Ce carte v-a marcat/placut?

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

În limba română, când spui "cultura populară" se poate înţelege şi altceva, de-aia cred că ar fi mai indicat să folosim termenul "cultură pop" aşa cum spui muzică pop, care, cel puţin la noi, este cu totul altceva decât muzica populară.
O spun pentru a treia oară, cred cu tărie fiecare este liber să adere la sistemul de valori care-l reprezintă la un moment dat. Însă nu-mi fac iluzii, "evoluţionismul axiologic" funcţionează rar, iar în cazul aşa-zisei "culturi pop", aproape că nu funcţionează.
Pentru a nu fi din nou înţeles greşit, trebuie să explic de ce am pus în ghilimele "cultura pop" şi cu argument folosesc locuţiunea adjectivală "aşa-zisei" cu sensul de numire frauduloasă. Asocierea dintre "cultură" şi "pop" este de fapt o mostră de corectitudine politică, invenţie tipic postmodernă obţinută prin relativizarea prin depreciere a termenului "cultură" şi reînvestirea termenului "pop" cu calităţi pe care nu le are. În realitate, cultura pop este un departament al entertainment-ului, adică a industriei divertismentului. Este corespondentul postmodern al circului din imperiul roman, livrat periodic împreună cu pâinea pentru a satisface nevoile primare ale populaţiei, cotra cost, evident.
Dacă spun lucrurile astea nu înseamnă că dispreţuiesc categoria umană care aderă la acest tip de aflare în treabă, în numele elitismului "culturii mari". Pur şi simplu refuz să numesc un hamster elefant, doar fiindcă se simte hamsterul confortabil dacă-i spun aşa. Cu atât mai mult, resping categoric să-l bag pe Hristos în aceste forme consacrate de iluzionare colectivă. Mă refer aici la Hristosul Bisericii, că dacă vorbim despre hristoşii imaginarului religios occidental discuţia se repoziţionează pe alte coordonate.

Este foarte interesant punctul tau de vedere. Voi tine seama de el.

Deci, spui ca 'literatura pop' corespunde circului - da, in mare parte cred ca asa este. (Dar atunci nu l-as pune pe Harry Potter chiar in categoria pop. Nu stiu la ce categorie l-as spune - da, populara nu merge, intr-adevar, pe romaneste termenul are o conotatie traditionala.)

Mi se pare interesanta distinctia pe care o faci intre imaginarul religios occidental si - implicit - o literatura religioasa de tip iconic orientala) de care vorbeai mai sus in legatura cu printul Miskin.
Am putea spune, crezi, ca distinctia asta este o oglindire in literar a diferentei pe care noi ortodocsii o facem intre 'pictura religioasa' si 'icoana'?
Exista ceva scris (publicat) pe aceasta tema? M-ar interesa foarte mult.

O astfel de distinctie s-ar putea face, dupa parerea mea, dar taberele nu sunt asa de usor de deosebit cum pare. Nu cred ca automat toata literatura 'occidentala' intra in sfera 'imaginarului religios' (definit deocamdata mai mult intuitiv; nu m-am gandit pana acum sa faca ceasta paralela). Cred ca unii autori ca Chesterton, C. S. Lewis, Tolkien de exemplu se apropie de 'imaginarul iconic'. Bineinteles si altii mai mari si mai vechi.

[Mihailc]

În prealabil postat de Fani71

Deci, spui ca 'literatura pop' corespunde circului - da, in mare parte cred ca asa este. (Dar atunci nu l-as pune pe Harry Potter chiar in categoria pop. Nu stiu la ce categorie l-as spune - da, populara nu merge, intr-adevar, pe romaneste termenul are o conotatie traditionala.)

Nu ştiu dacă eşti la curent, dar în cazul lui Harry Potter, ca şi la Dan Brown, o mulţime de specialişti, universitari credibili, au scris despre modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi etc. în acest gen literar cu impact puternic asupra oamenilor. Opiniile acestora s-a făcut destul de greu auzite, datorită faptului că o eventuală demistificare prematură a cărţilor respective nu era deloc pe placul unei mari părţi a mass-mediei, preocupate să-şi asigure cota de profit de urma succesului comercial uriaş al acestora. Totuşi, când opiniile specialiştilor au penetrat spaţiul public şi au făcut masă critică, autorii au ieşit în presă cu o explicaţie de genul "sunt cărţi de ficţiune, iar autorii nu sunt obligaţi să ţină cont de autenticitatea surselor din care s-au inspirat" recunoscând indirect că "arta" lor operează cu falsuri şi minciuni seducătoare pentru marele public.

