Faptele bune - in lumina ortodoxiei

[iustin10]

În prealabil postat de forever...

Este imposibil să-i ajuţi pe toţi cei care îţi ies în cale. Ba uneori putem chiar greşi, încurajând cerşetoria.
Până la urmă facem tot cum ne lasă inima, mai mult sau mai puţin, Domnul ştie cel mai bine...
Este important ca omul să nu se simtă singur, exclus, abandonat. Asta contează poate mai mult decât banul în sine. Din păcate unele cazuri par fără rezolvare şi ajungi să te întrebi dacă nu ajungi să încurajezi/ susţii o stare de lucruri bolnăvicioasă, un cerc vicios...

Avem de ales intre a incuraja cersetoria si a ne sufoca sufletul.
Daca judecam prea des pe cei ce ne ies in cale,o sa ajungem sa extindem judecata si la cei care nu merita, si au nevoie reala de ajutor.
Nu uitati ca cersetorii de profesie s-au perfectionat si nu ii mai recunosti asa usor. Pot adopta exact infatisarea unuia care sa crezi ca merita bani.
Dar cel mai rau este ca ne vom impovara sufletul cu judecati si indoieli , ca nu vom putea simti liber fiorul darniciei.
Intre 2 rele, prefer sa incurajez cersetoria decat sa imi omor sufletul .
Caci si Domnul spune : "Celui ce iti cere,da-i !"
Simplu.
Nu spune sa dai celui ce iti cere conditionat , daca consideri ca merita .
Ce nu se intelege este ca nu chiar asa des ne cere cineva ceva. Cei care au avut curajul sa ne ceara,si-au calcat cumva pe suflet, ne-au vazut pe noi binefacatorii lor, acelora trebuie sa le dam,macar pentru simplu fapt ca au cerut.

[CristianR]

Deși sunt pentru discernământ, cu atât mai mult cu cât nu ai mulți bani și este important ca ceea ce dai să ajungă la cei cu adevărat nevoiași, vreau să observ că în cazul în care, totuși, ceea ce oferi ajunge la un cerșetor mincinos, tu tot în câștig vei fi. Jertfa ta, pe care ai făcut-o din dragoste de Hristos, pentru că așa te-a învățat El, rămâne adevărată și te unește cu Cel pe care L-ai ascultat și urmat. Ai rupt ceva din rodul muncii tale și El a primit dovada dragostei tale.

[Yasmina]

În prealabil postat de CristianR

Deși sunt pentru discernământ, cu atât mai mult cu cât nu ai mulți bani și este important ca ceea ce dai să ajungă la cei cu adevărat nevoiași, vreau să observ că în cazul în care, totuși, ceea ce oferi ajunge la un cerșetor mincinos, tu tot în câștig vei fi. Jertfa ta, pe care ai făcut-o din dragoste de Hristos, pentru că așa te-a învățat El, rămâne adevărată și te unește cu Cel pe care L-ai ascultat și urmat. Ai rupt ceva din rodul muncii tale și El a primit dovada dragostei tale.

Da,dupa o atenta socoteala se pare ca iti dau dreptate!

[forever...]

Sincer, mă simt cam prost că am o atitudine mai rece faţă de a da/ a ajuta pe cei ce cer/ au nevoie. Poate că e şi din cauza unor experienţe în care cei ce cer nu se mai opresc...

Oricum nu sunt consecventă în această atitudine, dar sunt cazuri şi cazuri, stări şi stări.

Uneori, când sunt îndoită dacă să dau sau nu, prefer să dau, ca să nu fiu egoistă.
Uneori îmi pare rău apoi, şi ştiu că asta e o bilă neagră care cam şterge aşa-zisă faptă bună.

Dacă a da nu mă face să mă simt mai bine, respectiv împăcată, ci păcălită sau folosită, nu văd folosul.

Iar a da nu mi se pare neapărat o jertfă. Dacă e doar o încercare de a-mi linişti conştiinţa de creştin, iar nu prea văd folosul. Poate doar, ca în cazul bogatului zgârcit care a aruncat cu o pâine într-un cerşetor, să am şansa ca ceea ce am dat să fie primit de cel ce are nevoie.

