Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

La Multi Ani!

Alin, si tuturor celor care citesc/posteaza pe acest forum! Un an nou fericit cu multe bucurii, si mai ales noi intelesuri bune. Sa fim cu totii mai bogati launtric!

-------------------

Un fenomen care este lipsit de o existenta proprie nu inseamna ca nu exista. Exista! Dar nu in sine si prin sine. Exista, dar relationat-dependent.

Aceasta este subtilitatea. Daca ar fi usor de inteles, atunci toate conflictele si tulburarile individuale/sociale ar fi disparut cu repeziciune.

Ori poate ar fi evoluat la un nivel şi mai distructiv.
La mulţi ani!
Şi nu mai raţionaliza atât, de dragul speculaţiilor sterile, bine?
Mai scoate şi tu urechea din cas(c)ă...:)

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ori poate ar fi evoluat la un nivel şi mai distructiv.
La mulţi ani!
Şi nu mai raţionaliza atât, de dragul speculaţiilor sterile, bine?
Mai scoate şi tu urechea din cas(c)ă...:)

La Multi Ani Ahilp!

"€œFear is the path to the dark side. Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering."

- Yoda

https://33.media.tumblr.com/baeab248...5h1uo1_400.gif

"Nu va temeti eu am biruit lumea!"

Iisus

În prealabil postat de florin.oltean75

"Nu va temeti eu am biruit lumea!"

Alde Yoda şi Jedi, cum înţelegeţi voi asta?

P.S. Textul sfânt este aşa: "... dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33)
Şi nu e vorba despre vreun eu, precum scrii. Ci despre Eu, Domnul, Dumnezeu Cel întrupat, răstignit şi înviat.
Şi nu e vorba despre legarea fricii, cât despre dezlegarea pasului pe Cale, despre îndrăzneala cea bună. Domnul nu ţine un discurs despre teamă, ci cultivă puterea iubirii de a vieţui în Hristos. Adică de a nu pune ochii minţii (ai inimii) pe piedici, scârbe, necazuri, ispitiri, încercări - ci pe Soarele vieţii, Hristos.
Sesizezi diferenţa?
Mai ia aminte, Florine, că versetul pe care îl citezi face parte dintr-un context foarte special. Şi se cere cugetat prin raportarea la acest context, nu rupt şi sucit aşa cum din păcate ai făcut şi faci de obicei.
Vezi acolo, în text, că în capitolul 16 este vorba despre Fiinţa Treimii, despre Duhul Adevărului, despre Fiul şi Tatăl precum şi despre metamorfoza întristării celei lumeşti în bucuria duhovnicească, aceasta venind din legătura sufletului omenesc cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apoi, în capitolul 17 urmează rugăciunea întreită a Domnului... E rugăciunea cu sânge pentru desăvârşirea în unime, pentru iubire sfântă.

Aşadar, cum înţelegi ce ai formulat?

[florin.oltean75]

Alde Yoda şi Jedi, cum înţelegeţi voi asta?

P.S. Textul sfânt este aşa: "... dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33)
Şi nu e vorba despre vreun eu, precum scrii. Ci despre Eu, Domnul, Dumnezeu Cel întrupat, răstignit şi înviat.
Şi nu e vorba despre legarea fricii, cât despre dezlegarea pasului pe Cale, despre îndrăzneala cea bună. Domnul nu ţine un discurs despre teamă, ci cultivă puterea iubirii de a vieţui în Hristos. Adică de a nu pune ochii minţii (ai inimii) pe piedici, scârbe, necazuri, ispitiri, încercări - ci pe Soarele vieţii, Hristos.
Sesizezi diferenţa?
Mai ia aminte, Florine, că versetul pe care îl citezi face parte dintr-un context foarte special. Şi se cere cugetat prin raportarea la acest context, nu rupt şi sucit aşa cum din păcate ai făcut şi faci de obicei.
Vezi acolo, în text, că în capitolul 16 este vorba despre Fiinţa Treimii, despre Duhul Adevărului, despre Fiul şi Tatăl precum şi despre metamorfoza întristării celei lumeşti în bucuria duhovnicească, aceasta venind din legătura sufletului omenesc cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Apoi, în capitolul 17 urmează rugăciunea întreită a Domnului... E rugăciunea cu sânge pentru desăvârşirea în unime, pentru iubire sfântă.

