Erezii moderne in randurile unor preoti, care smintesc multimea

Eu nu am vazut la acest preot nimic din ceea ce tine de vrajitorie. Imi citea gandurile spontan, fara a deschide nicio carte. Dimpotriva, parintele Gabriel Nicu lua atitudine impotriva celor care deschid cartile sfinte pentru a ghici. Nu stiu cum s-a ajuns la o asemenea deformare a realitatii.

Parintele a adunat in jurul sau un grup de crestini dintre care pe unii i-a vindecat de boli grave, iar pe altii i-a vindecat sufleteste, insuflandu-le o credinta puternica. Existau insa multi crestini care veneau pentru a-si rezolva diverse probleme, apoi plecau. Unii scrasneau din dinti daca problemele nu li se rezolvau si-l acuzau, pe parinte, dar ei nu acceptau sa renunte la anumite pacate pentru a beneficia de ajutorul lui Dumnezeu. Caci parintele le spunea verde-n fata unora sa renunte la anumite pacate pentru a-i impartasi, de exemplu.

Asa cum am subliniat si cu alte ocazii, am incercat sa-l inteleg pe parintele Gabriel, deoarece vedeam ca unii aruncau cu noroi in dumnealui. Il compatimeam uneori pentru necazurile pe care le indura, dar citeam ca multi sfinti au patimit la fel, si imi reveneam. Imi puneam intrebari, comparam, judecam, iar parintele, care imi stia gandurile, intervenea rar, cand vedea ca o iau intr-o directie gresita.

Nu era nevoie sa-i adresez multe intrebari. Era suficient sa ma gandesc la o problema si parintele imi dadea raspunsul cu glas tare in predica, dupa predica sau incet cand ma miruia. Predicile erau constructive, fiecare fraza tintea un pacat, si fiecare ,,vinovat'' rosea, crezand ca lui i s-a adresat. Astfel, desi era tanar, avea o intelepciune duhovniceasca pe care greu o intalnim. Urmarea progresul duhovnicesc al fiecaruia, tinuta, privirea, rugaciunea, starea sanatatii, comportarea in familie si in societate nu cu mestesuguri vrajitoresti, ci cu Darurile pe care Dumnezeu i le-a dat. Stia ca voi scrie aceste lucruri.

Nu eram obligata sa merg la slujbele parintelui tocmai la Gresia, adica intr-un sat de langa Rosiorii-de-Vede, nu ma presa acut nicio problema si totusi, mergeam aproape saptamanal. Citeam carti scrise de sfinti, iar la Gresia auzeam de asemenea cuvinte de folos spuse cu o convingere in stare sa miste si muntii din loc. Si misca din loc muntii necredintei si ai pacatoseniei. Acolo au venit multe feluri de pacatosi care, au acceptat sa vietuiasca altfel, sa incerce o schimbare. Cred cu tarie ca parintele Gabriel Nicu m-a asezat pe o cale mantuitoare, si Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale la timpul potrivit.

Nici eu nu l-am vazut pe pr. Ilarion Argatu deschizand Cartea Sfanta pentru a ghici din ea, dfar de vreme ce nepotul acestuia, pr. Ioan V. Argatu citeaza din invatatura sa cum ca "dupa trei zile de post negru poti sa-l rogi pe preot sa te lase sa deschizi Sfanta Carte, dar sa nu interpretezi tu textul, caci oricat de credincios ai fi nu-l poti interpreta, ci roaga-l pe preot sa-l interpreteze.".. Oare asta nu este ghitie, adica vrajitoria ghicirii prin deschiderea unei Carti Sfinte? Este. De aceea, il consider pe Ilarion Argatu eretic si iesit din randurile Bisericii Celei Uneia Sfinte, sobornicesti si Apostolesti. Daca, Pr. Arhimandtrit Justin Parvu sugereaza ca pr. Gabriel Nicu deschideas cartea pentru vrajitoria ghicirii, mai ales ca e fiu duhovnicesc al lui Ilarion Argatu, inseamna ca este eretic.

Citat:

Deschiderea Sfintei Carti.

