Dumnezeu iarta, dar nepedepsit nimic nu lasa

[costel]

În prealabil postat de George.m

Dumnezeu iartă, dar nepedepsit, nimic nu lasă.
Pe mine m-a tulburat putin afirmatia, in sensul imi pare ca-i lipseste duhul ortodox. Ce parere aveti?

Eu raman netulburat, iau seama la Pilda Fiului Risipitor - Tatal ii iese in intampinare fiului risipitor nu ca sa-l pedepseasca, ci ca sa-i dea daruri (inel, incaltaminte, vietulul cel gras). Daca Dumnezeu ar pedepsi si dupa ce mi-a dat iertarea, eu unul nu m-as mai intoarce la El, de vreme ce si daca ma intorc si daca nu ma intorc, voi fi pedepsit.

[iustin10]

"Eu sunt un Dumnezeu drept,care pedepsesc pana a a 3 lea neam,si am mila pana la al 10-lea neam"

De aici se vede ca Dumnezeu si pedepseste,si chiar si pe copii celor vinovati,dar se si indura ,si de stra-stra-nepotii celor ce care sunt placuti Lui.
Lucrurile coexista intr-o economie divina.Pedeapsa este pentru indreptare iar mila este pentru recunostinta,si pentru ca cel iertat sa nu mai pacatuiasca.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de costel

Eu raman netulburat, iau seama la Pilda Fiului Risipitor - Tatal ii iese in intampinare fiului risipitor nu ca sa-l pedepseasca, ci ca sa-i dea daruri (inel, incaltaminte, vietulul cel gras).

Mă tem că aţi citit doar poartea a doua a pildei. În prima, fiul risipitor îşi ia pedeapsa. Din bogat, ajunge să nu mai aibă nici o lescaie. Face foamea şi cerşeşte să mănânce roşcove. Ajunge păzitor porcilor. Cele două părţi ale pildei sunt foarte legate. Nimeni nu se întoarce la tatăl său fără să îşi ispăşească pedeapsa mai întâi. Oricine pleacă, prin păcat, de lângă Tatăl său are o pedeapsă de ispăşit, aşa cum spunea şi părintele ieromonah Arsenie, prin gura căruia Dumnezeu poate că multe canoane a dat.

[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mă tem că aţi citit doar poartea a doua a pildei. În prima, fiul risipitor îşi ia pedeapsa. Din bogat, ajunge să nu mai aibă nici o lescaie. Face foamea şi cerşeşte să mănânce roşcove. Ajunge păzitor porcilor. Cele două părţi ale pildei sunt foarte legate. Nimeni nu se întoarce la tatăl său fără să îşi ispăşească pedeapsa mai întâi. Oricine pleacă, prin păcat, de lângă Tatăl său are o pedeapsă de ispăşit, aşa cum spunea şi părintele ieromonah Arsenie, prin gura căruia Dumnezeu poate că multe canoane a dat.

Fiul risipitor e pedepsit de Dumnezeu pentru ca acesta "sa-si vina intru sine", sa-si constientizeze caderea si sa se pocaiasca. Dar nu e pedepsit dupa, ci inainte de momentul pocaintei. In clipa in care fiul isi cere iertare tatalui, nu e mustrat, nu i se spune ca are ceva de ispasit, ci i se dau daruri (asa cum foarte bine a subliniat Costel), e iertat si repus in demnitatea dinainte.
Fiul a vrut sa fie primit de tatal sau ca simplu argat. Daca ar fi fost primit ca argat (macar pentru o vreme) puteam vorbi de ispasirea ulterioara iertarii.

[Noesisaa]

În prealabil postat de George.m

Fiul risipitor e pedepsit de Dumnezeu pentru ca acesta "sa-si vina intru sine", sa-si constientizeze caderea si sa se pocaiasca. Dar nu e pedepsit dupa, ci inainte de momentul pocaintei. In clipa in care fiul isi cere iertare tatalui, nu e mustrat, nu i se spune ca are ceva de ispasit, ci i se dau daruri (asa cum foarte bine a subliniat Costel), e iertat si repus in demnitatea dinainte.
Fiul a vrut sa fie primit de tatal sau ca simplu argat. Daca ar fi fost primit ca argat (macar pentru o vreme) puteam vorbi de ispasirea ulterioara iertarii.

Sf. Scriptura nu spune nimic despre asta, dar ma gandesc ca fiul cel mic, desi re-instituit in demnitatea de fiu, nu va mai primi mostenire inca o data. Sau poate daca vrea sa fie din nou mostenitor deplin va trebuie sa faca efort de 10 ori mai mare decat normal. Vina a fost iertata, dar consecinte exista.