Aşadar, cum înţelegi ce ai formulat?

Pentru ca suntem plini de patimi, inlantuiti de o multitudine de atractii/respingeri, suntem si plini de frica lumeasca. Frica de a nu pierde un comfort, frica de esec, frica de a fi dispretuiti, respinsi, de a nu fi apreciati, de a fi lasati singuri, raniti...

Nu includ aici frica virtuoasa care este de fapt o precautie, o forma de intelepciune simtitoare, care realizeaza o cauzalitate a fericirii si suferintei.

Toate aceste frici lumesti se hranesc cu propria noastra ignoranta, cu starea de necunoastere a adevarului cu privire la natura realitatii, la natura eului/eurilor, cu perceptia noastra "alterata" cu privire la fenomene.

Pentru ca le exageram existentialitatea suntem prinsi intr-o adevarata drama, care presupune la un moment dat experimentarea unor suferinte intense.

http://giphy.com/gifs/3oxRmy2NDnzXvlGXny

Intelegerea lipsei existentei lor intrinseci ne elibereaza de coliziuni si ne permite sa accedem la o perceptie integrata, unitara a realitatii. "Mintea se aduna in ea insasi". Niciun fenomen nu ne mai poate diviza launtric, nu ne mai fura, nu ne mai absoarbe, nu ne mai poate amagi in vreun fel - fie prin atractie, teama sau repulsie.

Aceasta intelepciune nu este doar o simpla perceptie a goliciunii fenomenelor ci se simte launtric sub forma puritatii. O puritate, curatenie care ajunsa la desavarsire o numim "sfintenie". O stralucire imaculata launtrica, fara forme si imaginatii.

Insa la aceasta stare minunata nu putem ajunge fara Dumnezeu (Eul Ceresc), care este accesat prin diferite intelegeri (in crestinism, de exemplu, Impartasania cu semnificatiile ei asociate). Dumnezeu care se afla deja in noi insine, care nu trebuie cautat in alta parte.

În prealabil postat de florin.oltean75

Insa la aceasta stare minunata nu putem ajunge fara Dumnezeu (Eul Ceresc), care este accesat prin diferite intelegeri (in crestinism, de exemplu, Impartasania cu semnificatiile ei asociate). Dumnezeu care se afla deja in noi insine, care nu trebuie cautat in alta parte.

Florin, în Biserică Dumnezeu nu este accesat prin diferite înţelegeri dintre care alegi să dai exemplu tocmai Sfânta Împărtăşanie. Aceasta nu e un sistem de înţelesuri! Ci Sfânt Trupul şi Sângele Domnului. Care este mâncat şi este băut de către credinciosul creştin.
A te împărtăşi cu Hristos Cel din Sfânta cuminecătură nu înseamnă a înţelege despre. Ci a-L cunoaşte direct, nemijlocit! Cum? Aşa cum a poruncit El: "Luaţi, mâncaţi...!" Şi încă, actul e eclesial, e act al comuniunii, nu strict personal, individual.
Domnul nu spune, "luaţi, înţelegeţi", ci spune "Luaţi, mâncaţi...!". Nu propune un discurs asociat, nu ne oferă o hrană alcătuită din semnificaţii (deşi acestea sunt inevitabile, dar rămân fenomene secundare), ci e vorba despre a mânca, pur şi simplu, Trupul şi Sângele Domnului. A-L introduce în propria fiinţă, întru iertarea păcatelor şi sfinţire. Nu înţelegerea acestui fapt (care e o sfântă taină aflată mai presus de înţelegere) sfinţeşte şi mântuieşte, ci însăşi Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului oferă accesul în Împărăţie.

