Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[Ioan_Cezar]

Cătălin, eu credeam că încercăm să lămurim împreună câteva lucruri. Dacă mai scapă vreo ironie pe ici pe colo sau vreun cuvânt de laudă ori mulţumire, am crezut că e tot legat de scopul comun - a înainta fiecare prin efortul comun, prin dialog, prin schimb de opinii spre o înţelegere sporită. Mă ajută careva - dau semn. Mă încurcă ori îmi displace, iarăşi dau semn. Atât, frate, e suficient.
Or, tocmai din pricina asta am fost foarte surprins când ai scris că înţelegerea e la tine, cu inevitabila consecinţă...
Speram să poţi să te priveşti un pic din altă perspectivă, ca apoi să continuăm oarece conclucrare întru înţelegere. Sunt atâtea de înţeles, sunt atâtea probleme şi niveluri de înţelegere.... Dar dacă ai ales ca de obicei, ce să mai spun...
O.K., am notat: înţelegerea e la tine. După care, mai la coadă aşa, e ceva înţelegere şi pe la autorii citaţi de tine. Aşa o fi, dacă zici...

Doamne ajută!

Disputele teologice ating un nou nivel al polemicii, de data asta lupta se da prin istoria Imperiului Roman: Nero vs Caligula, cu sau fara cal :))

[bogdan81]

Ioan, ai dreptate ca persoana e cineva care trebuie sa-si implineasca o vocatie, pentru a ajunge sa fie pe deplin persoana, in sens spiritual. Totusi ma intrebam daca nu cumva putem sa privim persoana si ca pe un dat. Uite ce am citit eu la C S Lewis, un autor care deschide o perspectiva asupra problemei. Intr-un eseu al sau despre biserica ca trup mistic al Domnului, Lewis discuta despre madularele acestui trup care suntem noi crestinii. Si Lewis face analogia cu o familie umana. Sa luam de pilda membrii unei familii: tata, mama, fiul si fiica sa zicem. Mama, spune Lewis, NU e doar alta persoana decat fiica, ci este UN ALT FEL de persoana, adica are alta vocatie, o vocatie numai a ei proprie.
Ce vreau sa spun? Ca noi cand vorbim despre persoana pacatuim prin aceea ca noi o privim la modul general - ca pe un mod de existenta. Dar asa cum intre madularele trupului Domnului fiecare madular are "functia" lui unica, adica chemarea si vocatia lui unica, tot asa intre noi, eu, tu Catalin, Delia, suntem nu doar persoane diferite, ci suntem alt fel de persoane una fata de alta. Adica fiecare avem o vocatie unica, o unicitate. Or aceasta unicitate, instituita prin iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om, este ceea ce ne da o valoare fara sfarsit. In acest sens cred ca se poate spune ca persoana este un dat, fiindca ea isi are intemeierea in iubirea unica a lui Dumnezeu fata de fiecare om.
De aceea, propun sa abordam in privinta persoanei, problema vocatiei, adica a chemarii unice adresate de Dumnezeu fiecarui om.

[bogdan81]

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

În prealabil postat de bogdan81

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Barsaumas

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

Madulare trupesti , care lucreaza impreuna , sufera si se bucura efectiv impreuna !

[Ioan_Cezar]

http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Fiind o fiinta divino-umana, omul tinde in chip natural spre Dumnezeu. Atunci cand aceasta miscare este intrerupta sau inabusita, omul este bantuit de o mare neliniste si tristete, pe care Blaga o numea "tristete metafizica".
"Nelinistit este sufletul meu, Doamne, pana cand nu se va odihni intru Tine", ofteaza Fericitul Augustin chiar la inceputul "Confesiunilor" sale.
"Caci sufletul omului, scrie Sfantul Tihon din Zadonsk, fiind duh creat de Dumnezeu, in nimic altceva nu-si afla placerea, linistea, pacea, mangaierea si bucuria, decat numai in Dumnezeu, de la Care, dupa chipul si asemanarea Aceluia, a primit fiinta; atunci cand se desparte de El, e nevoit sa-si caute placerea in fapturi si cu patimi felurite, ca si cu niste roscove, se hraneste..."

