Invidia

[alx]

"Cum o floare se usuca daca nu primeste apa, asa se intampla si cu sufletul omului care e otravit cu mandrie."

[ioan_si.atat]

Mare pacat invidia asta. Trebuie sa recunosc ca si eu m-am lasat impins in acest pacat de cateva ori, cu toate ca acum imi dau seama cat greseam. Realizez acum ca e mult mai usor si mai frumos sa ma bucur de vreun succes al aproapelui, decat sa-l invidiez.

[Traditie1]

Nu toata invidia este patimasa, dupa cum nu toata tinerea de minte a raului

Aceste sentimente sunt un amestec de ceva involuntar si voluntar, ultima doar la cei ce lucreaza patimile.

Aparitia acestor sentimente este fie rezultatul înselarii (crezi ca cutare a facut sau gândeste ceva rau când de fapt el e nevinovat) fie un raspuns la nedreptaatile facute de celalalt. Virtutea consta în a nu urma aceste simtaminte prin fapte, cuvinte sau gânduri de ura, fiindca mânia omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Dar totodata ele pot fi semnaul unor nedreptati realizate de persoana fata de care simtim sentimentele de pizma/ura.

Deci nu trebuie sa ne atribuim tot ce simtim fiindca sentimentele rele sunt de la draci iar cele bune de la Dumnezeu si îngeri. Trebuie sa avem grija ce facem cu trupul, limba si gândurile, aceasta e responsabilitatea noastra.

iar cei care se cred invidiati, sunt de fapt oameni patimasi, îmbibati de mândrie si frustrati, care vor sa se ridice deasupra celorlalti si care vad în invidia celorlalti (reala sau imaginara) un barometru al propriului succes, cum era un citat pe alt topic.

[ioan_si.atat]

În prealabil postat de Traditie1

Nu toata invidia este patimasa, dupa cum nu toata tinerea de minte a raului

Aceste sentimente sunt un amestec de ceva involuntar si voluntar, ultima doar la cei ce lucreaza patimile.

Aparitia acestor sentimente este fie rezultatul înselarii (crezi ca cutare a facut sau gândeste ceva rau când de fapt el e nevinovat) fie un raspuns la nedreptaatile facute de celalalt. Virtutea consta în a nu urma aceste simtaminte prin fapte, cuvinte sau gânduri de ura, fiindca mânia omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Dar totodata ele pot fi semnaul unor nedreptati realizate de persoana fata de care simtim sentimentele de pizma/ura.

Deci nu trebuie sa ne atribuim tot ce simtim fiindca sentimentele rele sunt de la draci iar cele bune de la Dumnezeu si îngeri. Trebuie sa avem grija ce facem cu trupul, limba si gândurile, aceasta e responsabilitatea noastra.

iar cei care se cred invidiati, sunt de fapt oameni patimasi, îmbibati de mândrie si frustrati, care vor sa se ridice deasupra celorlalti si care vad în invidia celorlalti (reala sau imaginara) un barometru al propriului succes, cum era un citat pe alt topic.

Traditie1, vrei sa spui ca a avea ganduri de invidie, dar a nu actiona dupa aceste ganduri nu e un pacat asa mare si ca ni se intampla tuturor?
Interesant punct de vedere.
Eu, de cate ori imi trece prin minte un astfel de gand, ma rusinez apoi de gandul meu si imi pare rau ca am gandit asa. Ma simt vinovat. Si este firesc sa fie asa. Insa tu spui ca e firesc sa apara si gandul ala. Am inteles bine?
Astept si alte pareri, daca se poate. Multumesc.

Doamne-ajuta!

[Traditie1]

Gândurile au trei surse, dracii, Dumnezeu si noi însine.

Gândurile de invidie nu vin de la noi ci de la draci. Însa asa cum am spus, unii oameni sunt urâti pentru câstigurile nedrepte facute si asta e, cred, de la Dumnezeu, e o forma de a vadi nedreptatea respectivilor.

Ce spui tu ca simti rusine e mai degraba închipuire de sine, ti se pare ca esti bun fiindca simti rusine.

