Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

...de aia esti smintit, mereu pe invers, ca esti in plecare, ca pleci si nu vii... nu poti fara pita... trebuie sa mergi sa-ti castigi pita... si daca ai pita din lume ti-o moi in apa... si toata ziua te satisfaci cu apa... bolborosesti si faci broaste in burta, mergi la rau, la balta sa bei apa calda, la lac, la mare sa stai la soare si pe val sa-nveti invaluirea... si in concluzie, pentru aia minti, te minti, carai, iti permiti sa cartesti la adresa altora, te nemultumesti de Dumnezeu... si in final inchipuindu-te victima vrednica te razbuni desi nu a ta e razbunarea. Toate astea pentru ca n-ai vrut sa asculti ca pita ai voie s-o inmoi doar in sudoarea fruntii tale si nu in alta sudoare de la alte organe sau luand de la altii, nici in apa societatilor "inalte", nici in vinul lumii ci trebuia sa astepti si sa-L primesti pe Mesia, pe Painea si Apa vietii, data-cazuta din Cer si nu alta pita buna de muiat in alta apa.

Spre cine pleci sunt buni ca tine, "buni" de tot iar de la cine pleci sunt rai, "rai" de tot, asta-i interesul ascuns, plecarea si minti spunand raului bine si binelui rau pentru pita aia pe care o s-o castigi tzepuind ca lumea dupa ce pleci. Minti mituit, te jertfesti cu nesabuinta de incapatanat paranoic care crede ca omul se hraneste numai cu pita, numai cu aluat, lasandu-se "odihnit" si "usurat" in aluatul ipocritilor si fatarnicilor care zic si nu fac da-ti da de lucru in burtica daca ai pus botul, iti dau ei sa-ti dospesti singur si sa-ti coci singur aluatul ca sa ai si tu o pita, cica cinstita... si de acolo cresti prost, gresit si te crezi mare si tare ca grozavu' gresitocu'-prostocu' ce da cu cutitocu' si apoi te crezi victima vrednica dac-ai muncit si ai lovit, si daca te crezi cinstit ca ai muncit iti permiti sa cartesti si sa te razbuni, ti se pare ca si a ta e razbunarea... si iaca asa se leaga toate intro logica a poftei bogatului, care decum crede in necredinta strange ca zgarcitul crud si criminal, si cum are ceva, cum imediat si risipeste totul batandu-si joc de ceilalti si persifland pana si pe Dumnezeu, facandu-I in ciuda, isi permite sa-L acuze ca cica-i ia daca are.

Insa daca ai directie si sens pe directie, daca ai urcus, atunci vii si nu pleci, cauti Painea si Apa vietii pe care o primesti in dar si nu mai ai nevoie de mila lumii, nu mai trebuie sa te umilesti ca greierele la furnica, nu mai cersesti lumii sa-ti dea un loc de munca, bani de o paine sa pui ceva pe masa la familie, la copii, ca de aia suferi cumplit, disperat, de aia te simti sarac si ratat, n-ai si tu o pita si te ascunzi de cei ce au, te tulburi in constiinta simtindu-te dator sa fi barbat, si vrei sa pui pe masa si tu macar o paine si sa o aperi ca soldatii, cu pretul vietii, doar ca soldatii au pe sfinvers instructiunile de folosire la orice, pentru ca ei preschimba pe orice pun mana in arma si cu arma te lovesc invartind miscarea potrivita ca sa fie de maxima eficienta si eficacitate... deci daca ti-ai pus basca de soldat, gata, esti mercenar si distrugi totul pentru ca respecti instructiunile de lupta si de folosire asa cum te invata la armata iar asta nu e bine pentru un crestin... el trabuia sa-si ia instructiunile din Biserica si din sfanta Carte unde scrie ca nu trebuie sa ameninte cu pumnul, sa puna mana pe cutit, pe sabie, sa nu o ridice, sa nu o invarta, nici pe pusca, cinci pe pistol, nici pe benzina, nici pe gaz, nici pe tanc sau avion... crestinul are alte arme si alte seturi de instructiuni de folosire a lor, are sf. Cruce, Icoana, sfintele Taine, Binecuvantarea, postul si rugaciunea, umilinta, metania, blanzenia, smerenia, cuviinta, comportamentul fratesc, iubitor, curat, e linistit si cuminte, ascultator, iertator, are harul rabdarii Domnului in toate... astea-s armele lui pe care trebuie sa le foloseasca cu toate instructiunile de folosinta ale ostasului razboinic din ceata Domnului ca sa nu cumva sa le foloseasca lumeste, la distrugerea lui insusi sau a semenilor, ori lovind in sfinti si in Dumnezeu... ele nu sunt sa te joci cu focool ci sa spulbere Domnul impreuna cu crestinul si sa se razbune El cu suflarea gurii Sale intru Cuvant pe duhul lui antihrist, pe sminteala omului antihrist cu duh antihrist patimash, un casnic al sfintilor lumesc si ipocrit, un viclean trufas si invartit ce sta sa plece, ii place patimas sa plece dar nu pleaca, doar sminteste cu plecarea, in ascuns e rau si crud informat ocult, e un fricos barfitor suparat ce acuza care nu suporta mantuirea si invierea oamenilor, speranta, nadejdea, credinta si iubirea... curatenia, unitatea... fericirea vietii de apoi, nu-L sufera pe Dumnezeu, vrea altceva si de la el haita vrea si ea doar relaxare in murmurdarie si-n blestem, vrea provocari, is-pita, pita imputita, tzepuita, pe care si-o asezoneaza cu mitomaniile lui si cu apa curviei si desfranarii pacatelor sale fara de numar... se mandreste, se lauda, stie-stie ce ar fi de facut si nu face, stie-stie ce n-ar fi de facut si face... stie-stie ca sa nu creada, ca sa nu faca... din credinta face pita plecarii din pustiul carantaniei luand atribute divine, sustinand ca fara ea nu se mai poate trai si asa-si gaseste motiv intemeiat si paraseste prima iubire, aia ce trebuia sa-i ramana pe primul loc, iubirea de Dumnezeu crezand.

