Nestorieni - A suferit Dumnezeu pe cruce?

[Capy]

Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Şi Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt şi din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu. Şi singurul iubitor de oameni se face mijlocitor între om şi Dumnezeu , fiind zămislit în preacuratul pântece al Fecioarei, nu din voinţă sau din poftă sau din legătură bărbătească sau din naştere voluptuoasă, ci de la Duhul Sfânt şi în chipul celei dintâi faceri a lui Adam. Şi se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră şi făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putinţă să dobândim mântuire. (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica)

Căci unul este Hristos şi una este persoana Lui, adică ipostasa. Şi totuşi are două firi, a Dumnezeirii şi a omenirii Lui. Aşadar, din Dumnezeire decurge în chip firesc slava care a fost comună fiecăreia din cele două firi din pricina identităţii ipostasei, iar din trup cele smerite, care sunt comune fiecăreia din cele două firi. Căci unul este şi acelaşi cel care este aceasta şi aceea, adică
Dumnezeu şi om, şi ale aceluiaşi sunt atât cele ale Dumnezeirii cât şi cele ale omenirii.

Dumnezeirea săvârşea minunile, dar nu le săvârşea fără trup; trupul, însă, pe cele smerite, dar nu fără Dumnezeire, în timp ce trupul pătimea, Dumnezeirea era unită cu El, cu toate acestea rămânea impasibilă şi săvârşea patimile cele mântuitoare. Şi în timp ce Dumnezeirea Cuvântului lucra, sfânta Lui minte era unită cu ea, gândind şi ştiind cele ce se săvârşeau.

Aşadar Dumnezeirea împărtăşeşte corpului măririle sale proprii, dar ea nu participă patimilor trupului. Căci n-a suferit trupul Lui prin Dumnezeire aşa după cum Dumnezeirea a lucrat prin trup. Trupul n-a fost decât un instrument al Dumnezeirii. Aşadar, chiar dacă din primul moment al zămislirii n-a fost nici cea mai mică despărţire între cele două firi, ci faptele fiecăreia din cele două firi au fost continuu ale unei singure persoane, totuşi cu nici un chip nu amestecăm pe acelea care s-au săvârşit în mod nedespărţit, ci cunoaştem din calitatea faptelor ale cărei din cele două firi este fiecare faptă.

Prin urmare, Hristos lucrează potrivit fiecăreia din cele două firi ale lui şi fiecare fire din cele două lucrează în El cu participarea celeilalte. Cuvântul, în virtutea stăpânirii şi puterii Dumnezeirii, lucrează cele ce sunt ale Cuvântului, toate câte sunt domneşti şi împărăteşti. Iar corpul lucrează pe ale sale, potrivit voinţei Cuvântului, care s-a unit cu el şi căruia îi aparţine. Corpul nu se mişcă spre efectele fireşti, nici nu se îndepărta şi evita de la sine pe cele dureroase sau pe cele care veneau din afară, ci corpul lui lucra aşa potrivit firii sale, prin faptul că voia Cuvântul şi îngăduia în vederea mântuirii să pătimească aceasta şi să săvârşească propriile sale activităţi pentru ca, prin faptele firii sale, să fie învederat adevărul.

Dar după cum, în chip suprafiinţial, a luat fiinţă născându-se din Fecioară, tot astfel lucrează şi cele omeneşti mai presus de om, mergând cu picioare pământeşti pe apă nestatornică, nu pentru că apa s-a prefăcut în pământ, ci pentru că, prin puterea suprafirească a Dumnezeirii Lui, apa şi-a pierdut calitatea ei de a mai curge şi n-a cedat greutăţii picioarelor materiale. Nu săvârşea în chip omenesc pe cele omeneşti, căci nu era numai om, ci şi Dumnezeu. Pentru aceea şi patimile Lui sunt de viaţă făcătoare şi mântuitoare. Şi nici nu lucra în chip dumnezeiesc pe cele dumnezeieşti, căci nu era numai Dumnezeu, ci şi om. Pentru aceea săvârşea minunile prin pipăit, prin cuvânt şi prin cele asemenea. (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica)

Hristos lucrează potrivit fiecăreia din cele două firi ale Lui, şi: fiecare din cele două firi lucrează în Hristos cu participarea celeilalte. Prin urmare firea dumnezeiască participă corpului care lucrează, prin faptul că prin bunăvoinţa voinţei dumnezeieşti i se îngăduie să sufere şi să facă cele ale Sale şi prin faptul că activitatea trupului este negreşit mântuitoare. Aceasta din urmă nu este opera activităţii omeneşti, ci a celei dumnezeieşti. Trupul participă la Dumnezeirea Cuvântului, care lucrează, pentru că săvârşeşte lucrările cele dumnezeieşti prin corp ca printr-un instrument şi pentru că unul este cel care lucrează atât dumnezeieşte cât şi omeneşte în acelaşi timp. (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica)