Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor tigarniadei, ”ispisfaci sa satisfaci ispiteia crezand ca scapi de stapilimentis”, scurvie in desfranare mezozeica idioleasca k lumea pierzarii plina de balegatori-risipitori, decizii si alegeri gresite, pe vesnicie, care impatimindu-se prin mitomanie recidivanta si autotzepuiala devin sursa oricarui rau (”liber”) de care ar trebui sa te lepezi si sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.