Credeti in reincarnare?

[Petru7]

În prealabil postat de Demetrius

Invierea este punctul de incheiere: viata vesnica, altfel spus, ”si la judecata nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viata.”

Unii oameni naivi, amăgindu-se văd în stadiul iluminării budiste o echivalență cu viața veșnică, cu învierea sufletului în unitate de Credința în Hristos și ascultare de poruncile Lui Dumnezeu. Stările sunt opuse, în cea orientală, păgână, starea iubirii din om este una egoistă, ai o iubire și o persoană care se iubește și se idealizează și se idolizează pe sine însuși mândrindu-se că prin strădania proprie, fără ascultare de cineva s-a realizat ori chiar a ascultat întocmai de alți neascultători și așa a ajuns iluminat asemenea budiștilor șaolin prin meditații și asceză, învățând din păcate, căderi și greșeli. E descrisă ca o stare de beatitudine și fericire nirvanică în care dacă ai ajuns atunci nu mai suferi și nu te mai reîncarnezi pentru că ai învățat ce era de învățat din greșeli încât acum poți să dai lecții altora ca un guru, ca un mare maestru KungFu care a învins Kharma. Ai iluzia că ai atins stadiul de ”iluminare”, de autoapărare războinică agresivă invincibilă, că ai ajuns ”sus” în olimp, la stadiul maxim de înțelepciune, de liniște și de pace interioară, de siguranță și încredere în forțele proprii. În stadiul final metempsihoza te amăgește dându-ți iluzia altruismului și lepădării de sine căci acum eul s-a dat ”zeilor” și a devenit parte componentă a eului unei haite, a unei rase superioare ariene care dă. În stadiul ultim amăgitul ”iluminat” crede că face parte din Dumnezeire. Dă tuturor și oricui din ”iubire” când defapt el face parte din tagma satano-masonică a creierelor ”geniale”, din clubul select al superiorilor exclusiviști care nu se mai reîncarnează și sunt ”infailibili” și care dau din lăudăroșenie ca să fie slăviți ei și iubirea lor de sine. Se simt atât de superiori în egoismul unității lor exclusiviste încât susțin că nu-i mai afectează nimic și nu le mai pasă de nicio suferință și-și permit orice capriciu păcătos și orice răutate trufașe fără remușcări și fără frica de vreo lege Kharmică și susțin că de aia sunt fericiți căci au ieșit din suferință aflându-se în starea asta de Nirvana (de refuz față de orice afară de ei), acolo unde practic s-au idolizat în rău și în desfrânarea iubirii lor de sine și de idoli. În Creștinism iubirea nu e orientată spre sine ci spre Dumnezeu și spre aproape iar stadiul învierii și a ieșirii din pâră, din judecată este tocmai faptul că înviind în Credință și ascultând nu de sine ci de Hristos omul a ieșit din minciună și din egoismul iubirii de sine idolizante și de acum lucrează așa ca Domnul Hristos: Adevărul, Dreptatea, Iubirea după poruncă și orice bine pe Cale încât devine izvor de lumină și de sănătate pentru cei din jur deci nu mai poate fi tras la răspundere și acuzat de cineva că ar face vreun rău. Dacă are totuși cineva nemulțumiri atunci n-are decât să ceară socoteală stăpânului acelui creștin și va răspunde acela sau Domnul pentru omul și slujitorul său. ”Pierdut era și s-a găsit, mort era și a înviat.” Nu-l mai acuză și nu-l mai trimite cineva în judecată căci s-a întors din căile lui cele rele. Odată ajuns la stadiul învierii, aici sau după marea trecere la cele veșnice nu ești ferit de dureri, de greșeli, de lacrimi, de suferință. Ești scăpat de judecată nu și de dureri. Suferința însă îți devine o fericire prin răbdare căci suferi în Har împreună cu Dumnezeu din iubire pentru cei drepți care suferă prigoniri, ispitiri, loviri și tot felul de nedreptăți și chinuiri. Nu fugi în buncăr și nu te bagi la căldurică ca să te iubești pe tine însuți în nepăsare de alții ca nu cumva să suferi ci rabzi până la extrem orice suferință și nu mai provoci suferință căci dragostea nu ar vrea să cadă și pe toate le rabdă și așa te desăvârșești și te înțelepțești învățând de la Dumnezeu. Înveți să nu mai fugi de cruce, de greu ci să rabzi cât mai mult prin Harul Domnului și nu prin lucrarea egoismului iubirii de sine care face asceze fachirice pentru slavă deșartă de sine folosind răbdarea la cunoaștință spre mândria numelui idolesc de om încrezut, semeț și trufaș. În Creștinism nu fugi de ghinionul și de răul care vine ci îl rabzi, fugi de lume, de păcate, de mândrie, de femeie, de trufie, de desfrânare și de orice prilej de sminteală dar nu fugi de datoriile împlinirii poruncilor lui Dumnezeu cu smerenie și umilință, nu fugi în munți sau în pustie ca să-ți cauți singur mântuirea așa ca lumea, așa ca religiile lumii, care oferă luxul și comoditatea și ”înțelepciunea” iluminaților ca ”vindecare” de stress prin satisfacerea grijilor păgâne ale egoismului ca o țintă, ca un scop, ca un ideal de îmbogățire și de realizare personală și de împlinire a vieții prin muncă și viclenie aplicată cu multă ambiție și invidie și stăruință după trândăvirea de mai trâziu, râvnind după luxul și odihna din concediile în locuri exotice, exclusiviste sau după ieșirea din activitate cu o pensie cât mai mare sau la umbra și siguranța materială a conturilor grase din bănci. Dacă fugi, atunci fugi la mănăstire, în munți sau în pustie ca să nu aduci suferință prin neascultarea și necredința ta și altora căci realizezi că ești prin păcatele și poftele tale o sursă de întuneric și un provocator de dureri, de suferințe și chinuri pentru cei pe care ar fi trebuit să-i iubești și să-i mântuiești prin prezența ta creștină în mijlocul lor. Fugi spre pocăință și nu ca să scapi de răspundere.