Acuma sper ca ne-am lamurit cam ce aluat dospeste in noi cei din linia intai, nu linia aia din fata ci aia din spate, aia de la coada, noi fiind aia pentru care lupta toata armata de sfinti din fata, ca ei duc lupta cea buna si noi doar pe deagata, ajungem la spartul targului, la sfarsitul razbuilui si la masa pusa, mereu dandu-ne mari cu profitul si odihnitul si culmea e ca si de acolo multi ar pleca suparati (de la piciorul de plecare) lasandu-se ispititi sa-si castige pita in lume prin inselare si s-o moaie in apa, imbracati in haine muiate... in balta de pacura din adanc unde se aduna toate scursurile societatilor de snobi banglo-avericani, frantzuzi, talieni, nemti-turcaleti, si altii arzand ca lemnele in intelepciuniunile lor desarte ca sa le dospeasca si sa se coaca mai bine aluatul, aluatul lor mamoniaco-depresiv deznadajduit si isteric... vrem arme, arme, cat mai multe arme... si halatul, halatul cat face halatul?!

Este scrisa de cineva si patania omului din poveste, putoarea lacoma, trista si nebuna care nu era buna de nimic si satul de nimicnicie ingamfata in care se simtea luat se cere la spanzuratoare ca sa nu mai faca umbra pamantului degeaba, insa celor care-l carau in spate li se face mila de el si ii face oferta cu posmegi gratis, doar sa se lase in viata si sa nu se mai omoare ca prostul dormind in streang... numai ca omul nostru cazut in patima plecarii nu se lasa lecuit cu una cu doua ci intreaba daca-s muieti posmegii din oferta... ca daca nu, atunci se cere mai bine la spanzuratoare ca Iuda Iscarioteanul decat sa se mai rabde. El ca sa se vindece de patima plecarii in care statea ar fi trebuit nu sa plece de tot ci sa vina si sa mance posmegi uscati eventual muiati doar in sudoarea fruntii lui... ca sa iasa si el asa pana la urma din blestem primind si reprimind pe Mesia, pe Cel ce vine si revine pe neasteptate sa-l scape, nu doar la fix, atunci cand stii sa te prefaci perfect ca nu te prefaci si ceri sa te scape jucand mai bine ca oricine ca-L iubesti curat si adevarat, cu mare dor, asteptandu-L credincios sa revina daca pleaca si El cumva pe undeva prin Cer intro tara indeparTata... la lucru, sa-si castige o pita cinstita din care sa faca... ce sa mai tot faca?... is-pita pentru cai verzi pe pereti.. ca lumea?

[Moroco]

In credinta ta locuieste necredinta si credinta in necredinta care sunt rele dar tie ti se par dulci si bune si ca tu ai fi bun manifestandu-le. Practic esti tzepuit caci necredinta duce la neputinta si deznadejde, iar neimplinirea la tristete pentru ca nu poti asculta si face binele si atunci de suparare dai sa poti invers, sustinand ca-i mai usor sa n-asculti vrand sa dormi mereu in pile si privilegii, in bani si vrei sa profiti mereu visand la pacate si la lipsa oricaror griji. Daca vezi ca nu poti binele, ascultarea, curatenia, mila, atunci crezi ca poti invers, ura, hula, cruzimea pentru profitul din razbunare avand impresia ca-ti faci tie bine daca altora le faci rau. Totusi stii si simti ca-i rau ce faci, vezi ca ai numai rezultate cu gust rau si suferi, ramai suparat si atunci vin dracii indraciti ce stau cu plecatul si-ti sadesc firea lor de drac-om pismash prin pofta egoista. Te tzepuiesc sa crezi ca-ti faci bine, ca esti bun si dulce si ca te simti bine prin : lacomie de orice, prin curvie si razbunare pripita, facand altora rau ca sa-ti faci tie bine, din pisma, din judecata, din interes. Practic acest bine, grozav si mandru, al firii cu nume important iti vine de la faptul ca luand, furand, rapind, profitand, facand altora rau ca sa-ti fie tie mai bine, iti da impresia ca prosperi si ca profiti, ca o sa-ti fie bine pe viitor, in vesnicie insa asta se numeste trufie din pisma egoista,asa ca esti tzepuit. Te incanti cu pacatul pentru ca lacomia iti satisface gusturile si poftele mari, te incanti si te bucuri pentru ca curvia si desfranarile iti indulcesc starile, simturile si gusturile, iti plac placerile si le doresti pentru ca egoismul si nepasarea iti dau linistea sigurantei in bani si averi ce pot fi risipite si atunci dupa implinirea patimilor te odihnesti istovit in trandavie si nepasare ca sa-ti incarci bateriile, crezandu-te tot mare si tare, curajos, viteaz pentru ca prin razbunare primita, vicleana, stii ca o sa obtii tot mai multe foloase necuvenite de la victime, de la parinti, de la apropiati, de la fraieri, simti ca iti e bine sa joci cacealmele riscante si sa fii jmecher si crezi ca-ti va fi tot mai bine motzaind in bani, in averi, in placeri, in mancare, in tradare, in pofta de razbunare, de judecata, in acuzare si dezbinare. Aceasta stare de drac-om bantuitor cu fire de diavol pismas pofticios si lacom ce te ia ca sa pleci si plecand sa vezi sfinvers binele si raul, aceasta stare de desfranat curvar si iubitor de placeri, de egoist zgarcit si razbunator pripit, care are suparararea si bucuria smintita reactionand ca din reflex cu ura si lovituri de frica gresita acuzand si dezbinand este starea omului cu suflet lash, prost, orb si tzepuit, om slab cu fire demonizata, trufase, ispitit-razboinica criminala, furioasa, distrugatoare aflat in casa de vierme risipitor, stricator, pierzator, ratat, pradator. Te simti bine in pielea asta de sharpe tzepuit ca baalamucii mergand la acupunctura si echilibrare energetica, insa ti s-a smintit si pielea ca sa nu-si mai apere interiorul si se bucura de ace in loc sa traga semnalul de alarma cand e intepat, insa nu mai esti constient daca ai alte ideologii, nu mai poti sa vezi, nu mai poti sa crezi ca te aflii in plina neCredinta si in credinta in neCredinta, nu vrei sa stii ca esti in cadere libera mergand ca prostul din rau in mai rau ca tzepuitzii, desi ti-e rau de nu mai poti tu dai apa la moara poftei din firea de drac, lacomie de mancare gustoasa-pacatoasa, adulare de placeri perverse exagerate si razbunarea pripita vrand ca sa faci rau tuturor ca sa le fie lor rau si sa-ti fie tie mai bine si atunci ajungi intro stare de necredinta tot mai rea, ai remuscari, ai indoieli, te urmareste politia, justitia, scheletii din dulap, realizezi ca doar risipesti, strici, spurci, pangaresti insa nu te mai poti opri, palavrajesti, invaluiesti, duci cu vorba si cu opresul insa nu poti face nimic bun ca ipocritii si atunci faci rau ca sa profiti si te mangai si te alinti cu binele ce vine din sufletul casei de vierme pe care o satisfaci peste masura si ea te rasplateste cu boli si dandu-ti boli ai motivare si scapi de lucru. Ca ai ”binele” asta pe sfinvers, de aia te crezi destept, darnic, te crezi puternic, te crezi fericit insa toata bucuria ti-e pentru satisfacerea telurilor ipocrite din firea trupesca de dracom ce-si satisface viermele-casa iar supararea si tristetea nu a disparut ci creste, e acolo, ascunsa dupa bucuria smintita si vine din necredinta si din credinta in necredinta si neascultare, ca asta-i filozofia in care te increzi, zici ca-i mai simplu sa n-asculti, sa nu crezi ca sa nu faci nimic, sa eviti lucrul, problemele, datoriile si asa devii apatic in loc de empatic, cauti sa-ti fei simplu si sa n-ai nicio problema si atunci pleci de la orice datorie, de la orice lucrare, nu mai faci nici rugaciune, nici ascultare, nici mila iar postul nu e la pacate ci doar pentru ca sa obtii o mai mare pofta, folosesti foamea si setea pentru implinirea unei lacomii de pacate proaspete... si asa toate patimile astea rele se aduna si stau cuibarite, ca o carie, ca un putregai gaunos in Credinta din tine iar tu te inchipui si te crezi alintat, pilit ca-n familie, cand defapt esti un obraznic, un sclav al pacatlor, un fraier ce iti permiti sa faci multe pacate grele fiind rau cu Dumnezeu si cu sfintii, cu apropiatii, cu oricine simtindu-te familiar crezan ca poti sa-ti permiti, ca esti alintat, iubit, adulat si de aia libertin. Practic nu esti ce crezi ca esti ci esti un mort ce moare tot mai rau, un nebun ce innebuneste tot mai mult, un prost ce devine tot mai prost si mai idiot, mai degenerat, un naiv tzepuit care nu-si mai da seama ce face, care uita si nu stie ce vede, ce face, ce cere, ce doreste si cat de mult se autodistruge plangandu-se de altii si vaitandu-se in nerabdare si deznadejde, nu poate intelege cat de rau cade, cat de mult pierde in starea asta de victima vrednica buna doar sa acuze, iar daca acuzi de frica, din frica aia smintita, gata, faci doar dezbinare si razbunare pripita, faci altora rau sa-ti faci tie bine pana crapi, adica asta e trufie din pisma ingamfata, suparata.. pentru bani, pentru pita, pentru averi, pentru sudoarea organelor chinuite de muncile si bolile profesionale vrand sa-ti faca raiul tau, raiul relaxarii istovitilor, raiul belshugului de odihna si profit din ce ai luat de la altii. Totul se vede de sus si se va stii, vei da socoteala pentru toate, vei suferi caci ai castigat lumea si-L pierzi pe Hristos, practic nu-L crezi si te bucuri ca fraierul nestiind ce ti se intampla.

