Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[bogdan81]

Ioan, ai dreptate ca persoana e cineva care trebuie sa-si implineasca o vocatie, pentru a ajunge sa fie pe deplin persoana, in sens spiritual. Totusi ma intrebam daca nu cumva putem sa privim persoana si ca pe un dat. Uite ce am citit eu la C S Lewis, un autor care deschide o perspectiva asupra problemei. Intr-un eseu al sau despre biserica ca trup mistic al Domnului, Lewis discuta despre madularele acestui trup care suntem noi crestinii. Si Lewis face analogia cu o familie umana. Sa luam de pilda membrii unei familii: tata, mama, fiul si fiica sa zicem. Mama, spune Lewis, NU e doar alta persoana decat fiica, ci este UN ALT FEL de persoana, adica are alta vocatie, o vocatie numai a ei proprie.
Ce vreau sa spun? Ca noi cand vorbim despre persoana pacatuim prin aceea ca noi o privim la modul general - ca pe un mod de existenta. Dar asa cum intre madularele trupului Domnului fiecare madular are "functia" lui unica, adica chemarea si vocatia lui unica, tot asa intre noi, eu, tu Catalin, Delia, suntem nu doar persoane diferite, ci suntem alt fel de persoane una fata de alta. Adica fiecare avem o vocatie unica, o unicitate. Or aceasta unicitate, instituita prin iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om, este ceea ce ne da o valoare fara sfarsit. In acest sens cred ca se poate spune ca persoana este un dat, fiindca ea isi are intemeierea in iubirea unica a lui Dumnezeu fata de fiecare om.
De aceea, propun sa abordam in privinta persoanei, problema vocatiei, adica a chemarii unice adresate de Dumnezeu fiecarui om.

[bogdan81]

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

În prealabil postat de bogdan81

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Barsaumas

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

Madulare trupesti , care lucreaza impreuna , sufera si se bucura efectiv impreuna !

[Ioan_Cezar]

http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Fiind o fiinta divino-umana, omul tinde in chip natural spre Dumnezeu. Atunci cand aceasta miscare este intrerupta sau inabusita, omul este bantuit de o mare neliniste si tristete, pe care Blaga o numea "tristete metafizica".
"Nelinistit este sufletul meu, Doamne, pana cand nu se va odihni intru Tine", ofteaza Fericitul Augustin chiar la inceputul "Confesiunilor" sale.
"Caci sufletul omului, scrie Sfantul Tihon din Zadonsk, fiind duh creat de Dumnezeu, in nimic altceva nu-si afla placerea, linistea, pacea, mangaierea si bucuria, decat numai in Dumnezeu, de la Care, dupa chipul si asemanarea Aceluia, a primit fiinta; atunci cand se desparte de El, e nevoit sa-si caute placerea in fapturi si cu patimi felurite, ca si cu niste roscove, se hraneste..."

*

In acest fel, pe masura ce omul care practica virtutea dezvolta in sine chipul lui Dumnezeu, iar pe cel al dobitocului il distruge, intr-o masura si mai mare am putea spune, omul care practica pacatul dezvolta in sine chipul dobitocului, iar pe cel al lui Dumnezeu il pierde.
Aceasta si pentru ca nimeni nu, poate "intrece" si depasi pe Dumnezeu, imitindu-I virtutile, in schimb omul poate, dupa cum am vazut, sa intreaca dobitocul in patima.
In una din cuvantarile sale, Sfantul Ioan Gura de Aur face o inventariere interesanta a trasaturilor animale lucratoare in om, mai exact, Sfantul corespunde fiecarei patimi un animal:
"Spune-mi, dar, dupa care fapte sa te cunosc ca esti crestin, cand totul te arata necrestin? Dar pentru ce spun: crestin? Nu pot sti bine nici daca esti om. Cand te vad ca arunci cu picioarele ca un magar, ca sari ca un taur, ca nechezi dupa femei ca un armasar, ca esti lacom la mancare ca un urs, ca-ti ingrasi trupul ca un catar, ca esti ranchiunos ca o camila, ca rapesti ca un lup, ca te manii ca un sarpe, ca ranesti ca o scorpie, ca esti siret ca o vulpe, ca tii in tine veninul rautatii ca o aspida si vipera, ca lupti impotriva fratilor tai ca demonul cel rau, cum voi putea sa te numar cu oamenii cand nu vad in tine caracteristicile firii omenesti? [...]
Cum sa te numesc? Fiara? Dar fiarele au numai unul din cusururile amintite! Tu insa ai adunat in tine toate cusururile si mergi chiar mai departe decat fiarele salbatice. Sa te numesc drac? Dar dracul nu slujeste tiraniei stomacului, nici nu indrageste banii. Spune-mi, te rog, pot sa te mai numesc om cand ai mai multe cusururi decat fiarele si dracii?