Reincarnarea are o singura directie de actiune: evolutia; reincarnarea in stadii deja depasite("de vierme, de muscă, de scorpion, de șarpe") este asemanatoare cu situatia unui elev repetent in clasa a VI-a care ar trebui sa repete clasa a II-a; cei care pomenesc astfel de exemple nu vor sa fie de buna credinta.

Despre ce reîncarnări mai vorbim dacă omul ajuns la stadiul de om încă mai evoluează? În ce stadiu superior se va mai reîncarna din moment ce a ajuns deja la stadiul de ființă umană? Se va reîncarna în supraoameni, în semizei, în zei, în dumnezei, în duhuri (rele ce se dau bune) ? Păi dacă este evoluție la metempsihotici atunci este și degenerare adică învoluție așa că cei ce nu învață din lecția vieții se vor reîncarna după cum susțin ei în stadii de viață inferioară, în viermi, muște, șerpi, viruși, etc, deci există și în teoriile lor cădere. Dacă faci rele și nu înveți în viața respectivă atunci ar trebui să cazi și să degenerezi oricât de evoluat ai fi fost în viețile anterioare. Nu este nicio rea credință a mea față de ei când spun că batjocura asta cu migrația sufletului în tot felul de alte forme de viață nu este o religie de la creator și nici un adevăr, nici o realitate de care nu scapi ci o amăgire. Nu așa se întâmplă în realitate ci reîncarnarea este o teorie amăgitoare inventată de duhurile rele ca să-ți amorțească vigilența și să-i crezi pe cei fraieriți care idolizând Dumnezeirea vor să nu mai asculte și vor să te lași și tu în neascultare pentru beatitudinea necredinței și ideii lor amăgitoare, că iată, nu mori niciodată ci te vei reîncarna în alte vieți până ajugi la stadiul iluminării care va fi starea cea mai superioară, așa ca o stare de viață veșnică unde nu vei mai avea nicio suferință. Crezând în teoriile astea false iubirea de sine din om este pe deplin satisfăcută și mulțumită din moment ce acolo nu te va mai afecta nimic și din moment ce fără să trebuiască să faci ceva oricum ajungi acolo cândva evoluînd. Practic omul se amăgește spunându-și că nu mai trebuie să asculte de Dumnezeu căci oricum îl vor învăța lecțiile cele crude ale vieții. Nu pricepe că viața asta care dă lecții fiind o viață păcătoasă se răzbună pe tine cu păcat ca să te ”învețe” minte și că practic tot de la păcatele vieții păcătoase și de la răzbunarea păcatelor ți se pare că înveți amăgindu-te că evoluezi. Deci în metempsihoză e vorba de evoluția omului spre păcatul ce devine un învățător ”iluminat” care dându-se Dumnezeu sau viață ”sfântă”, ascetică, te silnicește, te terorizează, te târește și ar vrea să te supună mândriei lui egoiste, ca să dai bir, slujire și închinare mândriei minciunii și răutății păcatului ce te lingușește ca să-ți fie păcatul plăcut, nemuritor, un idol puternic, bun și blând, o aureolă ”sfântă” pe capul tău. Toți metempsihoticii ”iluminați” sunt prezentați cu aureolă în jurul capului când defapt aureola o au doar sfinții și drepții, ca dar al dreptei Credințe și al Duhului Sfânt. Necredința, căci metempsihoza este o necredință, nu-ți poate dărui nicio aureolă. Superioritatea dumnezeiască de drept a sfinților umili și smeriți e folosită în teoriile asiatice ascetice spre amăgire și spre amăgirea iubirii de sine cu o superioritate trufașe, deșartă, ”darnică” ce dă orice inclusiv lecții de viață. Dacă vrem lecții de viață numai de la viață atunci ar fi normal să-L credem și să-L ascultăm pe Hristos care a dovedit mai mult ca oricine și ca orice ”iluminat” că este nu numai Calea și Adevărul ci și Viața însăși, căci a trecut fără păcat și fără greșală prin viață și a înviat și a dat sănătate și viață tuturor celor care au cerut și au crezut.