Se face numai dupa trei zile de post negru.
Stai in genunchi,te inchini,saruti Sfanta Evanghelie si spui : "Doamne arata-mi mie pacatoasa… " (spui dorinta pe care o ai ) ,apoi te rogi de preot,dupa ce ai deschis cartea si ai auzit ce ti-a cazut sa-ti spuna ce trebuie sa faci dupa citirea Evanghelie la care ai deschis.
Nu o talmacesti singura,ca nu ai darul acesta oricat de intelept ai fi sau ai crede ca esti.

Sursa: http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=2144

Nu-i infricosator de eretic ceea ce spune Ilarion Argatu despre deschiderea Sfintei Carti? Daca Gabriel Nicu a fost fiul duhovnicesc al unui duhovnic orb dpdv al invataturii ortodoxe, atunci nu are cum sa fie altfel decat tot eretic, adica orb duhovniceste.

Iar asa-zisele minuni de la mormantul lui care se intampla in anumite zile sunt minuni pe care cel rau [diavolul] le poate de asemenea infaptui.

Parintele Constantin Galeriu - despre sfintenie:

"Sfintenia nu inseamna sa mergi pe ape, nu inseamna sa zbori prin vazduh, nu inseamna sa inviezi mortii. Cea mai mare virtute a sfinteniei la care poate ajunge un om in zilele noastre este sa se invieze pe sine, din propriile pacate."

ADICA, nu tot soiul de "minuni" pe care orice diavol prin vrajitori le poate face, ci INVIEREA DE SINE, VINDECAREA DE SINE DIN PROPRIILE PACATE.

Daca a zburat prin vazduh, s-a teleportat [teleportarea e un fapt diavolesc in sine] dintr-un loc in altul, a facut un peste sa ajunga pt. 30 de oameni, ii aparea un curcubeu de lumina alba in fata la slujbe, nu inseamna ca este sfant, ci s-a curatit el [Gabriel Nicu] de propriile pacate?
Sa nu uitam indemnul din Pateric: "Doctoore, vindeca-te intai pe tine si dupa aceea vindeca-i pe altii!", adica un preot pt. a fi un bun duhovnic trebuie sa se lepede de propriile pacate si dupa aceea sa-i tamaduiasca si pe altii, ceea ce Gabriel Nicu cu a lui ghitie evident ca n-a facut, fiind eretic vrajitor.

Trebuie sa se faca o deosebire intre parintele Gabriel si parintele Argatu. Fireste ca daca parintele Argatu incuraja deschiderea cartii de catre credinciosi, va raspunde pentru acest pacat. Eu nu stiam despre acest aspect.

Am mai spus ca parintele Gabriel nu avea nevoie sa deschida nicio carte. Iar daca unele minuni pot fi interpretate in doua moduri, intoarcerea la credinta a multor oameni cred ca este este o lucrare sfanta. Mama Sfantului Fanurie a fost o pacatoasa, dar fiul ei s-a sfintit privind in jur si intelegand ce este sfintenia. Parintele Gabriel a fost inconjurat de multi pacatosi. A calatorit insa prin tara si a stat de vorba si cu multi duhovnici.

Pana una alta, parintele Gabriel Nicu este un preot al B.O.R. careia nu cred ca-i facem un serviciu lovind fara argumente intr-un slujitor al lui Dumnezeu. Ce sa creada lumea? Ca minunile se mai fac numai cu puterea diavolului? Pai uite-asa, prin compromiterea preotilor adevarati derutam lumea si o aruncam in bratele lui Antihrist.

Pentru mine spusele parintelui Iustin nu au importanta. Dumnealui n-a adus argumente. Nu cumva i-a achitat o polita post-mortem pentru ca parintele Gabriel l-a numit mason? De ce parintele Iustin le-a spus credinciosilor ca atat timp cat va trai nu va spune adevarul despre parintele Gabriel? Consider ca trebuie sa se faca abstractie de acel mesaj al parintelui Iustin, deoarece nu cred ca a fost obiectiv.