*
Iar cât priveşte formularea ta, că "Dumnezeu se află deja în noi înşine", eu zic că e cam pretenţios spus... În orice caz, sper că nu spui că Fiinţa Lui e deja în noi...! Cel mult lucrarea, harul sau anumite însuşiri omeneşti create după chipul Lui...
Dacă ai fi spus că Împărăţia Lui se află înlăuntrul nostru, ai fi dat, cel puţin, un verset din Evanghelie pe care îl puteam discuta. Cu referire la anumite însuşiri spirituale şi la un anumit fel de vieţuire. Dar aşa, rămâne să explici cum vine cu inovaţia asta, te rog. În ce fel se află deja Dumnezeu în noi înşine?

Toate cele bune!

[florin.oltean75]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Florin, în Biserică Dumnezeu nu este accesat prin diferite înţelegeri dintre care alegi să dai exemplu tocmai Sfânta Împărtăşanie. Aceasta nu e un sistem de înţelesuri! Ci Sfânt Trupul şi Sângele Domnului. Care este mâncat şi este băut de către credinciosul creştin.

A te împărtăşi cu Hristos Cel din Sfânta cuminecătură nu înseamnă a înţelege despre... Ci a-L cunoaşte direct, nemijlocit! Cum? Aşa cum a poruncit El: "Luaţi, mâncaţi...!" Şi încă, actul e eclesial, e act al comuniunii, nu strict personal, individual.

Domnul nu spune, "luaţi, înţelegeţi", ci spune "Luaţi, mâncaţi...!". Nu propune un discurs asociat, nu ne oferă o hrană alcătuită din semnificaţii (deşi acestea sunt inevitabile, dar rămân fenomene secundare), ci e vorba despre a mânca, pur şi simplu, Trupul şi Sângele Domnului. A-L introduce în propria fiinţă, întru iertarea păcatelor şi sfinţire.

Nu înţelegerea acestui fapt (care e o sfântă taină aflată mai presus de înţelegere) sfinţeşte şi mântuieşte, ci însăşi Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului oferă accesul în Împărăţie.

Presupun ca Sfanta Cuminecatura nu are o putere intrinseca mantuitoare, ci are putere de mantuire pentru ca cel care o mananca crede aceasta.

Daca bucatica de paine muiata in vin ar fi data unui ateu sau unei persoane de alta confesiune, care nu ar sti ca este cuminecatura, care nu ar avea nicio idee despre crestinism si ar inghiti-o ca pe o mancare fireasca - ma indoiesc ca cel care o mananca ar fi umplut de Har (in afara cazului in care evenimentul ar fi o lucrare a Proniei / efect karmic in budism).

Fundatia spiritualitatii este credinta. Credinta se bazeaza pe un set de rationamente si intelesuri nedemonstrabile. Amploarea si profunzimea lor depinde de la persoana la persoana, de varsta duhovniceasca in continuumul aceleiasi persoane.

Unii castiga Harul fara efort, cu o simplitate uimitoare a credintei, unii se nasc cu el, unii trebuie sa se nevoiasca foarte mult si poate primesc doar o mica farama, altii se nevoiesc cu multe rationamente si contemplatii - pentru fiecare situatia este diferita, functie de o multitudine de cauze si circumstante.

Iar cât priveşte formularea ta, că "Dumnezeu se află deja în noi înşine", eu zic că e cam pretenţios spus...


În orice caz, sper că nu spui că Fiinţa Lui e deja în noi...! Cel mult lucrarea, harul sau anumite însuşiri omeneşti create după chipul Lui...

Dacă ai fi spus că Împărăţia Lui se află înlăuntrul nostru, ai fi dat, cel puţin, un verset din Evanghelie pe care îl puteam discuta. Cu referire la anumite însuşiri spirituale şi la un anumit fel de vieţuire. Dar aşa, rămâne să explici cum vine cu inovaţia asta, te rog. În ce fel se află deja Dumnezeu în noi înşine?

Toate cele bune!

Este un mic repros care poate fi adresat Sf. Augustin, care ne descopera aceasta in lucrarea sa "Confesiuni"

"Tu te aflai inlauntrul meu..."

