe cand dupa moarte acest iad dinlauntru devne stare interioara vesnica de suferinta lipsei iubirii sufletului ca raspuns la iubirea dumnezeiasca.

Da, doua carti ce merita citite.

[Lucian008]

În prealabil postat de dobrin7m

Chiar am sa caut aceasta carte , am sa incerc sa fac rost de ea. Contextul cred ca este altul, iar a citi un fragment rupt din contest schimba complet intelesul. De ce spun asta. Citind din fotografia postata de dvs iata ca imediat dupa textul propus , apar urmatoarele cuvinte:

"s-ar putea spune ca iadul nu este in vesnicie, nici chiar in timp ca masura, ci in interioritatea lui subiectiva fara forma si fantomatica."

Exact asta este: scoatere din context. Din fotografiile atasate se poate foarte usor deduce ca accea era o argumentare a unei alte idei si ca intr-o anunita masura se folosea metoda reducerii la absurd.

[antiecumenism]

În prealabil postat de dobrin7m

Chiar am sa caut aceasta carte , am sa incerc sa fac rost de ea.

Paul-Evdokimov-Femeia-Si-Mantuirea-Lumii
http://www.scribd.com/doc/44586134/P...antuirea-Lumii

-Paul Evdochimov, teolog rus nascut in Sankt Petersburg la 2 august 1901. Profesor la Institutul Saint Serge din Paris, invitat la Conciliul Vatican II, si-a scris cea mai mare parte a operei incepand cu anul 1955 si pana la trecerea sa in lumea celor drepti, in 1970.
Paul Evdochimov a fost infocat sustinator al ecumenismului si unul din parintii spirituali ai epocii noastre.
http://www.nemira.ro/paul-evdokimov

-pai daca a sustinut atat de mult ecumenismul nu e de mirare sa mai gasim si greseli in opera lui...