Dumnezeu sa ne lumineze pentru a putea avea discernamant. Caci s-a comis o greseala. Iar problema este delicata.

[sofiaiuga]

În prealabil postat de antoniap

Trebuie sa se faca o deosebire intre parintele Gabriel si parintele Argatu. Fireste ca daca parintele Argatu incuraja deschiderea cartii de catre credinciosi, va raspunde pentru acest pacat. Eu nu stiam despre acest aspect.

Am mai spus ca parintele Gabriel nu avea nevoie sa deschida nicio carte. Iar daca unele minuni pot fi interpretate in doua moduri, intoarcerea la credinta a multor oameni cred ca este este o lucrare sfanta. Mama Sfantului Fanurie a fost o pacatoasa, dar fiul ei s-a sfintit privind in jur si intelegand ce este sfintenia. Parintele Gabriel a fost inconjurat de multi pacatosi. A calatorit insa prin tara si a stat de vorba si cu multi duhovnici.

Pana una alta, parintele Gabriel Nicu este un preot al B.O.R. careia nu cred ca-i facem un serviciu lovind fara argumente intr-un slujitor al lui Dumnezeu. Ce sa creada lumea? Ca minunile se mai fac numai cu puterea diavolului? Pai uite-asa, prin compromiterea preotilor adevarati derutam lumea si o aruncam in bratele lui Antihrist.

Pentru mine spusele parintelui Iustin nu au importanta. Dumnealui n-a adus argumente. Nu cumva i-a achitat o polita post-mortem pentru ca parintele Gabriel l-a numit mason? De ce parintele Iustin le-a spus credinciosilor ca atat timp cat va trai nu va spune adevarul despre parintele Gabriel? Consider ca trebuie sa se faca abstractie de acel mesaj al parintelui Iustin, deoarece nu cred ca a fost obiectiv.

Dumnezeu sa ne lumineze pentru a putea avea discernamant. Caci s-a comis o greseala. Iar problema este delicata.

NU FACI BINE CA JIGNESTI IN ACEST FEL PE UNUL DIN CEI MAI MARI DUHOVNICI AI NEAMULUI CARE A DAT MARTURIA CREDINTEI IN PUSCARIILE COMUNISTE .EU PE UNII CA ACESTIA II CRED CA PE UNII CARE AU DAT MARTURIA CREDINTEI SUFERIND CHINURI PT ACEASTA,PT CREDINTA ORTODOXA.Parintele IUSTIN are f.f.multe cuvinte pline de duh ,iar a nu tine cont de ele ..inseamna sa ne pierdem ca neam si credinta.

Da, rectific. Pentru mine nu are importanta mesajul parintelui Iustin care se refera la parintele Gabriel Nicu. In calitate de mare duhovnic, ma asteptam sa vina cu argumente, nu sa loveasca pur si simplu, apoi sa pastreze tacerea. Atatia credinciosi stiu ca adevarul este altul, nu cel spus de parintele Iustin
caruia nu-i contest toate meritele, dar nici nu-i datorez ascultare in aceasta privinta.

Eu stiam ca in asemenea situatii marturiile credinciosilor au o importanta majora. Dar poate nu mai e asa... S-au schimbat atatea in ultima vreme... Incredere deplina mai am doar in Dumnezeu.

[BogdanF2]

În prealabil postat de antoniap

Da, rectific. Pentru mine nu are importanta mesajul parintelui Iustin care se refera la parintele Gabriel Nicu. In calitate de mare duhovnic, ma asteptam sa vina cu argumente, nu sa loveasca pur si simplu, apoi sa pastreze tacerea. Atatia credinciosi stiu ca adevarul este altul, nu cel spus de parintele Iustin
caruia nu-i contest toate meritele, dar nici nu-i datorez ascultare in aceasta privinta.

Eu stiam ca in asemenea situatii marturiile credinciosilor au o importanta majora. Dar poate nu mai e asa... S-au schimbat atatea in ultima vreme... Incredere deplina mai am doar in Dumnezeu.

