Invidia

De omul invidios trebuie sa ne ferim ca de cel mai aprig dusman.Invidia naste monstri..Mistuie pe interior si are un zambet fals pe exterior..

[calator prin ploaie]

Invidia este prezenta peste tot...Ca unul este mai doct, ca celalalt are mai multi talanti..in fine..cert este ca atata vreme cat va fiinta si prima iubirea de sine.....uitandu-se sfatul Hristic de a ne iubi pe noi ca pe cei de langa noi....va ramane consacrata acestei vremi....invidia....

[cristiboss56]

În prealabil postat de George.m

Parintele Rafail Noica facea referire la existenta unei invidii cu caracter pozitiv - invidia sfinta:

Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai mult har. Cum se face?“.

Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru ca nevoința acestui om să fie mai deplină.

Nevoitorul acesta invidia harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună: tu cum ai ajuns la asta și eu nu?

Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai crede cu adevărat că averea, ca şi slava lumii acesteia nu înseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă priveşti acestea cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici.“

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai crede cu adevărat că averea, ca şi slava lumii acesteia nu înseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă priveşti acestea cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici.“

Este adevarat,insa invidia exista si in afara sferei materiale a existentei.Poti invidia pe cineva ca are o casnicie mai buna decat a ta,ca a intalnit un partener care ti-ar fi placut si tie,ca are copii mai frumosi si mai destepti(sau doar ca-i are).Invidia poate imbraca multe forme.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Yasmina

Este adevarat,insa invidia exista si in afara sferei materiale a existentei.Poti invidia pe cineva ca are o casnicie mai buna decat a ta,ca a intalnit un partener care ti-ar fi placut si tie,ca are copii mai frumosi si mai destepti(sau doar ca-i are).Invidia poate imbraca multe forme.

Foarte corecta observatia ta , si asa este , dar o putem numi noi oare o "invidie constructiva " , pe aceasta ? Caci , a invidia e una , a admira e complet altceva , dar sa fim onesti , de multe ori le combinam pe amandoua , admiratie cu invidie . Da , bine , poti sa-mi spui , dar asta ma mobilizeaza si pe mine sa-mi caut un partener de viata , sa am copii multi si frumosi . . . ! Corect si aici , si atunci oare ma intreb : omul nu poate "progresa" decat prin invidie , luand exemplu de le altii , cum mai spun unii in mod delicat !
In fine sunt multe de spus , draga Yasmina , dar oricum invidia e un pacat clar si subliniat de Sfintii Parinti !

[cezar_ioan]

Ingaduiti sa fac si eu putina filosofie...

Remediul invidiei: cere cuviincios, de la semenul pe care il invidiezi, sa iti dea si tie o parte din ce are el sau sa te invete sa obtii acel lucru prin propria lucrare. (Asta cred ca a omis Simon Magul, ca ar fi putut sa aiba oarecare sanse daca invata lucrarea smereniei, care nu se cumpara cu bani.)
Daca e un om cu oarecare intelegere si care nu se crede buricul pamantului, iti va da. Sau te va invata.
Daca nu, apoi gata si cu invidia!... Se topeste de la sine. Ce sa mai invidiezi la un ... sarac?...:) Orice ar avea sau ar fi, e in van pentru cel sarac in darnicie.


P.S. Imi amintesc de un om care m-a necajit multi ani. Era atat de invidios, cum n-am vazut. Se vedea din privire, din gesturi, din orice atitudine... Toti observau.
Venise la mine pe vremea cand, prin Mila Domnului, ma pricepeam destul de bine la anumite lucruri care tin de meseria mea (si pe care le-am pierdut, cu anii, cu trufia, cu pacatele...). M-a rugat sa-l invat si pe el mestesugul meu, ceea ce m-a bucurat. Spre deosebire de altii, insa, desi era un om cu venituri prospere, gasea mereu motive sa nu ofere nimic material, social, sufleteste nici atat. Lua, lua tot ce putea fi luat si lasa de inteles ca asa se si cuvine, ca eram chiar dator sa il slujesc... Pe de o parte ma irita aceasta, pe de alta parte ma amuza, insa ma straduiam sa ii ofer tot ce aveam de oferit pentru ca pur si simplu omul se arata interesat sa invete. Iar asta imi placea si imi alina supararea.
Apoi au trecut anii, nu l-am mai vazut, isi umpluse sacul si disparuse fara veste.
M-a cautat din nou cand era la mare necaz. Acelasi scenariu: cerea, lua cat il tinea, nu oferea nimic la schimb (nimic vizibil, constatabil) si... disparea.
In fine, dupa alti ani a revenit si a fost la fel.
Si totusi... cand nu mai asteptam nimic bun, intr-o perioada foarte grea a vietii mele, l-am reintalnit pe acest om. Eu eram la marginea pierzarii, eram cu un picior in groapa, in iad...
Mi-a fost de-a dreptul sila sa il revad, eram intr-o situatie groaznica si ma speria gandul ca iar imi va cere ceva in felul lui specific... Si cunoasteam ca nu mai am nimic de oferit.
Mi-a cerut insa doar atat: sa ii spun ce mai fac.
Si, obisnuit sa ii ofer tot ce-mi cerea, i-am satisfacut si de data asta dorinta. Apoi..., spre uluirea mea, omul acela nerecunoscator si invidios, m-a luat cu el, m-a gazduit, m-a hranit, m-a imbracat, m-a incurajat, m-a insotit acolo unde ma temeam sa merg singur etc. A facut asta o lunga perioada de timp, neincetat, apoi inca 2-3 ani, periodic, pana m-am pus cat de cat pe picioare.
Apoi nu l-am mai revazut. Pur si simplu nu ne-am mai cautat, in mod tacit, natural, ca de la sine.
Pana de curind, la Manastirea Radu-Voda, la o vecernie.
Dupa ce ne-am imbratisat am gasit putin timp sa mai stam de vorba. La un moment dat m-a intrebat: "Stii ca am fost multi ani foarte invidios pe tine?"... Am amutit, mi se pusese un nod in gat si nu am putut decat sa ma inrosesc, slava Domnului, si am pus ochii in pamant. "Da, mi-a spus el, dar stii ce bine mi-a facut asta? M-a pus pe drum, veneam mereu la tine si ceream, ceream, de multe ori furam.. Si lucru minunat, pentru care abia de-am reusit sa ma revansez intrucatva, tu mi-ai dat mereu ce aveam nevoie. Si iata, chiar si azi, aici, ma simt dator la tine. Si, o sa razi, dar tot te mai invidiez un pic... Pentru ca ai acceptat atatia ani sa oferi unui nerecunoscator ca mine tot ce ti-am cerut, fara sa iti ofer nimic in schimb."

Ei, poate ma intelegeti acum ca pana si un mare invidios poate fi iubit! Si inca cum... Numai sa dam prilejul sa se manifeste si altfel decat prin invidie...:)
(Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta.)
Sau, mai bine spus, sa Il lasam pe Domnul sa o faca pentru noi.

[cristiboss56]

Nespus de frumos cuvantul tau , frate si istorioara deopotriva , si cred ca "telepatia" m-a dus oarecum la tine , la omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului . Numai spun de celelalte sporturi , unde invidia se transforma extrem de usor in ura , si ce ura !