Mi se pare interesanta distinctia pe care o faci intre imaginarul religios occidental si - implicit - o literatura religioasa de tip iconic orientala) de care vorbeai mai sus in legatura cu printul Miskin.
Am putea spune, crezi, ca distinctia asta este o oglindire in literar a diferentei pe care noi ortodocsii o facem intre 'pictura religioasa' si 'icoana'?
Exista ceva scris (publicat) pe aceasta tema? M-ar interesa foarte mult.

Există, nu foarte multe, iar cele câte există sunt sintetizate într-o manieră nemaiîntâlnită până acum nicăieri, în volumul I al lucrării "Noi şi icoana" de Sorin Dumitrescu. Acelaşi autor a publicat de curând o aplicaţie în literatură a hermeneuticii iconice, în volumul "Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare" dedicat unei analize inedite a operei lui Nichita Stănescu. Capitolul doi al cărţii, "Criteriile axiologiei teologice a limbajului", oferă o introducere magistrală în acest mod de investigaţie hermeneutică atât a artei în general cât şi a literaturii în particular.

O astfel de distinctie s-ar putea face, dupa parerea mea, dar taberele nu sunt asa de usor de deosebit cum pare. Nu cred ca automat toata literatura 'occidentala' intra in sfera 'imaginarului religios' (definit deocamdata mai mult intuitiv; nu m-am gandit pana acum sa faca ceasta paralela). Cred ca unii autori ca Chesterton, C. S. Lewis, Tolkien de exemplu se apropie de 'imaginarul iconic'. Bineinteles si altii mai mari si mai vechi.

E foarte adevărat că nu toată literatura occidentală intră în vizorul unei astfel de critici. Mi se pare dubioasă expresia "imaginarul iconic", întrucât icoana şi lumea atât de densă semantic pe care o deschide înţelegerii persoanei are (şi) o funcţie ascetică, de înfrânare, printre multe altele, a imaginaţiei zburdalnice, retoricii inutile şi tendinţelor frevcvente ale fanteziei de a evada din perimetrul revelaţiei Logosului.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

Nu ştiu dacă eşti la curent, dar în cazul lui Harry Potter, ca şi la Dan Brown, o mulţime de specialişti, universitari credibili, au scris despre modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi etc. în acest gen literar cu impact puternic asupra oamenilor. Opiniile acestora s-a făcut destul de greu auzite, datorită faptului că o eventuală demistificare prematură a cărţilor respective nu era deloc pe placul unei mari părţi a mass-mediei, preocupate să-şi asigure cota de profit de urma succesului comercial uriaş al acestora. Totuşi, când opiniile specialiştilor au penetrat spaţiul public şi au făcut masă critică, autorii au ieşit în presă cu o explicaţie de genul "sunt cărţi de ficţiune, iar autorii nu sunt obligaţi să ţină cont de autenticitatea surselor din care s-au inspirat" recunoscând indirect că "arta" lor operează cu falsuri şi minciuni seducătoare pentru marele public.

Există, nu foarte multe, iar cele câte există sunt sintetizate într-o manieră nemaiîntâlnită până acum nicăieri, în volumul I al lucrării "Noi şi icoana" de Sorin Dumitrescu. Acelaşi autor a publicat de curând o aplicaţie în literatură a hermeneuticii iconice, în volumul "Tablou cu orbi. Metalingvism şi marginalizare" dedicat unei analize inedite a operei lui Nichita Stănescu. Capitolul doi al cărţii, "Criteriile axiologiei teologice a limbajului", oferă o introducere magistrală în acest mod de investigaţie hermeneutică atât a artei în general cât şi a literaturii în particular.