[Capy]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

http://www.crestinortodox.ro/editori...lui-70283.html

Fiind o fiinta divino-umana, omul tinde in chip natural spre Dumnezeu. Atunci cand aceasta miscare este intrerupta sau inabusita, omul este bantuit de o mare neliniste si tristete, pe care Blaga o numea "tristete metafizica".

Cu tot respectul pentru Parintele Ierom. Savatie Baştovoi, însă omul nu este o fiinţă divino-umana. De verme ce Mântuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Probabil că părintele a vrut să exprime altceva însă nu a găsit cuvintele potrivite la acel moment.

@Ioan Cezar,
Recomandare mea este, să-ţi lămureşti ţie personal, ce înseamnă expresia "după chipul şi asemanarea lui Dumnezeu". Dacă vrei să dezvolţi o astfel de discuţie, deschide un topic separat pe această temă.

Pe scurt. O viaţă ferită de patimi şi păcate, trăită creştineşte în fapte bune şi virtuţi contribuie tot mai mult la asemănarea omului cu Dumnezeu (adică îndumnezeirea după har), însă aceasta nu înseamnă că omul este o fiinţă divino-umană. Nici Măntuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Fiinţă divină este numai Dumnezeu (Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane). Iar Mântuitorul Hristos este o Persoană în două firi (esenţe, fiinţe), umană şi divină, unite pentru totdeauna din momentul Întrupării Sale de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria (fără schimbare, fără amestecare, fără despărţire şi fără împărţire) în Această Persoană a Sa.
Ortodoxia nu învaţă rătăcirea despre "actus purus" - adică confuzia fiinţei cu energia (harul necreat) în Dumnezeu, fiindcă fiinţa lui Dumnezeu nu este posibil să o atingă şi să o cunoască vreo creatură sau făptură.
Aşadar, unirea şi asemănare omului cu Dumnezeu (îndumnezeirea) se poate realiza doar după harul necreat, care vine din fiinţa dumnezeiască a Sfintei Treimi. Iar această unire şi asemănare a omului cu Dumnezeu (după har), acest urcuş duhovnicesc, poate înainta la nesfărşit, după cum spune şi Sf. Apostol Ioan Teologul: "Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har" (Ioan. 1,16)
http://en.wikipedia.org/wiki/Actus_purus,
http://en.wikipedia.org/wiki/Essence...es_distinction

"Să fie şi în veci să fie"

"Când sufletul omului nu se mişcă înspre asemănarea lui Dumnezeu - care este îndumnezeire - când nu trăieşte în chip dumnezeiesc, când nu are înlăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort. Nu numai că este cuprins de boală, ci este mort.

Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să ajungă la asemănarea cu El. După învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, chipul lui Dumnezeu înseamnă să fie şi în veci să fie; iar asemănarea lui Dumnezeu înseamnă înţelepciune şi bunătate. Putem spune că să fie şi în veci să fie este chiar firea omului, iar înţelepciunea" şi bunătatea ţin de persoana sa. Deci când sufletul omului nu se mişcă înspre asemănarea lui Dumnezeu - care este îndumnezeire - când nu trăieşte în chip dumnezeiesc, când nu are înlăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt, atunci este mort. Nu numai că este cuprins de boală, ci este mort." (Vlădica Hierotheos Vlachos)

"Dumnezeu Cuvantul este prototipul zidirii omului. Fiul lui Dumnezeu este chipul lui Dumnezeu celui nevazut (Col. 1, 15), iar omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu, adica dupa chipul Cuvantului. Potrivit Sfantului Ioan Damaschin, omul a fost zidit dupa chipul Cuvantului, adica i s-a dat ratiune si libertate, si dupa asemanare, adica a primit desavarsirea in virtuti, atat cat i-a fost cu putinta firii omenesti. Insa, prin incalcarea poruncilor, asemanarea s-a intunecat si omul s-a golit de comuniunea cu Dumnezeu, consecinta fireasca fiind patrunderea in om a stricaciunii si a mortii. Drept urmare, Cuvantul S-a intrupat pentru ca sa il rezideasca pe om si sa il indrume spre ceea ce ar fi putut sa infaptuiasca el insusi, prin harul lui Dumnezeu si prin propria lui nevointa.

