Uluitoarea ignoranta dogmatica

[Ioan_Cezar]

Moshule, sunt de acord cu tot ce spui. Chiar cu totul de acord.
Poate s-a înţeles că pledez pentru dilema dogmă versus rugăciune personală?
Exclus! Acesta e un fals raport de opoziţie. E tocmai raportul în care pică adeseori Iustin şi iată acum cade şi Sophia.
Ei îi tot dau cu sinceritatea, cu iubirea, cu sufleţelul etc. Şi se arată intrigaţi de dogme. Adică, pe scurt, ce caută dogmele în rugăciune? Ca şi cum dogmele/adevărul de credinţă ar exclude iubirea, sufletul, viaţa! Păi cum aşa, oameni buni? Te pomeneşti că dogma-i taman dracu...

Or, eu încercam să arăt că: nu aşa se pune problema! Nu alegem între învăţătura de credinţă SAU rugăciunea personală. Între dogme Sau iubire. Între adevăr SAU dragoste. Ci alegem învăţătură ŞI rugăciune intim împletite, dogmă ŞI iubire convive, adevăr ŞI dragoste, care se îngemănează în acelaşi cântec precum cuvintele cu linia melodică, precum acordurile în armonii simfonice...
De unde atâta contrarietate în noi? De unde atâta opoziţie şi fragmentare?
De unde conflict aşa adînc între raţiune şi simţământ? Între adevărul revelat şi starea mea de om... Sunt tare mirat. Şi mâhnit.

În realitate, eu cred aşa cum dealtfel am şi afirmat, că nu putem avea o viaţă de credinţă creştină, nici rugăciuni creştine, dacă sutem străini de adevărul de credinţă, adică de dogme. Ce creştin să fii dacă habar nu ai sau negi că Dumnezeu e Unul în Sfânta Treime? - de exemplu.
Cum ar fi asta să mă rog sincer, plin de iubire şi smerit cam aşa: eu nenorocitul, umilul şi gunoiul, te rog doamne cum oi fi şi cine vei fi fiind tu să mă ajuţi în necazul meu cutare şi cutare că tu eşti bun şi ai putere dată de munţi şi de văi şi eşti una cu pământul şi cu cerul şi marginea ta e universul şi eşti plăsmuit din visarea gândului pur etc.
Păi nu e plăsmuire delirantă?

Deci, vrem nu vrem, trebuie să alegem: ori învăţăm să trăim, să iubim şi să ne rugăm în cadrele trasate de Biserică prin reperele absolut necesare şi revelate care sunt dogmele, ori ieşim din limitele adevărului de credinţă şi, lipsiţi de orice conştiinţă dogmatică, ne rugăm ca leii, ca vaca, precum struţul, ori aşa cum ne suflă duhul ultimului drog consumat sau cum ne inspiră... nu ştiu cine.
A treia cale nu văd să fie. Dacă ne voim creştini.

P.S. Cât despre rugăciunea Duhului în noi şi alte lucruri pentru "avansaţi", nu ştiu ce să spun, decât că aşa am citit şi eu, Moshule.
Doamne ajută!

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Moshule, sunt de acord cu tot ce spui. Chiar cu totul de acord.
Poate s-a înţeles că pledez pentru dilema dogmă versus rugăciune personală?
Exclus! Acesta e un fals raport de opoziţie. E tocmai raportul în care pică adeseori Iustin şi iată acum cade şi Sophia.
Ei îi tot dau cu sinceritatea, cu iubirea, cu sufleţelul etc. Şi se arată intrigaţi de dogme. Adică, pe scurt, ce caută dogmele în rugăciune? Ca şi cum dogmele/adevărul de credinţă ar exclude iubirea, sufletul, viaţa! Păi cum aşa, oameni buni? Te pomeneşti că dogma-i taman dracu...
!

Ce partide s-au facut pe aici ! Noi,voi,ei .
Eu de exemplu , nu am nimic impotriva dogmelor ,asa cum ai inteles Cezar . Cel mult am unele nelamuriri . Hai sa zicem si neputinte in a le respecta . Dar nu le contrazic , cred in ele, le respect,si ii respect si pe cei care pot sa le urmeze.
Adica nu le contrazic,nu am convingeri anti-dogma, ci doar recunosc ca nu le inteleg modul in care sunt utilizate , si cer ajutor pentru a intelege si a accepta acest mod.
Iar iubirea de care vorbesti ca abuzam,aceea da, o vad peste tot in jur ,si mai cu seama in cuvantul lui Hristos. Daca nu o vad inca in dogma,e vina mea, si nu vreau ca nimeni sa se ia dupa mine .Dar constat ca e o boala generala , si multa lume ar avea nevoie de un doctor pentru suflet .
Iar voi,care pretindeti ca a-ti inteles si urmati dogmele,care nu va impiedicati de faptul ca ele par uneori a exclude oameni inclusiv prin greutatea lor , care le practicati cu drag , de ce nu practicati in primul rand iubirea, ca sa explicati mai bine si mai pe intelesul celor ce nu inteleg ?
Spui ca dogma e moarta fara practica. Dar si iubirea e moarta fara practica .
Pentru mine prioritatea este sa fii intai om cu cei din jurul tau , si apoi sa incerci sa aduci dogmele intre oameni.
Daca voi aveti cunostinta si practica ,si in sensul asta ma bucur ca ne am intalnit,de ce nu accepti ca poate in ceea ce priveste dragostea gresesti , nu prin cine stie ce chestiuni abstracte , ci pentru ca multa cunostinta te face sa nu mai fii suficient de atent la cei din jur, sa incerci mereu sa fii professor, dar fara a ii arata suficienta compasiune si intelegere celuilalt pentru starea reala a lui.
Iubirea de care tot vorbesc nu e din carti ,e aici ,real,intre noi ,cea care ne poate ajuta doar impreuna sa ne apropiem de Dumnezeu .
Nici noi fara voi nu putem,dar nici voi daca nu aveti grija de noi si nu va puneti la nivelul nostru,nu puteti merge de unii singuri inainte .
Toata porunca in aceasta se sintetizeaza : sa ii faci aproapelui ce ti-ar place sa ti se faca.
Vrei mila de la Dumnezeu pentru a iti depasi starile, ai si tu mila de acestia care au nevoie de cunostintele tale mai avansate ,dar si de intelegerea starii lor reale,in raspunsurile tale.
Au nevoie ca tu sa te pui in locul lor , sa ii intelegi pe fiecare, si asa vor spori in har si raspunsurile tale,si insusi tu vei gasi raspunsuri la framantari tale proprii
Iarta ma daca am indraznit prea mult, asa cum te simti dator sa ne ajuti,ma simt si eu dator sa te ajut