Întrebare: dacă ai dat cuiva care se dovedeşte că minte, îi mai dai şi apoi, dacă îţi cere? Până când? Mai sunt şi voci, pare-mi-se chiar Sf Ioan Gură de Aur, care spun "să îţi transpire banul în mână până găseşti cui să îl dai".

În concluzie, vorbind numai şi numai în numele meu, fără a da sfaturi, pot spune că am trecut prin mai multe etape, şi nu am ajuns - din păcate - să am gânduri/ sentimente aşa de bune şi iubitoare faţă de semeni ca alţi forumişti. Dar măcar sinceră să fiu.

[gpalama]

În prealabil postat de forever...

Sincer, mă simt cam prost că am o atitudine mai rece faţă de a da/ a ajuta pe cei ce cer/ au nevoie. Poate că e şi din cauza unor experienţe în care cei ce cer nu se mai opresc...

În concluzie, vorbind numai şi numai în numele meu, fără a da sfaturi, pot spune că am trecut prin mai multe etape, şi nu am ajuns - din păcate - să am gânduri/ sentimente aşa de bune şi iubitoare faţă de semeni ca alţi forumişti. Dar măcar sinceră să fiu.

1. Trebuie sa ajuti pe cei de langa tine "care au nevoie".

2. In mod sigur cineva langa tine are nevoie.

3. Masura ajutorului: ca si cum te-ai ajuta pe tine.

4. Dar trebuie si discernamant, sa nu transformi ajutorul in comoditate pentru cel ajutat care sa se invete... ajutat.

[CristianR]

Unuia care constat că m-a mințit în sensul că nu avea o nevoie reală de ajutor, putând să muncească, nu i-aș mai da. Nu cred că a fi bun înseamnă să te lași prostit, înșelat. O cauză fiind, cum spuneam mai sus, că nu-ți mai rămân bani să dai celor care chiar au nevoie de ajutor. Și probabil acesta este și motivul zicerii sfântului Ioan Gură de Aur.

Deci să cumpănești bine și să te judeci și pe tine, ca nici să dai ceva oricui, la întâmplare, ca să-ți adormi conștiința, nici să te folosești de argumentul cumpătării ca să-ți menajezi zgârcenia.

Cu toate acestea, nu există garanții că îi vei alege corect pe cei pe care îi ajuți. Pe de o parte nu poți cunoaște în amănunt situația lor, pe de altă parte ai propriul subiectivism în a aprecia oamenii. Dar odată ce ai ales să dai, fii liniștit pentru că ai făcut mai bine decât dacă n-ai fi dat. Nu mai este grija ta ce va face cu ajutorul primit celălalt. Ca în pilda spusă de părintele Arsenie Papacioc (cu cerșetorul bețiv, care vinde haina/paltonul dăruit/ă de un creștin) Hristos este cel care primește (în pildă El purta haina).

[Mihnea Dragomir]

Nu stiu de ce, atunci cand vine vorba de fapte bune, toata lumea se gandeste la a da un ban saracilor.
Ce-i drept, meteahna asta nu este intalnita numai intre credinciosi. A intrat cumva si in "logica" limbajului politic. De exemplu, cand spui "ajutor social", te gandesti la ajutorarea celor mai lipsiti din punct de vedere material. Termenul de "social" a ajuns sa insemne "ceva despre saraci", in loc sa insemne "ceva legat de oameni in raport cu ceilalti oameni".
Convingerea mea este ca, asa cum banii nu aduc fericirea, nici nenorocirea nu e ceva limitat la saraci. Si bogatii plang. Si bogatii au nevoie de ajutor. Si ei pot fi instrainati, raniti, cazuti, deznadajduiti. Si ei pot fi bolnavi, insetati, flamanzi, in inchisoare. Desigur, pe bogati nu-i vom ajuta cu bani, fiindca au mai multi ca noi. Pe bogati, insa, ii putem ajuta altfel, fiindca de alt ajutor au nevoie.