[George.m]

În prealabil postat de Noesisaa

Sf. Scriptura nu spune nimic despre asta, dar ma gandesc ca fiul cel mic, desi re-instituit in demnitatea de fiu, nu va mai primi mostenire inca o data. Sau poate daca vrea sa fie din nou mostenitor deplin va trebuie sa faca efort de 10 ori mai mare decat normal. Vina a fost iertata, dar consecinte exista.

Nu cred, pentru ca Tatal e generos. Daca el nu a facut referire la consecintele faptelor fiului, de ce s-o facem noi?

[MariS_]

Dupa umila mea parere, aici semnificatia citatului eu o vad nelegata
nici de viziunea ca boala nici legalista a pacatului, ci de un lucru mult
mai simplu: citatul in prima parte se refera la pacat, ca el se iarta, iar
in a doua parte el se refera la CAUZA pacatului, care cu adevarat trebuie
sa fie eliminata. Orice pacat are o cauza si acea cauza se afla in noi.
La spovedanie se iarta pacatul, dar cauza ramane neatinsa in noi si daca
noi nu o eliminam, prin pocainta, prin facerea canonului dat de duhovnic,
etc, etc, atunci degeaba ne-am spovedit caci vom recidiva din nou cu
acel pacat. Ninivitenii si-au omorat cauza pacatelor lor prin smerenie,
prin pocainta in sac si cenusa si au scapat de pedeapsa, adica s-au
pedepsit singuri. La fel si fiul ratacitor tot prin smerenie si pocainta a
scapat de cauza care-l impingea sa pacatuiasca. Aceasta cauza nu va
ramane niciodata nepedepsita, ori o face omul singur, ori il "ajuta" si
Dumnezeu, tocmai pentru ca Dumnezeu este drept si nu lasa o cauza
a raului sa se manifeste nestanjenita si sa distruga pe cel ce s-a decis
sa mearga pe calea cea buna.
De asta e bine si noi sa omoram cauza pacatului prin pocainta si multa
smerenie si sa ne iertam unii pe altii. Iertati-ma si pe mine, pacatosul.
Sa aveti parte cu totii de Nasterea Mantuitorului in inimile voastre!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[costel]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mă tem că aţi citit doar poartea a doua a pildei. În prima, fiul risipitor îşi ia pedeapsa. Din bogat, ajunge să nu mai aibă nici o lescaie. Face foamea şi cerşeşte să mănânce roşcove. Ajunge păzitor porcilor. Cele două părţi ale pildei sunt foarte legate. Nimeni nu se întoarce la tatăl său fără să îşi ispăşească pedeapsa mai întâi. Oricine pleacă, prin păcat, de lângă Tatăl său are o pedeapsă de ispăşit, aşa cum spunea şi părintele ieromonah Arsenie, prin gura căruia Dumnezeu poate că multe canoane a dat.

Nu am citi o parte din pilda, ci intreaga pilda. Faptul ca fiul ajunge sa se hraneasca cu roscove, pazitor al porcilor, etc nu trebuie perceput ca fiind pedeapse ale lui Dumnezeu, ci urmari ale ruperii legaturii cu El. Nu e cazul sa-mi explicati mai mult. Ne desparte modul de a privi - ortodocsi si catolici. E de ajuns sa ne oprim la jertfa Domnului - dpv catolic Fiul pe cruce trebuia sa dea satisfactie Tatalui, dpv ortodox sa transfigureze natura umana. Dar ne abatem de la tema topicului. Repet, actele fiului dupa plecarea din casa tatalui sunt libere, nu sunt predestinate de tatal si sunt urmari ale ruperii legaturii cu El.