Pe scurt, exista o frica de Dumnezeu care te duce in Rai si multe alte frici ce se insumeaza si se contopesc in cea rea care te face sa acuzi, sa te infurii, sa te dezbini, sa te razbuni pripit crezand ca facand rau altora iti faci tie bine si crezi ca o sa-ti fie bine caci speri ca o sa profiti si te bucuri din pisma visand un viitor prosper insa e tzepuiala, este patima egoismului, patima pismei trufase care te tzepuieste inaltzandu-te in mariri si in puteri ca sa te duci mai usor in faradelegi si de acolo in iad pe drumul cel mai scurt al neiubirii si lepadarii de Dumnezeu si asa ca prostul ce se crede grozav gresind tot mai rau ca sa braveze si sa uimeasca ajunge tot mai departe de Dumnezeu si de oricine... te duc si te duci in insingurare si suferinta si plecand sau urand Il dezamagesti pe Domnul pentru ca uiti ca e bun si cat bine ti-a facut de cand te stii, uiti pentru interesele tale, nu te rabzi si imiti apucaturile lumii.

Deci ti-e rau in suflet de la necredinta, deznadejde, neputinta, esti trist si suparat, ipocrit ascuns si fatarnic, insa te tzepuieste firea de vierme si ti se pare ca ti-e bine si te bucuri mereu avand impresia ca esti bun si ca profiti, avand credinta in necredinta si siguranta care se numeste cruzime, nu poti sa fi bun insa poti sa fi crud si asta te incanta pentru ca distrugi, prazi, iei, rapesti, furi, aduni din ce nu-ti apartine si nu ti-e dat.

Iar daca tot o sa continui asa ca o is-pita trasa in tzeapa in piatza revolutiei dand onorul pe centura ca naivul, o sa ajungi sa mergi la biserica, la slujbe, la rugaciuni, la orice lucrare divino-umana ca omida ce manca foi, pagini si citate doar ca prin ele sa uiti mai usor tot ce aveai de facut, ca sa nu mai stii ceea ce trebuia sa asculti, facand defapt pe placul bantuitorilor rai pe care-i vezi si crezi buni care vor sa-ti ia Cuvantul din inima si tu te bucuri pentru ca sa nu faci nimic pentru Imparatia Cerurilor in care in vesnicie o sa-ti culegi ce ai semanat, o sa dormi cum ti-ai asternut si o sa ai din ce ai crezut si facut, din ce ai strans cu Hristos, acolo in Cer, dorind altora numai bine cu smerenie blanda ca sa-ti fie si tie bine, nefacand niciodata rau altora ca sa-ti faci tie mai bine crezand ca-ti va fi bine... defapt e rau, egoism si trufie, mandrie, lacomie, curvie, razbunare, trandavie, furie, ipocrism, lene, suparare, frica, dezbinare si tradare, lasitate si scapare de ascultare... ca cica e mai simplu sa n-asculti si sa nu crezi si sa crezi in necradinta cu incapatanare pentru ”bucuriile” cruzimii, urii, rautatii si vicleniei, snobismului si apostaziei, mult ipocrism si fatarnicie cu maxima nepasare... de suflet, de iubirea Lui Dumnezeu.

