Uluitoarea ignoranta dogmatica

[Ioan_Cezar]

Când spui "din suflet", precum ceri: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!", ei bine Sophia - tocmai ai exprimat o dogmă. Dogma Sfintei Treimi.
Mai sunt şi alte exemple.
Să-ţi amintesc rugăciunea scrisă în piatră de Arhanghel "Cuvine-se cu adevărat..."? Tot dogmă e. Dogmă creştină.
Şi orice rugăciune din Biserică e, în mod evident, exprimarea dogmelor. Cum altfel? Că doar Biserica e formată din cei care ne rugăm "în duh şi în adevăr". Ai prefera rugăciuni eretice?...
(Apropos, mai era un creştin pe forum, anii trecuţi, care se ruga cam aşa: "Tatăl meu..." Aşa să zicem? Nu mai degrabă "Tatăl nostru..."?)

Ce crezi că ne-a învăţat Hristos? Păreri? Teologumene? Ori, poate, ca să vezi... Dogme? Adică Adevărul.

Dar tu poţi să te rogi cum vrei, nu-i bai. Poţi să negi adevărul de credinţă creştin, de voieşti şi, "cu tot sufletul", "sincer" etc. să inventezi "adevăruri" noi. E alegerea ta, desigur. Între timp noi ne rugăm aşa cum ne învaţă Biserica. Dogmatic. Sută la sută dogmatic. Adică adevărat. Bine şi frumos. Sincer şi simplu - fără adausuri eretice.

[Mihnea Dragomir]

Cred ca am ajuns aici fiindca lumea a uitat ce este aceea "dogma" si "dogmatic". Daca oamenii au caderile lor, de ce ar sta lucrurile altfel in privinta cuvintelor ? Nu sunt ele folosite de oameni ? Or, cuvantul "dogma" si flexiunile lui a cunoscut, ca atatea altele, coruptia. Fara o cat de mica baza clasica, fara a fi aparati de cunoasterea rostului cuvintelor, suntem expusi coruptiei lor, care nu are nimic intamplator, fiind opera a Corupatorului.

In greaca, "dogma" inseamna "invatatura". Asa cum "Sophia" inseamna...intelepciune. In teologie, termenul are un sens mai precis. Inseamna invatatura de o anumita categorie. Trebuie spus ca teologia opereaza cu mai multe feluri de invataturi. Ca sa zic asa, cu invataturi de mai multe ranguri. Una e o parere, alta o teorie, care are un grad superior de elaborare. Cand teoriile sunt larg impartasite, desi nu neaparat de toti, vorbim de o teologumena, adica de existanta unui anumit grad de consens in privinta unui adevar care provine, inca, de la oameni. Termenul de "dogma" se aplica unei invataturi de cel mai inalt rang, care este revalata omului de Dumnezeu.

Dogmele astea au anumite caracteristici. De exemplu:
-sunt fundamentale credintei (Dumnezeu nu reveleaza omului toate adevarurile, ci pe acelea necesare lui).
-sunt ireformabile in esenta lor (desi se poate vorbi de o anumita cristalizare a intelegerii lor), fiindca Dumnezeu nu poate spune oamenilor intr-un veac una, in altul alta si fiindca El este neschibator.
-contin mereu o parte de mister. Fiindca, daca ar fi accesibile pe de-a intregul ascutimii mintii oamenilor, nu ar fi fost nicio nevoie ca Dumnezeu sa le descopere oamenilor.
-sunt nondisjuncte, adica, daca arunci o dogma din esafodajul dogmatic, tot edificiul se prabuseste. Cea mai mica imperfectiune nu are loc intr-un edificiu descoperit de Dumnezeu.