Am întrebat pamântul si el mi-a raspuns: „Nu sunt eu”; si tot asa mi-au raspuns si cele care se afla pe acesta. Am întrebat marea si adâncurile si târâtoarele cu sufletul viu si mi-au raspuns si ele: nu suntem noi Dumnezeul tau; cauta deasupra noastra. Am întrebat adierile diafane si aerul cu toti locuitorii sai, si el mi-a raspuns: „Anaximene se înseala, eu nu sunt Dumnezeu”. Am întrebat cerul, soarele luna si stelele, si ele mi-au raspuns: „Nici noi nu suntem Dumnezeul pe care tu îl cauti (…) El este cel care ne-a facut pe noi.”

Târziu de tot te-am iubit, o, tu frumusete atât de veche, si totusi atât de noua; târziu de tot te-am iubit.

Si iata ca tu te aflai înlauntrul meu, iar eu în afara, si eu acolo, în afara, te cautam si dadeam navala peste aceste lucruri frumoase pe care tu le-ai facut, eu, cel lipsit de frumusete.

----

Relatia suflet-Dumnezeu (eu mic - Eu Mare), modul in care se unesc, despartite fiind, nu poate fi inteles decat din perspectiva apofatica, adica avand intelegerea goliciunii eului.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Pentru ca suntem plini de patimi, inlantuiti de o multitudine de atractii/respingeri, suntem si plini de frica lumeasca. Frica de a nu pierde un comfort, frica de esec, frica de a fi dispretuiti, respinsi, de a nu fi apreciati, de a fi lasati singuri, raniti...

Nu includ aici frica virtuoasa care este de fapt o precautie, o forma de intelepciune simtitoare, care realizeaza o cauzalitate a fericirii si suferintei.

Pana aici ai oarecum dreptate.

Toate aceste frici lumesti se hranesc cu propria noastra ignoranta, cu starea de necunoastere a adevarului cu privire la natura realitatii, la natura eului/eurilor, cu perceptia noastra "alterata" cu privire la fenomene.

Aici e partea in care te inseli teribil.

Pentru ca le exageram existentialitatea suntem prinsi intr-o adevarata drama, care presupune la un moment dat experimentarea unor suferinte intense.

Nici vorba, nu din cauza asta.
Iar terapia nu este a doua eroare, dupa cea a identificarii eronate a problemei.

Toate lucrurile sunt cat se poate de reale. Si dorintele sunt valide.
Gresita este insa intrebuintarea lor.
Care poate vine din necunoastere - dar nu necunoasterea unor concepte filosofice "budiste" aiuristice, ci a bunei lor intrebuintare.

Intelegerea lipsei existentei lor intrinseci ne elibereaza de coliziuni si ne permite sa accedem la o perceptie integrata, unitara a realitatii. "Mintea se aduna in ea insasi". Niciun fenomen nu ne mai poate diviza launtric, nu ne mai fura, nu ne mai absoarbe, nu ne mai poate amagi in vreun fel - fie prin atractie, teama sau repulsie.

Adica oferi o minciuna ca terapie pentru o intelegere gresita?
Sa fim seriosi.

Aceasta intelepciune nu este doar o simpla perceptie a goliciunii fenomenelor ci se simte launtric sub forma puritatii. O puritate, curatenie care ajunsa la desavarsire o numim "sfintenie". O stralucire imaculata launtrica, fara forme si imaginatii.

Nu ajungi la asa ceva (in sensul autentic) cu accese de imaginatie, indiferent cat de "filosofic" le ambalezi.

Insa la aceasta stare minunata nu putem ajunge fara Dumnezeu (Eul Ceresc), care este accesat prin diferite intelegeri (in crestinism, de exemplu, Impartasania cu semnificatiile ei asociate).

Eu cred ca incerci sa faci niste rezumate teribil de neinspirate.

Dumnezeu care se afla deja in noi insine, care nu trebuie cautat in alta parte.

Eroare, eroare, eroare.
De la ceva de genul i s-a tras si lui Lucifer.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Un fenomen care este lipsit de o existenta proprie nu inseamna ca nu exista. Exista! Dar nu in sine si prin sine. Exista, dar relationat-dependent.

Asa, si?

Aceasta este subtilitatea. Daca ar fi usor de inteles, atunci toate conflictele si tulburarile individuale/sociale ar fi disparut cu repeziciune.

Nu e nimic de inteles. Serios. Nimic util spiritual, oricum.