[Moroco]

Omul tampit simplifica si simplificand sa-i fie tot mai usor si mai comod ca sa se poata distra cu duhurile viclene pline de pretenie-akediara (raumaxim-fraiermaxim-blestem-trufie de tip maimaiar ”iesind” din adanc de groapa, groapa-supararilor, dorind si facand rau (ca ”razbunare” defapt cruzime, calaul dandu-se victima vrednica)), ia de la babiloanca norului lumii blestemate a sufletelor, ca solutie ”buna”-hue, bucuria nebuniei maimaxime-maimaiar... si vine caraind la adresa Dumnezeirii cu ”solutia” de a apela si a-si pune nadejdea in răii maximi ce-ti fac rau maxim de tip mastertzepar-slavefraiertzepuit ”bucuros” sustinand ca te scapa de plictiseala, de starea de suparat remanent, lenes deznadajduit speriat iar de raul care vine.. deci omul tampit isi face un shunt, o scurtatura, o taietura de care e foarte mandru de cat e de prost.. cica gaseste el calea, solutia cea mai simpla si practica, comoda, usoara, defapt isi cauta si-si gaseste distrugerea si auto-distruge totul de tot sustinand ca-i razbunare.. desi acolo nu-i nicio indreptarea sau scapare oricat doreste si vrea disperat neaparat sa vrea sau sa nu vrea sa faca sau sa nu faca. Duhurile rele ca mustele ce se pun pe mancare sa suga iti baga minciuna ca esti al lor scotand sunete din adanc de pofta duhanind ca bogoiu si-ti toarna vrajmasie (dulce lingusitoare) cu Dumnezeu ca-ti capeti o vorbire, o limbutie, o palavrajeala, o polologhie interioare ce opereaza cu vesnicia de parca ai jura continuu, in permanenta pe veci lepadare si vrajmasie cu Dumnezeu ca o stiutorie legamantartara incat ca un deznadajduit daca ai zis nu mai poti dezlega si schimba niciodata ce ai zis fiind zguduit in pemanenta de frica propriei limbi ce semneaza contrate vesnice indistructibile, silnice si obligatorii pe veci, iar tu ca fraierul palavrajind teribil de infailibil in deznadajduiri vesnice indistructibile te imbini cu vrajmasia turnata si te dezbini de Dumnezeu caraind, acuzandu-L cu suparare satisfacatoare ca cica nu a facut si nu face ”mila” pe care cica ai fi facut-o tu, nemaiputand de indignare ”milostiva” si furie frustrativa cand afli, defapt tu vrand pila nu mila. Omul tampit nu-si da seama ce se intampla si cui ii face rau. Tot de ala vrea sa se scape socotindu-l raul care vine desi evident el i-a facut si ii face rau aceluia... din neputinta, ispitindu-l, provocandu-l, blestemandu-l, trufind si lovind, ranind, defaimand, umilind. Asa ajungi sa faci usor rau lui Dumnezeu si fix de aia vrei sa scapi de El si de ale Sale, pentru ca Lui ii faci cel mai mult rau... insa cum nu te lasa sufletul sa scapi de El ca de gunoi sau ca de o masea stricata ce doare, de frica si ipocrism, din dorinta de profit si de mai bine, ca pilitii si privilegiatii, n-ai incotro si atunci stai acuzand asa suparat pe interior, zambind pe afara ca sa ascunzi pana trece situatia si stand asa trist si incordat orice se intampla, ca apar situatii si intamplari cand se intampla, cand vin coincidentele si avalansele, ghinioanele si caderile inevitabile escaladante, de frica, de groaza neputintelor, guuiti-uiti disperat ca porcool puturos speriat ce da fuga furios si ingrozit la baalta ca sa scape de raul care vine si asa dai si tu fuga la pacat sa scapi rapid de ceva neinteles ca fulgeratul, ca zombi fulgeratorul, esti ingrozit pana la paralizie si shoc detonator si cazi in furie acuzanta distrugatoare ca meteoritul de ghiata accelerat ce urmeaza sa plezneasca... speriat de iminenta inevitabila a unui rau (lucrul duhovnicesc si apoi trupesc crezi ca-i raul) care vine (si raul de care te temi e raul ala care-l faci tu... culmea acuzand ca altii-l fac si ca alti-s de vina comportandu-te absurd si neputincios ca vrajmashul care striga vrajmasii, ca hotul care striga hotii), nu poti, si la fiecare intamplare si situatie dificila, alunecand pe shunt, nu poti sa nu vrei sa te scapi fix de cel de care nu scapasesi pana acuma si dai sa te descotorosesti fix de cel bun caruia i-ai facut cel mai mult rau si nu era sa te scapi de el, pe nedrept, fara motiv... si asa razgandindu-te, invartindu-te, comunicand pe sfinvers prin spărturile cimpoiului la orice intamplare amenintatoare maimaiar te scapi lovind, distrugand, chiar de-ar fi preasfanta. Te pretuiesti mult mai mult decat ar trebui, iti idolizezi cuci, mandria si semetia mintilor, puii de babiloanca, frica gresita,smintita si te satisfaci semet prin scapare de oricine ar fi, caruia tu i-ai facut rau si n-ai putut si nu poti sa-i faci bine. Nu te comporti crestineste, normal, bland si simplu, nu lepezi recunoscandu-ti slabiciunea, nu pleci frumos, nu te retragi linistit ci te certi si faci taraboi ca nebunii handicapati, provoci razboi spre distrugere ca neputinciosii aia inarmati, ce se cred mari razboinici, viteji, drepti infailibili, care cred ca apara si se razbuna eroic, ca vor fi slaviti, cand ei defapt doar distrug si se autodistrug folosind razbunarea nu spre indreptare ci spre distrugere si spre neputinta pacatoasa.