Atunci cand ne-a creat, Dumnezeu ne-a dat cele mai de sus, adica chipul si asemanarea, dar noi nu le-am pastrat, ci le-am pierdut. Acum insa, prototipul creatiei noastre, adica Dumnezeu Cuvantul, vine si ia asupra Sa cele mai de jos, adica firea noastra, ca sa ne elibereze de stricaciune, sa reinnoiasca vasul care se murdarise si se zdrobise si de asemenea, ca sa ne izbaveasca de robia diavolului si sa ne invete drumul spre noua viata.

Dar pentru ca in urma pacatului in om intrasera moartea si stricaciunea, intoarcerea omului la Dumnezeu nu mai era doar o chestiune de pocainta, asa cum ne invata Atanasie cel Mare. Prin urmare, era necesar ca moartea sa fie biruita. Astfel, prin intruparea Sa, Cuvantul lui Dumnezeu a luat din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu trup preacurat, dar supus mortii si patimii, pentru ca sa biruiasca moartea si pe Diavol si sa Se faca prototipul noii creatii." (Vlădica Hierotheos Vlachos)

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rea-88360.html

Indumnezeirea este scopul crearii omului. Omul a fost plasmuit pentru a se face partas firii dumnezeiesti. Indumnezeirea nu sufera descriere. Nici aceia care au gustat-o in viata lor pamanteasca nu au putut-o descrie. Acest fapt nu exclude, desigur, orice incercare de a se face referire la ea. Dar orice astfel de incercare se margineste la spatiul lumii create si nu poate patrunde in natura ei reala. Indumnezeirea, dupa cum observa Sfantul Grigorie Palama, "chiar si zisa, negraita ramane, avand nume - se spune de catre Parinti - doar pentru cei ce au avut parte de ea".

Premisele indumnezeirii omului stau in crearea lui "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna insa ca indumnezeirea se realizeaza prin puterile omului sau ca apare ca urmare a dezvoltarii lui morale sau spirituale. Dumnezeu este necreat, pe cand omul este creat, intre Dumnezeu si om exista o discontinuitate naturala.

Oricate ar dobandi omul, oricat s-ar desavarsi moral sau spiritual, nu se poate apropia de Dumnezeu si indumnezei. Iar daca lucrul acesta este general valabil pentru om, pentru ca are fire creata, cu atat mai mult este valabil pentru omul pacatos si cazut, care si-a denaturat firea.

Indumnezeirea nu este produsa de catre om, ci este oferita lui ca dar al lui Dumnezeu. Omul a vrut de la inceput sa se indumnezeiasca, dar a dat gres. Ceea ce nu a izbutit acesta - refuzandu-L pe Dumnezeu - a adus-o Dumnezeu, prin inomenirea Lui. Inomenirea lui Dumnezeu realizeaza indumnezeirea omului. Dumnezeu Cuvantul Si-a asumat firea omeneasca si a indumnezeit-o. Aceasta s-a facut prin impreuna-lucrarea Maicii Lui. Prin desavarsita ei daruire lui Dumnezeu "cea a tuturor oamenilor tarana, in trup lui Dumnezeu iarasi s-a zidit".

Trupul lui Hristos este radacina cea noua, care aduce vlastarelor ei viata vesnica si nestricaciunea. De la Hristos, care are plinatatea harului dumnezeiesc, se da oamenilor harul indumnezeitor. Si pentru ca Hristos Si-a luat trupul din Preasfanta Lui maica, ea a devenit simbol al Bisericii si maica a credinciosilor. Astfel oamenii sunt legati de Dumnezeu si intreolalta ca frati ai lui Hristos si copii ai Maicii Lui.
Prin Hristos omul nu se reintoarce, simplu, la starea in care se afla inainte de caderea lui, ci este dus mult mai sus. Aceasta noua stare este aratata prin inaltarea lui Hristos. Inaltarea, ca de altminteri intreaga viata a lui Hristos, nu este o chestiune a Sa personala, ci aratare a slavei omului celui nou. Inaltarea lui Hristos a slobozit firea omeneasca de necesitatea lumeasca si a ridicat-o la fericirea imparatiei lui Dumnezeu.

Astfel a devenit "Parintele veacului ce va sa vina". Hristos, ca si "chip al Dumnezeului Celui nevazut", deschide omului celui zidit "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu calea indumnezeirii, care este si calea adevaratei libertati. Iar acest dar al lui Hristos este adus omului prin icoana Lui cea dupa fire: Duhul Sfant, Duhul libertatii. Intrucat fiecare om este faptura "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu, are inlauntrul lui dorinta indumnezeirii, care adesea se manifesta in formele cele mai paradoxale si contradictorii. Dorinta aceasta este in cele din urma dorire de Hristos, catre Care omul isi are dintru inceput raportarea sa.