E foarte adevărat că nu toată literatura occidentală intră în vizorul unei astfel de critici. Mi se pare dubioasă expresia "imaginarul iconic", întrucât icoana şi lumea atât de densă semantic pe care o deschide înţelegerii persoanei are (şi) o funcţie ascetică, de înfrânare, printre multe altele, a imaginaţiei zburdalnice, retoricii inutile şi tendinţelor frevcvente ale fanteziei de a evada din perimetrul revelaţiei Logosului.

Multumesc pentru referinte. Ai putea sa imi spui numele autorilor care au criticat modul eronat cum sunt exploatate arhetipurile, simbolurile, scrierile vechi? Ma intereseaza foarte mult. (In cazul lui Dan Brown am citit si eu ceva in acest sens).
Intr-adevar, nu este prea corect sa vorbim despre 'imaginarul iconic', ci poate mai degraba despre 'textul (literar) iconic. Nu imaginarul este iconic, evident.

[Fani71]

Pentru cei interesati si cunoscatori de engleza (nu pentru a lansa o noua polemica), exista un autor ortodox (american), John Granger, care a scris cateva carti despre Harry Potter vazut, printre altele, si dintr-o perspectiva crestina (perspectiva lui este si cea a unui cunoscator de literatura si de simboluri vechi, in general).
De ex:
GRANGER, John, Looking for God in Harry Potter, 2004.
GRANGER, John, Unlocking Harry Potter. Five keys for the Serious reader. Zossima Press, 2007.
GRANGER, John, The Deathly Hallows Lectures: The Hogwarts Professor Explains the Final Harry Potter Adventure. Zossima Press, 2008.
(mai are si altele)

Exista si alti ortodocsi din alte tari care s-au exprimat pozitiv fata de carte, de ex. in Rusia Andrei Kuraev si in Ucraina Roman Silantyev.

As vrea sa ma adaug ca lucrurile de care este acuzata Rowling (ca ar fi zis ca este membra a nu stiu carei secte oculte, ca unii copii au idei satanice dupa ce o citesc etc) provin, am descoperit, de pe un site DE BASCALIE (sa mi se scuze expresia, oficial se numeste satiric) american numit The Onon, in care se publica stiri false (satirice), si unde autorii si-au batut joc de unele reactii extremiste crestine impotriva lui Harry Potter si au inventat acele interviuri... Printre altii, vad ca si ortodocsii au inghitit acele texte ca fiind adevarate.
http://www.theonion.com/ Uitati-va de ex. la stirea de azi si vedeti daca o puteti lua in serios.
Deci, nici vorba sa fi declarat asa ceva Rowling. Uitati-va la originalul aiureilor pe care cica le-ar zice copiii, postate de antiecumenism:
http://www.theonion.com/articles/har...among-ch,2413/

Toate interviurile cu ea se pot gasi pe situl http://www.accio-quote.org/ , unde spune de ex. ca este crestina, ca a pus special in carte idei crestine desi nu a avut intentie apologetica, ca nu crede in vrajitorie in viata reala, etc.
Asta, repet, pentru cine este interesat, nu ca sa relansez o discutie.
V-as ruga pe toti cei carora vi se pare ca nu merita sa te ocupi cu un astfel de subiect sa ignorati acest mesaj ;-)

[Mihailc]

În prealabil postat de Fani71

Pentru cei interesati si cunoscatori de engleza (nu pentru a lansa o noua polemica), exista un autor ortodox (american), John Granger, care a scris cateva carti despre Harry Potter vazut, printre altele, si dintr-o perspectiva crestina (perspectiva lui este si cea a unui cunoscator de literatura si de simboluri vechi, in general).
De ex:
GRANGER, John, Looking for God in Harry Potter, 2004.
GRANGER, John, Unlocking Harry Potter. Five keys for the Serious reader. Zossima Press, 2007.
GRANGER, John, The Deathly Hallows Lectures: The Hogwarts Professor Explains the Final Harry Potter Adventure. Zossima Press, 2008.
(mai are si altele)

Exista si alti ortodocsi din alte tari care s-au exprimat pozitiv fata de carte, de ex. in Rusia Andrei Kuraev si in Ucraina Roman Silantyev.

