am nevoie de sfat

[sophia]

În prealabil postat de Mihailc

Sigur că da! Dar cu condiţia să nu încingeţi chef straşnic după botez! Cred că naşa chiar va fi mângâiată în durerea perderii tatălui, asumându-şi responsabilitatea de mărturisitoare în locul fetiţei dumneavoastră şi mamă duhovnicească pentru ea tot restul vieţii!

Eu n-as fi asa sigura. Depinde daca persoana in cauza este si va fi atunci in doliu. Depinde mult de ea si de starea ei sufleteasca si situatia ei si ar trebui s-o respectati.

În prealabil postat de sophia

Eu n-as fi asa sigura. Depinde daca persoana in cauza este si va fi atunci in doliu. Depinde mult de ea si de starea ei sufleteasca si situatia ei si ar trebui s-o respectati.

Problema s-a pus la modul dacă se poate, adică dacă există vreo regulă (canon) care ar putea opri botezul ţinând cont de împrejurări (un deces în familia naşei).

[sophia]

În prealabil postat de ovidiu b.

Problema s-a pus la modul dacă se poate, adică dacă există vreo regulă (canon) care ar putea opri botezul ţinând cont de împrejurări (un deces în familia naşei).

Numai cea care a pus intrebarea stie ce a vrut sa afle.
Tu ai dreptate, se poate sa fie asa pusa problema.
Eu nu stiu daca doliul interzice unei persoane a participa la o alta actiune in biserica. Totusi trebuie sa respectam si mortii.
Dar sunt situatii in care starea omului conteaza mai mult decat regula bisericeasca. In sensul ca si daca nu este interzis un lucru, daca persoana nu poate, nu poti s-o fortezi.

Si daca voi spuneti ca ai voie sa faci fapte crestinesti in biserica cand ti-a murit cineva, mai ales daca era o persoana apropiata (mama, tata, sot, copil), mie nu mi se pare corect. Adica nu stiu, inseamna ca nu ne pasa de cel decedat. Nu avem durere, nimic.
Eu n-as putea si nici n-as cere altuia sa faca asta.

Si sa spunem ca cei in cauza vor sa serbeze totusi cumva evenimentul, macar cu o masa la restaurant. Ei sunt in voie buna si trebuie totusi sa respecte nasii care sunt tristi. Cumva nu este in regula.

Stiu un caz cand o persoana in doliu a fost invitata la o nunta si a fost aiurea. Ea in negru, cu tristetile ei nu s-a simtit bine, lumea din jur putin deranjata in veselia lor.

[gpalama]

@ofemeie, poate e putin tarziu sfatul, tinand cont de postul initial

Eu as privi putin lucrurile putin altfel, poate dintr-o perspectiva mai optimista, putin altfel decat tine.

Ti-as recomanda sa faci cateva lucruri importante pentru tine si pentru viata ta.


1. Trebuie sa te apropii de Dumnezeu. Sa stii ca Dumnezeu este fundamentul, temelia vietii noastre.
Toti vor pleca de langa noi, Dumnezeu ramane langa noi intreaga viata. Nimic fara Dumnezeu in viata asta, altfel cadem in gropi mari din care nu mai iesim deloc.
Sa te duci sa te inchini in fiecare saptamana la o Biserica e suficient, dar sa incepi sa faci asta in fiecare saptamana. Si usor usor aduna cate putin la asta.


2. Fa rugaciune catre Dumnezeu si cere ajutor pentru tine si pentru copilul tau.
Draga mea, ai o viata in fata, o viata frumoasa.
Legat de sotul tau, sa stii ca toti oamenii suntem slabi, eu unul nu l-as judeca prea mult. Barbatii sunt extrem de slabi, asta e firea lor. Daca a fost si departe de tine...

Eu ti-as zice sa te rogi 40 de zile unui sfant drag tie, eu ti-as zice sfantului Spiridon, citeste Acatistul lui, si roaga-l daca se poate face ceva sa te ajute, daca nu sa te ajute sa-ti refaci viata. Si du-te la biserica in timpul asta. Si Dumnezeu o sa te ajute.

3. Ai o viata frumoasa in fata. Daca omul acela a decis lucrul asta pentru el, trebuie sa poti continua fara el.
Eu iti zic ca poti sa gasesti oameni deosebit de frumosi, poate mai seriosi, cu care sa ai o viata cum nu poti sa crezi.

O sa fie toate bine, ridica-te putin si tu, si cere si de la Dumnezeu sa te ajute, si lucrurile vor fi frumoase.

În prealabil postat de sophia

Si sa spunem ca cei in cauza vor sa serbeze totusi cumva evenimentul, macar cu o masa la restaurant. Ei sunt in voie buna si trebuie totusi sa respecte nasii care sunt tristi. Cumva nu este in regula.

Bucuria duhovniceasca a nasitului e diferita de bucuria lumeasca. Cu atat mai mult e diferita de tristetea lumeasca.
Si inca, bucuria duhovniceasca e leac bun pentru nefericirea lumeasca.