[Demetrius]

În prealabil postat de Petru7

Unii oameni naivi, amăgindu-se văd în stadiul iluminării budiste o echivalență cu viața veșnică, cu învierea sufletului în unitate de Credința în Hristos și ascultare de poruncile Lui Dumnezeu. Stările sunt opuse, în cea orientală, păgână, starea iubirii din om este una egoistă, ai o iubire și o persoană care se iubește și se idealizează și se idolizează pe sine însuși mândrindu-se că prin strădania proprie, fără ascultare de cineva s-a realizat ori chiar a ascultat întocmai de alți neascultători și așa a ajuns iluminat asemenea budiștilor șaolin prin meditații și asceză, învățând din păcate, căderi și greșeli. E descrisă ca o stare de beatitudine și fericire nirvanică în care dacă ai ajuns atunci nu mai suferi și nu te mai reîncarnezi pentru că ai învățat ce era de învățat din greșeli încât acum poți să dai lecții altora ca un guru, ca un mare maestru KungFu care a învins Kharma. Ai iluzia că ai atins stadiul de ”iluminare”, de autoapărare războinică agresivă invincibilă, că ai ajuns ”sus” în olimp, la stadiul maxim de înțelepciune, de liniște și de pace interioară, de siguranță și încredere în forțele proprii. În stadiul final metempsihoza te amăgește dându-ți iluzia altruismului și lepădării de sine căci acum eul s-a dat ”zeilor” și a devenit parte componentă a eului unei haite, a unei rase superioare ariene care dă. În stadiul ultim amăgitul ”iluminat” crede că face parte din Dumnezeire. Dă tuturor și oricui din ”iubire” când defapt el face parte din tagma satano-masonică a creierelor ”geniale”, din clubul select al superiorilor exclusiviști care nu se mai reîncarnează și sunt ”infailibili” și care dau din lăudăroșenie ca să fie slăviți ei și iubirea lor de sine. Se simt atât de superiori în egoismul unității lor exclusiviste încât susțin că nu-i mai afectează nimic și nu le mai pasă de nicio suferință și-și permit orice capriciu păcătos și orice răutate trufașe fără remușcări și fără frica de vreo lege Kharmică și susțin că de aia sunt fericiți căci au ieșit din suferință aflându-se în starea asta de Nirvana (de refuz față de orice afară de ei), acolo unde practic s-au idolizat în rău și în desfrânarea iubirii lor de sine și de idoli. În Creștinism iubirea nu e orientată spre sine ci spre Dumnezeu și spre aproape iar stadiul învierii și a ieșirii din pâră, din judecată este tocmai faptul că înviind în Credință și ascultând nu de sine ci de Hristos omul a ieșit din minciună și din egoismul iubirii de sine idolizante și de acum lucrează așa ca Domnul Hristos: Adevărul, Dreptatea, Iubirea după poruncă și orice bine pe Cale încât devine izvor de lumină și de sănătate pentru cei din jur deci nu mai poate fi tras la răspundere și acuzat de cineva că ar face vreun rău. Dacă are totuși cineva nemulțumiri atunci n-are decât să ceară socoteală stăpânului acelui creștin și va răspunde acela sau Domnul pentru omul și slujitorul său. ”Pierdut era și s-a