Daca n-ai putut face binele la timpul cuvenit si nici acum nu crezi ca-l poti face atunci ca sa poti si tu ceva, fiind capabil de orice ca sa te scapi, fiind in stare de orice, mintind si crezand orice, te corupi si poti invers si crezand invers faci invers sustinand ca-i putinta, ca-i ascultare, ca-i indreptare, ca-i scapare, si asa ajungi sa ”poti” sa te ”razbuni” facand raul, scaparea prin distrugere, doar ca fapta asta nu e buna si nu se numeste razbunare si indreptare ci distrugere, e o maxima rautate, si iata asa usor ajungi sa ranesti si sa distrugi fix orice ai mai sfant, mai bun, mai de respectat, de iubit, de pastrat.. lovesti tot mai necrutator si crud spre distrugere cu eficienta si eficacitate maxima, pragmatic, ergonomic... mai ales in sfintenie, in Credinta pentru ca sfintenia este victima ta sigura, fiind om pacatos si necredincios, nu te poti schimba si opune, stii ca aia strici cel mai mult si chiar daca simti ca te doare cu cosmar si remuscare raul pe care-l faci tu nu te lasi, insisti, persisti cu ambitie si incapatanare, carai in suparare si de aia vrei sa scapi de ”rau” de tot, nu de tine, nu de duhul tau cel rau ci de sfintenie, de Credinta, pe care le violentezi ca pe un rau fara sa mai vrei sa stii ce faci. Devii atat de superficial si de simplist in lepadare, in scapare si distrugere incat orice s-ar intampla negativ, la orice concurs de evenimente si de coincidente negative, tu reactionezi urland ghinion si alunecat prin shunt te razbuni pe partea sfanta, divina a existentei, hulind, distrugand, ”scapand” de problema.. de ”raul” care insista, care persista, care te macina si de care nu mai poti scapa odata, definitiv si ireversibil ca sa nu te mai supere niciodata. Ducandu-te si cazand in ispispita iti iei tzeapa, pacatul mitomamoniac te-a pacalit sa-l faci si te-ai tzepuit sa nu mai vrei sa rabzi ci vrei sa maifaci si de acolo vrei sa vrei sa scapi de fericire, de iubire, de ascultare, de credinta, de Dumnezeu, de sfintenie, de tot, ca nu mai suporti de frica si de groaza raul care vine.. si pe care tu-l faci cand vine fara sa recunosti. Esti fraierit si nu-ti pasa!. distrugi si lovesti la greu, la operatie, intrii la rupere, iti manifesti toata furia, indignarea, ambitia, curajul nesabuit, avand cica spatele ”asigurat” la deznadejdea umbroasa a intunericoolui sarcastic si cinic in care iti visezi un viitor fericit si prosper-sperand ca o sa ai parte de rasplata distrugatorilor.. anonimi.. si tot tu, calaul, distrugatorul, importantul iesit din anonimat te dai victima vrednica celebra umbland asa smolit si suparat peste tot ca impresionand sa iti iei rasplata lumii pandemizand in caraiala ca boschetarii ce-si etaleaza cersetoria si saracia ”suferind” cumplit de parca Dumnezeu nu le-a dat niciodata nimic bun decat serpi, intuneric, spurcaciuni si necazuri, razbunari din rautate. Nu-s cinstiti, mint, au risipit, n-au folosit si nu folosesc nici azi nimic de la El, uita, pierd, orice fac, orice lucrare, orice habotnicie e folosita doar sa uite, nu sa creada ci sa uite... si uitand nu-si amintesc lucrarea de facut din pilda si nu mai aplica nimic crestineste si omeneste din invatatura... doar aiureli de uituci grozavi ce se vaita si se plang de altii cersind.. cersind pile si bani.. bani pentru pofte, pofte de pacat... si neschimbandu-se si tergiversand, trandavind in starea asta trupeasca a firii cazute, incantati de plictiseala ucisa prin satisfactii curioase, lipsiti de orice urma de duhovnicie si statornicie, incalciti in neputinte si spaime, vor sa fie socotiti si pomeniti printre castigatori... palavrajind toata ziua si noaptea stiind, amintindu-si cu trufie.

continuarea mai jos

[Moroco]

Locuiesti in doua pâlnii unite in care lichidul curgator plin de ochiuri face vortex, una e cu teava in sus, alta in jos, si pe teava de sus sta o poarta a iadului ca o a treia palnie ce-ti toarna vrajmasie si apartenenta de norăul babiloancei lumii iar sufletul tau din tine e ca o a patra palnie cu teava in sus conectata la teava din vortex. Vartejul, spinul, shurubul strans cu levierul ca o parghie la care se adauga tot electromagnetismul si sistemul vaselor comunicante pare greu de invins, de intors, stii stiintific ca e imposibil, deci te lasi invartit, corupt, cedezi spunand ca e greu de luptat si de invins si intrebi deznadajduit complice si justificativ dand sa te supui cu intelepciune anti-nesabuinta facandu-i pe plac necuratului tupesit ce bazaie si insista: ”Cine se poate lupta cu fiara, cine poate sa-i dea chin si vrajmasie, tanguire indoita prin palnii babiloancei egoiste ce-si intinde umbra bogoilor mitomaomniacuzaci ca sa poata sa urce muntele sfant in contra spinului de titirez ce concentreaza in varf de ac toata greutatea, cine poate sa urce biruind, acuzand neintors fix pe acolo, prin palnii raul cel vrajmas Dumnezeirii, adica vrajmas omului, ca insfarsit sa poti si tu sa spui celui rau ceea ce e drept de spus fix lui si nu altora, ducand lupta cea buna, ca sa invingi si distorsiunile si erorile si sa urci in muntele sfant asa ca somonii pana la izvor limpede si curat infruntand fara sa cedezi: scurgere, shuvoi, ochiuri, invarteala, cascade, ursi, ereti, vulturi, cucuvele, vulpi si lupi, tzapi, pantere, pume ce stau la panda pe traseu ascunsi printre stanci?”

