![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
PDL, deși are corupții lui, și el, a susținut și întărit independența justiției, mai vrând, mai nevrând. Presiunile în sensul ăsta au fost ale lui Băsescu, inițial, care a promovat-o pe Macovei. Și lucrurile se pare că au mers atât de bine încât nici PDL-ului și nici chiar lui Băsescu nu i-a mai convenit, la un moment dat (vezi divergențele cu Daniel Morar și ulterior cu M. Macovei). Acum, PDL, pentru că are mare nevoie de imagine, o bagă la înaintare pe M. M. Și acesta este un rezultat al presiunii electoratului; a unei părți nu foarte mari din el, ce-i drept. Ar putea avea ca urmare o întărire a poziției lui Macovei în partid, cine știe, poate chiar o preluare a conducerii partidului la un viitor congres. M-aș mai putea gândi și la Forța Civică a lui MRU. Pe dreapta nu-mi place PMP, deși sunt câțiva oameni buni și acolo, însă nu în prim-plan. Dar cred că dacă la putere, în decembrie, va veni omul PSD-ului (iar asta are legătură și cu alegerile de duminică), tot ce s-a câștigat până acum, atât de greu, se va pierde și nu vom mai avea șansa consolidării independenței justiției. Iar despre importanța statului de drept și despre dificultățile realizării lui la noi mi se pare că a argumentat bine guardian knight în postarea 259. Și pentru că întrebai ce ne oferă UE, între timp am aflat și un răspuns: o pace durabilă. Este unul (dacă nu principalul) dintre motivele pentru care s-a născut proiectul UE după Al Doilea Război Mondial. Last edited by CristianR; 23.05.2014 at 21:40:29. |
#2
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Daca cumva,actualul premier al Romanei va castiga alegerile pentru presedintie,cred ca vom intra in mod discret si treptat intr-o sfera de atractie gravitationala aflata la est !!! Pentru EST, nu exista separatia puterilor in stat,nu exista justitie independenta, si in general e LINISTE in viata politica,pentru ca marii oligarhi sa nu fie deranjati cu nimica,decat eventual de oligarhul suprem !!! Last edited by guardian knight; 23.05.2014 at 22:53:17. |
#3
|
||||
|
||||
![]()
Posibil, însă după sondaje se situează cam la 1% intenție de vot, din ce am observat. Greu de ajuns la 5%.
|
#4
|
||||
|
||||
![]()
In afara de un nume de partid, niste nume de membrii si niste programe ale lor ne poti spune?
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Cautati numele partideor ce va intereseaza si veti gasi informatiile pe saiturile lor oficiale ! E asa de greu ???!!! |
#6
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Ps: Programele politice nu sunt dorintele unor oameni, ci modalitatile de punere in aplicare a dorintelor respective. Ps2: Nu te supara, dar nu cred ca stii nici care sunt programele politice ale PNTCD, nici prea multi "membri marcanti".
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#7
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Stiu (nu vorbesc din auzite) destule sentinte date care nu au la baza nici o lege sau care nu au nici un temei logic sau de bun simt.
__________________
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
Curățenia este la început, și se face inclusiv printre magistrați. Probabil ești la curent cu ultimele arestări, care au în vedere niște rețele: judecători care luau mită, împreună cu grefieri care le căutau clienți, apoi rețelele care parazitează Sănătatea - cei cu implanturile, apoi cei cu rețetele false.
Astea reprezintă, cred, doar vârful aisbergului, și tocmai de aceea este bine să continue. Am dat anterior niște linkuri către saitul DNA, însă este suficient să intri pe sait, ca să vezi ce amploare au acțiunile lor. Iar în lupta asta, care e foarte serioasă, pentru că unii s-au înfipt foarte bine pe poziții (au avut și mult timp la dispoziție) sunt implicați și ANI, și DIICOT, și SRI – fără de care nu s-ar fi putut face interceptări și nu s-ar putea pătrunde în subterane. Este adevărat că fără susținere politică nu s-ar fi putut întâmpla, dar nici măcar cei care sunt condamnați nu prea mai dau vina pe Băsescu, deși este de înțeles dacă o fac. |
#9
|
||||
|
||||
![]() Citat:
|
#10
|
||||
|
||||
![]()
Da. Va fi liniste,si romanii se vor putea in sfarsit...relaxa ,intr-o atmosfera de pace si liniste !!!
|
![]() |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
ciocolota ROM si noul ei aspect | Delirul | Generalitati | 45 | 06.10.2010 05:25:01 |
Pseudo-gene care nu sunt deloc pseudo | flying | Teologie si Stiinta | 0 | 17.07.2010 08:09:32 |
De ce toate acele activități grotești... ca aspect | Bunl | Despre Biserica Ortodoxa in general | 8 | 10.01.2010 18:26:35 |
Implicarea sociala a Bisericii | iosif | Despre Biserica Ortodoxa in general | 52 | 05.03.2008 18:10:19 |
politica | nicoletajuravle | Generalitati | 76 | 20.05.2007 18:00:26 |
|