[Ajjore]

O predica tulburatoare la Duminica Fiului Risipitor a Sfantului Nicolae Velimirovici

(1)

Dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu pentru oameni se vede in indelunga Sa rabdare, marea Sa iertare si marea Sa bucurie. Aceasta dragoste isi poate gasi asemanare pe pamant in dragostea mamei pentru copilul ei. Cine de pe pamant are o rabdare mai mare fata de o faptura, decat numai mama fata de copilul ei? Iertarea cui o poate depasi pe aceea a mamei? Cine mai plange de bucurie cu repejune la schimbarea spre indreptare a copilului ei pacatos, ca mama?
De la intemeierea lumii, pe acest pamant, dragostea de mama a fost depasita numai de catre Domnul nostru Iisus Hristos, in dragostea Lui pentru oameni. Rabdarea Sa L-a dus la suferinte ingrozitoare cand era atarnat pe Cruce; iertarea Sa se revarsa din inima si buzele Sale chiar si atunci cand Se afla pe Cruce; bucuria Sa care patrundea in cei care se pocaiau, era bucuria care Ii lumina sufletul indurerat in intreaga Sa viata pamanteasca. Numai dragostea dumnezeiasca depaseste dragostea de mama. Singur Dumnezeu ne iubeste mai mult decat ne iubeste mama; singur El ne iarta mai mult decat ne iarta mama si numai El Se bucura la indreptarea noastra mai mult decat mama.

Acela care nu are rabdare cu noi cand gresim, acela nu ne iubeste. Nici acela nu ne iubeste care nu ne iarta atunci cand ne pare rau pentru greseala noastra. Si acela ne iubeste cel mai putin dintre toti, care nu se bucura de indreptarea noastra.

Rabdarea, iertarea si bucuria sunt cele trei mari chipuri ale dragostei dumnezeiesti. Acestea sunt chipurile a toata dragostea cea adevarata – daca exista cumva dragoste adevarata in afara dragostei dumnezeiesti. Fara aceste trei chipuri, dragostea nu este dragoste. Daca numesti “dragoste” orice altceva, este ca si cum ai numi “oaie” o capra sau un porc.

In pilda fiului risipitor, Domnul Iisus ne-a dat o inchipuire a dragostei adevarate, a dragostei dumnezeiesti, zugravita in culori atat de limpezi, ca pulseaza de viata inaintea ochilor nostri, asa cum incepe pulsatia vietii oamenilor cand soarele straluceste, dupa intunericul noptii. Doua mii de ani nu au intunecat culorile acestei inchipuiri si acestea nu se vor intuneca niciodata, atata vreme cat exista oameni pe pamant si dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotriva, cu cat oamenii se fac mai pacatosi, cu atat aceasta inchipuire este mai vie: mai vie si mai proaspata.

[Ajjore]

O predica tulburatoare la Duminica Fiului Risipitor a Sfantului Nicolae Velimirovici

(2)

In pilda fiului risipitor, Domnul Iisus ne-a dat o inchipuire a dragostei adevarate, a dragostei dumnezeiesti, zugravita in culori atat de limpezi, ca pulseaza de viata inaintea ochilor nostri, asa cum incepe pulsatia vietii oamenilor cand soarele straluceste, dupa intunericul noptii. Doua mii de ani nu au intunecat culorile acestei inchipuiri si acestea nu se vor intuneca niciodata, atata vreme cat exista oameni pe pamant si dragostea lui Dumnezeu pentru ei. Dimpotriva, cu cat oamenii se fac mai pacatosi, cu atat aceasta inchipuire este mai vie: mai vie si mai proaspata.

Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea. Ce este mai simplu decat acest chip tulburator in care incepe aceasta pilda? Ce adancimi se ascund dedesubtul acestei simplitati! Sub zicerea “un om” se ascunde Dumnezeu, si sub “doi fii” se ascund omul cel drept si cel pacatos – sau toti dreptii si toti pacatosii. Omul cel drept este mai cuprins cu anii decat cel pacatos; caci Dumnezeu, la inceput, a facut omul drept, omul singur a pacatuit. Pacatosul cauta partea ce i se cuvine, atat de la Dumnezeu, cat si de la fratele sau cel drept.

Prin “doi fii” se mai intelege firea dubla care se afla in fiecare om. O fire care inseteaza dupa Dumnezeu si alta care este aplecata spre pacat. O fire indeamna omul sa vietuiasca dupa poruncile lui Dumnezeu, dupa omul cel launtric, dupa cum spune Apostolul, si cealalta este dupa legea trupului (Romani 7:22-23). Omul duhovnicesc si omul trupesc – doi oameni intr-unul si acelasi om. Omul duhovnicesc nu-si poate inchipui vietuirea departe de Dumnezeu, pe cand omul trupesc socoteste ca viata sa incepe numai atunci cand el este despartit de Dumnezeu. Omul duhovnicesc este mai cuprins cu varsta; cel trupesc este mai imputinat cu anii. Chiar de la zidirea sa, omul duhovnicesc este mai adunat cu anii, caci ni se spune ca Dumnezeu a zis la inceput: “Sa facem pe om dupa asemanarea noastra” (Facerea 1:26) si asemanarea cu Dumnezeu este firea duhovniceasca a omului, nu cea trupeasca – si, dupa aceea, trupul omului a fost facut din tarana (Facerea 2:7), in care Dumnezeu a suflat asemanarea deja existenta al Lui – omul duhovnicesc. Desigur, cu toate ca Dumnezeu a facut trupul omenesc din tarana, acesta nu era deloc pacatos, desi prin trup a cazut omul in pacat. Si iarasi, Eva era mai neajunsa cu varsta decat Adam. Ea a fost facuta din trupul lui Adam si, prin pofta trupului ei, a incalcat ea porunca lui Dumnezeu si a cazut in ispita – si, prin caderea ei, ea s-a despartit de Dumnezeu si s-a indepartat, in mintea ei, pornind intr-o tara indepartata: imparatia lui Satan.