In vortexul patimii din palnii te comporti simplu, deznadajduind cu trufie si sarcasm iti place placia patimii s-o consumi, sa stai si sa nu faci nimic nimic, sa stai si sa dainui ca inteleptii, sa ai atributul (furat) si sa profiti fara sa faci nimic motaind, tanjind sa stai cat mai mult fara sa faci nimic decat sa ”dainui” pilit si profitand cu trufie ca lumea... iar daca incearca cineva sa te scoata din pierzarea asta biruitoare ca scop de copil tampit, devi brusc vames terorist foarte suparat si agresiv si te razbuni aparandu-ti raiadul de Dumnezeu, lovind cu furie suparata pe frica neasteptata, de frica disperata, ambalata spre distrugere, urand confuziv si vrand sa te lepezi definitiv, cautand asocierea mitomamoniaca cu alte iaduri vrajmase Lui, defapt vrajmase omului, lovind pragmatic impreuna impreunati, formand binomul ”invincibil” si ”infailibil”, binomul tampitilor, deasupra duhul rau stapanul-maestru-blestem la capatul de sus al palniilor iar tu executant slugarnic naiv la capatul de jos, intarindu-va in lene agresiva ca sa loviti fara crutare doar in Dumnezeul omului, doar in Dumnezeul adevarat.

Decat un pacatos impatimit ce te preschimbi in vamesh distrugator... daca te misca..viata, asta esti... motaind ca ni-micul ce are scopul sa dainuie in umbra mamonei, o mama ”buna” care te intzarca pe sfinvers... te rogi si te ceri la umbra ei comod in necredinta ca-n raiad si daca cineva viu te misca sa te trezesca pentru lucru, suparat si furios vrei sa te lepezi de tot tradand si distrugand, dorind sa scapi, culmea, inapoi in patima, in turnaciuninunea din turnaciune cerand babiloancei maimaimaxim in placia si urand maimaiiarul de facut... invierea.

Esti atat de simplu si de pripit-nesabuit dupa ce ai simplificat la maxim, gresit, lepadand Cartea si Credinta incat acuma esti un distrugator ratat! N-ai Carte, n-ai parte!.. si te dai cult, carturar. Nu faci altceva decat de frica distrugi si distrugi si iar distrugi ce distrugi ca distrugi... mai intai sfintenia si divinitatea careia le-ai facut mult rau si le faci tot mai mult rau si de aia vrei sa scapi de ele ca de un rau... iar apoi distrugi tot, tototot, raul cu bine cu tot sau numai binele, ca nu-ti mai pasa si ai pofta ”mare si tare” sa te razbuni... mereu... cu atat mai crud, mai rau, mai nebun, mai mult, mai furios, mai viclean, mai ispititor, desfranat si pacatos cu cat te dai si te crezi vfrictima vrerednica... un ”intelept” foarte ”puternic” care nu mai poti decat sa distrugi ceea ce distrugi si nu era de distrus... ca pus pe auto-aparare si auto-distrugere.

Decat un distrugator ratat..

[Moroco]

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor tigarniadei, ”ispisfaci sa satisfaci ispiteia crezand ca scapi de stapilimentis”, scurvie in desfranare mezozeica idioleasca k lumea pierzarii plina de balegatori-risipitori, decizii si alegeri gresite, pe vesnicie, care impatimindu-se prin mitomanie recidivanta si autotzepuiala devin sursa oricarui rau (”liber”) de care ar trebui sa te lepezi si sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

[cozia]

În prealabil postat de Moroco

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor, care sunt sursa oricarui rau de care ar trebui sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

In paragraful asta ai nimerit-o perfect! Mi se pare foarte profund imbibat de o perceptie corecta a realitatii si a fricii din fiecare om deseori mascate prin prisma careia care ne manifestam.
Genial!
Bravo!
Tine-o tot asa.

[Moroco]

In ascuns, ipocritii fatarnici si vicleni pe interior au neputinta si gresism, lucrare neagra de plecare si de mers in iad definitiv prin care fac invers decat li se porunceste, decat spun si decat vor, astfel se iau incontinuu si se dau diavolului, satanismului pentru ca pot minti, pot face raul si poate sa le placa... cruzimea asta... de stârpitura impatimita si sclav-pui la stapârca de pe umarul stang si de pe capul cu limba de scrumbie ce te imbie la egoism trufash ce te tzepuieste sa te crezi pluta cand tu esti Eefa de plumb, stii si nicicum nu vrei sa faci ce e de facut, ti-e frica sa nu te ia si atunci stai fofilat in pile cat mai ascuns si precaut.

Crestinul trebuia sa se lepede de satanism ”placut” si de vocea semeata si mincinoasa a persoanei trufase din sine pe care o implineste potrivindu-se cu zeama din suflet care cauta toata ziua perfectiunea potrivismuliui desfranat schizoid si aliniat la fix, trebuia sa se ia din lume si din egoism ca sa se dea Domnului mai ales cu interiorul interiorului, cu inima si iubirea din ea, cu cantecul si frumusetea din suflet si cu miezul mental din omul intreg si nu sa se dea voiuniiuniunii ca sa fie ca ei, pârbati sclavi-patimasi varsatori de sange ce vor sa stea in pila si necredinta luandu-se toata ziua din Dumnezeu ca sa se dea diavolului bantuitor ce-i ameninta, faptelor spurcate, rele, crude sau patimilor pacatoase din satisfactia consumarismului si comoditatilor scapand cica de raul care vine prin recidive luxiferice, suparacios-pismatice si exclusiviste.