Am foarte mare incredere in Pr. Iustin si nu cred ca daca a transmis intr-adevar mesajul respectiv, a facut-o fara motiv sau ca sa plateasca o polita. Poate am sa cer mai multe detalii cand ajung la Petru Voda data viitoare (in cateva saptamani).

Despre Pr. Gabriel Nicu nu cunosc mai nimic asa ca nici nu pot sa zic nimic. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne fereasca de rataciri, ca multe mai sunt in ziua de azi...

Bogdan.

[COLOR=black][COLOR=red]Putem sa fim sinceri cu noi insine?[/COLOR][/COLOR]

[COLOR=black]Preluat dupa situl Razboi intru Cuvant:[/COLOR]
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...ate/#more-4252
(fragmente)

Am pregatit mai jos cateva scurte extrase din scrierile parintelui Serafim Rose, foarte potrivite, credem noi, pentru constientizarea si infruntarea unui tip de ispite dintre cele mai raspandite si mai primejdioase care pot afecta pe cei ce cauta sa duca o viata duhovniceasca in mijlocul confuziei generale a lumii de azi, fie in lume, fie in manastire.Este vorba despre[COLOR=#000080] tentatia de urmare entuziasta a unor mode duhovnicesti, de imitare a unor forme si, in general, de imbratisare a partilor exterioare,[/COLOR] superficiale, adica numai a “cojii” si a “literei” unor idealuri, modele si practici duhovnicesti, fara a intra in adancul lor si a nazui sa intelegem si sa traim miezul si duhul acestora. E vorba aici si despre acel risc major [COLOR=#000066](subiect pe care l-am mai abordat[/COLOR] de mai multe ori pe site) de a ne insela traind mai mult in[COLOR=#000066] inchipuire viata duhovniceasca[/COLOR] si de [COLOR=#000066]a reduce realitatile dumnezeiesti si mai presus de lume presupuse de poruncile lui Hristos la nivelurile psihologic si moral, mult mai familiare si mai accesibile noua.[/COLOR]
Cauza fundamentala a acestei abordari ne este descoperita de marii Parinti ai ultimelor vremuri in formarea generatiei noastre intr-o maniera centrata puternic (chiar daca la modul inconstient) pe propriul eu (adica narcisista), pe comoditate, pe cautarea satisfactiilor si a succeselor (inclusiv “duhovnicesti”), a rezultatelor imediate. Primejdiile care decurg de aici nu sunt mici, ele putand merge pana la expunerea la cele mai felurite inrauriri diavolesti si pana la construirea unui “dumnezeu” propriu si unei Evanghelii “usoare”, dupa chipul si asemanarea noastra.
Cuviosul Parinte Serafim de la Platina, unul dintre sfintii contemporani cei mai luminati de Dumnezeu sa patrunda in cele mai intime maruntaie ale sufletului omenesc ne indeamna si ne ajuta inca o data, prin cuvantul sau, sa fim sinceri cu noi insine, sa ne aprofundam credinta si raportarea la viata in Hristos, sa luam viata duhovniceasca mult mai in serios, ferindu-ne de a o socoti ceva usor si comod. Lucruri valabile pentru toti, monahi si mireni, deopotriva!

Din care deducem cat de "sfant" este un "parinte" in a carui memorie s-a dedicat un site cu marturisiri despre "sfintenia" acestuia, din partea unor crestini "caldicei si comozi": e vorba despre Gabriel Nicu. Nu cred ca vreun alt parinte ortodox roman mai are vreun site special dedicat memoriei sale.
Daca este cui adevarat Sfant, nu se stie mai nimic despre viata sa, caci cu adevarat nu a cautat niciun fel de publicitate din partea niciunui crestin, mai ales de astazi, pe ale carui marturii aproape ca nu se mai poate pune baza.

