Sinodul asupra familiei

[Mihnea Dragomir]

Sfantul Parinte a promulgat concluziile sinoadelor din ultimii doi ani asupra familiei in Exortatiunea Apostolica "Amoris Laetitia". Un document care trateaza si alte probleme conexe familiei, asa cum sunt educatia copiilor, probleme de biotehnologie aplicata la om, etc.

Cipofobii catolicismului pot rasufla usurati: nici de data asta autoritatea magisteriala nu a schimbat nimic din Sfanta Doctrina.

Pe de alta parte, si acest document sufera de aceeasi boala a documentelor de tip "Vatican 2". O lungime a textului neintalnita in nicio epoca anterioara, un limbaj, pe ici pe colo (si anume in partile esentiale) ambiguu, mai degraba ideologic decat teologic, departe de claritatea si precizia scolastica. Un accent pus pe domeniul subiectiv, ca si cand realitatea nu ar fi ceea ce este, ci ceea ce e perceput ca fiind.

[Mihnea Dragomir]

Comentand, intr-un interviu, documentul post-sinodal Amoris laetitia, Monseniorul Aillet, unul dintre episcopii traditionalisti din Franta (cu rodnice rezultate pastorale) declara, aproape poetic "Prin acest document, Sfantul Parinte ia la brat realitatea din teren".

Acuma, sa vedem unde o conduce. Presupunand ca realitatea din teren se lasa condusa la brat de Sanctitatea Sa.

[Ion Pop]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

, Monseniorul Aillet, unul dintre episcopii traditionalisti din Franta

Da Popii catolici sunt Necasatoriti si Nobili!

Mai nou si popii de la noi au inceput sa isi doreasca sa fie si ei nobili. De aceea atat schimbare.

[Valkorion]

Ion Pop, nu mai poluati si topicul asta cu marotele dvs., va rog frumos. Da? Se poate?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

... ca si cand realitatea nu ar fi ceea ce este, ci ceea ce e perceput ca fiind.

Ehe... Dilema veche!
Constrans deopotriva de datul ontologic precum si de subiectivitatea receptarii si interpretarii, omul tinde sa se rostogoleasca cand intr-o parte cand in alta... Uitind prea des ca subiectul cunoscator face si el parte din realitatea (care poate fi, intre anumite limite/repere/determinari) cunoscuta.

As reaminti o idee curioasa: realitatea (indeosebi cea sufleteasca) este si functie a perceperii ei subiective. "Obiectul" cunoscut se intrepatrunde cu subiectul cunoscator sau invers... O anumita fluiditate a "realitatii" se datoreaza subiectului cunoscator.
Dumnezeu nu este doar un dat, ci si un modelat. Olarul Se lasa modelat si El, de insusi vasul pe care il modeleaza.

E riscant pentru cunoastere si fiintare, in general, sa deosebim radical obiectul cunoasterii de subiectul cunoscator. Aceasta tendinta analitica a gandirii, acest soi de bisturiu nemilos, se cere mereu amendat, imblanzit, transfigurat...
Realitatea este un proces in dinamica neincetata, asa incat orice fixare a ei se refera deja la trecut, la ceva care ar fi putut fi si acum dar care, iata, deja nu mai este. Decat ca informatie despre ceva, decat ca poveste...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ehe... Dilema veche!
Constrans deopotriva de datul ontologic precum si de subiectivitatea receptarii si interpretarii, omul tinde sa se rostogoleasca cand intr-o parte cand in alta... Uitind prea des ca subiectul cunoscator face si el parte din realitatea (care poate fi, intre anumite limite/repere/determinari) cunoscuta.

As reaminti o idee curioasa: realitatea (indeosebi cea sufleteasca) este si functie a perceperii ei subiective. "Obiectul" cunoscut se intrepatrunde cu subiectul cunoscator sau invers... O anumita fluiditate a "realitatii" se datoreaza subiectului cunoscator.
Dumnezeu nu este doar un dat, ci si un modelat. Olarul Se lasa modelat si El, de insusi vasul pe care il modeleaza.

E riscant pentru cunoastere si fiintare, in general, sa deosebim radical obiectul cunoasterii de subiectul cunoscator. Aceasta tendinta analitica a gandirii, acest soi de bisturiu nemilos, se cere mereu amendat, imblanzit, transfigurat...
Realitatea este un proces in dinamica neincetata, asa incat orice fixare a ei se refera deja la trecut, la ceva care ar fi putut fi si acum dar care, iata, deja nu mai este. Decat ca informatie despre ceva, decat ca poveste...

Cica un tip se duce la psiholog:
-Medicul meu a insistat să trec pe la dvoastră, spuse pacientul. Dumnezeu ştie de ce, căci eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, n-am griji...
-Hm, spuse psihologul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi de când aveti senzaţia asta?

........:)
Pai, da.