Domnul nostru i-a ajutat pe oameni in general. Cu precadere pe saraci. Dar si pe cativa bogati.
Casa din Capernaum unde locuia Domnul si ucenicii Lui, in afara de desele lor calatorii, era casa femeii bogate. Si noi putem sa-l aducem pe Cristos in casele celor bogati si nu numai ale celor saraci.
Fariseul Nicodim era superbogat, ca si prietenul lui, Iosif din Arimateea. Lui Nicodim, venit noaptea pe Muntele Maslinilor, Domnul ii aduce cel mai mare ajutor: il lumineaza asupra importantei nasterii din nou. Si noi putem sa vorbim bogatilor despre acest lucru, si inca si mai bine ar fi daca le-am putea oferi exemplul nostru de eficienta a Botezului.
Putem presupune ca si Iair, celui caruia ii murise fiica, era bogat. Era mai marele sinagogii. Si Domnul nu ii spune "ntt, pe fiica-ta n-am sa o rechem la viata, ca tu esti om bogat!". Si noi putem sa-i ajutam pe bogatii care au un necaz. Nu avem capabilitati sa inviem pe cei dragi ai lor, dar putem sa-i vizitam, sa le oferim consolare, sa vada ca nu sunt singuri.

Post cu folos!

[CristianR]

Săracii oameni bogați. Da, este adevărat că sărac este oricine nu-L cunoaște pe Hristos. Important, însă, este să existe receptivitate. De fapt, nu Îl facem noi cunoscut nimănui, căci nici noi nu-L prea cunoaștem (oricât de bine am crede că știm să vorbim despre El). Se face El cunoscut, atunci când receptivitatea unuia dintre noi se întâlnește cu disponibilitatea altuia.

[forever...]

Pentru că un bogat nu îţi cere... mângâiere, luminare...?

Dar într-adevăr, există şi alte forme de a arăta oamenilor că ne pasă de ei, aşa cum spunea şi Sophia: putem să vizităm pe cei singuri/ trişti, să-i invităm la o cafea, o plimbare, să petrecem timp împreună. Ceva în genul ăsta. Dar persoanele respective trebuie să îşi dorească şi ele aceasta. Astfel chiar s-ar putea crea relaţii frumoase şi mai sănătoase, putem să le şi dăruim ceva, dar mai ales să ne cunoaştem mai bine...

[iustin10]

A da cuiva care nu merita , nu este un simplu compromis de la calea rationala a echilibrului.
Este insasi masura desavarsirii noastre,si totodata mijlocul de a lupta cu zgarcenia si indiferenta noastra ,care ne este de fapt adevarata fire.
La fel cum a iubi pe apropiati e normal,dar a iubi pe dusmani e desavarsit.
Firea noastra este rea, profund anocrata in pacat ,si de aceea trebuie si mijloace exceptionale pentru a o trezi .
A face ceva care ratiunea iti spune ca e inutil,sau chiar nefolositor , a face doar din credinta , si impotriva primei tale impresii de respingere , este masura adevarata a credintei tale
Nu e vorba aici de a judeca ce face celalat cu darul , ci mai mult de a judeca inselarea diavolului, care ,de cele mai multe ori,de aceasta 'ratiune' si 'masura' se foloseste ,pentru a ne paraliza orice fapta buna
Daca am judeca astfel porunca Domnului "Celui ce vrea sa iti ia haina ,lasa-i si camasa" am spune ca este impotriva spiritului de conservare . Ba inca am spune ca nu ii ajutam celui care vrea sa ne ia ultimul biun al nostru, ca ii incurajam agresivitatea . Ca acela oricum va vinde haina noastra ,asa ca, sa luptam impotriva lui,in nici un caz sa ii dam,ca un surplus,si camasa.
Gresala unor astfel de judecati este ca se canalizeaza ce face celalalt cu bunul astfel obtinut ,chiar pe nedrept, in loc sa se canalizeze asupra beneficiului imens al celui care reuseste sa isi infranga egoismul si gandurile lumesti . Al celui care reuseste sa castige cel mai important bun de pe lumea aceasta ,acceptand o mica pierdere nedreapta , si anume,reuseste sa intrevada dragostea dumnezeiasca, care este cea mai mare fericire aratata ochilor oamenilor.