găsit, mort era și a înviat.” Nu-l mai acuză și nu-l mai trimite cineva în judecată căci s-a întors din căile lui cele rele. Odată ajuns la stadiul învierii, aici sau după marea trecere la cele veșnice nu ești ferit de dureri, de greșeli, de lacrimi, de suferință. Ești scăpat de judecată nu și de dureri. Suferința însă îți devine o fericire prin răbdare căci suferi în Har împreună cu Dumnezeu din iubire pentru cei drepți care suferă prigoniri, ispitiri, loviri și tot felul de nedreptăți și chinuiri. Nu fugi în buncăr și nu te bagi la căldurică ca să te iubești pe tine însuți în nepăsare de alții ca nu cumva să suferi ci rabzi până la extrem orice suferință și nu mai provoci suferință căci dragostea nu ar vrea să cadă și pe toate le rabdă și așa te desăvârșești și te înțelepțești învățând de la Dumnezeu. Înveți să nu mai fugi de cruce, de greu ci să rabzi cât mai mult prin Harul Domnului și nu prin lucrarea egoismului iubirii de sine care face asceze fachirice pentru slavă deșartă de sine folosind răbdarea la cunoaștință spre mândria numelui idolesc de om încrezut, semeț și trufaș. În Creștinism nu fugi de ghinionul și de răul care vine ci îl rabzi, fugi de lume, de păcate, de mândrie, de femeie, de trufie, de desfrânare și de orice prilej de sminteală dar nu fugi de datoriile împlinirii poruncilor lui Dumnezeu cu smerenie și umilință, nu fugi în munți sau în pustie ca să-ți cauți singur mântuirea așa ca lumea, așa ca religiile lumii, care oferă luxul și comoditatea și ”înțelepciunea” iluminaților ca ”vindecare” de stress prin satisfacerea grijilor păgâne ale egoismului ca o țintă, ca un scop, ca un ideal de îmbogățire și de realizare personală și de împlinire a vieții prin muncă și viclenie aplicată cu multă ambiție și invidie și stăruință după trândăvirea de mai trâziu, râvnind după luxul și odihna din concediile în locuri exotice, exclusiviste sau după ieșirea din activitate cu o pensie cât mai mare sau la umbra și siguranța materială a conturilor grase din bănci. Dacă fugi, atunci fugi la mănăstire, în munți sau în pustie ca să nu aduci suferință prin neascultarea și necredința ta și altora căci realizezi că ești prin păcatele și poftele tale o sursă de întuneric și un provocator de dureri, de suferințe și chinuri pentru cei pe care ar fi trebuit să-i iubești și să-i mântuiești prin prezența ta creștină în mijlocul lor. Fugi spre pocăință și nu ca să scapi de răspundere.

Abia acum mi-am dat seama ca Moroco a scris acest mesaj chiar daca a semnat cu Petru7 si imi este cat se poate de limpede ca doar Moroco poate avea atata incrancenare incat sa nu realizeze cum secontrazice singur in afirmatiile aceleiasi fraze.
Dovada este ca Moroco scriind un mesaj si-a multumit lui insusi ca Petru7 l-a citit si pe deasupra l-a si inteles:

În prealabil postat de Moroco

Ma mir ca citeste si mai si intelege cineva ce scriu (sper conform adevarului divin), iti dai si dumneata seama cum fac oamenii ...