E ca bularaul-pularaului bantuitor, formatat in copilarie prin viol cu u..U si tradand cu timpul s-a dat cu uUniunea uoalelor diabolizante si acum caraie si sta suparat in mitomanie echilibrata si se bucura ajuns in regim stationar tzepuindu-se ca-i calm si in pace, ca sta negresit sustinand ca nu-i cazut in caderea din cadere, in desertaciuniunea desertaciuniunilor spurcaciunilor scursurilor ce trufesc in cadere dandu-se ca-s mari si-n urcare, poftind parvenire si semetie, laudandu-se gresiti in gresism cu grozavia prostului invatator-invartitor ce calcand porunci si facand rautati se scurge fara gresala in faptele raului maxim ca-ntr-o manuse, pragmatic, eficace.. si desi se vaita de altii nemultumit si speriat de cadere, dand curs ispitei si tradarii, revine in starea de pui de bar, de lume, de pofta oarba ce-si manca pacatele impreuna cu turnatii lui barbarbarmanitu excretand uraciuni spurcate ce ies din inima lor vicleana, din adanc, din organe si împâreteninunind, bulărăul interior prinde chip de bularau al pularaului tradator si viclean, bataus mare si tare, tupeu de manelist bulangiu, aprinzandu-se furios cu misoginism pe fete si femei sustind ca ele-s prea ispititoare, ”inteleptul” acuzand si sustinand ca cica ea il strica, fata, femeia si de-ar fi ea o crestina, o sfanta sau chiar preasfanta. Puiul de vipera asmutit si care s-a convins de unde-i vine lui boala si moarte, neputand iesi din starea de scurvar pangaritor si mamomuist mamoniac mamomuizator se razbuna smintit si crede ca scapa urand, cerand distrugere, lovind, iesind din minti, urland, turband, nepricepand nici cum ca prin el vine pacatul, din el se formeaza si iese sa potriveasca impotrivitnicia, ca el e stricatorul stricat ce a fost formatat si reformatat si a tradat si tradeaza stand reechilibrat in uniunea armonicilor pacatosi stationari ce sustin ca nu-s in cadere daca au o stare de amortire stationara, nu tranzitorie, se cred stand in cer armonici si fara distorsiuni desi ei sunt chiar pacatul care sta in greseala gresitului ca pui in fiul pacatului crescut fiind nu in stabilitate ci in cadere accelerata si folosind moartea, intepenirea si nimicul oprit, vidanjarea si presiunile, ii pacaleste pe toti sa creada ca stau impreuna cu el in stabilitate pe ape mari, pe munti, pe neamuri, pe limbi, ca niste stapani ce stapanesc impreuna... cu desfranata, cu faraoanca, cu babiloanca ce se da credincioasa si realista, laudandu-se ca stapanesc tot cu amenintarea nu numai pamantul ci si cerul desi acolo domneste numai Domnul si sfintenia Dumnezeirii..nu omul, nu diavolul, nu pacatul.

Suparat ca Dumnezeu i-a dat lui la inceput in stapanire doar pamantul...

continuarea mai jos

[Moroco]