[anne]

[SIZE=3] Cumplit trebuie sa sufere aceia pe care sarpele invidiei i-a muscat de inima... Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa nu-i simtim vreodata muscatura, sa ne bucuram mereu pentru binele si fericirea aproapelui![/SIZE]
[SIZE=3] Mereu i-am admirat pe cei din jur pentru implinirile lor...de orice natura... N-am tanjit niciodata dupa nimic material. Nimic nu voi lua cu mine DINCOLO...doar faptele mele!!![/SIZE]
[SIZE=3] Am tanjit in schimb si tanjesc inca dupa Dumnezeu si dragostea Lui...Si aici, DA...am simtit o oarecare mahnire impletita insa cu bucurie si admiratie pe toti aceia care se roaga mai mult, care postesc mai aspru decat mine , care pot sa faca mai mult bine decat reusesc eu sa fac... Sa fie oare invidie??? Sa-mi fie oare pacat???[/SIZE]

[cristiboss56]

"căci de nicăieri nu vine invidia , decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că dacă ai crede cu adevărat că averea , ca şi slava lumii acesteia nu inseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar , fiind că priveşti aceasta cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele , de ceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici ."

[cristiboss56]

Invidiosul , este mâncat pe dinlăuntru şi este secătuit de patimă. Invidiosul urâşte pe cel ce il intrece cu situaţia, cu bogăţia, cu cinstea. Invidiosul işi doreşte mereu bunurile aproapelui său, urăşte pe cei frumoşi şi buni. Invidiosul se hrăneşte cu nenorocirea aproapelui său.
"Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile , dar şi cea mai dreaptă : pe de o parte, izgoneşte tot binele, iar pe de alta chinuie pe cel care o are " . ( Sf. Grigorie Teologul ) .

[George.m]

Parintele Rafail Noica facea referire la existenta unei invidii cu caracter pozitiv - invidia sfinta:

Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai mult har. Cum se face?“.

Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru ca nevoința acestui om să fie mai deplină.

Nevoitorul acesta invidia harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună: tu cum ai ajuns la asta și eu nu?

[Mihnea Dragomir]

Invidia (pizma) ocupă un loc special printre cele şapte păcate capitale din cauza marelui ei paradox. Toate păcatele te fac să te simţi, măcar pentru o clipă, bine. Mândria ? Păi ţi se face inima cât o sacoşă când te linguşesc alţii. Mai ceva ca motanul gâdilat în ceafă, aşa te înfoieşti şi te bucuri. Lăcomia ? Salivez numai când simt parfumul suav al oalelor celor sfârâitoare pe plită şi aroma lor mă înnebuneşte de plăcere. Nu mai zic de necurăţie şi cam ce plăceri simt în alea câteva minute, că poate mai sunt copii pe aici care nu ştiu cum se fac copiii. Până şi lenea, dom'le, îmi dă aşa o senzaţie de bine, că parcă aş mai sta în plăpumi după ce mă trezesc încă vreo cinci ore, cel mult cu laptapul setat pe forumul ortodox în braţe, încât o zi în care nu fac nimic e o zi în care mă simt excelent, ca un concediu făcut în pijama.

Doar invidia asta e un caz special. Cu gândul pizmaş nu mă fericesc nici măcar o clipă, ci mă pripesc în inima mea şi spumeg de oftică. La alte păcate se cheamă că am făcut un târg. Un târg "designed by Danila Prepelac. All rights reserved". Dar un târg. Am plecat la iarmarocul vieţii cu o eternitate de fericire în traistă şi mă întorc cu un minut de fericire. Cum se poate aşa prostie ? Simplu: până la eternitatea aia mai e. Dar minutul, îl am acuma. Ei bine, există chiar un târg mai dezastruos, pe care invidia, singură, îl face cu putinţă. Plec la târg cu doi boi frumoşi (metafora eternităţii, aţi înţeles, aşa-i ?) şi mă întorc nu cu o pungă goală, ci cu o pungă în care vărs de nervii ce-i am pe succesul vecinului. Adică, dau o eternitate de fericire nu pe un minut de fericire, ci dau o eternitate de fericire şi obţin în schimb fierea mea şi ficaţii mei întorşi pe dos.
Păi, corect e ? Adică ce sunt eu, prostul dracului ?