Bine-nteles ca el singur s-a intelesfiindca si eu am citit, dar eu n-am inteles.
Oricum, limbajul tau habotnic este inconfundabil, Moroco.
Am boldat(citand doar din prima jumatate) contradictia despre care nu-ti dai seama nici acum, dar iti voi explica despre durere sau lacrimi ca ele nu mai exista dincolo de moarte fiindca sufletul nu mai are trup. Suferinta este legata de trup fiindca toate durerile sufletesti sunt generate de porniri trupesti pe care omul le-a dobandit din viata trupeasca, iar dupa viata trupeasca ele dispar ramanand la inima ca invataturi doar sentimentele(pozitive sau negative) pe care experientele trupesti le-au format. Aceste sentimente din inima genereaza in viata urmatoare cel putin predispozitii, daca nu chiar virtuti sau metehne, in functie de experientele initiale: ziditoare respectiv desarte.

De indata ce omul moare, are loc imediat judecata particulara prin evidentierea aurei sufletesti pe care se vad "increngate" toate faptele vietii sale comparativ cu destinul preconizat anterior si asftel se stabilesc tot atunci coordonatele viitoarei experiente de matuire care vor incepe de indata ce in harta astrala solara va figura o pozitie astrala in deplina concordnata cu destinul recalibrat.
In viata de dupa moarte, sufletul eliberat de "orbirea" trupeasca isi vede imediat in acel mediu minunat contrastul aurei sale murdare si-si da seama ca numai in trup se poate mantui (isi poate curata aura) si nu-si mai doreste altceva decat sa intre cat mai repede in orice trup i se pune la dispozitie ca sa se mantuiasca.
Lui nu i se da sa aleaga nicio varianta, ci i se stabileste fara echivoc la judecata un anumit destin; el stie ce urmeaza sa traiasca, e in cunostinta de cauza cu destinul sau fiindca dincolo sufletul are vedere neingradita(vezi bogatul nemilostiv), insa in trup ajuns el uita absolut tot.

[Petru7]

În prealabil postat de Demetrius

Abia acum mi-am dat seama ca Moroco a scris acest mesaj chiar daca a semnat cu Petru7 si imi este cat se poate de limpede ca doar Moroco poate avea atata incrancenare incat sa nu realizeze cum secontrazice singur in afirmatiile aceleiasi fraze.

Ți-ai dat seama că în aceiași frază mă contrazic? Atunci e clar că mă vezi în mintea ta ca fiind userul Moroco. Dacă mi-am permis să scriu mult așa ca alții, dacă m-a luat valul explicării că metempsihoza e învățătură falsă și greșești grav dacă o aplici în viața ta nu înseamnă că aș fi altcineva decât Petru7.

Confuzia și amestecul toxic sunt specifice celor care îl iau drept reper pe Mircea Eliade crezând că toate religiile și toate căile sunt similare, că duc în același loc și că doar iubirea contează. Contează și Calea și Adevărul și Viața dusă deci contează iubirea, aia care e iubire în Dumnezeu, care are Credință și care este credincioasă, aia contează. Iubirea egoistă sau iubirea de sine sau iubirea desfrânată, necredincioasă, pătimașă, răzbunătoare pare și ea iubire dar e altceva, e un demon, e dragonul roșu.

În fraza bolduită nu e nicio contradicție ci mă gândesc că poate tu îți închipui învierea propovăduită de iudeo-creștini ca pe o nirvana și o veșnicie idolească, un fel de rai al fericirii desfrânării unde ai toate pilele din lume și unde ești idolizat ca fiind un fel de zeu iluminat ”înțelept”.

Sper să apară Moroco să mai dialoghez cu el că măcar am văzut că el înțelege textele aflate în discuție. Dacă nu poți pricepe o frază așa de simplă, nu mă mir că mă confunzi în mintea ta cu el.

Dovada este ca Moroco scriind un mesaj si-a multumit lui insusi ca Petru7 l-a citit si pe deasupra l-a si inteles:
Bine-nteles ca el singur s-a intelesfiindca si eu am citit, dar eu n-am inteles.
Oricum, limbajul tau habotnic este inconfundabil, Moroco.

