Dumnezeu iarta, dar nepedepsit nimic nu lasa

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de costel

Eu raman netulburat, iau seama la Pilda Fiului Risipitor - Tatal ii iese in intampinare fiului risipitor nu ca sa-l pedepseasca, ci ca sa-i dea daruri (inel, incaltaminte, vietulul cel gras).

Mă tem că aţi citit doar poartea a doua a pildei. În prima, fiul risipitor îşi ia pedeapsa. Din bogat, ajunge să nu mai aibă nici o lescaie. Face foamea şi cerşeşte să mănânce roşcove. Ajunge păzitor porcilor. Cele două părţi ale pildei sunt foarte legate. Nimeni nu se întoarce la tatăl său fără să îşi ispăşească pedeapsa mai întâi. Oricine pleacă, prin păcat, de lângă Tatăl său are o pedeapsă de ispăşit, aşa cum spunea şi părintele ieromonah Arsenie, prin gura căruia Dumnezeu poate că multe canoane a dat.

[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Mă tem că aţi citit doar poartea a doua a pildei. În prima, fiul risipitor îşi ia pedeapsa. Din bogat, ajunge să nu mai aibă nici o lescaie. Face foamea şi cerşeşte să mănânce roşcove. Ajunge păzitor porcilor. Cele două părţi ale pildei sunt foarte legate. Nimeni nu se întoarce la tatăl său fără să îşi ispăşească pedeapsa mai întâi. Oricine pleacă, prin păcat, de lângă Tatăl său are o pedeapsă de ispăşit, aşa cum spunea şi părintele ieromonah Arsenie, prin gura căruia Dumnezeu poate că multe canoane a dat.

Fiul risipitor e pedepsit de Dumnezeu pentru ca acesta "sa-si vina intru sine", sa-si constientizeze caderea si sa se pocaiasca. Dar nu e pedepsit dupa, ci inainte de momentul pocaintei. In clipa in care fiul isi cere iertare tatalui, nu e mustrat, nu i se spune ca are ceva de ispasit, ci i se dau daruri (asa cum foarte bine a subliniat Costel), e iertat si repus in demnitatea dinainte.
Fiul a vrut sa fie primit de tatal sau ca simplu argat. Daca ar fi fost primit ca argat (macar pentru o vreme) puteam vorbi de ispasirea ulterioara iertarii.

[Noesisaa]

În prealabil postat de George.m

Fiul risipitor e pedepsit de Dumnezeu pentru ca acesta "sa-si vina intru sine", sa-si constientizeze caderea si sa se pocaiasca. Dar nu e pedepsit dupa, ci inainte de momentul pocaintei. In clipa in care fiul isi cere iertare tatalui, nu e mustrat, nu i se spune ca are ceva de ispasit, ci i se dau daruri (asa cum foarte bine a subliniat Costel), e iertat si repus in demnitatea dinainte.
Fiul a vrut sa fie primit de tatal sau ca simplu argat. Daca ar fi fost primit ca argat (macar pentru o vreme) puteam vorbi de ispasirea ulterioara iertarii.

Sf. Scriptura nu spune nimic despre asta, dar ma gandesc ca fiul cel mic, desi re-instituit in demnitatea de fiu, nu va mai primi mostenire inca o data. Sau poate daca vrea sa fie din nou mostenitor deplin va trebuie sa faca efort de 10 ori mai mare decat normal. Vina a fost iertata, dar consecinte exista.

[George.m]

În prealabil postat de Noesisaa

Sf. Scriptura nu spune nimic despre asta, dar ma gandesc ca fiul cel mic, desi re-instituit in demnitatea de fiu, nu va mai primi mostenire inca o data. Sau poate daca vrea sa fie din nou mostenitor deplin va trebuie sa faca efort de 10 ori mai mare decat normal. Vina a fost iertata, dar consecinte exista.

Nu cred, pentru ca Tatal e generos. Daca el nu a facut referire la consecintele faptelor fiului, de ce s-o facem noi?

[Noesisaa]

În prealabil postat de George.m

Nu cred, pentru ca Tatal e generos. Daca el nu a facut referire la consecintele faptelor fiului, de ce s-o facem noi?