*

In acest fel, pe masura ce omul care practica virtutea dezvolta in sine chipul lui Dumnezeu, iar pe cel al dobitocului il distruge, intr-o masura si mai mare am putea spune, omul care practica pacatul dezvolta in sine chipul dobitocului, iar pe cel al lui Dumnezeu il pierde.
Aceasta si pentru ca nimeni nu, poate "intrece" si depasi pe Dumnezeu, imitindu-I virtutile, in schimb omul poate, dupa cum am vazut, sa intreaca dobitocul in patima.
In una din cuvantarile sale, Sfantul Ioan Gura de Aur face o inventariere interesanta a trasaturilor animale lucratoare in om, mai exact, Sfantul corespunde fiecarei patimi un animal:
"Spune-mi, dar, dupa care fapte sa te cunosc ca esti crestin, cand totul te arata necrestin? Dar pentru ce spun: crestin? Nu pot sti bine nici daca esti om. Cand te vad ca arunci cu picioarele ca un magar, ca sari ca un taur, ca nechezi dupa femei ca un armasar, ca esti lacom la mancare ca un urs, ca-ti ingrasi trupul ca un catar, ca esti ranchiunos ca o camila, ca rapesti ca un lup, ca te manii ca un sarpe, ca ranesti ca o scorpie, ca esti siret ca o vulpe, ca tii in tine veninul rautatii ca o aspida si vipera, ca lupti impotriva fratilor tai ca demonul cel rau, cum voi putea sa te numar cu oamenii cand nu vad in tine caracteristicile firii omenesti? [...]
Cum sa te numesc? Fiara? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu insa ai adunat in tine toate cusururile si mergi chiar mai departe decat fiarele salbatice. Sa te numesc drac? Dar dracul nu slujeste tiraniei stomacului, nici nu indrageste banii. Spune-mi, te rog, pot sa te mai numesc om cand ai mai multe cusururi decat fiarele si dracii?

[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Or, tocmai din pricina asta am fost foarte surprins când ai scris că înţelegerea e la tine, cu inevitabila consecinţă...

Era doar un mod de exprimare. Eu am scris toate acestea inainte, apoi am dat si articolele. Dar daca voiai puteai sa nu vanezi greseli neintentionate.

[cristiboss56]

În prealabil postat de catalin2

Dar daca voiai puteai sa nu vanezi greseli neintentionate.

E deformare profesionala de profesor !:)
Oricum , acest thread este extrem de intetesant si util , si va apreciez pe toti cei care au scris aici !

[catalin2]

Un alt articol, care trateaza invatatura protestanta despre chipul lui Dumnezeu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ana-68993.html

"Afara de aceasta o asemenea conceptie dispretuieste si neaga nu numai un "rest" de bunatate, ci chipul dupa care Dumnezeu a creat fiinta omului si care nu putea fi distrus, fara sa fie distrusa in acelasi timp insasi fiinta omului. De aceea este nebiblica si necrestina conceptia dupa care omul n-ar fi decat "natura corupta".
Daca analizam ceea ce se spune in cartea Facerii (cap. I, II si III), ajungem la concluzia ca in nici un caz autorul biblic n-a voit sa spuna ca, dupa ce omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, el ar fi pierdut acest chip, datorita faptului ca el a cazut in pacat. Aceasta din pricina ca a fi creat "dupa chipul lui Dumnezeu" nu este o calitate a omului, ce i-a fost data acestuia asa ca apoi sa i se poata iarasi lua si totusi sa ramina om, ci, chipul lui Dumnezeu constituie esenta insasi a acestuia si, ca atare, temeiul fiintei omenesti.

De aceea a invata ca prin pacatul originar s-ar fi distrus radical chipul lui Dumnezeu in om, inseamna a-l cobori pe om in regnul animalelor si a-i nega ceea ce este mai intim in fiinta acestuia: spiritul, ratiunea si vointa libera.
Esenta cea mai adanca a chipului lui Dumnezeu, dupa care a fost creat omul, consta in faptul ca acesta, ca si Dumnezeu, este o persoana, asadar partenerul lui Dumnezeu intr-un dialog in care se vorbeste despre mintuirea omului si a lumii. Dumnezeu il agraieste pe om, iar acesta ii raspunde datorita faptului ca el este un eu constient, liber si rational.

Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este insa randuit ca, datorita darurilor cu care l-a inzestrat Creatorul, sa realizeze asemanarea cu Acesta. Dumnezeu nu a dat omului totul de-a gata, ci i-a dat puterea si cinstea de a-si desavirsi chipul pana la starea de indumnezeire dupa har.
Acest fapt nu inseamna ca, prin caderea sa din acea stare fericita, omul ar fi pierdut total, radical calitatea lui esentiala de a fi fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, asadar, de a fi o persoana dotata cu ratiune si voie libera. Prin urmare, datorita creatiei, omul ramane chip al lui Dumnezeu numai in sens relativ; un chip care, datorita pacatului, a fost slabit si intunecat, dar nu distrus total.

Rezumand cele spuse pana acum, se poate afirma ca - dupa invatatura cuprinsa in Sfanta Scriptura - prin chipul lui Dumnezeu in om dupa cadere se intelege : 1. posibilitatea de a colabora cu harul divin la mantuirea personala, a carei implinire se afla in chip desavarsit in Iisus Hristos ; 2. faptul ca omul a ramas si dupa cadere o persoana, asadar, o fiinta spirituala, libera si deci suverana ; 3. in fiinta omului se gaseste deci o predispozitie buna, datorita careia el poate sa caute pe Dumnezeu si sa-I implineasca voia, posibilitate ce n-a fost distrusa radical eu tot pacatul originar.

Adevarurile acestea sunt exprimate in mod clar atat in Sfanta Scriptura cat si in Sfanta Traditie, si de aceea nu se poate explica faptul ca in teologia protestanta s-a putut incetateni conceptia eronata ca, prin caderea in pacat, chipul lui Dumnezeu in om ar fi fost distrus cu totul."