Nu i-am mulțumit ci din câte îmi amintesc i-am spus că îmi plac textele lungi și oamenii care-și asumă un text și au răbdare să scrie, să înțeleagă. Asta am vrut să spun când i-am spus că am citit pe diagonală și am înțeles mesajul tainic și adevărul de dincolo de text, tâlcul adânc al învățăturii creștine. Nu aș fi avut de ce să mulțumesc unui user, mai ales dacă scrie texte lungi, că nu e plăcut să fi nevoit să citești atât de multe detalii și explicații inutile. Dar iată că dacă am scris și eu un text lung repede m-ai confundat cu el, tot așa cum confunzi creștinismul cu metempsihoza și reîncarnarea. Poate că există asemănări de limbaj, dar deosebiri nu găsești? Deosebiri de gândire, de exprimare, de structură, de formă și de fond a propozițiilor și frazelor? Poate că exact asta am și urmărit. Am văzut că ești căzut în păgânismul asiatic metempsihotic și am dorit să-ți arăt că pot scrie și eu foarte lung, împrumutând limbajul altora ca lupul care și-a ascuțit limba la ursul din pădure, preluînd frazare și întortochere de la Moroco și iată că în mintea ta am fost același deci iată că ai naivitatea iezilor mai mari care n-au ascultat de mămica lor și au fost mâncați dacă au deschis lupului, în cazul nostru, metempsihozei. Sper că nu te superi dacă îți arăt problema pe care trebuie să o rezolvi. Amestecul religiilor și credințelor, a căilor și a ”adevărurilor” e o beutură lumească a pierzării. E vinul pierzării de care părinții, sfinții ne sfătuiesc să ne păzim!

Am boldat(citand doar din prima jumatate) contradictia despre care nu-ti dai seama nici acum, dar iti voi explica despre durere sau lacrimi ca ele nu mai exista dincolo de moarte fiindca sufletul nu mai are trup.

Ai auzit despre plânsul sufletelor din iad? Sfinții plâng și ei și Dumnezeu plânge împreună cu ei de asemenea chiar dacă este Duh. Este una din cele 9 fericiri. Fericiți cei ce plâng pentru că ei se vor Mângâia. Dragostea suferă cu lacrimi și cu dureri pentru cederile sale și pentru cei ce pier căci ar vrea să nu cadă și să nu se piardă niciunul. Dragostea îi cheamă pe toți acasă din lume la neprihănire suferind mult că oamenii sunt surzi și împietriți în diferite rătăciri și pierzări.

Suferinta este legata de trup fiindca toate durerile sufletesti sunt generate de porniri trupesti pe care omul le-a dobandit din viata trupeasca, iar dupa viata trupeasca ele dispar ramanand la inima ca invataturi doar sentimentele(pozitive sau negative) pe care experientele trupesti le-au format.

Dacă suferința ar fi legată doar de trup atunci ce rost ar mai avea să asculți de Hristos cât timp ești în viață, ce rost ar mai avea să Crezi dacă după moarte toate suferințele dispar? Nu pricepi că idei și pilozofii din astea propovăduiește cel rău ca să te anestezieze pentru ca să nu mai faci nimic pentru sufletul tău aici păcălindu-te că așa pile mari o să ai și dincolo, așa cum ai aici, te învață să crezi că așa cum nu suferi aici nemai ascultând așa o să ai pile și dincolo încât nu o să trebuiască să asculți căci o să te mântuie următoarea viață. Bogatul nemilostiv a simțit pe sufletul lui că a fost o amăgire toată viața lui dusă în huzur și în bogăție, în privilegii și pile. Dincolo a avut parte de focul trufiei și de deșertul în care se mistuia și se ostenea cumplit încât brusc a devenit bun pentru el chiar degetul cel bubos al lui Lazăr. Cerea părintelui Avraam să-l trimită pe Lazăr să-și moaie degetul în apă și să vină să i-l bage lui în gură, să-i picure pe limbă ca să-i astâmpere setea. Deci iată chinuri grele, ”trupești” (sete de apă și de iubire de Dumnezeu și de credință, de neprihănire) după trecerea la cele veșnice.

Aceste sentimente din inima genereaza in viata urmatoare cel putin predispozitii, daca nu chiar virtuti sau metehne, in functie de experientele initiale: ziditoare respectiv desarte.