Dar, astazi, si in afara unui context teologic, "dogma" si "dogmatic" au ajuns sa duca cu gandul la ceva inchistat, obtuz. Esti dogmatic ? Adica esti o persoana cu mintea mai inchisa. Care va sa zica, asa, cam incuiat. Curios este ca sintagma " a avea mintea deschisa", "a fi deschis" semnifica orice altceva decat a fi deschis Spiritului Sfant. Am ajuns sa ma tem cand aud "cutare e o persoana deschisa". Ma tem ca, prea adesea, asta nu inseamna "deschis in sus", adica "deschis Spiritului Sfant", ci inseamna "deschis lumii". Si inca bine ar fi daca ar insemna deschis lumii cu frumusetile ei, cu bogatiile ei spirituale, cu felurimea ei, cu oamenii ei placuti lui Dumnezeu. Nici macar! Inseamna, prea adesea, deschis frivolitatilor, modelor de tot felul si relelor tovarasii. Lumii care il neaga pe Dumnezeu, care neaga dogmele Lui, care are alti dumnezei si alte dogme. Fiindca, asa cum spunea Papa Francisc: "cine nu aduce cult lui Dumnezeu, aduce cult Satanei. Din aceasta dilema nu putem iesi". Sau, cum spunea, odata, Liiceanu: "iesirea din tipare vechi inseamna intrarea in tipare noi". Cine nu vrea sa adere la dogmele lui Dumnezeu, va adera la altfel de dogme, din aceasta dilema omul nu poate iesi.

[forever...]

@ Mihnea Dragomir

Foarte folositoare explicaţiile, mulţumesc mult!

[forever...]

Referitor la rugăciune, este minunat ca mai întâi să Îl lăudăm pe Dumnezeu, să-I mulţumim... e mare lucru să facem asta din suflet, să nu ne repezim la partea cu cererile...

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de forever...

Referitor la rugăciune, este minunat ca mai întâi să Îl lăudăm pe Dumnezeu, să-i mulţumim... e mare lucru să facem asta din suflet, să nu ne repezim la partea cu cererile...

"Doamne, îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat,/ pentru tot ce mi-ai luat,/ şi pentru tot ce mi-ai lăsat." - o rugăciune a supravieţuitorilor (graţiaţi-lor) din AA.

[Corinusha]

Foarte frumoasa mica rugaciune. Si se aplica la orice om; toti pierdem, toti primim si totusi tuturor ne si raman multe...
Dumnezeu stie ce e bine pentru noi.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Când spui "din suflet", precum ceri: "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh!", ei bine Sophia - tocmai ai exprimat o dogmă. Dogma Sfintei Treimi.
Mai sunt şi alte exemple.
Să-ţi amintesc rugăciunea scrisă în piatră de Arhanghel "Cuvine-se cu adevărat..."? Tot dogmă e. Dogmă creştină.
Şi orice rugăciune din Biserică e, în mod evident, exprimarea dogmelor. Cum altfel? Că doar Biserica e formată din cei care ne rugăm "în duh şi în adevăr". Ai prefera rugăciuni eretice?...
(Apropos, mai era un creştin pe forum, anii trecuţi, care se ruga cam aşa: "Tatăl meu..." Aşa să zicem? Nu mai degrabă "Tatăl nostru..."?)

Ce crezi că ne-a învăţat Hristos? Păreri? Teologumene? Ori, poate, ca să vezi... Dogme? Adică Adevărul.

Dar tu poţi să te rogi cum vrei, nu-i bai. Poţi să negi adevărul de credinţă creştin, de voieşti şi, "cu tot sufletul", "sincer" etc. să inventezi "adevăruri" noi. E alegerea ta, desigur. Între timp noi ne rugăm aşa cum ne învaţă Biserica. Dogmatic. Sută la sută dogmatic. Adică adevărat. Bine şi frumos. Sincer şi simplu - fără adausuri eretice.

