Cersetorii de etnie rroma

[RappY]

În prealabil postat de Demetrius

Tu ai spus (vezi caseta a treia din acest post la care ai răspuns) că omul din firea lui e făcut să-L caute pe Dumnezeu și eu am zis că numai datorită Duhului Sfânt omul ajunge să-L caute pe Dumnezeu

Una e ce spui tu aici și ce ai spus mai devreme. Mai sus ai zis „nu ajunge el însuși la Infinit, adică la Dumnezeu” ceea ce e adevărat (nu are cum să ajungă la Dumnezeu fără ajutor divin), acum zici că nici nu ajunge să-L caute ceea ce nu e adevărat (îl caută (câteodată fără să știe) dar nu poate ajunge fără ajutorul lui Dumnezeu).

În prealabil postat de Demetrius

Poate că tu erai de părere că firea naturală e duală(sufletească + trupească), comună și activă

Este comună și activă, da. Ce mi-ai citat tu din Galateni le pune în opoziție adică discută despre trup fără duh care într-adevăr e doar animalic, robotic. Însă tot în Scriptură spune că trupul este templul Duhului Sfânt, iar trupul este pătruns de suflet, iar atunci nu mai rămâne simplu trup animalic în niciun caz.

Din manualul de teologie dogmatică pe care l-am mai citat în alte părți (Pr. Isidor Todoran):

Aşa cum spuneam, omul este o fiinţă personală, ştiind că există şi pentru ce există. El se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi însufleţite nu numai prin suflet, ci şi prin trupul său. Căci şi acesta a fost creat printr'un act special şi direct al lui Dumnezeu (Fc 2, 7), ca să fie purtătorul şi organul vieţii spirituale. Această menire specială a trupului îi determină şi însemnătatea lui particulară. În raport cu sufletul, dar inferior lui, trupul nu este un reflex sau o umbră a sufletului, ca în monismul spiritualist, şi nici o închisoare a lui din care sufletul scăpând prin moartea fizică şi-ar trăi adevărata viaţă, ca în platonism sau în ascetismul rău înțeles, ci element esențial al naturii omeneşti şi organ de manifestare, de origine dumnezeiască, a sufletului, adică a omului în întregimea ființei sale, aici pe pământ.

Trupul omului nu este străin sufletului, ci este potrivit lui, precum şi lucrării lui. Trupul este adaptat continuu spiritului, sau este imprimat în mod particular de spirit. Inferior spiritului, într-un mod particular, trupul participă prin aceasta la viața spiritului, adică a sufletului, depăşind planul biologic şi fizico-chimic.

Viața trupului face parte constructivă din viața sufletului nostru, într-o lucrare sinergică. Viața aceasta este, în acelaşi timp, primul obiect contingent al libertății spiritului, care o lasă să coboare până la starea de procese automate prin slăbirea libertății spiritului, ori întipăreşte în ea o libertate spirituală tot mai mare. În cazul al doilea, prin trup se exercită asupra lumii libertatea spiritului și lumea este astfel ridicată de spirit spre scopul superior al unirii ei cu spiritul suprem, adică cu Dumnezeu. Fără trup, spiritul uman n'ar putea mișca, prin sine, lumea spre sensuri alese de el, n'ar putea modifica mişcările ei, ci acestea ar rămâne determinate de cauze pur intrinsece lumii exterioare şi extrinsece spiritului. Participant la spirit ca subiect al său, trupul omului nu poate fi definit ca un obiect pur şi simplu. Trupul omului nu este numai materie, sau numai raționalitate plasticizată, palpabilă ca obiect; ci materie subiectivizată, participând la spirit ca subiect al ei. În materialitatea trupului nostru este ceva care transcende ceea ce s'ar putea numi materialitatea lui şi mişcările ei pur automate, ceva ce nu se poate reduce la proprietățile lui materiale (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. I, Bucureşti, 1978, pp. 366-367).

Trupul nu se poate înțelege fără spiritul care l-a organizat şi îl străbate, combinând rațiunile diferitelor elemente materiale, în sistemul de rațiuni ale trupului, prin care se manifestă rațiunile spiritului. Fără trup, posibilitățile spiritului nu s'ar putea actualiza. De aceea, într-un fel, sufletul însuși se formează prin trup sau primește o pecete a lui. Simțurile trupului sunt și simțurile sufletului. Prin ele nu lucrează numai trupul, ci şi sufletul care se serveşte de ele pentru cunoaşterea realității materiale, obiective.

Puterile sau facultățile sufletului omenesc: mintea sau rațiunea, simțirea sau afectivitatea şi voinţa liberă, precum şi lucrarea acestora servindu-se de simțurile trupului, subliniază spiritualitatea sufletului, precum și existența lui distinctă în unitatea psiho-fizică a omului ca fiinţă spirituală trăitoare în această lume în drum spre patria lui cerească.

Fiecare om îşi are sufletul şi trupul său şi fiecare dintre noi este o existenţă personală şi unică, nerepetată şi nerepetabilă.

În prealabil postat de Demetrius

Oare e de bună credință sursa din care ai citat pe sf Maxim Mărturisitorul? N-o fi protestantă/progresistă?

E traducerea Pr. Dumitru Stăniloae cu notițe de subsol tot de la el, am citat cartea în articolul de pe OrthodoxWiki.