Sa vorbim despre prostie!

[delia31]

În prealabil postat de flying

Nu cumva asta e calea mai grea?Cred ca exista o cale mai simpla,mai usoara si e deschisa pentru toti: indiferent cat de prosti sau intelepti sunt. Arderea acestei etape(diagnosticarea) si trecerea directa spre cea de-a 2-a (cea mai importanta). Crezi ca e posibila?

Inteleg ce zici. Uite ce aveam in gand in prelungirea ideii de dinainte. Pentru a ma vindeca de o stare pe care constiinta mi-o indica ca fiind contrara firii, mai intai tre' s-o identific, s-o dibuiesc, s-o recunosc.
Daca nu e de tot anesteziata, constiinta inca mai palpaie si da oarece semne ca ceva nu-i in regula, dar daca nu am deprinderi introspective, nu prea poate spune cu precizie ce anume. (Cand zic deprinderi introspective, evident nu ma refer la contemplarea maladiva a proprie mizerii launtrice ca scop in sine).

Alteori insa, daca staruiesc in intunecime, constiinta insasi ma saboteaza, fiind in cardasie cu duhurile rautatii si atunci petrec mult si bine in nesimtire, amagindu-ma ca totul e ok.

Primul pas spre tamaduire e vointa de a iesi din negare, din starea obscura si amorfa in care nu-mi vad hibele, sau daca mi le indica altii, nu mi se par deloc pacate, prin urmare, in faza asta, nu le numesc in vreun fel anume. Ma simt bine asa, n-am nelinisti, nu am nimic de schimbat.

De ex., cazurile clasice de dependenti de droguri sau alcool. Pana sa ajunga sa iasa din patima, sunt in denial total, neaga orice diagnostic de adictie.
De abia cand in sfarsit pot sa admita, sa dea nume starii lor nefiresti care a facut asa ravagii "da, sunt alcoolic/dependent de drog" sau etc., de abia incepand de aici, vindecarea e posibila.

Dar sunt duhuri mult mai rele si stari mult mai perfide decat adictia de substante, si cu atat mai greu de tamaduit cu cat sunt mai greu de numit si recunoscut.