Imi cer iertare si incerc sa cred ca nu sunt adeptul provocarilor. Dupa parerea mea, adevarul tau, Cezar, nu il exclude pe celalalt. Dogma este importanta si necesara celor mai caldicei, iar fara ea, nu putem ajunge la mantuire. Exista insa si implicarea directa a Duhului Sfant, unde bietul om nu are nimic in comun cu vreo dogma, ci doar cu o smerenie la limita desavarsirii. Iar "dogma", daca am vrea sa-i spunem asa, desi nu mai are in sine o caracteristica acceptata la nivel rational, vine numai si numai prin Harul lui Dumnezeu. Ca este asa, nu o spun eu, ci o spun psalmii care abunda in exemple. Ingerii si Heruvimii, Ii dau slava lui Dumnezeu. Cerul si stelele, muntii si dealurile, dobitoacele si florile campului... " Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. (...) Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme." Ps 103 Unde este dogma la necuvantatoare? Unde este dogma in inocenta pruncilor care spun cu sinceritate ce gandesc? Unde este dogma talharului de pe cruce? Adevarata "dogma" este smerenia instinctuala, recunoasterea TOTALA si fara echivoc a faptului ca Dumnezeu ESTE, recunostinta pana la lacrimi pentru jertfa Fiului care a venit sa ne rascumpere din pacat, desi suntem nevrednici pana in cea de pe urma celula, si astfel avem sansa sa deschidem zavorul Duhului Sfant care sa vrea sa dialogheze cu noi, iar noi sa-l putem percepe!
Inca o data imi cer iertare, dar eu cam asa vad lucrurile. Da, si prin dogmatica tot acolo ar trebui sa ajungem, cel putin teoretic, dar vrajmasul are atat de multe posibilitati sa ne ameteasca in detalii incat riscam sa ratacim de multe ori cararea, dar mai ales...pierdem timp extrem de pretios. Cine a cunoscut o singura data ce este Harul despre care vorbesc Sfintii Parinti, tanjeste ca un adolescent la primul lui sarut, dupa persoana iubita. Ba inca cu mult mai mult, fiindca nu poate sa faca abstractie de uriasa lui... lipsa de insemnatate!

[Ioan_Cezar]

Moshule, sunt de acord cu tot ce spui. Chiar cu totul de acord.
Poate s-a înţeles că pledez pentru dilema dogmă versus rugăciune personală?
Exclus! Acesta e un fals raport de opoziţie. E tocmai raportul în care pică adeseori Iustin şi iată acum cade şi Sophia.
Ei îi tot dau cu sinceritatea, cu iubirea, cu sufleţelul etc. Şi se arată intrigaţi de dogme. Adică, pe scurt, ce caută dogmele în rugăciune? Ca şi cum dogmele/adevărul de credinţă ar exclude iubirea, sufletul, viaţa! Păi cum aşa, oameni buni? Te pomeneşti că dogma-i taman dracu...

Or, eu încercam să arăt că: nu aşa se pune problema! Nu alegem între învăţătura de credinţă SAU rugăciunea personală. Între dogme Sau iubire. Între adevăr SAU dragoste. Ci alegem învăţătură ŞI rugăciune intim împletite, dogmă ŞI iubire convive, adevăr ŞI dragoste, care se îngemănează în acelaşi cântec precum cuvintele cu linia melodică, precum acordurile în armonii simfonice...
De unde atâta contrarietate în noi? De unde atâta opoziţie şi fragmentare?
De unde conflict aşa adînc între raţiune şi simţământ? Între adevărul revelat şi starea mea de om... Sunt tare mirat. Şi mâhnit.

În realitate, eu cred aşa cum dealtfel am şi afirmat, că nu putem avea o viaţă de credinţă creştină, nici rugăciuni creştine, dacă sutem străini de adevărul de credinţă, adică de dogme. Ce creştin să fii dacă habar nu ai sau negi că Dumnezeu e Unul în Sfânta Treime? - de exemplu.
Cum ar fi asta să mă rog sincer, plin de iubire şi smerit cam aşa: eu nenorocitul, umilul şi gunoiul, te rog doamne cum oi fi şi cine vei fi fiind tu să mă ajuţi în necazul meu cutare şi cutare că tu eşti bun şi ai putere dată de munţi şi de văi şi eşti una cu pământul şi cu cerul şi marginea ta e universul şi eşti plăsmuit din visarea gândului pur etc.
Păi nu e plăsmuire delirantă?

Deci, vrem nu vrem, trebuie să alegem: ori învăţăm să trăim, să iubim şi să ne rugăm în cadrele trasate de Biserică prin reperele absolut necesare şi revelate care sunt dogmele, ori ieşim din limitele adevărului de credinţă şi, lipsiţi de orice conştiinţă dogmatică, ne rugăm ca leii, ca vaca, precum struţul, ori aşa cum ne suflă duhul ultimului drog consumat sau cum ne inspiră... nu ştiu cine.
A treia cale nu văd să fie. Dacă ne voim creştini.