Omul este chemat sa impreuna-lucreze cu harul lui Dumnezeu, pentru a fi dus la indumnezeire. Fara aceasta conditie indumnezeirea nu este cu putinta. Iar aici este scoasa in evidenta marea raspundere a crestinului. Daca pentru omul care nu are legatura cu Hristos pricina pacatului a fost si este pofta propriei deificari, pentru crestin pricina pacatului a fost si este neglijarea sau nelucrarea harului dat de Dumnezeu, care indumnezeieste omul. Iar daca pacatului omului care a trait inainte de sau departe de Hristos i se poate gasi o oarecare justificare considerandu-se valoarea tintei urmarite, pacatul crestinului isi ia intreaga lui gravitate si intregul lui tragism de la inaltimea si maretia darului trecut cu vederea.

Indumnezeirea omului vine ca rod al asemanarii lui cu Hristos. Fara imitarea vietii lui Hristos nu este cu putinta desavarsirea si indumnezeirea omului. In traditia patristica se disting de obicei trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti: a) curatirea, b) luminarea si c) indumnezeirea. In primul stadiu omul se curateste de patimi, pe cand in cel de al doilea este luminat si cunoaste ratiunile celor ce sunt, care la randul lor duc la Dumnezeu-Cuvantul. In fine, in cel de al treilea stadiu se infaptuieste unirea cea dupa har a omului cu Dumnezeu si asemanarea lui cu El, indumnezeirea. Distingerea acestor trei stadii ale desavarsirii spirituale nu trebuie perceputa mecanic, ci tipologic. De altfel nici unul dintr-aceste trei stadii nu este rupt de celelalte doua, ci este organic legat de ele, si fiecare stadiu ce urmeaza il presupune pe cel precedent.

Totodata trebuie amintite si cele trei stadii sau perioade ale vietii spirituale, pe care le deosebeste staretul Sofronie: a) perioada chemarii, care de obicei este scurta si bogata in trairi duhovnicesti, b) perioada retragerii harului sau a parasirii dumnezeiesti, care este extinsa si potrivita incercarii credinciosiei omului fata de Dumnezeu si c) perioada reintoar*cerii harului, care este mai bogata in trairi duhovnicesti decat prima si statornica. Distinctia aceasta prezinta extrem de limpede unitatea celor trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti si caracterul tipologic al distingerii lor.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Capy

@Ioan Cezar,
Recomandare mea este, să-ţi lămureşti ţie personal, ce înseamnă expresia "după chipul şi asemanarea lui Dumnezeu". Dacă vrei să dezvolţi o astfel de discuţie, deschide un topic separat pe această temă.

Dacă discutăm despre persoană ajungem, vrem nu vrem, şi la problema "chipului" şi a "asemănării". Credeam că e evident acest lucru şi că nu e nevoie să aducem noi argumente pentru ceva ce ţine de domeniul evidenţei.
În teologia ortodoxă (probabil că şi în celelalte confesiuni e la fel, deşi sunt diferenţe majore de înţelegere) nu putem rupe cugetarea persoanei de "chip şi asemănare". Persoana este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Nu sunt sigur că şi individul ar fi...
Accepţiunea termenului de persoană nu se reduce numai la nivelul de maximă abstractizare la care, din raţiuni care ţin de constituirea conştiinţei dogmatice a Bisericii şi de formularea unor conţinuturi ale acesteia, au recurs unii gânditori creştini precum Sfântul Ioan Damaschin (prezintă categoria de persoană în sens absolut). Persoana, când ne referim la omul viu în carne şi oase, înseamnă şi altceva.
Am găsit de folos trimiterea la "chip şi asemănare" pentru a lămuri, cumva, raportul dintre persoană şi individ. Încercam oarecare distincţie între cei doi termeni şi realităţile desemnate de ei prin apelul la un criteriu ajutător.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Capy

Atunci cand ne-a creat, Dumnezeu ne-a dat cele mai de sus, adica chipul si asemanarea, dar noi nu le-am pastrat, ci le-am pierdut. (Vlădica Hierotheos Vlachos)