As vrea sa ma adaug ca lucrurile de care este acuzata Rowling (ca ar fi zis ca este membra a nu stiu carei secte oculte, ca unii copii au idei satanice dupa ce o citesc etc) provin, am descoperit, de pe un site DE BASCALIE (sa mi se scuze expresia, oficial se numeste satiric) american numit The Onon, in care se publica stiri false (satirice), si unde autorii si-au batut joc de unele reactii extremiste crestine impotriva lui Harry Potter si au inventat acele interviuri... Printre altii, vad ca si ortodocsii au inghitit acele texte ca fiind adevarate.
http://www.theonion.com/ Uitati-va de ex. la stirea de azi si vedeti daca o puteti lua in serios.
Deci, nici vorba sa fi declarat asa ceva Rowling. Uitati-va la originalul aiureilor pe care cica le-ar zice copiii, postate de antiecumenism:
http://www.theonion.com/articles/har...among-ch,2413/

Toate interviurile cu ea se pot gasi pe situl http://www.accio-quote.org/ , unde spune de ex. ca este crestina, ca a pus special in carte idei crestine desi nu a avut intentie apologetica, ca nu crede in vrajitorie in viata reala, etc.
Asta, repet, pentru cine este interesat, nu ca sa relansez o discutie.
V-as ruga pe toti cei carora vi se pare ca nu merita sa te ocupi cu un astfel de subiect sa ignorati acest mesaj ;-)

Deşi cred în continuare că nu merită să te ocupi de acest subiect în termenii unei apologii a lui Harry Potter criptocreştin, n-am să ignor acestă nouă încercare de convertire forţată a celebrului personaj al literaturii de consum contemporane la o spiritualitate cu care n-are nimic de-a face.

Regret totuşi că am clămpănit în taste de pomană vreo câteva postări pe topicul de faţă, întrucât văd că ne aflăm iarăşi în locul de unde am plecat în acestă dezbatere.

Biserica este (sau ar trebui să fie) un loc al libertăţii responsabile, nu un ghetou sectar unde nişte păstori superiluminaţi mână cu bâta ideologiei religioase o turmă amorfă de oi lobotomizate. Dacă unii creştini ortodocşi preferă obedienţa până la depersonalizare faţă de persoane asupra cărora sunt proiectate competenţe dobândite în urma unei conexiuni privilegiate cu divinul, e treaba lor, însă problemele apar în momentul când aceşti creştini îşi promovează propria alegere particulară drept singura valabilă, etichetându-i pe ceilalţi nişte rătăciţi, eretici sau mai ştiu eu cu ce epitete depreciative. De partea cealată avem alţi creştini ortodocşi cărora nu le cade bine adjectivul "responsabilă" la substantivul "libertate" şi confundă credinţa cu un spaţiu unde poţi bate câmpii în toate direcţiile posibile. Ăştia se asemeană foarte tare cu adepţii ideologiei new-age, în sensul că văd în toate lucrurile şi fenomenele urme criptate ale creştinismului de esenţă tare şi au prostul obiceiul de a băga teologia în cele mai nefericite combinaţii. Există şi a treia categorie de creştini ortodocşi care, refuzând aceste extreme şi încercând să arbitreze, în numele echilibrului şi a bunei cuviinţe, între cele două tendinţe excesive, o încasează şi unii şi de la ceilalţi.

Nu ştiu cine e Roman Silantyev, dar în privinţa diaconului Andrei Kuraev, fără să-i contest erudiţia şi unele luări de poziţie juste în anumite chestiuni delicate, şi-a făcut un hobby din a căuta aur duhovnicesc în tot felul de mocirle cosmetizate produse de showbiz-ul occidental. El spune că a găsit ce căuta, dar n-a convins aproape pe nimeni că ceea ce a găsit e aur. Cam în mod asemănător procedează şi John Granger, cu diferenţa că americanul are o obsesie pentru Harry Potter. Dacă tezele lui Granger erau atât de convingătoare, mă întreb de ce scrierile sale n-au fost preluate de oikumena ortodoxă şi au rămas nişte speculaţii de nişă nefrecventate aproape de nimeni? Pe lângă toate acestea, expresia "autor ortodox" nu reprezintă o garanţie până la confruntarea cu probele. Să nu uităm că şi Eutihie, Arie, Nestorie şi alţi ereziarhi au fost iniţial tot "autori ortodocşi", ba unii dintre ei chiar mari asceţi şi învăţaţi.