Suparat ca Dumnezeu i-a dat lui la inceput in stapanire doar pamantul s-a luat dupa diavolul avid care l-a tzepuit pe om ca Dumnezeu e rau daca nu i-a dat sa fie stapan si peste Rai si peste cer. Defapt echipa de ingeri cazuti care mai inainte aveau stapanie cu Dumnezeu in cer si in rai ravneau pismuind sa puna mana si peste pamant si peste om ca sa-i ia stapanirea si locul de stapan al omului peste pamant si sa-l faca pe om sclavul si fraierul lor rupandu-L de Dumnezeu prin neascultare.. si omul ca prostul, poftind cu lacomie pismase, semtetindu-se si trufind in vis de mandrie batause a cedat necredintei si a acceptat sa vrea sa stapaneasca totul ca satana, impreuna cu satana si a zis cu ingamfare ca Dumnezeu asa i-a dat ce i-a dat ca mai mult l-a umilit daca i-a dat in stapanire numai partile josnice si atunci a basculat logic tradand si trecand cu ascultarea de partea minciuniunii si a celui ce nu i-a dat nimic si niciodata nu l-a iubit ci doar l-a pacalit si i-a luat tot ce se putea lua ispitindu-l si pacalindu-l pana azi ca ii poate da orice invatandu-l sa nu se teama ca moare luand ce nu i se da ci sa ia, sa fure ”linistit” ca diavolul ce se da mai mare si mai tare ca Dumnezeu, ”stiind” cica mai bine binele si raul si putand. A socotit gresit omul, n-a mai crezut si a orbit luand ce nu i se cuvenea si s-a facut crestin lacom si nemultumit si s-a tot umplut de pofta ochilor si trufia vietii devenind prin ingamfare si semetie o fiara a pacatului si un balaur al patimii ce lucreaza neiubirea de Dumnezeu si in acelasi timp cruzimea rupatoare si dezbinatoare, chiar sado-matzochista si suicigashca, cr-emo, mijlocind o demoncratie voodooista vrajmaș-sistemica, din care-si ia placeri alunecand spre moarte si boala, ratacind pe calea urii si rautatii, a acuzarii, facand faptele cele mai rele ale cruzimii si culmea, in timp ce scrasneste aruncand priviri veninoase printre vorbe grele se minte singur autotzepuindu-se ca cica nu-i rau pentru el sa faca mult rau lui Dumnezeu si lui insusi turband in exces si dand pe altii ci ca-i este bine si ca-i va fi mai bine si se simte bine si bun in starea asta pe dos crezandu-se indistructibil si infailibil... grozavindu-se in calcari, nepasandu-i de greseli si gresit stand gresit toata ziua se lauda ca nu cade si asa-si capata mandrii trufase si se deda la formaturi cu tupeuU bataus complotand si uneltind, barfiind ocult, superstitios si denigrand cu dispret si defaimare, indraznind indreptatirea si autoindreptatirea batausilor calai ce promoveaza neprimirea Mantuitorului atunci si acum, alungarea trimisilor, compromiterea si uciderea credinciosilor, revoltandu-se impreuna cu popurul popular sa faca pe placul diavolului vrajmas k lumea, punand blesteme si mijlociri revolut-voodooisterice, urand de moarte cu turbare si distrugere urlatoare tot ce-i bun, hulind, batjocurind.. si permitandu-si ipocrismul unui familiarism ieftin si libertin, permisiv, copilaresc, incat se supara ingrozitor chiar si pe Dumnezeu reprosandu-i multe cu ”nevinovatie” naiva, luandu-L la rost, criticandu-L, ironizandu-L, dandu-se mai responsabil si mai milos, cerand semne si minuni ca ipocritii si fatarnicii care dau numai indicatii ”milostive” si ”intelepte” desi nu-s b-uni de nimic, permitandu-si cu nerusinare sa se gudure lingusitor si sa se alinte peste masura, flirtrand sa fie luat in seama, frecandu-se, distrindu-se, batjocurind cu sarcasm dezbinator, cu deznadejde trufase, cu ironie cruda umilind in glume proaste, rusinoase, nesimtite, obraznice, defapt ”desteptul” ii imboldeste la cartiri mizerabile pe crestinii aflati in chinurile si disperarile pe care omul de azi parca si le cauta cu lumanarea, aruncand vina pe altii. Ne mai suportand durerile situatiei groaznice in care ajunge, cedand triumfalist, tradand si dedandu-se la toate relele mocirlei placerilor porcesti, fiind capabil de orice, sa minta si sa creada orice ca sa scape, pentru mandria de bagabond bataus, pentru bani si mancare sta suparat smintit, reprosind gresit, ca tactica de extoarcere, mintind provocator, ispitind, acuzand invers cu contagiune, cu turbare contaminanta, facand mare tambalau si suparare doar pentru ca el moare, pentru ca suferintele si bolile il coplesesc si-l chinuie peste masura, cica pe nedrept, dandu-se victima vrednica, tradata, nedreptatita, discriminata, mintind ca alti-l tarasc si-l strica, inclusiv fata, femeia, sfanta, nepricepand sarmanul aiurit si suparat ce tine supararea ca nu Dumnezeu si aproapele il chinuie sa moara ci pacatul propriu si satanismul initial si reinitializator precum si slugile satanismului ultras ce duc la indeplinire incontinuu lucrarea lor cea neagra, antihrista, tzepuitoare, cartitoare, ispititoare, cruda. Nu poate sa accepte ca astea sunt cauza suferintelor sale, pricina, motivul, toate faptele pe care el le face necontenit cu nepasare: neiubirea si lepadarea lui de Hristos, de Cuvant, de Duhul... neascultarea lui, necredinciosia lui, reprosul gresit, isteria, crizia, placea si plecarea cu pleacea, dusul cu pluta, furia manioasa intaratata si aprinsa a putorii duhovnicesti care-l imbiba tinandu-l captiv in betia de sine, paralizat in moarte si neprimire de Cuvant, umezindu-l pe interior ca pe un burete prea ocupat, indopat, imbuibat si adapat la maxim, prea istovit ca sa mai reactioneze cinstit, incalzindu-l in pacat si vrajindu-l sa nu faca nimic bun ci doar sa stea tot mai intarit la cerbicia cervicala cocosata, incruntat, revoltat, acuzand, delirand incordat, cautand sa nu mai vrea si sa nu mai poata sa vada, sa stie, sa inteleaga, sa recunoasca, sa desluseasca adevarul, indraznind cu trufie sa-l dea la o parte din atentie cerand belele mitomamoniace si incurcaturi tanjind sa uite si sa nu-i pese cat de mult sta ascuns in noaptea mintii, cazut in cadere impreuna cu pacatul, simtind cu naivitate fraierit de profitori ca sta cica bine si nu cade, ca sta in cer, ca-i stapan acolo, ca zboara si chiar urca.. si se mangaie naivul parandu-i-se ca e daruit si ca are stabilitate de mare stapiliment privilegiant si multa pace, odihna, liniste si spor in toate cand el defapt se afla in tradare k lumea, ca toata paganatatea din realitatea virtuala paralela si din sistemul orgazitional ocult, alimentand ca bateria matrixul multidimensional format din superstitii si inchipuiri, din somnambulism si din vise desarte, inselandu-si iubirea sa iubeasca altceva decat ar trebui, nu persoana, virtutea, Dumnezeirea ci iluzia si memoria persoanei, aiureli intretinute ce stau in mintile si sufletele oamenilor.. ca atata stie si poate omul, crestinul cazator cazut in cadere de parc-ar sta: de frica, speriat aluneca din frica prin teama in frica de lume, de stapanii ei batausi si tradand pe Hristos pentru bani si mancare pacatoasa, se scapa din Rai in blestemul patimilor si al faradelegilor facand ispita, ispita dupa ispita in loc sa nu cumva s-o faca pe ea vreodata, revenind post factum, de fiecare data cu usuratate, indarat in minciuna vietii, in minciuna lumii prin recidiva satisfactiilor pe care si le permite ca tampitul scos din minti ce trece din starea tranzitorie in starea stationara de rezonanta stationara lumeasca asigurat de uniunea uniunii paharelor pline cu blestem pacatos bantuite de turnatorii care-l tepuiesc pe saracul suflet speriat si suparat ca nu o sa pateasca nimic chiar daca e atacat cu insistenta din inaltimi si fortat sa trufeasca bucuros de reintalnire nadajduind in uniune ca un pui rebagat in marsupiul-barsupuilor, multumiti ca stau impreuna neclintiti pe zone tari si puternice desi ei sunt rupti si cazuti inca de la inceput, fiind defapt singuri in blestemul din frica puilor de bar calmati in tradare ce se impreuneaza imprietenindu-se in pâretenii de turnatori cu aia mari ce lingusindu-se cu pacat se alinta ca-s multi si-s impreuna si de asta se bucura de parca ar sta la soare in vacanta profitand in linistiri stabile, in sporuri si-n acumulari cand de fapt ei sunt impreuna impreunati in cadere accelerata aflati ca-ntrun tren-racheta ce cade accelerat in prapastie, in iad, cu ei cazand invartindu-se prin vagoane in timp ce din inima lor ies spurcaciuni ce cad in turnare iar ei devenind si fiind pacatul care-i mangaie se cred curati, sfinti, buni, darnici, se cred iubire infulecand si dandu-si voie sa se spurce cu impresia ca le e mai bine si ca zboara, ca stau, ca au mancare si bani destui si ca va fi bine cu sufletul lor mereu din moment ce stau, din moment ce cred ca sunt in pace, ca au liniste, odihna in toata caderea asta nevazuta si neinteleasa de care nu sunt constienti si o contesta daca nu o vad in ciuda faptului ca devin pe zi ce trece tot mai rai, mai cruzi, mai prosti, mai uituci, mai neputinciosi, mai goi, mai reci, mai morti, mai iresponsabili si egoisti, nevrand sa-si dea seama ca degenereaza rapid, ca-si zombizeaza existenta coabitand intro turbare ce mocneste in ei pana nu mai pot sa asculte nimic din crestinism. Nici nu mai vor si lepadand rugaciunea si lucrarile bisericesti, comportamentul crestin aplecat, bland si smerit, se cearta si se bat urmand batausii bogatilor ingamfati necinstind iubirea care fara credinta si credinciosie, fara supunere si fidelitate li se preschimba in desfranare si ipocrism, in lasitate, ura, boala, nerabdare si silnicie amenintatoare, in vremelnicie si secularism, in uitarea si nepasarea oarba de pacate facute cu nemiluita in abandon crud. Pacatul cazand din cer te minte ca sta sus si autotzepuindu-te te faci pacat... ipocrit... pana te chinuie iadul de nu mai poti iar tu te vezi ca stai ”bine” ca el cu el, bucurandu-te ca esti el, desi pacatul ti-a inlocuit iubirea si nu sta ci cade.