Dubioasă afirmaţie.
*

Pe de altă parte, un autor scrie foarte frumos aici:
... pentru a nu mai eşua într-o definiţie substanţialistă a persoanei (s.m.), ar trebui să încetăm să mai întrebăm "ce este persoana?", întrebând în schimb, "cum apare persoana?" Aceasta pentru că apariţia persoanei nu este doar simplu mijlocită de un text teologic; dacă ar fi aşa, am fi "cei mai de plâns dintre oameni" (I Cor. 15, 14-19). Inefabilitatea persoanei nu ar trebui să ţină aşadar de o presupusă limitare a ei la domeniul gândirii, ci de însăşi condiţiile arătării ei (adeseori de altfel, urma ei se pierde în gândire). Dimpotrivă, textul este produs de faptul arătării persoanei. Ca orice mărturie, textul este consecinţa unei epifanii, a unei arătări; este răspunsul la o somaţie. Prin urmare, textul nu "arată" persoana, ci întotdeauna faptul că ea s-a arătat. Dar ce înseamnă că "persoana" se arată? Această ultimă întrebare reprezintă de fapt obiectivul precis al lucrării de faţă şi interesul personal mai vechi al autorului.
http://www.nistea.com/eseuri/gheorgh...e-persoana.htm


Iar aici e de-a dreptul minunat formulat:
"pentru a fi întreg, omul trebuie să poarte "chipul" omului "ceresc", adică cel al lui Hristos (1 Cor. 15, 49), să ajungă "la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos" (Efes. 4, 14), şi aceasta "ca el să nu mai fie prunc" (Efes. 4, 14). Pentru Pavel, majoratul omului coincide cu hristificarea lui".[12]

De altfel, aşa îmi şi reprezint procesul personalizării, care este făcut posibil nu atât prin faptul că omul este "după chipul" aceasta fiind mai degrabă o condiţie pentru Întruparea Fiului, care a putut veni astfel "întru ale Sale" (In. 1, 11), ci mai ales pentru că, într-un fel, acest "chip" reprezintă conturul braţelor lui Dumnezeu, imprimat în vederea îmbrăţişării cu care am fost deja cuprinşi prin Întrupare.
Mai precis, după cum arată M. Rupnik, "omul se rosteşte prin Hristos, pentru că El este Persoana în care s-a realizat principiul iubirii în deplinătatea lui", cuprinzând adică natura umană în totalitatea ei. De aceea, omul nu poate fi gândit decât "înăuntrul categoriei Persoanei în sens absolut".[13] Ceea ce face totodată ca Hristos, în virtutea acestei intimităţi naturale cu noi (deofiinţă cu Tatăl şi deofiinţă cu noi), să fie găsit în chiar această umanitate: în fiecare om. Aceasta are consecinţa suplimentară că cel care iubeşte "umanitatea" reprezentată într-un om anume (umanitate care este într-o mai mare măsură a lui Hristos decât a omului respectiv), se realizează pe sine ca persoană prin această participare directă la Hristos, şi astfel, el personalizează pe mai departe, fiind, la măsurile lui, un hristos (s.m.).

[delia31]

În prealabil postat de Capy

omul nu este o fiinţă divino-umana.

hai, ca e clar ca in expresia pr. Savatie fiinta nu se refera la ousia. Are sens de faptura, creata sa devina mikrotheos, prin har, nu in fiinta.

În prealabil postat de Capy

De verme ce Mântuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Probabil că părintele a vrut să exprime altceva însă nu a găsit cuvintele potrivite la acel moment.

Nici Măntuitorul Hristos nu este o fiinţă divino-umană, cu atât mai puţin omul. Fiinţă divină este numai Dumnezeu (Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane). Iar Mântuitorul Hristos este o Persoană în două firi (esenţe, fiinţe), umană şi divină,

Hristos e o persoana in firea (fiinta) divina dar si in firea (fiinta) umana, dar, dupa tine, Persoana Lui unica nu e divino-umana.
Daca nu explici cu cuvintele tale, ce intelegi prin asumare, impropriere, a fi om desavarsit dar nu persoana divino-umana, eu,una nu inteleg rationamentul tau.
Pot sa te intreb ceva? Exista vreo nuanta teologica intre cele doua seturi de propozitii de mai jos? Daca da, care anume, si care dintre ele exprima cel mai bine pozitia ta?
1. Hristos e om desavarsit
2. Hristos e omul desavarsit

al doilea set
1. Fiul e Persoană divină ( si inainte de Intrupare si dupa Intrupare) ( articol nehotarat)
2. Fiul e Persoana divina a umanitatii (articol hotarat enclitic, arata in mod precis Cine)


Tu folosesti expresia Theanthropos? Referitor la scopul pt. care a fost omul creat, si anume indumnezeirea lui, ce termen care sa reflecte continutul firii si al ipostasului, ti se pare adecvat? om indumnezeit, persoana umana indumnezeita, ipostas uman deificat, hristophor, sfant sau cum?

p.s. numai eu nu inteleg logica lui Capy?