În fine, observaţiile de mai sus pot fi ignorate, dar o rog pe Fani să-i de-a o replică consistentă profesorului Iulian Damian, de la Facultatea de teologie din Iaşi, catedra de Istoria şi Filozofia Religiilor, care a scris un articol foarte echilibrat pe tema "fenomenului Harry Potter".

http://www.saladelectura.cnet.ro/200...agheta-magica/

[Fani71]

În prealabil postat de Mihailc

Deşi cred în continuare că nu merită să te ocupi de acest subiect în termenii unei apologii a lui Harry Potter criptocreştin, n-am să ignor acestă nouă încercare de convertire forţată a celebrului personaj al literaturii de consum contemporane la o spiritualitate cu care n-are nimic de-a face.

Regret totuşi că am clămpănit în taste de pomană vreo câteva postări pe topicul de faţă, întrucât văd că ne aflăm iarăşi în locul de unde am plecat în acestă dezbatere.

Biserica este (sau ar trebui să fie) un loc al libertăţii responsabile, nu un ghetou sectar unde nişte păstori superiluminaţi mână cu bâta ideologiei religioase o turmă amorfă de oi lobotomizate. Dacă unii creştini ortodocşi preferă obedienţa până la depersonalizare faţă de persoane asupra cărora sunt proiectate competenţe dobândite în urma unei conexiuni privilegiate cu divinul, e treaba lor, însă problemele apar în momentul când aceşti creştini îşi promovează propria alegere particulară drept singura valabilă, etichetându-i pe ceilalţi nişte rătăciţi, eretici sau mai ştiu eu cu ce epitete depreciative. De partea cealată avem alţi creştini ortodocşi cărora nu le cade bine adjectivul "responsabilă" la substantivul "libertate" şi confundă credinţa cu un spaţiu unde poţi bate câmpii în toate direcţiile posibile. Ăştia se asemeană foarte tare cu adepţii ideologiei new-age, în sensul că văd în toate lucrurile şi fenomenele urme criptate ale creştinismului de esenţă tare şi au prostul obiceiul de a băga teologia în cele mai nefericite combinaţii. Există şi a treia categorie de creştini ortodocşi care, refuzând aceste extreme şi încercând să arbitreze, în numele echilibrului şi a bunei cuviinţe, între cele două tendinţe excesive, o încasează şi unii şi de la ceilalţi.

Nu ştiu cine e Roman Silantyev, dar în privinţa diaconului Andrei Kuraev, fără să-i contest erudiţia şi unele luări de poziţie juste în anumite chestiuni delicate, şi-a făcut un hobby din a căuta aur duhovnicesc în tot felul de mocirle cosmetizate produse de showbiz-ul occidental. El spune că a găsit ce căuta, dar n-a convins aproape pe nimeni că ceea ce a găsit e aur. Cam în mod asemănător procedează şi John Granger, cu diferenţa că americanul are o obsesie pentru Harry Potter. Dacă tezele lui Granger erau atât de convingătoare, mă întreb de ce scrierile sale n-au fost preluate de oikumena ortodoxă şi au rămas nişte speculaţii de nişă nefrecventate aproape de nimeni? Pe lângă toate acestea, expresia "autor ortodox" nu reprezintă o garanţie până la confruntarea cu probele. Să nu uităm că şi Eutihie, Arie, Nestorie şi alţi ereziarhi au fost iniţial tot "autori ortodocşi", ba unii dintre ei chiar mari asceţi şi învăţaţi.

În fine, observaţiile de mai sus pot fi ignorate, dar o rog pe Fani să-i de-a o replică consistentă profesorului Iulian Damian, de la Facultatea de teologie din Iaşi, catedra de Istoria şi Filozofia Religiilor, care a scris un articol foarte echilibrat pe tema "fenomenului Harry Potter".

http://www.saladelectura.cnet.ro/200...agheta-magica/

Multumesc pentru articol. L-am citit mai intai, o sa il studiez si daca am ceva inteligent de spus (sau in fine, daca mi se pare mie inteligent :-) ) o voi face.
Am deja niste idei dar nu vreau sa le risipesc acum inainte sa le pun in ordine.