Dar stim ca Tatal, nu numai generos si mult-iubitor, este si drept. Ar fi nedrept fata de fiul cel mare sa imparta averea din nou in doua. Fiul cel mic a primit ce i se cuvenea. Gandeste-te la pilda cu dregatorul care nu si-a platit datoria mare pe care o avea, si care i-a fost iertata, dar, dupa ce s-a aratat neindurator fata de cei care ii datorau lui, si deci s-a aratat nevrednic de darul iertarii a fost aruncat unde este scrasnirea dintilor, o metafora destul de fioroasa.

Parerea mea este ca nu este corect sa il limitezi pe Dumnezeu doar la generos si atat de bun incat nici sa pedepseasca nu vrea/nu poate.

[George.m]

În prealabil postat de Noesisaa

Dar stim ca Tatal, nu numai generos si mult-iubitor, este si drept. Ar fi nedrept fata de fiul cel mare sa imparta averea din nou in doua. Fiul cel mic a primit ce i se cuvenea. Gandeste-te la pilda cu dregatorul care nu si-a platit datoria mare pe care o avea, si care i-a fost iertata, dar, dupa ce s-a aratat neindurator fata de cei care ii datorau lui, si deci s-a aratat nevrednic de darul iertarii a fost aruncat unde este scrasnirea dintilor, o metafora destul de fioroasa.

Parerea mea este ca nu este corect sa il limitezi pe Dumnezeu doar la generos si atat de bun incat nici sa pedepseasca nu vrea/nu poate.

Pai fiului ascultator oricum i s-a parut nedrept ca e primit fratele sau cu bucurie multa. Dupa dreptate, trebuia pedepsit.
In pilda dotornicului nemilostiv, i s-a masurat cu propria lui masura ("si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri).

Spui ca "nu este corect sa il limitezi pe Dumnezeu doar la generos si atat de bun incat nici sa pedepseasca nu vrea/nu poate". Cred ca Il limitam atunci cand presupunem ca nu iarta cu adevarat. Noi nu cerem in rugaciuni dreptatea lui Dumnezeu, ci mila Lui. Un sfant ne indemna sa nu-L numim drept pe Dumnezeu, ci bun si milostiv.

[Ajjore]

Sfantul Nicodim Aghioritul ne invata:

"Daca cineva, fiind nedumerit, ar spune ca pacatul celui ce se pocaieste se iarta prin rugaciunea de iertare a duhovnicului (si deci de ce acestuia nu i se ingaduie sa se impartaseasca cu Sfintele Taine, odata ce a fost iertat si indreptat? ) acestuia ii raspundem in 3 chipuri:

1. Adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, insa nu de-a dreptul, ci socotind ca el va implini canonul si va sta departe de Sfanta Impartasanie (fiindca de aceea duhovnicul, inainte de iertare, ii hotaraste canonul si lipsirea de Sfintele Taine);

2. Adevarat este ca i se iarta pacatosului pacatul, nu insa si pedeapsa si certarea pentru pacat, cu alte cuvinte canonul, in care se cuprinde si indepartarea de la Sfanta Impartasanie. Fiinca si pacatul lui David s-a iertat cu adevarat de Dumnezeu ( cand Natan i-a spus:" Domnul a ridicat pacatul tau" ) dar nu s-a iertat si pedeapsa pentru pacatul lui, fiindca, dupa aceasta iertare, el a fost izgonit din imparatia sa de catre fiul sau Avesalom si sabia nu s-a indepartat de casa lui si alte nenumarate rautati a patimit, dupa cum insusi Natan i le proorocise;

3. Adevarat este ca se iarta pacatosului pacatul, dar este nevoie ca pacatosul sa fie pus la incercare si, cu timpul, sa fie intarit in harul lui Dumnezeu"
................
Ce este indeplinirea canonului:

"Dupa marturisire urmeaza a treia parte a pocaintei, adica facerea canonului dat de duhovnic, care este o indeplinire prin fapte a canonisirii, dupa cum hotaraste Gavriil al Filadelfiei, in cartea lui despre Taine. Asadar si tu, frate al meu pacatos, esti dator sa primeste cu mare bucurie canonul pe care ti-l va da duhovnicul, fie ca e vorba de post, de plecari ale genunchilor, de milostenie, sau de altceva. Si, inainte de toate, sa primesti cu tot sufletul indepartarea de la impartasanie, atatia ani cat va hotari el. Fiinca cu aceasta mica pedeapsa imblanzesti marea urgie pe care o are Dumnezeu impotriva ta. Cu acest canon trecator, scapi de canonul cel vesnic al iadului.(..)"

