Izbavirea israeliților

[GMihai]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Faptul ca inca traiesc acum si vorbesc cu tine este doar dovada unui miracol in desfasurare, dovada a milei, dragostei si indurarii Lui pt ca, dpdv al pacatelor mele, pe care le-am facut liber si constient, trebuia ca securea pusa la radacina mea sa o taie demult.

Daca ma gandesc la toate pacatele mele si le compar cu suferintele prin care am trecut nu pot decat sa imi plec capul si sa ma cutremur de adancimea bunatatii Lui.

Şi. Pelerinule, un copil evreu care se îndreaptă împreună cu părinţii (sau după ei) spre camera de gazare de la Birkenau, ar putea să-şi însuşească şi el credinţa ta, exprimată în citatele de mai sus ?

Sau, să zicem, un tată care şi-a văzut copilul încă nenăscut, spintecat cu baioneta şi extras afară din pântecele mamei (sunt relatări în acest sens din Yugoslavia anilor 40); sau un copil care a asistat la vioalrea surorii sale de către tatăl lor (asta e din propria experienţă profesională) - toţi ăştia ar trebui să spună la fel, resemnaţi, că au meritat să treacă prin aceste suferinţe, ca pedeapsă pentru păcatele lor ? Şi, eventual, să se cutremure şi ei de adâncimea bunătăţii lui Dumnezeu, a milei şi dragostei Lui ?

E foarte frumos să credem că, în final, tot ce se întâmplă se întâmplă cu un scop final, mântuitor pentru toţi oamenii, aşa cum spui tu că crezi, dar, până una alta, există oameni care trec prin astfel de situaţi şi rămân marcaţi pe viaţă, cu sechele psihice, cu valorile iremediabil distruse, cu umanitatea alterată.

Este o vorbă: sătulul nu-i crede celui flămând.

Trecând peste cele de mai sus, îţi mulţumesc pentru intenţiile bune. Nu te grăbi să îmi răspunzi, meditează o vreme la cele pe care le-am scris.