M-ar interesa daca ai putea sa regasesti studiile de care ziceai ca arata ca Rowling foloseste netraditional si alandala simbolurile. Nu am gasit nimic pe net.

Evident, faptul ca un autor se declara ortodox nu inseamna ca tot ceea ce ii iese din gura este ortodox. Am vrut numai sa semnalez ca exista si autori care fac parte din Biserica ortodoxa care analizeaza aceasta carte in directia pe care am propus-o eu.
De ce nu a facut mare valva teoria lui Granger in lumea ortodoxa? Este asta neaparat un criteriu ca teoria lui ar fi fantezista sau falsa?
Oare oricine spune ceva adevarat in lumea ortodoxa este direct aplaudat de tot restul?
Nu sunt de acord cu tot ce scrie Granger, dar linia generala nu mi se pare gresita. Diferenta principala intre Rowling si C.S. Lewis si Tolkien este epoca in care scriu: intre ei este o bucata de timp de vreo 50-60 de ani. Rowling este 'postmoderna', si evindent nu poate trata in acelasi fel teme traditionale.

Raman la ideea ca ar trebui sa ne bucuram sa-l gasim pe Hristos oriunde. Inclusiv intr-un roman 'pentru popor' de tip postmodern.

[Decebal]

În prealabil postat de Fani71

(...) exista si autori care fac parte din Biserica ortodoxa (...)

Din una, sfântă, "catolicească" şi "pravoslavnicească" Besearecă, "afară de care nu mai există vreo alta pe întreaga faţă a pământului"; iar datorită acestui veritabil "monopol" îşi şi permite ceea ce îşi permite şi şi-a permis ceea ce şi-a permis. Punctum. Păi nu-i aşa, Mihăilăc?

[Fani71]

http://www.saladelectura.cnet.ro/200...agheta-magica/, 27/10/2013

Comentariul meu (va urma)

Autorul spune (parafrazez):
« Magia în literatura Inkling şi basmul popular » si « Incuiati si vrajitori »: La Rowling magia se amesteca cu lumea reala, spre deosebire de cartile celor din grupul Inkling; acest lucru este derurant si incurajeaza copiii (tinerii) sa fie interesati de ocult. In plus, in magia din basme vrajitorii sunt intotdeauna personaje negative»

Nu sunt de acord pentru ca:

1) Exista si alte carti in care magia se amesteca cu lumea reala, de ex. Cartile lui Edith Nesbit, scrise la inceputul sec. 20.
Dar sigur, probabil autorul ar critica si acele carti daca ar fi mai raspandite.
Totusi, apartine literaturii engleze pentru copii aceasta tehnica literara de a amesteca realitatea cu fictiunea magica. Alte exemple: Peter Pan, Alice in tara minunilor... Si George MacDonnald, predecesorul sau 'parintele spiritual' al grupului Inkling. Si la el se trece din lumea noastra intr-o lume 'magica', se revine etc. Tocmai citesc cartea lui 'At the back of the north wind', unde asa procedeaza.

Este vorba despre un procedeu literar, care ajuta cititorul sa priveasca lumea noastra cu alti ochi – ca in cartile cu 'bunul salbatic'. Lumea 'vrajitorilor' din HP este caricatura a lumii noastre, de fapt.
Este vorba si de botezarea imaginatiei, da. Intr-adevar, la Harry Potter lumea 'magica' are un aspect cam prozaic, nu 'ne incanta', nu ne trezeste un 'dor' vpentru ALTCEVA (ca in Narnia sau la Tolkien), seamana prea mult cu a noastra.
Asta este si critica mea - si de aceea spun si eu ca nu are aceeasi calitate ca autorii Inkling. (De altfel, nici dpdv strict literar nu face parte din 'marea literatura')
Insa trebuie tinut seama de faptul ca avem de-a face cu un autor 'postmodern'. Si trebuie tinut seama de faptul ca nu suntem toti la fel.
Si ca si dintre fanii lui Tolkien - un catolic credincios - unii au cam luat-o razna spre ezoteric.
O putem lua razna de la orice carte, de altfel.