Pacatosul trebuie sa-si capete canonul fie aici, in chip vremelnic, fie dincolo, pe veci.
Frate, sa alegi una din doua: ori sa primesti aici, in chip vremelnic, canonul pacatelor tale; ori dincolo, pentru vecie. Daca il primesti aici, atunci scapi de cel de dincolo; iar daca nu-l primesti aici atunci negresit ai sa-l capeti dincolo, dar va fi pe vecie. Dupa cum scrie si Gavril al Filadelfiei, in cartea sa despre Taine "Cel ce nu s-a supus (canoanelor) aici, trebuie sa fie trimis la scaunul de judecata de dincolo si va da socoteala de nelegiuirile pe care le-a savarsit, ca unul ce a incalcat asezamintele Sfintei Biserici"

( "Cum sa ne spovedim si sa ne impartasim" - cuvinte ale Sfintilor Parinti: Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfantul Dimitrie al Rostovului, Sfantul Simeon Noul Teolog))

[Noesisaa]

În prealabil postat de George.m

Pai fiului ascultator oricum i s-a parut nedrept ca e primit fratele sau cu bucurie multa.

De ce, n-a facut nimic rau, doar ca nu a stiut sa se bucure de ceea ce avea.

Spui ca "nu este corect sa il limitezi pe Dumnezeu doar la generos si atat de bun incat nici sa pedepseasca nu vrea/nu poate". Cred ca Il limitam atunci cand presupunem ca nu iarta cu adevarat. Noi nu cerem in rugaciuni dreptatea lui Dumnezeu, ci mila Lui. Un sfant ne indemna sa nu-L numim drept pe Dumnezeu, ci bun si milostiv.

Da, dar in directia asta ajungem la ideea ca de fapt nu stim nimic despre Dumnezeu, si nici macar nu putem sa stim nimic despre El. Dar oare chiar asa se ascunde Dumnezeu de noi? Nu spune nimeni ca Dumnezeu nu iarta cu adevarat. Iarta. Si tot din marea sa dragoste si mila da si putearea sau harul de a putea sa iti duci crucea care poate sa fie si urmarea pacatelor tale. Ce vreau sa spun este ca Dumnezeu este si bun si milostiv si iubitor si drept si ...si...si.... Nu este fie numai bun si milostiv, fie numai drept, este si milostiv SI drept.

[costel]

În prealabil postat de Noesisaa

Dar stim ca Tatal, nu numai generos si mult-iubitor, este si drept. Ar fi nedrept fata de fiul cel mare sa imparta averea din nou in doua. Fiul cel mic a primit ce i se cuvenea.

Fiul cel mic a primit totul daca tinem seama ca vietul cel gras Il simbolizeaza pe Dumnezeu. Si potrivit indemnului "cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toate vi se vor adauga voua", fiul cel mic nu mai are nevoie de avere, caci Il are pe Tatal.

[MariS_]

Dupa umila mea parere, aici semnificatia citatului eu o vad nelegata
nici de viziunea ca boala nici legalista a pacatului, ci de un lucru mult
mai simplu: citatul in prima parte se refera la pacat, ca el se iarta, iar
in a doua parte el se refera la CAUZA pacatului, care cu adevarat trebuie
sa fie eliminata. Orice pacat are o cauza si acea cauza se afla in noi.
La spovedanie se iarta pacatul, dar cauza ramane neatinsa in noi si daca
noi nu o eliminam, prin pocainta, prin facerea canonului dat de duhovnic,
etc, etc, atunci degeaba ne-am spovedit caci vom recidiva din nou cu
acel pacat. Ninivitenii si-au omorat cauza pacatelor lor prin smerenie,
prin pocainta in sac si cenusa si au scapat de pedeapsa, adica s-au
pedepsit singuri. La fel si fiul ratacitor tot prin smerenie si pocainta a
scapat de cauza care-l impingea sa pacatuiasca. Aceasta cauza nu va
ramane niciodata nepedepsita, ori o face omul singur, ori il "ajuta" si
Dumnezeu, tocmai pentru ca Dumnezeu este drept si nu lasa o cauza
a raului sa se manifeste nestanjenita si sa distruga pe cel ce s-a decis
sa mearga pe calea cea buna.
De asta e bine si noi sa omoram cauza pacatului prin pocainta si multa
smerenie si sa ne iertam unii pe altii. Iertati-ma si pe mine, pacatosul.
Sa aveti parte cu totii de Nasterea Mantuitorului in inimile voastre!
Har, smerenie si jertfa de sine.