De ce să se mai lamenteze bogatul nemilostiv ajuns în iad dacă pentru el urma imediat o nouă viață, pile, huzur, un nou destin scris pentru el de alții ca în Matrix ? Ce rost mai avea să plângă, să se vaite, să ceară, să-și facă griji pentru sufletele neamurilor sale care nu credeau nici ele în Moise și în prooroci și după cum se vede astăzi nici dacă a înviat cineva din morți?

De indata ce omul moare, are loc imediat judecata particulara prin evidentierea aurei sufletesti pe care se vad "increngate" toate faptele vietii sale comparativ cu destinul preconizat anterior si asftel se stabilesc tot atunci coordonatele viitoarei experiente de matuire care vor incepe de indata ce in harta astrala solara va figura o pozitie astrala in deplina concordnata cu destinul recalibrat.

Ce convenabil. Ce lipsit de griji poți să fi ca om crezând amăgirile orientale. N-ai nimic de crezut pe pământ în Dumnezeu, n-ai nimic de făcut, de iubit, de respectat și de ascultat decât să aștepți viitoarea reîncarnare.

In viata de dupa moarte, sufletul eliberat de "orbirea" trupeasca isi vede imediat in acel mediu minunat contrastul aurei sale murdare si-si da seama ca numai in trup se poate mantui (isi poate curata aura) si nu-si mai doreste altceva decat sa intre cat mai repede in orice trup i se pune la dispozitie ca sa se mantuiasca.

Cum o să-l mântuie trupul, o nouă viață trupească, dacă după o viață completă, în aură, se văd toate suferințele pricinuite de pornirile sale trupești? Nu e o contradicție la tine care crezi în căile și adevărurile amăgitoare? Te citez: ”Suferinta este legata de trup fiindca toate durerile sufletesti sunt generate de porniri trupesti pe care omul le-a dobandit din viata trupeasca.” Deci deși răul și toate relele se datorează pornirilor trupești cu toate astea o nouă viață trupească îl va mântui. Cum? Cu o generare de mai multe porniri rele datorate viitorului trup. Asta-i calea spre iad și dumneata o numești mântuire?

Lui nu i se da sa aleaga nicio varianta, ci i se stabileste fara echivoc la judecata un anumit destin; el stie ce urmeaza sa traiasca, e in cunostinta de cauza cu destinul sau fiindca dincolo sufletul are vedere neingradita(vezi bogatul nemilostiv), insa in trup ajuns el uita absolut tot.

Ce convenabil, este judecat, i se stabilește un nou destin pe care omul îl știe căci vede neîngrădit, dar i se pune lampa în ochi și uită tot ca în filmul cu extratereștrii ”oameni în negru” și omul se reîncarnează ca să se mântuie.

Nu cred că există reîncarnare și mântuirea prin revenirea în trup a sufeltului ci după moarte toate sufeltele din iad așteaptă ziua învierii tuturor morților. Până atunci doar Domnul Hristos cu sfinții poate să învie pe cineva în mod particular, înclusiv cu trupul.

Doar sfinții sau Mântuitorul poate reveni din morți în sensul cel drept al învierii, ca ascultare de Dumnezeu. Restul sunt moroi, strigoi, duhuri rele care pun stăpânire pe trupul celor decedați a căror suflet se află în iad împreună cu cei de acolo sau în rai împreună cu Dumnezeu. Sufletele rele sau duhurile rele fac mult rău dacă revin singure în trupul lor sau dacă preiau și folosesc alte trupuri moarte ale altora sau trupuri ale viilor și ele trebuiesc răbdate de oameni și scoase afară de biserică, de sfinți.

În concluzie ai să-ți lămurești niște lucruri duhovnicești. Problema amestecului toxic e la tine și la alți creștini amăgiți cu teoriile și ”adevărurile” amăgitoare ale păgânilor căzuți în ispită. Lasă ei toate ca să se izoleze de lume și să se idolizeze pe sine însuși și iubirea lor de sine. Își idolizează și-și pilesc sinele, averile, ascezele, fachirismele, cunoștințele, înțelepciunea, armele, teoriile amăgitoare mândrindu-se cu trufie exclusivistă că au dreptate absolută.