P.S. Cât despre rugăciunea Duhului în noi şi alte lucruri pentru "avansaţi", nu ştiu ce să spun, decât că aşa am citit şi eu, Moshule.
Doamne ajută!

[iustin10]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Moshule, sunt de acord cu tot ce spui. Chiar cu totul de acord.
Poate s-a înţeles că pledez pentru dilema dogmă versus rugăciune personală?
Exclus! Acesta e un fals raport de opoziţie. E tocmai raportul în care pică adeseori Iustin şi iată acum cade şi Sophia.
Ei îi tot dau cu sinceritatea, cu iubirea, cu sufleţelul etc. Şi se arată intrigaţi de dogme. Adică, pe scurt, ce caută dogmele în rugăciune? Ca şi cum dogmele/adevărul de credinţă ar exclude iubirea, sufletul, viaţa! Păi cum aşa, oameni buni? Te pomeneşti că dogma-i taman dracu...
!

Ce partide s-au facut pe aici ! Noi,voi,ei .
Eu de exemplu , nu am nimic impotriva dogmelor ,asa cum ai inteles Cezar . Cel mult am unele nelamuriri . Hai sa zicem si neputinte in a le respecta . Dar nu le contrazic , cred in ele, le respect,si ii respect si pe cei care pot sa le urmeze.
Adica nu le contrazic,nu am convingeri anti-dogma, ci doar recunosc ca nu le inteleg modul in care sunt utilizate , si cer ajutor pentru a intelege si a accepta acest mod.
Iar iubirea de care vorbesti ca abuzam,aceea da, o vad peste tot in jur ,si mai cu seama in cuvantul lui Hristos. Daca nu o vad inca in dogma,e vina mea, si nu vreau ca nimeni sa se ia dupa mine .Dar constat ca e o boala generala , si multa lume ar avea nevoie de un doctor pentru suflet .
Iar voi,care pretindeti ca a-ti inteles si urmati dogmele,care nu va impiedicati de faptul ca ele par uneori a exclude oameni inclusiv prin greutatea lor , care le practicati cu drag , de ce nu practicati in primul rand iubirea, ca sa explicati mai bine si mai pe intelesul celor ce nu inteleg ?
Spui ca dogma e moarta fara practica. Dar si iubirea e moarta fara practica .
Pentru mine prioritatea este sa fii intai om cu cei din jurul tau , si apoi sa incerci sa aduci dogmele intre oameni.
Daca voi aveti cunostinta si practica ,si in sensul asta ma bucur ca ne am intalnit,de ce nu accepti ca poate in ceea ce priveste dragostea gresesti , nu prin cine stie ce chestiuni abstracte , ci pentru ca multa cunostinta te face sa nu mai fii suficient de atent la cei din jur, sa incerci mereu sa fii professor, dar fara a ii arata suficienta compasiune si intelegere celuilalt pentru starea reala a lui.
Iubirea de care tot vorbesc nu e din carti ,e aici ,real,intre noi ,cea care ne poate ajuta doar impreuna sa ne apropiem de Dumnezeu .
Nici noi fara voi nu putem,dar nici voi daca nu aveti grija de noi si nu va puneti la nivelul nostru,nu puteti merge de unii singuri inainte .
Toata porunca in aceasta se sintetizeaza : sa ii faci aproapelui ce ti-ar place sa ti se faca.
Vrei mila de la Dumnezeu pentru a iti depasi starile, ai si tu mila de acestia care au nevoie de cunostintele tale mai avansate ,dar si de intelegerea starii lor reale,in raspunsurile tale.
Au nevoie ca tu sa te pui in locul lor , sa ii intelegi pe fiecare, si asa vor spori in har si raspunsurile tale,si insusi tu vei gasi raspunsuri la framantari tale proprii
Iarta ma daca am indraznit prea mult, asa cum te simti dator sa ne ajuti,ma simt si eu dator sa te ajut