În articolul său despre monahismul din vechea Galie şi din zilele noastre, Părintele Serafim spunea mai multe despre această semnificaţie: „Monahismul din Galia ortodoxă ne arată că viaţa monahală nu este ceva neapărat «răsăritean», ci mai curând universal creştină şi, într-adevăr, a fost încercată mai îna­inte şi în Apus, cu mare folos duhovnicesc. Învăţătura Părinţilor monahi orto­docşi, atât din Răsărit, cât şi din Apus, este una şi aceeaşi, oferind - pentru cei ce au urechi de auzit - drumul cel mai scurt către împărăţia lui Hristos“.
Însă calea aceasta presupune mult mai mult decât a purta dulame şi a urma anumite practici călugăreşti. „Din păcate“, scria Părintele Serafim, [COLOR=#000080]„[/COLOR][COLOR=#000080]conştienti­zarea monahismului ortodox şi ABC-ul său au rămas în mare parte ceva exte­rior chiar şi astăzi. Există mai multă vorbărie despre Stareţi, isihasm şi înşelare decât nevoinţe călugăreşti aducătoare de roadă.[/COLOR] Într-adevăr, este foarte posibil să accepţi toate semnele exterioare ale celei mai curate şi mai înalte tradiţii monahale: ascultarea absolută faţă de un Stareţ, mărturisirea zil­nică a gândurilor, participarea la lungi slujbe bisericeşti sau pravila de metanii cu Rugăciunea lui Iisus, deasa împărtăşanie, citirea cu înţelegere a scrierilor de temelie ale vieţii duhovniceşti, şi [COLOR=#ff0000]făcând toate acestea să simţi o adâncă pace psihologică şi o uşurare - şi în acelaşi timp să rămâi imatur din punct de vedere duhovnicesc. Este foarte posibil să-ţi ascunzi patimile lăuntrice nevindecate în spatele unei faţade sau tehnici ţinând de o duhovnicie corectă, fără însă a avea dragoste adevărată faţă de Hristos şi faţă de fratele tău.[/COLOR] Raţionalismul şi ră­ceala inimii omului modern în general fac din aceasta una dintre cele mai înşe­lătoare ispite ale celui ce râvneşte astăzi la viaţa călugărească. Formele monahale ortodoxe au fost într-adevăr sădite în Apus; dar cum rămâne cu inima monahis­mului şi a creştinismului ortodox: [COLOR=#000080]pocăinţa, smerenia, iubirea faţă de Hristos, Dumnezeul nostru şi setea neostoită pentru împărăţia Lui?[/COLOR]“
În această privinţă, călugării vremurilor de pe urmă au multe de învăţat din monahismul vechii Galii. Nou-născut, încă vibrând de la impulsul iniţial, el se ridică deasupra negurii „calculului duhovnicesc” şi se avântă în curatul aer de munte al simplităţii evanghelice. După cum spune Părintele Serafim: „Este me­reu aproape de rădăcinile sale şi conştient de ţelul său, nerobit vreodată de li­tera rânduielilor şi formelor sale. Prospeţimea şi sinceritatea sa sunt izvor de insuflare până în zilele noastre“.

(din: [COLOR=#000066]Ierom. Damaschin, Viata si lucrarile Parintelui Serafim Rose, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003[/COLOR]

• “Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo [COLOR=#000080]isi inchipuie si zamislesc fantezii,[/COLOR] ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt - sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece li s-a „facut reclama” si toti ii dau crezare.

[va urma]

[continuarea mesajului precedent]

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie, tendinta aceasta - de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare - este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem. [COLOR=#ff0000]Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator. [/COLOR](…)

Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, [COLOR=#000080]vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… [/COLOR]Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia.Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev - si acest lucru va fi pe placul Antihristului.
[COLOR=#000080]Antihristul trebuie inteles ca fiind un fenomen spiritual. De ce va vrea toata lumea sa i se inchine? Este vadit, din pricina faptului ca in launtrul sau se gaseste ceva care raspune la ceva din launtrul nostru - acel ceva fiind lipsa lui Hristos din noi.[/COLOR]Daca i ne vom inchina (Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva!), [COLOR=#ff0000]va fi deoarece vom simti o atractie catre un anumit lucru exterior, care s-ar putea infatisa ca fiind chiar crestin, de vreme ce „Antihrist” inseamna cel ce este „in locul lui Hristos” sau arata precum Hristos. [/COLOR]Astfel, ne vom pierde cu desavarsire mantuirea, urmandu-i celui ce este in locul lui Hristos, si care ne va duce in ratacire. Desigur ca Antihristul poate veni doar dupa ce intreaga lume a auzit de Hristos; prin urmare, alegerea din urma va fi facuta intre Hristos si Impostor - si aproape intreaga lume ii va urma Fiarei.
Cum sa ne impiedicam de la a savarsi aceasta, de la a urma „intelepciunii exterioare”? Trebuie mentionat ca putem fi prinsi de ea, chiar daca am ajuns cuprinsi de idei inalte. [COLOR=#000080]Este la moda acum sa se invete despre Rugaciunea lui Iisus, sa se citeasca Filocalia, sa se faca o „intoarcere la Parinti”. Aceste lucruri nu ne vor mantui - sunt exterioare. Ele ne pot fi de folos daca sunt intrebuintate potrivit, dar daca devin o patima, daca devin cel dintai lucru dupa care umblati, atunci ajung sa fie exterioare, ducandu-ne nu catre Hristos, ci catre Antihrist. [/COLOR](…) Vedem aceeasi atitudine in zilele noastre, ce da glas unora ca acestea: „Toata lumea il stie pe Sfantul Simeon Noul Teolog. O, da! Il vom urma. Sfantul Grigorie Palama. Da! Da, e cel mai bun! Da! Si toti Parintii isihasti… Isihasm! si Rugaciunea lui Iisus“, si alte subiecte sporite -[COLOR=#000080] toate acestea sunt doar la suprafata[/COLOR]“.

([COLOR=#000066]Parintele Serafim Rose, [/COLOR][COLOR=#000066]“Inaltarea cugetului, incalzirea inimii“[/COLOR][COLOR=#000066], traducere de Radu Hagiu[/COLOR])

Sunt, deci, oameni care se inseala despre Sfintenia unor batrani din Sfintele Manastiri ale Sfantului Munte Athos... cum nu ar putea sa nu fie oameni care sa nu se insele despre "sfintenia" "parintelui" Gabriel Nicu, oameni patimasi si la propriu, dar si la figurat?
Ca acei "ucenici" ai lui Gabriel Nicu care l-au vazut [cum de l-au vazut daca era asa de "smerit" si evita lumea???] cum nu mai manca nimic preparat din carne, i-au cerut "binecuvantare" sa nu mai manance nici ei carne...asta nu este doar o forma exterioara, rece si superficiala de manifestare a Ortodoxiei? Desigur ca asa este. Iar in tot ce a postat cineva despre Gabriel Nicu, niciodata nu a razbatut pana la mine, asa de mult pacatosul, "smerenia" acestui "parinte", simti un preot care este smerit din duhul sau, din felul in care predica, simt de exemplu aceasta in cazul parintilor Ilie Cleopa, Justin Parvu, Constantin Galeriu din predicile lor, nu insa si in predicile IPS Daniel Ciobotea sau ale raposatului Patriarh al BOR Teoctist Arapasu, ambii proslavindu-l pe ereticul Papa de la Roma [mai intai Ioan Paul al II-lea, iar mai apoi Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger de fapt].

”Viata centrata in jurul sinelui si de satisfacere a propriei persoane, traita de majoritatea “crestinilor” de astazi este atat de intruziva incat ii pecetluieste pe acestia in afara oricarei intelegeri a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca “viata duhovniceasca”, [COLOR=#ff0000]o fac numai ca pe un alt mod de satisfacere a propriului eu[/COLOR]. Fapt ce poate fi vazut destul de limpede in idealurile religioase cu desavarsire false atat ale miscarii “harismatice” cat si ale diferitelor forme de “meditatie crestina”: [COLOR=#000080]toate promit (si ofera extrem de rapid) experienta multumirii si a pacii[/COLOR][COLOR=#000080]. [/COLOR][COLOR=#000080]Dar acesta nu este catusi de putin idealul crestin, care, decat orice altceva, poate fi rezumat ca fiind un razboi si o lupta infricosatoare[/COLOR]“.