Si oricum, oameni buni - este o carte de FICTIUNE.
Orice fictiune cuprinde si lucruri neadevarate, care nu se vor intampla niciodata, asta o stie oricine care citeste literatura si mai bine decat noi copiii.

2) Nu este adevarat ca in basme, toti cei care fac vraji sunt rai. Exemple: toate zanele bune, de ex. Din Cenusareasa, sau Frumoasa din padurea adormita, fac vraji.
De altfel, si unele basme amesteca lumea reala cu o lume in care vrajite sunt posibile.

Nu vad de ce, atunci cand vorbim de fictiune, ar trebui sa facem aceasta distinctie.
Harry Potter nu incurajeaza magia mai mult decat cartile SF incurajeaza calatorile prin spatiu. (argumentul este al lui Granger)
Nu uitati ca citatele de mai sus ale unor copiii care vor sa faca chipurie vraji sunt inventate de situl 'Onion', un fel de 'Catavencu' american.

3) Nu este adevarat ca «*victoria finală îi va reveni celui care va „emite“ cele mai puternice vrăji şi blesteme.*»: Victoria ii apartine celui care accepta sa se sacrifice, sa isi dea viata, din dragoste, nu celui mai puternic ca vrajitor. Este mesajul final al cartii, de altfel si mesajul de la sfarsitul fiecarui volum. Ma intreb daca autprul chiar a citit cartile.

Autorul mai spune (din nou parafrazez): "Faptul ca in Harry Potter se serbeaza 'Nasterea Domnului' incurca lucrurile. La Tolkien este vorba evident de o lume in care Hristos nu venise (inca, as spune eu: lumea din Stapanul Inelelor este lumea noastra foarte de mult, dupa spusele autorului), pe cand lumea lui HP este postcrestina. Asta face sa apara un 'chip al lui Hristos' caricatural."

Foarte adevarat, pana la un punct. Am insa doua rezerve la aceasta critica:

1) In HP nu este vorba de o lume precrestina, ci de o lume poscrestina - cea in care traim in Europa de vest, in ceea ce priveste societatea civila (nu stiu cum o fi in Romania; realmente nu stiu: sunt plecata dinainte de 89) Aici, Craciunul este, in spatiul public, o sarbatoare aproape exclusiv lumeasca. Si ateii isi pun brad in casa.

In HP este oglindit acest lucru. Cartea este scrisa pentru cei educati astfel, nu pentru crestini practicanti (care sunt o minoritate infima).
Nu stiu daca cei care au citit cartile au observat ca desi vrajitorii serbeaza Craciunul ca sarbatoare 'lumeasca', nu se face nici o aluzie negativa la crestinism. Ca traitoare in spatiul occoidental va pot spune ca daca un autor este necrestin sau anticrestin, nu va scapa ocazia sa isi bata joc de crestinism (macar in mod subtil) daca ceva din ce scrie are tangenta cu el. Or, Rowling nu face asta niciodata.

2) Inca ceva (este gandire 'in progress', voi reveni) (comentariu legat si de critica autorului a modului in care sunt folosite simbolurile crestine in HP):

Hai sa luam unele parabole din Evanghelie. Acolo, 'chipul' lui Dumnezeu nu corespunde, nu se suprapune complect cu ce stim despre Dumnezeu, ci prezinta doar un aspect al Lui. De ex. uneori 'Dumnezeu' din parabole trimite soldati sa omoare oamenii care nu venisera la nunta, sau 'vrea sa vanda ca sclavi' familia celui care nu poate plati (in parabola celui care nu vrea sa ierte datoriile). Sigur, exista si aspectul 'rigorii' la Dumnzeu, nu nuai al milei. Dar aici se prezinta (sub o forma f. simplificata) doar aspectul dreptatii, al rigorii divine.

Altceva; Intr-o parabola, cea a Fiului ratacitor, este vorba de Dumnezeu - desi Dumnezeu 'este' tatal din parabola: Fiul zice 'Tata, am gresit inaintea LUI DUMNEZEU si a ta... Nu se amesteca planurile aici? Dumnezeu este SI tatal, si Dumnezeu in care iudeii credeau...

Voi reveni pentru celelalte puncte.