P.S. Sophia, poate iti va suna un pic straniu: simtamintele lumesti si cele duhovnicesti nu sunt de aceeasi natura, nici nu au "loc" in aceleasi camari ale mintii.
Casa sufletului e mai mare decat credem, desi incaperile ei comunica prin coridoare secrete, mai mult sau mai putin intortocheate.
Ce-ai zice daca ti-as spune ca, la propriu, locul unde se petrec intamplarile duhovnicesti (de pilda bucuria Botezului) e pe fundul unui mare ocean, intr-un castel nemaivazut pe pamant dar asemanator cu acelea desenate in cartile de povesti pentru copii? E un castel pazit de un capcaun si de mama lui si, ca sa scapi de acolo, musai tre sa tai din picior cate o halca de carne pe care sa o pui in cioc, la rastimpuri, gheonoaiei...

[sophia]

Poate ca ai dreptate.
Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

Eu nu inteleg asta.
Eu stiu ca daca mi-ar muri cineva drag mi-ar trebui un pic de timp. N-as putea sa ma duc o vreme sa ma bucur, sa petrec, sa ma bucur (indiferent de cel fel).
Mi-ar trebui timpul asta si respectul fata de fiinta pierduta.
Si asta ar in acelasi timp si respect pentru fiinta draga pe care o botez/cunun. Sa ma duc acolo cu sufletul usor si cu gandul numai la ceea ce fac atunci.

În prealabil postat de sophia

Poate ca ai dreptate.
Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

Eu nu inteleg asta.
Eu stiu ca daca mi-ar muri cineva drag mi-ar trebui un pic de timp. N-as putea sa ma duc o vreme sa ma bucur, sa petrec, sa ma bucur (indiferent de cel fel).
Mi-ar trebui timpul asta si respectul fata de fiinta pierduta.
Si asta ar in acelasi timp si respect pentru fiinta draga pe care o botez/cunun. Sa ma duc acolo cu sufletul usor si cu gandul numai la ceea ce fac atunci.

Da, inteleg. Si e firesc ce spui. Doliul, ca fapt psihologic, are legile, constrangerile, solicitarile lui.
Numai ca tocmai in fata doliului putem sa meditam mai cu folos la cele duhovnicesti si putem lucra talantul credintei.
Avem Scriptura, avem Parintii, avem fratii crestini, avem preotul, avem de voim toata Cultura Duhului gata sa ni se ofere. Avem, adica, Biserica tocmai pentru a face fata intalnirii cu moartea.
Una e suferinta omului firesc fata de o pierdere semnificativa, alta e trairea duhovniceasca inaintea mortii. Alte intelesuri, alte repere, alte sensuri, alte trairi.

Despre bucuria duhovniceasca au scris multi oameni imbunatatiti. Ma astept sa ai la indemana literatura crestina pe tema asta. De exemplu "Bucuriile credintei", autor Teofil Paraianu.
Eu nu am de spus prea multe, cand vreau sa inteleg mai bine cum e cu cele duhovnicesti citesc cartile potrivite. Poti face si tu asta si cred ca ai avea mult de castigat.

Sunt carti scrise de oameni tot pentru oameni. Asa ca argumentul "eu sunt doar om" nu prea inseamna nimic in fata altor oameni. Cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu. Si sfintii sunt oameni, si eu sunt om, si tu esti om. Nu aici e problema...

În prealabil postat de ahilpterodactil

Sunt carti scrise de oameni tot pentru oameni. Asa ca argumentul "eu sunt doar om" nu prea inseamna nimic in fata altor oameni. Cu atat mai putin inaintea lui Dumnezeu. Si sfintii sunt oameni, si eu sunt om, si tu esti om. Nu aici e problema...

Sau, poate, tocmai aici ar putea sa fie!
Anume, cum de-o fi devenit conditia omeneasca ... o scuza! Cum si de ce? Si la ce ajuta asta pe om.

[CristianR]

În prealabil postat de sophia

Dar nu inteleg notiunile. Eu sunt doar un om.
Ce inseamna pentru tine bucurie sau tristete duhovniceasca?
Cum le percepi adica si cum se diferentiaza de cele lumesti?

S-a vorbit despre un botez, respectiv despre bucuria ce îl însoțește.
Dacă te gândești că cel botezat se naște din nou și se îmbracă în Hristos, cum spune Biserica, primind adică viața Lui, dacă te gândești că prin asta el scapă de consecințele păcatului primordial – care este moartea veșnică – și devine făptură nouă, fiu al Tatălui ceresc, atunci te bucuri duhovnicește. E o bucurie a credinței, iar credința este dar al Duhului Sfânt, de aceea bucuria este duhovnicească.

Dacă te bucuri că împlinești o tradiție folositoare, ca pruncului să-i meargă bine și să fie ferit de rele în viață, că, iată, cu ocazia asta s-a strâns toată familia și ne bucurăm cu toții că ne vedem și petrecem cu mâncare, băutură, muzică, zgomot și dans – atunci te bucuri sufletește; și trupește.