([COLOR=#000066]Ieromonah Serafim Rose,[/COLOR][COLOR=#000066] Ortodoxia si religia viitorului,[/COLOR] FEP - Tipografia Centrală, Cartea Moldovei, Chisinău, 1995, preluat de la [COLOR=#000066]“Ne vorbeste parintele Serafim Rose”[/COLOR]).

[va urma]

[continuarea mesajului precedent]

• “Par. Dimitri [Dudko] a fost intrebat odata cu cat este mai buna religia din lumea libera fata de cea din Rusia, iar el a raspuns: Da, ei au libertate si biserici multe, dar acolo este o “spiritualitate confortabila”. In Rusia avem o cale diferita, [COLOR=#ff0000]calea suferintei ce poate zamisli roade adevarate. [/COLOR]Sa ne aducem aminte de aceasta fraza atunci cand privim la firava noastra Ortodoxie din lumea libera: ne multumim sa avem biserici si cantari frumoase; ne laudam poate ca tinem posturile si calendarul bisericii, ca avem icoane “bune” si enoriasi care canta, ca dam saracilor si poate danie Bisericii? Ne incantam cu invataturi patristice si conferinte teologice inalte fara sa avem simplitatea lui Hristos in inimi? Atunci a noastra este aceasta “spiritualitate confortabila“, si nu vom obtine roadele duhovnicesti ce vor fi aratate de cei lipsiti de aceste “conforturi”, cei ce patimesc profund si lupta pentru Hristos. In acest duh ar trebui sa vorbim despre Biserica suferinda din Rusia si sa asezam cele exterioare apartinand cultului Bisericii, la locul ce li se cuvine”.

(Parintele Serafim Rose, “Orthodox Christians Facing the 1980’s” [Crestinii ortodocsi fata in fata cu anii ‘80″] - O prelegere tinuta la Pelerinajul de vara Sf. Gherman, Platina, California, 9 august 1979, preluat in: [COLOR=#000066]“Ne vorbeste parintele Serafim Rose”[/COLOR])

[COLOR=#ff0000]Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi,[/COLOR] si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini - cu atat mai putin crestini ortodocsi.

Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita [COLOR=#ff0000]falsa spiritualitate[/COLOR]. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar [COLOR=#000080]daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic [artificial], centrat asupra sinelui. [/COLOR]„Generatia-eu devine isihasta!” - este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului (…)
Voi mai accentua inca o data ca ambele extreme trebuie evitate - atat desertaciunea lumeasca cat si super-spiritualitatea - dar aceasta nu inseamna ca nu ar trebui sa avem o constiinta realista a cerintelor legitime pe care ni le ridica lumea, sau ca ar trebui sa incetam a respecta si a primi povatuirea marilor Parinti isihasti si a folosi rugaciunea lui Iisus noi insine, pe masura propriilor stramtorari si putinte. Trebuie doar sa fie la nivelul nostru, aici, jos, pe pamant. Ideea este - si este una absolut necesara supravietuirii noastre ca si crestini ortodocsi in ziua de azi - ca trebuie sa constientizam situatia noastra ca si crestini ortodocsi astazi; [COLOR=#000080]trebuie sa constientizam cu profunzime ce fel de timpuri traim[/COLOR], cat de putin stim si simtim cu adevarat Ortodoxia, [COLOR=#ff0000]cat de departe suntem nu doar de sfintii vremilor de mult trecute, ci chiar de crestinii ortodocsi obisnuiti de acum o suta de ani sau chiar de acum o generatie, si cat de mult trebuie sa ne smerim doar ca sa supravietuim ca si crestini ortodocsi in ziua de astazi[/COLOR].(…)
Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. [COLOR=#000080]Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara.[/COLOR] O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca.

([COLOR=#000066]Parintele Serafim Rose, “Perspectiva ortodoxa asupra lumii“[/COLOR][COLOR=#000066], traducere de Radu Hagiu[/COLOR])

Razvan