Da-mi partea ce mi se cuvine din avere”. In acest chip Ii vorbeste pacatosul lui Dumnezeu. Si, de fapt, ce este al omului fara sa fie a lui Dumnezeu?Tarana, nimic altceva decat tarana. Este adevarat ca Dumnezeu a facut tarana, dar tarana nu este parte a fiintei Sale. Asa incat omul poate sa socoteasca, faptul ca tarana este a lui. Toate celelalte sunt ale lui Dumnezeu. Toate celelalte Ii sunt ale Lui. Atata vreme cat omul nu este despartit de Dumnezeu, toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu sunt si ale lui. Dupa cum spune si Dumnezeu: “Fiule, toate ale Mele ale tale sunt“. Omul poate sa spuna numai atat: “Toate cate are Tatal ale mele sunt“. (Ioan 16:15). Dar cand omul doreste sa se desparta de Dumnezeu si atunci cand el cauta sa primeasca partea ce i se cuvine din cele ce sunt fara de numar ale lui Dumnezeu, Dumnezeu poate sa nu-i dea nimic si totusi sa fie drept. Fiindca omul fara Dumnezeu nu este nimic si tot ceea ce are el este nimic. Si cand Dumnezeu ii da tarana; adica, numai trup fara duh, fara suflet si fara daruri duhovnicesti, chiar si atunci El ii da mai mult decat este al omului, si El ii da acestea nu pentru dreptate, ci pentru milostivire. Dar, cum mila lui Dumnezeu este nemarginit mai mare decat aceea a mamei fata de copilul ei, Dumnezeu da fiului Sau pacatos mai mult decat tarana. Altfel spus: impreuna cu trupul, Dumnezeu ii da suflet in trup, asa cum se intampla cu animalele si, in plus, ii mai da daruri duhovnicesti: intelegere, constiinta si dorinta pentru bine – numai o scanteie, destul ca sa il tina, sa nu cada, ca sa ajunga un animal printre celelalte animale.

Si tatal le-a impartit averea. Fiul mai mare a ramas cu tatal sau, bucurandu-se de toate cele ale tatalui, dar fiul mai mic, nu dupa multe zile, adunand toate, s-a dus intr-o tara indepartata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari. Nu se ascunde taina sederii lui Adam in Rai sub cuvintele “nu dupa multe zile”? Cand a pacatuit, Adam a cautat si a primit partea sa de la Dumnezeu. El si-a vazut goliciunea: adica a vazut ca el nu este nimic fara Dumnezeu. Si Dumnezeu, in milostivirea Sa, nu l-a izgonit gol, ci i-a facut haine; l-a imbracat si l-a izgonit (Facerea 3:21). “Pamant esti si in pamant te vei intoarce”, a spus Dumnezeu lui Adam (vezi 3:19). Si aceasta inseamna: in cel mai bun caz, numai tarana este a ta. Toate celelalte sunt ale Mele. Tu ai cautat ce este al tau si Eu ti-am dat; dar ca sa fii viu si sa fii macar o umbra din ceea ce ai fost, Eu iti dau tie mai mult: iti dau o scanteie din slava Mea dumnezeiasca.

Ceea ce s-a intamplat cu Adam se intampla iarasi si iarasi cu milioane de urmasi ai lui Adam care, despartindu-se de Dumnezeu din pricina pacatului, isi iau partea lor si pleaca intr-o tara indepartata. Dumnezeu nu sileste pe nimeni sa ramana cu El, caci Dumnezeu a facut omul ca sa fie liber si, potrivit firii Sale, El nu cauta niciodata sa ingradeasca aceasta libertate.